De ce mă strângi aşa de rău?

a2891273fd3812d5914f8b83848587b3

(Vasili Maximov)

Dragul meu om,

Pentru că înainte de toate cursurile pe care le-ai făcut şi toate nopţile pe care le-ai pierdut învăţând pagini kilometrice şi termeni ce-ţi provoacă febră musculară la limbă, ai rămas un simplu om. Poate dacă aveai puteri supranaturale, reuşeai să ne rezolvi pe toţi, cei care ne aliniem la uşa cabinetului tău şi nu ne alegeai în funcţie de greutatea portofelului şi grosimea pilei.

Când mă vezi livid, sleit şi lipit de tocul uşii tale, cu teancuri de hârtii într-o paporniţă ce abia îmi mai atârnă printre degete, de ce nu-mi oferi o fărâmă din timpul tău?

Nu crezi că dacă aş fi avut puterea să mă vindec singur, aş fi făcut-o? Nu crezi că aş fi preferat de o mie de ori să te privesc în ochi cu prietenie şi nu cu un soi de supunere seacă; cu o teamă că îmi vei aplica inevitabilul şut între fese şi mă vei trimite la un altul ca tine…?

Crezi că eu nu am avut niciodată demnitate şi că am visat să ajung sclavul cozilor interminabile în sălile de aşteptare? Crezi că nu am întrebat în stânga şi-n dreapta, că nu am căutat în toate amintirile vieţii mele pe cineva care ar fi putut să-mi dea un sfat folositor, înainte de a ajunge la mâna ta? Crezi că mi-e uşor să vin să-ţi bat la uşă şi să-mi plâng statutul de muritor care mai doreşte o şansă, o oră, un minut în plus de viaţă?

Îmi aduc aminte de nişte versuri pe care le uram când eram mic, pentru că trebuia să le reţin forţat şi să i le recit doamnei învăţătoare. Dar cumva, ironia sorţii face ca ele să-mi descrie exact trăirile interioare: “De ce m-ai prins în pumnul tău, copil tâmpit frumos, tu nu ştii oare, că-s mic şi eu şi că mă doare? De ce mă strângi aşa de rău?”.

Am câteva luni bune de când m-am împrietenit cu durerea, care m-a împins iniţial pe holurile spitalului tău. Ştiam de pe atunci că numărul tău de telefon poate fi format doar de cei cu multe zerouri în bancă. Şi totuşi mi-am încercat norocul.  Te-am văzut ca pe singurul care îmi mai poate da şansa de a-mi conduce fiica la altar şi de a mai merge într-un concediu la Bicaz. Te-am întrebat cât vrei şi ai ridicat din umeri. Te-am întrebat din nou şi ai făcut acelaşi gest ipocrit. Ai fi putut să-mi spui din prima că e vorba de suma aceea pe care unii dintre noi nici măcar nu şi-o pot imagina în buzunar. Dar tu m-ai ţinut pe patul de spital fără să încerci să mă salvezi, pentru că nu-ţi umplusem buzunarul îndeajuns. Trebuia să-mi spui! Măcar ţi-aş fi apreciat sinceritatea şi nu aş fi trăit cu speranţa că totul merge spre bine, când, de fapt, totul mergea spre extrem de prost. 

Ai preferat să mă laşi să visez, să mă laşi să mă gândesc la clipa când voi păşi din nou pragul apartamentului meu şi mă voi aşeza din nou la masa de Crăciun, alături de familia mea dragă.

Şi fustele albe de care erai înconjurat mă tratau mai frumos, deşi chiar şi ele mă priveau ca pe un studiu de caz, ca pe un schelete ce răsuflă din când în când şi cere în fiecare dimineaţă să i se mute piciorul drept puţin mai sus.

Dragul meu om,

De ce ai ales meseria asta dacă nu vrei să mă salvezi? De ce alegi să-mi spui că ai făcut tot posibilul, dacă tu ai făcut doar echivalentul sumei de bani pe care ţi-am băgat-o în halat? De ce mă vezi doar ca pe un alt pacient şi nu mă vezi ca pe ceea ce sunt: un OM, ca tine ? Şi care ţi-e pedeapsa?

Semnat,

Cineva care a fost om dar a ajuns pământ.

În urma citirii acestui text, mi-am adus aminte de tatăl meu şi de suferinţa sa pe patul de spital, fapt care m-a împins către gândurile de mai sus…

5 responses to this post.

  1. Nu știu cât va mai dura chestia asta. Probabil că cel mai bine e pentru cine își permite un abonament la o clinică particulară.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on November 19, 2013 at 19:42

      Da, dar ce care nu îşi permit aşa ceva de ce trebuie să sufere şi să fie trataţi cu dosul?

      Like

      Reply

      • Cel mai bine ar fi ca Guvernul să lase dreptul oamenilor să aleagă dacă vor ca banii lor să meargă la Stat sau la o clinică privată pe care o aleg ei. Numai așa, medicii ăia care ar merita bătuți ar începe să își facă griji.

        Like

      • Posted by Alexandra on November 20, 2013 at 14:59

        Poate doar aşa…

        Like

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: