Deschide ochii și închide portofelul!

De unde și până unde au impresia unele specimene din învățământ că, odată cu diploma, primesc o doză de invincibilitate în fața „omului de rând”? Oare nu le sparge capul ideea briliantă de  a umili copiii și părinții, doar pentru că ei țin catalogul și stiloul în mână?

Timp de două săptămâni, cât a fost vacanța de iarnă, m-am lipsit de doza zilnică de știri. Și când am deschis televizorul, apoi, am rămas cu gura căscată.

8d44934d0eb6c38d5750112f56f925d0

Nu sunt naivă, știu de când eram pe tricicletă cum stă treaba cu cadourile pentru educatori/învățători/profesori, în preajma sărbătorilor, la început sau și sfârșit de an școlar. Îmi amintesc și de fondul școlii, fondul clasei, de băncile înlocuite cu pupitre noi, de perdelele schimbate în fiecare an, de postament, catedră, dulapuri, de planșele albastre și țiplate cu Ion Creangă și Mihai Eminescu, de bancnotele pentru gardian, pentru noi mingi de fotbal, saltele și alți cai verzi pe pereți. Să nu mai zic și de sutele (da, sutele!!) de culegeri, reviste și cărți pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor, pentru un punct în plus la notă și, din an în Paște, câte un zece care să ridice media.

Am cumpărat și cadouri. Uneori am strâns bani cu colegii mei și am cumpărat unui profesor/diriginte un cadou deosebit, pe care nu ne-am fi permis să îl cumpărăm individual. Alteori, mi-a fost drag să îi fac eu, singură, un cadou, unui profesor pe care l-am admirat. Dar niciodată nu am primit mustrări pentru gestul pe care l-am făcut. Nu s-a trezit niciun stimat dascăl să comenteze că nu-i convine stiloul pe care i l-am cumpărat lui sau buchetul de flori pe care i l-am oferit directoarei.

Și când am văzut știrea cu învățătoarea nemulțumită de cadourile pe care le-au cumpărat părinții, de Crăciun, mi-am zis că deja se depășește orice limită a bunului simț.

Cadourile le face fiecare după cum simte. Dacă eu consider că e suficient să-i ofer profesorului de sport un deodorant și profesoarei de germană o eșarfă, nu există om pe lumea asta care să aibă dreptul să îmi conteste părerea. Sunt banii câștigați de mine și cumpăr ce consider eu că VREAU (și NU TREBUIE) să ofer.

Când îți înscrii copilul la școală nu semnezi nicio hârtie cu suma pe care trebuie să o scoți din buzunar pentru cadouri de Crăciun. Dar mulți nu conștientizează acest aspect. Sunt prea mulți părinți care se tem de furia profesorilor; prea mulți părinți care se gândesc la „situația în care va fi pus copilul” dacă nu aruncă cu bani în profesori. De ce? De ce să aibă profesorul posibilitatea de a se răzbuna pe copil, dacă tu nu îi oferi un lanț de aur de Crăciun? De ce să îi permiți asta?

Tot respectul pentru mama care a avut curajul să facă publică înregistrarea! Și un val de huiduieli pentru părinții care au spus „sunt banii mei, fac ce vreau cu ei”! Da, sunt banii tăi, stimat maimuțoi-crescut-în-puf-care-se-șterge-cu-euro-la-poponeț, dar cam cât de puternic și superior ești tu dacă permiți altcuiva să-ți impună ce să faci cu ei?!

Sper din tot sufletul ca Dana Blându să părăsească învățământul, căci niciun copil nu merită să aibă parte de înțelepciunea ei balcanică. Și mai sper ca și restul părinților să deschidă ochii și să închidă portofelele; să lase teama deoparte și să lupte până la capăt pentru copiii lor. 

Eu am avut sprijinul mamei în povestea cu profesorul de matematică și banana dar au fost colegi de-ai mei care nu au avut așa ceva. Țin minte cum am zâmbit sarcastic în momentele acelea, când stimabilul nu ne scotea din proști, care nu vor lua bacalaureatul vreodată. Am zâmbit și mi-am adus aminte de o anumită oră de limba română: „Proști, dar mulți!”

13 responses to this post.

  1. Problema ar fi ca (si) acolo e un sistem intreg pus la punct – si eliminarea din invatamint numai a profesoarei vizate nu rezolva mare lucru, ancheta ISJ ar trebui sa exploreze posibilitatea demontarii si altor piese din angrenajul sistemului (deocamdata, de la Maria Rosetti)…

    Like

    Reply

  2. Slava cerului ,profesorii pe care i-am avut nu au avut pretentii la vin,cozonaci,peste viu sau vreun porc,doar de la o profesoara in liceu o aluzie de genul: “dar florile mele unde sunt?” ,fiind 8 martie !
    Ce sa zic….au fost invatati cu cadouri grase,la fel ca medicii,iar cand te duci cu un banal buchet de flori ti-l arunca in fata !!

    Like

    Reply

  3. […] Alexandra, Danaiana, Valy, Anastasia, Vavaly , Dor onorați […]

    Like

    Reply

  4. Îți dai seama ce se întâmplă prin școlile de la țară dacă așa e în București? Nici nu vreau să mă gândesc.

    Like

    Reply

  5. Total de acord cu tine, Alexandra. Mi se pare o porcărie care depăsește limitele bunului simț. De când și până când, o instituție de învățământ e un generator de cadouri pentru profesori, habar n-am. Îmi doresc ca toți profesorii de genul ăsta să fie dați afară din învățământ fără drept de reangajare pe postul de cadru didactic. Prea cu nasul pe sus. Prea superiori se cred…

    Când am auzit cum îi făceau tâmpiți pe față, iar părinții respectivi tăceau de parcă erau simple complimente, m-am enervat cumplit. Trebuie făcută ordine în învățământul românesc. Dacă există și alți părinți care trec prin momente similare cu astfel de profesori, sper să-și deschidă ochii și să urmeze exemplul părintelui care a publicat acest clip.

    Like

    Reply

  6. Eu nu cred că e numai teamă, Alexandra. Multor părinți chiar le convine situația, mai bine spus, ei o încurajează. Le plac minciunile frumoase și dau oricât pentru a le cumpăra. Sunt părinți care, dacă încerci să le spui că e ceva în neregulă cu al lor copil sau că nu e totul la superlativ, au impresia că ai ceva cu el. Așa că încearcă să cumpere vorbe frumoase (minciuni), apoi note. Mult timp m-am întrebat, înainte de a lucra în sistem, cum se face că toți copiii din clasa I au coroniță la sfârșit de an. Acum am înțeles. Nu știu dacă ,,atențiile” primite sunt cauza, cât mai ales dorința ,,doamnelor” de a nu-i supăra pe părinți, de a-i împăca pe toți, pentru a nu da naștere la reacții destul de neplăcute, de a apăra prestigiul școlii, de a-și păstra locul într-un clasament al unităților de învățământ etc. Am înțeles și de ce mulți absolvenți de liceu, cu medii foarte mari la bacalaureat, nu știu să scrie. Am predat un singur an franceză, la două școli din oraș. După primul semestru, am fost chemată în birou și apostrofată că pun note prea mici elevilor, fără să mă gândesc că le-aș putea distruge viitorul. Măcar la limbi străine să aibă și ei note peste șapte! Elevi care, la sfârșit de gimnaziu, nu știau să citească o propoziție simplă în franceză sau să conjuge verbele auxiliare la indicativ prezent. Chiar elevii ajunseseră să îmi reproșeze că în anii trecuți n-au avut note mai mici de nouă. Mi-am spus că eu așa nu mai pot continua. Aud povești asemănătoare de la colegele care predau română. Nu știu ce aș face dacă aș fi în locul lor. Mai bine zis, nu știu cum aș putea supraviețui în sistem, păstrându-mi și principiile intacte. Acum sunt educatoare, dar nici aici nu e totul pe roze. Boala sistemului nostru de învățământ e mult mai complexă decât se vede la Știri.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on January 9, 2014 at 17:09

      Sunt conștientă că multor părinți le convine să scoată o sumă, infimă pentru ei și enormă pentru noi, din buzunar și să scape de o grijă. Dar nu cred că ei sunt marea majoritate. Sunt mai mulți părinți care abia supraviețuiesc de pe o zi pe alta, dar se scormonesc de orice leu pentru a le da profesorilor, de teamă. Cel puțin asta cred eu. Adevărul e întotdeauna undeva pe la mijloc.

      Like

      Reply

  7. când eram la unu patru… i-am cumpărat (cu clasa) mașină de spălat învățătoarei, seturi de argint, cristal și alte porcării :))
    la generală i-am luat cu clasa un parfum destul de scump profei de franceză și ni l-a aruncat pe catedră pe principiul: „ce ăsta-i parfum? de așa ceva am și eu bani să-mi cumpăr!”
    apoi la liceu, la fel, o profă primește cadoul și se uită scârbită la el și la noi că ăla nu-i cadou.
    tot la liceu, profa de sport ne-a făcut observație de mărțișor că nu ne-am dus la ea cu cadou și mărțișor =))

    Like

    Reply

  8. Asemenea specimen nu are ce cauta in sistemul de invatamant. Si ca ea mai sunt multi, multi….pacat ca doar un parinte la o mie da dovada de curaj asa cum a dat dovada mamica respectiva….

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on January 9, 2014 at 13:12

      Asta nu înțeleg eu, de ce doar un părinte și nu mai mulți? De ce le este atât de teamă sau de ce sunt atât de indiferenți?

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: