Copiii şi replicile lor

Mă gândeam acum câteva zile că îmi va fi foarte dor de copiii de la vechea grădiniţă (unde am lucrat aproape 4 luni), întrucât de la 2 septembrie voi începe activitatea în altă parte, printre alţi prichindei. Şi cum mă uitam eu pe fotografiile de la serbare şi din timpul anului şcolar, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le spuneau mititeii în fiecare zi; şi cum, multe dintre ele, mă cam lăsau fără cuvinte. Acum chiar îmi pare rău că nu le-am notat într-un carneţel, dar promit să fac asta pe viitor!

Kids-Say-Funniest-Things

Până atunci, să vă las câteva replici simpatice, de-ale copiilor, pe care le-am întâlnit pe câteva forumuri:

“Când te căsătoreşti, faci un jurământ să păstrezi secretul. Şi dacă nu ţine, te desparţi, şi atunci trebuie să împarţi toate cuţitele şi lămpile, şi de obicei oamenii nu reuşesc să se hotărască cine să ia copiii. Cei care nu se hotărăsc, trebuie să meargă la un agent de bursă. El hotărăşte ca unul să ia copiii şi celălalt să primească o masă în plus. ” (7 ani)

“Sângele umblă prin corp, ca să îi prindă pe microbi şi să îi înece.” (6 ani)

“Amprentele sunt când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte poliţia.” (8 ani)

“Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani.” (7 ani)

“Secretul este atunci când nu trebuie să ştie miliţia.” (6 ani)

“Oamenii îşi fac cadouri, ca să nu fie nesimţiţi.” (7 ani)

Plus câteva replici destul de înfricoşătoare, pe care le-am găsit pe site-ul celor de la adevarul.ro. Eu chiar nu ştiu cum aş reacţiona dacă al meu copil mi-ar spune aşa ceva:

„Într-o seară, când îmi scoteam fiica de doi ani jumate din cadă, eu şi soţia mea încercam să-i explicăm cât de important este să fie foarte curată în părţile intime. S-a uitat la noi şi ne-a răspuns pe un ton normal: «Ah, dar nimeni nu mă caută acolo. Au încercat într-o noapte. Au dărâmat uşa şi au încercat, dar eu m-am luptat. Aşa am murit şi acum sunt aici». A spus asta foarte degajat.“

„L-am întrebat în glumă pe fiul meu care este cel mai bun mod de a face rost de o prietenă. Copilul de şapte ani a răspuns: «Spune-i să fie prietena mea sau nu o să-şi mai vadă părinţii niciodat㻓

„Înainte să mă nasc aici, aveam o soră, nu? Ea şi cealaltă mămica a mea sunt bătrâne acum. Ele au scăpat când a luat foc maşina, dar eu nu!“

Mai multe astfel de replici găsiţi aici, în articolul tradus de cei de la Adevărul, sau în articolul original şi complet: Things Kids Say.

Şi pentru un final şi mai ciudat decât replicile anterioare, vă las câteva pagini din jurnalul unei fetiţe. Evident că există varianta să fie “făcătură”, dar dacă e real…

f64eac11f2cd8f0efa196f8ad173178e

O săptămână cu veselie, tuturor!

Sursa foto: moms.popsugar.com; roomoffun.com

14 responses to this post.

  1. As vrea sa cred ca unii au o imaginatie foarte bogata. Acum foarte multi ani aveam capul plin de idei culese din cartile despre reincarnare… Apoi m-am trezit… :))))

    Like

    Reply

  2. Si zambete dar si frisoane….Chiar ca sunt cam infricosatoare cele horror, ca sa le zic cumva…

    Like

    Reply

  3. Exista un motiv pentru care amintirile noastre incep de pe la 4 ani de-abia…cine stie ce este in capul copiilor micuti!

    Like

    Reply

  4. O fi ceva adevărat şi cu reîncarnarea…

    Like

    Reply

  5. Prietena mea din copilărie mi-a povestit că a avut un astfel de prieten imaginar, întâmplător sau nu, tot cu ochii roșii🙂. Așa că nu se știe niciodată😆 Cât despre ,,perlele” copiilor, și eu am adunat câteva de la prichindeii mei de la grădi: ,,Farul e un turn cu un bec în vârf, care clipocește și te ajută să vezi dacă îți fură cineva iubita”. ,,Aș vrea să mă arunc într-un lan de apă”, ,,-Copii, oamenii nu pot respira sub apă , așa cum fac peștii, de exemplu. -Da, peștii, balanțele…” Ar fi doar câteva dintre ele, mai recente, nici eu nu mi le-am notat, din păcate. Mi-a fost dat să aud și ceva gen horror, acum câțiva ani, de la un băiețel destul de dificil, care mi-a povestit, după un desen de familie pe care îl făcuse, cum și-a uns tatăl cu cremă de ras, apoi l-a aruncat de la fereastră. Acesta a murit, dar mama a făcut alt tată în locul lui. Într-adevăr, copiii spun lucruri trăznite🙂.

    Like

    Reply

  6. Chiar infricosatoare unele din ele! Brrr

    Like

    Reply

  7. Posted by Eddie on August 19, 2013 at 11:45

    Foarte amuzante cele de pe forum-uri însă cât am trecut la cele de pe adevărul.ro, s-a transformat genul din comedy în horror. Primul gând al meu a fost: Reîncarnarea există! :))

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: