De la primul coş, la primul compliment

shutterstock_99802049“Mi-a apărut un coş pe faţă şi până mâine trebuie să scap de el! Ce trebuie să fac ca să-mi treacă?”

E plin internetul de astfel de mesaje disperate, scrise de adolescenţi şi adolescente (nu cu diacritice şi corect gramatical, de cele mai multe ori, dar ideea de bază asta e) ce au impresia că se confruntă cu cel mai mare blestem al vieţii lor. Şi poate unora le-aş da dreptate. Celor care au tenul acoperit de acnee şi au parte de privirile batjocoritoare şi scârbite ale celor din jur, da! Mândrelor care vor să spargă oglinda şi intră în crize de isterie doar pentru că le-a apărut UN coş pe frunte, nu!

Să ne înţelegem! Fac parte din grupul fetelor care, în adolescenţă, au avut tenul îmbibat în zeci de coşuri. Şi nu a fost uşor! Pe lângă toate vorbele răutăcioase pe care le primeam de la colegii mei dragi şi scumpi (care mai de care mai vedetă, cu tenul de porţelan), acele umflături nenorocite mai erau şi dureroase, de cele mai multe ori.

Îmi aduc aminte cum draga mea mamă îmi tot repeta, în fiecare zi, vorbe ce ar fi trebuit să mă încurajeze. Pe atunci nu erau prea multe produse antiacnee şi nici cine ştie ce tratamente, care să te scape de acest chin exterior şi interior. Doar cuvintele celor dragi mai puteau să-ţi ofere o alinare. Cuvintele şi răbdarea.

“Nu le stoarce!”; “Nu le da cu fond de ten!”; “Şi pentru pudră e valabil!”; “Nu mai plânge, ţi se va curăţa tenul. E doar o perioadă!”; “Trebuie să ai răbdare!”

$T2eC16F,!zQE9s3sqJjfBRwz6vCyW!~~60_35Uram aceste replici pentru că mă simţeam ajunsă la capătul răbdării şi voiam cu orice preţ să scap de masca urâtă ce-mi acoperise faţa şi mă transformase în variantă blondă a vrăjitoarei din Albă ca Zăpada.

Voiam să mă pot bucura şi eu de adolescenţă, ca dragele mele colege. Să ies şi eu la întâlniri, să primesc şi eu bileţele de dragoste în pupitru, să primesc flori de Valentine’s Day şi să am parte şi eu de primul sărut, fără să trebuiască să-l leg pe individ de scaun şi să-i frig o tigaie în cap, pe post de anestezie. Dar n-aveam nicio şansă!

Mi se pune şi acum un nod în gât când îmi aduc aminte de întâlnirea din curtea şcolii, pe care am anulat-o din cauza unei colege, care s-a gândit că trebuie să-mi fure şi ultimul strop de încredere în mine, şi acela construit cu greu în acea zi.

Eram cât de cât veselă dar foarte nerăbdătoare. Îmi ardeau tălpile şi mă uitam la ceas din 10 în 10 secunde, aşteptând pauza mare. O prietenă bună mă transformase, într-o pauză anterioară, din Betty cea urâtă într-o domnişoară cu tenul cât de cât normal. Nu prea ştiu nici în momentul de faţă cum de reuşise, dar scăpasem pentru câteva ore de aspectul de om deformat şi eram tare bucuroasă.

Şi a sunat clopoţelul! Am ieşit ca fulgerul din bancă şi am dat să ies pe uşă. Dar ce să vezi?! În tocul uşii, o mândră creştină îmi zâmbea sarcastic. Puteam să-i simt deja veninul de pe limbă, deşi încă nu deschisese gura să spună vreo vorbă. Dar n-a mai durat mult şi am auzit: “Da’ unde pleci aşa grăbită?”

“Mă întâlnesc cu cineva…” a răspuns naiva de mine, crezând că astfel o să mă lase să trec.

“Aşa cu faţa asta plină de bube? Ce, crezi că dacă te-ai dat cu fond de ten, nu se mai văd?Hahahaha!”

Da, ştiu! Astfel de momente par a fi desprinse din filmele americane cu adolescenţi, în care există doar două grupuri: şmecherii cu decapotabile şi băbălăii cu coşuri. Dar şi poveştile alea au fost inspirate de undeva, ca de exemplu, dintr-o astfel de realitate.

Am plâns atunci din nou. Tot entuziasmul meu s-a dus pe apa sâmbetei şi am stat cu capul pe umărul prietenei mele mult timp. Ea mă înţelegea perfect, căci se afla în aceeaşi situaţie. Numai că ea era mai puternică!

Toată experienţa mea cu coşurile a durat şi a însemnat mult mai mult decât atât, dar ce rost are să dezgropăm tot trecutul?

Mă bufneşte şi acum râsul, amintindu-mi de reacţia mea când am scăpat de acest coşmar şi am primit primul compliment. M-am blocat pentru câteva minute bune şi nu am ştiut cum să răspund la “Ce frumoasă eşti!”.

farmec

Acum, din fericire, există mult mai multe variante de a trata acest chin adolescentin. Compania Farmec, de exemplu, a scos pe piaţă o gamă de produse care ar elimina această problemă în doar 4 săptămâni. Bine ar fi fost să fi existat asta şi pe vremea când oglinda era inamicul meu numărul unu. Aş fi apelat cu siguranţă şi la gama Gerovital Plant Stop Acnee, începând de la gelul spumant antimicrobian (dimineaţa şi seara) şi până la batonul corector purificator (pentru a-mi masca fiecare coş în parte).

Şi, chiar dacă vă recomand acest tratament celor care aveţi probleme cu acneea, vă las şi o melodie ale cărei versuri m-au făcut să zâmbesc de fiecare dată când m-am simţit la pământ:

Acest text a fost scris pentru Superblog 2013.

Sursa foto: pinterest.com

2 responses to this post.

  1. Cam asa ma sfatuia si mama cand eram domnisoara, dar cine sa o asculte cand la coltul blocului ma astepta cate un baiat, iar cosul tinea neaparat sa atraga atentia? :))))

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: