Tu ai spus-o pe aia cu prietenul?

I-Have-a-Friend-Who

Scrisul rezolvă multe… dar, uneori, te poate băga și în încurcătură; mai ales când te afli într-una din cele două extreme. Pentru că da, apar și complicații atunci când scrii cu (prea) mult patos.

Cele două extreme: ori ești prea euforic (din diverse motive: o mărire de salariu, un câștig la loto, un nou suflet pe care-l chinui în fiecare seară, la cină), ori ești prea nervos (din alte motive, la fel de diverse: o concediere, un portofel pierdut, un suflet în minus în patul tău, noaptea). Oamenii normali defulează în mod sănătos, când se află în una din cele două situații: dacă sunt euforici, țopăie ca niște gazele în poieniță, iar dacă sunt nervoși, lovesc un sac de box sau un amărât de pe stradă.

Dar dacă ai microbul scrisului, lucrurile se pot complica, atunci când atingi extremele. Pentru că țopăitul durează câteva secunde iar ochiul amărâtului nu rămâne vânăt pentru totdeauna. Dar cuvintele odată așternute și citite, nu mai au șansă de pierzanie.

Poate că vă simțiți nedumeriți și sunteți pregătiți să închideți fereastra. Stați așa!

Nu vi s-a întâmplat niciodată să fiți atât de entuziasmați/nervoși încât să vă descărcați tot sufletul într-un text și apoi să vă fie teamă să-l publicați, pentru că e posibil să îl citească fix persoana care v-a cauzat entuziasmul/nervii?

Da, se întâmplă. Se întâmplă să fii atât de iritat de comportamentul unei persoane, încât să-i dedici un text kilometric, îmbibat în sarcasm și înjurături camuflate în metafore și apoi să te întrebi dacă să îl publici sau nu. Dacă-l citește și a doua zi te așteaptă la colț de stradă cu bâta de baseball?

Se întâmplă și să fii atât de fericit din cauza unei alte persoane, încât să umpli pagini întregi cu fraze și cuvinte atât de dulci încât până și tu dai în diabet și apoi să te întrebi dacă să îl publici sau nu. Dacă-l citește și apoi fuge în direcția opusă, luând și fericirea ta la pachet?

Și atunci ce faci?

De obicei una din două: ori îl scrii și-l păstrezi într-un folder intitulat ”SĂ NU TE PUNĂ DRACU SĂ-L PUBLICI!”, ori devii mai subtil ca Godzilla în mijlocul străzii, modificând textul la persoana a treia. Cred că fiecare dintre noi (blogger, scriitor, muzician, doctor, bețiv, pictor, hoț etc.) a spus-o măcar o dată pe aia cu ”am un prieten care…”, atunci când, de fapt, vorbea despre propria persoană…

Pentru că în mintea noastră naivă, chiar avem impresia că e plauzibil scenariul cu o altă persoană, total diferită, care a pățit așa și pe dincolo și ne-a impresionat atât de tare încât am simțit nevoia să vorbim/scriem despre asta.

– Să vedeți ce i s-a întâmplat lui Costel! A ajuns la muncă și nenorocitul ăla de șef chel și cu mustață i-a spus că îl concediază dacă nu trimite mailurile alea mai repede. Să vezi tupeu, ‘tu-i mama lui de burtos libidinos. Nu-i de mirare că l-a lăsat nevastă-sa pentru un camionagiu. Până și ăia sunt mai curați ca el!

– Ce seamănă șeful lui cu al tău, măi Jane!

– Coincidență. Pură coincidență!

7859746

Sursa foto: churchsermonseriesideas.com

10 responses to this post.

  1. Posted by Dana on April 10, 2014 at 20:14

    Buna !
    Ma numesc Dana si fac parte din echipa ebloguri.ro, o comunitate a bloggerilor din Romania. Suntem inca la inceput, de aceea vrem sa invitam personal bloggeri care au ceva de spus pe internet si o spun frumos. Daca vrei sa faci parte dintr-o comunitate unde poti intalni alti bloggeri, unde iti poti promova propriul blog sau gasi altele interesante, o comunitate care ofera ajutor neconditionat pentru orice problema ai avea in domeniul online, atunci te asteptam sa te inscrii pe ebloguri.ro.
    Toate cele bune iti doresc!

    P.S. Evident…comentariul este doar pentru tine…m-am gandit ca asa te gasesc mai usor decat pe pagina de contact

    Like

    Reply

  2. 🙂 Eu de vreo două zile mă tot abțin să scriu despre curățenia de primăvară, singurul subiect despre care mi se tot vorbește peste tot, de vreo două săptămâni, și la serviciu, și la telefon, și prin vecini. Mare ispravă curățenia asta sezonieră, ce să mai vorbim! Aveam deja începutul clar în minte și un final care să încununeze opera, dar tare m-am temut că a doua zi nu va mai vorbi nimeni cu mine, ba chiar mă vor lovi cu pietre😆 . Mi s-a întâmplat și să scriu astfel de articole, dar se pare că ironia mea a fost atât de subtilă, încât cei vizați nu le-au înțeles, ba chiar le-au dat și like. Înclin să cred că nici măcar nu le-au citit, așa că s-ar putea să ne facem degeaba griji că am putea supăra pe cineva😉 .

    Like

    Reply

  3. Posted by iluminisme on April 10, 2014 at 15:05

    m-ai distrat, bine ai pus problema, cred ca nu exista limite la cate am putea scrie.
    Depinde de formula care o aplici, il scrii direct pe blog si il pastezi la ciorne o vecie, ori il scrii intr-un word ca sa te descarci!
    Oricum ar fi, iti face bine, pana la urma, daca problema persista il astepti la colt de strada tu si ii zici cate ai pe suflet, asta daca au inceput sa te doara degetele !🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: