Dacă vrei să te împaci fără să te cerți, expertele îți arată cum!

Există texte amuzante. Autorul le-a scris pentru a scoate câteva zâmbete de la cititori și un eventual hohot de râs pe ici, pe colo. Există și texte serioase; atât de serioase că-ți așază un nod în gât de toată frumusețea.

Și există și textele scrise cu atâta seriozitate încât te tăvălești pe jos de râs. Și asta nu pentru că autorul a intenționat să fie sarcastic, ci pentru că el chiar crede în porcăriile pe care le debitează.  ceea ce scrie.

e95c8a9d2ac2b53ad5181e783fe19d12

Un astfel de text m-a făcut să râd cu lacrimi mai devreme. El se intitulează ”Cum să faceți sex de împăcare, fără să vă certați” și este inclus într-o revistă pentru femei, care te-ajunge cam cât două beri și-un covrig.

Nu o să vă plictisesc cu introducerea fabuloasă, ci o să trec direct la metodele de a face sex de împăcare, fără să te cerți. Deci, dacă nu vă place să vă dați cu tigaia în cap și apoi să încingeți una mică pe aragaz, dar totuși vă e poftă de partea cu aragazul, uitați ce puteți face:

1. E nevoie de mai multă adrenalină

Atunci când vă certaţi, inima pompează mai mult sânge, tensiunea creşte odată cu nivelul adrenalinei în organism. De data aceasta, ca să nu fie nevoie să intraţi din nou în subiecte delicate, ar trebui să faceţi împreună o activitate care să vă ridice nivelul de adrenalină, precum căţăratul la panou, bungee jumping sau o cursă în montagne-rousse. Dacă nu vă plac aventurile de acest gen, ieşiţi în parc la o tură de jogging în care să includeţi şi sprinturi. Acasă, la întoarcere, începeţi cu un duş împreună…

Ați înțeles, da? Dacă aveți chef de sex sălbatic, vă luați frumușel de mână, vă luați și o coardă (nu vă gândiți încă la prostii!) elastică și vă aruncați de la etaj (minim 3, să nu dați cu capu’ de asfalt prea devreme). Apoi fuguța, fuguța, înapoi în dormitor, până nu se termină adrenalina. Dacă simțiți că se termină înainte să ajungeți în fața blocului, săriți într-un boschet. Acolo să vezi adrenalină, să nu vă nimerească baba de la etajul 1 cu borcanul de castraveți.

Și dacă nu și nu, fugăriți-vă puțin în jurul blocului, mașinii sau în jurul mesei, eventual cu un făcăleț în mână și apoi săriți în pat. Va fi un fel de sex de împăcare, dar fără împăcare, că nu v-ați certat, dar ce contează? Nu contează, adrenalină să fie!

P.S: Săritul fără coardă face ca adrenalina să țină mai mult!

2. Cât mai mult spaţiu personal

O relaţie înfloreşte frumos atunci când partenerii îşi respectă spaţiul personal, astfel au timp să li se facă dor unul de celălalt. Şi voi ar trebui să faceţi acelaşi lucru: plănuieşte o zi cu prietenele, ieşi la cumpărături sau pur şi simplu fă o plimbare până undeva, ori trimite-l pe el la pescuit sau să se vadă cu băieţii. La sfârşitul zilei, întâlnirea va fi cu atât mai plăcută cu cât va culmina cu o partidă de sex, după ce o zi întreagă aţi fost departe unul de celălalt şi nu aţi putut decât să visaţi la ce urmează.

Tu în magazine, el la pește  pescuit. Și după 500 de euro și 3 bucăți de mămăligă, vă veți întâlni în pragul ușii. Tu îmbâcsită de sacoșe, pline cu materiale prea scurte pentru prețul de pe etichetă, iar el cu doi obleți și-o rățușcă de jucărie. Vă veți privi în ochi. Tu îl vei înjura în gând, că n-aveți ce pune în tigaie. El te va înjura în gând că n-aveți cu ce bani să mai luați pâine 3 luni de-acum încolo. Și-o puneți de un sex mic, da’ de împăcare.

3. Un pic de competiţie nu strică niciodată

Nu e cazul să vă luaţi voi la întrecere, ci arată-i că te admiră şi alţi bărbaţi. Cu siguranţă va simţi un pic de gelozie şi incitare. În plus, te va vedea cu alţi ochi şi poate chiar cu un interes pe care nu l-ai mai simţit încă de la începutul relaţiei. Asta nu inseamnă că ar trebui să calci strâmb, însă îţi poţi permite un flirt uşor.

Sună-l pe prietenul lui cel mai bun și invită-l la o partidă de … șah. În timp ce el își mută calul, privește-l suav și gâdilă-l pe sub masă. Iubitul tău sigur te va privi cu alți ochi. De altfel, și tu îl vei privi cu alți ochi. Cu unii vineții.

4. Joacă şi lupte

Dacă totuşi nu te simţi în largul tău nici măcar să îţi îndrepţi privirea către o altă persoană, puteţi încerca ceva mult mai distractiv. Nu vă certaţi cu cuvintele ci… vă bateţi cu pernele. Luaţi cele mai moi şi mai pufoase pernuţe pe care le aveţi la îndemână şi începeţi o luptă cu fulgi. Ce vă poate îndrepta mai repde spre pat, dacă nu chiar perna?

După ce-ți trage o pernă după ceafă de aterizezi sub pat, s-ar putea chiar să ajungeți la un sex de împăcare. Asta după ce rezolvați subiectul ”pe o femeie nu trebuie să o atingi nici cu o floare, porcule!”. Alți ochi machiați natural, altă partidă reușită!

Eu mai am speranța că autorul acestui text era într-o perioadă critică a existenței sale și nu vorbea serios… și mai am speranța că nu dă prea multă lume atâția bani pe o revistă cu astfel de articole…

Sursa foto: pinterest.ro

Sursa text: unica.ro

14 responses to this post.

  1. eu ma asteptam sa fie un blog de gradinarit =))

    Like

    Reply

  2. Merci frumos pentru portia sanatoasa de ras… felicitari pentru rabdarea de a citi publicatia respectiva🙂

    Like

    Reply

  3. Nu-mi vine să cred că am avut răbdare să citesc ce au scris ăia :)) Varianta ta mi-a plăcut mai mult😀

    Like

    Reply

  4. Autoarea articolului merită sex de veșnică împreunare cu nemărginirea prostiei în care este, involuntar, expertă.
    Ce mă roade, însă: la punctele 1 și 2 există niște sâmburi de adevăr, dar exemplele și explicațiile sunt retardissime!…

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: