Gay Hendricks, Arjuna Ardagh şi ale lor scuze

barbati-scuze

Obişnuită fiind cu specimenele din oraşul meu, care bântuie pe străzi la orice oră din zi sau noapte, fluierând, salivând, pipăind fără voie şi încercând să agaţe orice mândră înfăşurată în materiale mulate, am citit cu o sprânceană ridicată titlul filmuleţului de mai jos.

Nu m-am gândit că va fi ceva sensibil, care să mă facă să zâmbesc, în final. Sincer, credeam că e vreo parodie, cum sunt la modă acum pe Youtube.

Dar, privindu-i pe aceşti bărbaţi, am fost impresionată de sinceritatea din privirile lor. Nu sunt cei pe care îi admiră toate damele prin reviste, nici cei pentru care căscăm gura la câte un serial. Nu sunt cei îmbibaţi în pătrăţele şi muşchi, nici cei cu portofelele ce stau să explodeze. Nu sunt cei care mănâncă seminţe la colţ de stradă sau cei care îşi fac veacul prin şanţuri cu punga-n mână. Nu sunt cei pentru care tupeul e a doua limbă şi nu sunt cei de care se îndrăgostesc femeile ce urlă-n gura mare “toţi bărbaţii sunt la fel!”. 

1238753_716833025000961_837512978_n

Sunt cei pe care îi iubeşti pentru sufletul lor, pentru cuvintele pe care le leagă atât de frumos în faţa unui şemineu, iarna. Sunt cei pentru care cavaler nu înseamnă prost şi femeie nu înseamnă maşină de şters praful şi păzit tigăi. Sunt cei care te ţin de mână şi sunt mândri că i-ai ales pe ei. Sunt cei care te iubesc dimineaţa, când machiajul îţi este şters şi seara, când vii terminată de oboseală, de la serviciu.

Sunt cei la dragostea cărora ar trebui să tânjim toate, şi totuşi doar câteva o facem.

Şi sunt din ce în ce mai puţini…

Are rost să întreb de ce?

P.S: Referitor la asta am mai citit astăzi un articol, pe care îl recomand: Nu mai exista tipi buni

Sursa: http://suntsanatos.ro

5 responses to this post.

  1. Nu sunt pe lume foarte multi barbati care sa semene cu cei descrisi de tine si unul este deja capturat de mine.🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on September 9, 2013 at 13:53

      Mă bucur că l-ai capturat!😀 Nu mai sunt mulţi, aşa este. Sper să-l fi nimerit şi eu cum trebuie, dar încă suntem la începutul relaţiei şi nu mă pot pronunţa.😀

      Like

      Reply

  2. Nu înţeleg ce se întâmplă. Ţi-am dat un like acolo unde apar mutrele şi a apărut moaca altui individ, David Ionel. N-are nicio legătură cu mine, în afară de faptul că pare de sex masculin…

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: