Fără definiție

b5f272e6d675cc28c7f91c77bd76ee88

Pe marginea patului, fixezi dulapul cu privirea și încerci să îți controlezi respirația. Timpul pare să se fi oprit în loc, deși secundarul aleargă în jurul orelor, făcându-te să întârzii la serviciu. Te uiți repede la telefon și-ți dai seama că mai ai doar câteva minute până trebuie să fii gata de plecare. Dar nu poți să te miști, căci gândurile ți-au fugit într-o seară, când lumea înconjurătoare dispăruse și tot ceea ce conta era atingerea sa.

Îți sprijini capul în mâna stângă. Un oftat se strecoară din tine și sparge liniștea camerei. Închizi ochii dar îi redeschizi în mai puțin de o secundă, căci ți-e teamă că nu te vei mai putea desprinde de imaginea chipului său. Îți concentrezi atenția pe blugii roși, aruncați în colț și, pentru o clipă, ai impresia că ai uitat. Dar gândindu-te că ai uitat,  de fapt îți reamintești…

… de căldură, de atingeri, de respirația sacadată, de buzele mușcate, de fiorii căzuți dinspre umeri, de urma pregnantă a sărutului.

Te ridici brusc de pe pat și pornești spre ușă. Nu e posibil să ți se întâmple asta ție! Ți-ai promis că ultima oară va fi ultima oară. I-ai promis atenției tale că o vei îndrepta spre lucrurile cu adevărat importante, care nu dispar atât de ușor. Și totuși, în momentul acesta, nimic nu-ți pare mai important decât felul în care te-ai simțit atunci.

Nu vrei să începi, nu vrei să termini. Nu vrei să schimbi, nu vrei să repari. Nu vrei nimic altceva decât să te simți la fel, mult, mult timp. Nu are nicio legătură cu veșnicii fluturi din stomac, cu banalul nod în gât, cu nevoia disperată de a lega pe cineva de șoldurile tale. Nu are legătură cu dorința de control, de cunoaștere, cu setea de necunoscut.

E doar un sentiment, care te face să treci altfel prin zilele friguroase, căci, prin dărnicia sa, îți încălzește și colțul cel mai întunecat al sufletului. E doar o senzație de prea mult bine, un bine care te sufocă și apoi te salvează, care te aruncă într-un capăt al patului, cu ochii lipiți de tavan. E doar o stare care nu te împinge spre planuri de viitor, ci spre pofta de a profita din plin de prezent.

Nu are definiție, nu are denumire, nu are cuvânt potrivit.

Ar fi plăcere…

Ar fi dragoste…

Ar fi pasiune…

Ar fi iubire…

Ar fi dorință.

Ar fi toate la un loc; sau niciuna deopotrivă.

Închizi ușa și cobori scările, întrebându-te întruna ce ai prefera: ceea ce toată lumea spune că trebuie să simți sau ceea ce simți tu acum.

Sursa foto: pinterest.com

5 responses to this post.

  1. […] E doar un sentiment, care te face să treci altfel prin zilele friguroase, căci, prin dărnicia sa, îți încălzește și colțul cel mai întunecat al sufletului. E doar o senzație de prea mult bine, un bine care te sufocă și apoi te salvează, care te aruncă într-un capăt al patului, cu ochii lipiți de tavan. E doar o stare care nu te împinge spre planuri de viitor, ci spre pofta de a profita din plin de prezent.” – text apărut În Grădina Mea […]

    Like

    Reply

  2. Frumos! Bravo:).

    Like

    Reply

  3. Posted by florin on March 8, 2014 at 19:15

    era interesant daca spunea mai multe despre el, ce a vazut el in acea seara

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: