Jocuri cu Alexandra magician

Mai demult, am iniţiat o leapşă haioasă, a căutărilor pe Google. Astăzi, după ce am citit un articol la Javra pe blog, curiozitatea mi-a fost stârnită din nou şi m-am gândit să analizez şi eu un pic statisticile de pe blogul meu.

Funny-Google-search-suggestions10

(sursa: xaxor.com)

Astfel, am descoperit că unii încă mai caută postari triste. De parcă nu ar fi lumea plină de drame, telenovele, divorţuri, crime, pumni în ochi, violuri ş.a, mai trebuie să cauţi tristeţea şi pe Google. Eu le-aş sugera să ridice ochii din pământ şi să caute fericirea, căci sigur există într-o măsură sau alta, în jurul lor.

De asemenea, se pare că bărbaţii au ajuns în momentul acela critic în care nu mai găsesc nicio gospodină în viaţa de zi cu zi şi au început să o caute pe internet. Surprinzător de multe persoane au ajuns pe blogul meu căutând  femeia gospodina. Eu am un exemplar acasă şi fac tot posibilul să-i urmez paşii: mama. Dar deh, majoritatea fetelor din ziua de azi au drept modele de viaţă alt soi de personaje: Bianca Drăguşanu, Daniela Crudu etc. Mama nu mai e la modă pentru ele…

Câţiva amatori în ale fotografiei au aterizat şi ei la mine pe blog, căutând pozitii de fotografiat. Din punctul meu de vedere, persoana pe care o fotografiezi ar trebui să fie cea care să aleagă poziţiile. Degeaba îi spui tu să stea cu un picior pe brad şi unul pe tufa de trandafiri, dacă ea nu se simte confortabil aşa. O să iasă o poză demnă de Top Ruşinică.

Nu credeam că voi vedea asta vreodată, dar se pare că există şi persoane care au rămas în pană de idei pentru postările zilnice de pe Facebook. Vreo doi indivizi au nimerit În grădina mea, căutând pe Google: ce sa spun pe facebook. Dă un check in de pe malul mării (chiar dacă tu eşti în pat acasă) sau pune o poză cu picioarele tale bronzate. E la modă, să ştii!

Şi câţiva trădaţi în dragoste/chinuiţi la locul de muncă au ajuns pe aici, căutând metode de razbunare. Propunerea mea e să deschideţi postul Acasă TV şi să vă uitaţi la un episod aleatoriu dintr-o telenovelă. Sigur veţi găsi acolo o metodă interesantă de a vă răzbuna: de la aruncat oameni în faţa maşinilor, la împins mândre pe scări, la răpit şi legat oameni de copaci.

Pe lângă vestitele postari triste, câţiva s-au gândit să fie un pic mai atenţi la detalii şi au căutat direct statusuri dramatice. Hai să fiu drăguţă şi să le las vreo 2-3 variante:

“Heyyy`, strange`ma in bratsee`! Dak` vrei s` intselegi ce e`n inima mea t r0g nuu` mai plecaa`”

“Imi pare rauu`, dar n`am pretz! T simtsi pr0prietaruu` me0, snt mai mult decat atat! Crezi ca snt un tr0feuu` si chiar daca` ar fi asa esti departe d premiuu`!”

“De atat barfa m`am int0xicat, dar s` stii` ca 0muu` nebarfit e 0m ratat”

(sursa: TPU.ro)

Pură filosofie, ce mai…

Urmează o vastă categorie de întrebări simpatice, care m-au făcut să râd un pic:

– cat e 5 minute?

Îţi zic eu, o eternitate atunci când vrei să treacă timpul repede şi o secundă atunci când vrei să treacă exagerat de încet; dar, în general “e” 300 de secunde; cât să se mute limba mare a ceasului de la o cifră la alta.

– de ce nu mai pot sa iau poze de pe net cu copy-paste? 

Pentru că fotografii s-au săturat de impertinenţa unora ca tine, care îşi însuşesc fotografiile lor şi uită să menţioneze sursa.

– cum sa iesi bestial in poze?

Renunţă la boticul de raţă!

– cu cat se ia bacu?

Îmi doresc din tot sufletul să fii în căutarea notei minime de trecere şi nu a unui număr terminat în euro. Media totală să fie peste 6 (sau 6 fix) şi notele de la fiecare materie să fie peste 5 (sau 5 fix). Savvy?

– o sa iau bacul vreodata?

Google nu e Mama Omida din câte ştiu eu! Eu nici atât, dar îţi garantez că dacă pui burta pe carte vreo 8 săptămâni şi treci prin variantele alea măcar o dată, vei lua examenul cu notă destul de mărişoară.

Dacă întrebai de Bac-ul care trece peste Dunăre, aici în Galaţi, te asigur că da. Trebuie doar să îţi cumperi un bilet şi să urci pe el.

– cum te ingrasi la fese?

Vezi că au apărut chiloţii cu push-up! Poate găseşti o ofertă cu 3 la preţ de 1!

– ce inseamna cur?

Ăl’ pe care ţi-l aşezi pe canapea, când începe Un show păcătos.

– ce viseaza vrabia?

La o lume în care tu nu cauţi aşa ceva pe Google.

– şi nu în ultimul rând, veşnica întrebare “Ce inseamna cand ma mananca in fund?“, căreia i-am dedicat un întreg articol.

Bineînţeles că nu puteau lipsi din statisticile mele cei care caută buci sexoase, poze cu fete goale, alexandra stan cum face sex, jocuri magicieni sex (???), pictorialeplayboy, bancuri fund frumos şi altele din acelaşi câmp semantic.

Ceea ce m-a surprins însă, a fost următoarea căutare: jocuri cu alexandra magician.

13433_409953208987_2209833_nMăi, magician nu am fost până acum, doar asistentă de magician, dar ştiu sigur că nu s-au făcut jocuri despre mine. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, pot doar să vă las o imagine cu mine trasă în ţeapă, dacă vă încălzeşte cu ceva…

Şi cam atât a fost demn de menţionat în această rubrică din grădina mea. Voi reveni cu noutăţi!

Voi, dragi cititori, ce căutări haioase aţi mai întâlnit pe blogurile personale sau pe ale altora?

3 responses to this post.

  1. […] Incep cu Axlandra si cautarile google care duc catre ea. O sa mai scriu si io un articol pe tema […]

    Like

    Reply

  2. Cum te-ai simtit cand ai fost trasa in tzeapa?🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: