– Nu vreau!
Privirea ei drăgălaş de ascuţită mă fixa, încercând să mă convingă.
– Dacă am spus că nu vreau, înseamnă că nu vreau!
De regulă era o fetiţă foarte înţelegătoare şi deloc încăpăţânată, dar când venea vorba de ora mesei, nazurile îşi făceau simţită prezenţa.
– O guriţă mică măcar!
– NU!
– Uite, iau şi eu!
– NU!
– E atât de buuuuuun şi natural!
– Şi ce dacă?
– E sănătos! Te ajută să creşti mare şi frumoasă!
– Sunt deja frumoasă!
– Dar trebuie să creşti mare şi fără vitamine nu vei reuşi. Uite, iei doar o gură şi-ţi iei porţia de vitamine pe ziua de azi.
– Nu vreau!
Stătea îmbufnată pe scaun, îmbrăţişând cuvântul “NU” atât de tare încât, dacă ar fi avut viaţă, l-ar fi sufocat. Îmi amintea mult de mine când eram mică. Draga mea mamă obişnuia să-mi toarne într-o ceşcuţă zeamă de varză şi să mi-o ofere, ca pe o delicatesă; iar mie îmi plăcea atât de mult încât, după ce terminam de băut, aruncam cu putere ceaşca pe gresie, făcând-o bucăţele. Şi când mama mă întreba de ce fac asta, răspundeam simplu şi sec “vleau să fac lău!”.
– Atunci o să beau eu tot şi o să mă fac eu mare şi frumoasă!
– Nuuu!
– Nici eu nu am voie să beau?
– E sucul meu!
– Atunci bea-l!
– Bineee…
Nu-mi venea să cred, învinsesem! Micuţa luase paharul de suc natural de portocale şi nu-şi mai desprindea guriţa de pe el. Şi era şi normal, un suc mai bun la gust nu cred că mai băuse de ceva timp! De când achiziţionasem noile storcatoare de fructe un pahar de suc natural era foarte uşor de obţinut. Mai greu era să-i conving pe copii că e mai bun decât sucul de la McDonald’s.
Fusese o investiţie bună. Pe lângă fructe, puteai extrage suc, cu ajutorul noii tehnologii de stoarcere, şi din frunze, iarbă de grâu, germeni şi rădăcinoase. Păi, când eram eu mai scundă decât dulapul din bucătărie, mama făcea muşchi la mână cu storcătorul “clasic”. Să nu mai spun că-ţi trebuia măcar o sacoşă de portocale ca să scoţi un pahar plin. Acum, cu noile storcatoare prin presare la rece, totul e atât de simplu încât mi-e ciudă când văd că mititeii refuză cu îndârjire să bea sucuri naturale.
Le-aş sugera uneori părinţilor să mai arunce câte un ochi pe oferta din magazinele online şi să o lase mai moale cu dusul la McDonald’s şi hrănitul copiilor cu toate porcăriile; dar de cele mai multe ori îmi înghit limba.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013!
Sursa foto: marketonline.ro
În Grădina Veche 
Posted by Zina on October 12, 2013 at 10:05
Chiar daca e un advertorial, mi-a placut articolul fiindca sustine in mod nostim o idee la care tin mult: hrana naturala, pentru copii macar, dar bine ar fi si pentru adulti. Si inca ceva. Mi-a placut dibacia cu care cea mare a facut-o pe cea mica sa-si bea sucul ! 🙂
LikeLike
Posted by Alexandra on October 12, 2013 at 10:35
Mă bucur mult că ţi-a plăcut! Ar fi indicat ca şi adulţii să respecte regula pe care vor să le-o impună copiilor. Dar e o vorbă “fă ce zice popa, nu ce face popa”! :))
LikeLike
Posted by Limbi straine - avantaj sau handicap ?! - Povestiri de lecturi școlare on October 12, 2013 at 09:00
[…] la lectură și vă invit să-i citiți pe: Alexandra, Alice Boboc, Cartim, Mirela Pete, Vienela și pe toți ceilalți care trec pe aici în căutare de […]
LikeLike
Posted by Litere Stacojii on October 9, 2013 at 21:31
Imi plac asa de mult conversatiile de genul intre mamici si copii :))
Sunt adorabile 🙂
LikeLike
Posted by Alexandra on October 10, 2013 at 14:35
Bine, în cazul acesta era între educatoare şi copilă, dar se apropie…:D
LikeLike
Posted by Litere Stacojii on October 10, 2013 at 17:25
Pai am zis, conversatiile de genul, dar intre copii si mamici 🙂
LikeLike