Tricicleta gri

Obișnuiesc să mai ies pe balcon atunci când plouă și să privesc spre amintiri. În colțul din dreapta este și acum un perete din sticlă, pe care îl scriam cu cretă în fiecare zi, în vacanțele de vară. Era tabla mea. Eu eram profesoara iar rufele de pe sârmă erau elevii. Câte dictări, câte ore de geometrie…

…metoda grafică, sublinierea vocalelor, încercuirea literei L.

Mai întindeam și câte o pătură pe cimentul rece, atunci când nu erau rufe pe sârmă, și coloram sau le citeam povești, păpușilor. Le aliniam pe toate lângă perete și cu o voce serioasă le captam atenția „A fost odată…”.

tricicleta-veche

Iar în colțul din stânga, parcă văd și acum o tricicletă. Mică, gri, abandonată. Nu-mi plăcea să o scot în lume, căci scârțâia și atrăgea toți ochii răutăcioși din fața blocului. Preferam să mă plimb cu ea în balcon. Făceam atât de multe ture dintr-un capăt în celălalt al balconului, încât mă mir că nu s-a format un șanț pe mijloc.

Și chiar dacă o renegam și o aruncam cât colo, uneori… atunci când nu mă vedea nimeni, când eram singură cu păpușile mele, o ridicam și o ștergeam de praf. O foloseam ca suport pentru cărțile de povești sau pentru cutia cu cretă. Îmi era dragă pentru că știam că fusese cumpărată cu multe sacrificii. Mama îmi spunea asta de fiecare dată când mă vedea tristă și când îi reproșam că nu am și eu o bicicletă strălucitoare, precum ceilalți copii.

Acum îi văd pe copii cu ochii-n tablete și mă întreb dacă mai are vreunul dorința ascunsă de a ieși la o plimbare cu bicicleta. Mă întreb câți părinți accesează un magazin online triciclete și nu un site de jocuri PC, pentru a cumpăra cadouri de Crăciun și Paște. Mă întreb cine mai folosește mingea de fotbal, paletele de badminton și cine mai sare elasticul; cine se mai ascunde după mașini, cine mai țipă „piua 20” și cine mai suflă într-o țeavă cu cornete?

Oare mai există astăzi vreun copil care să își dorească o tablă în miniatură pe care să scrie cu creta? Sau toți vor doar să dea cu degetul pe o tabletă mai mare ca ei?

Sunt încă optimistă și cred că bucuria de a fi copil este în continuare alcătuită din plimbări cu tricicleta, ore întregi de dat în leagăn, desenat cu creta pe asfalt și cățărat prin copaci după corcodușe.

Mai am o speranță că există copii pe care tehnologia nu i-a proptit între patru pereți și care știu să profite de o zi cu soare.

Sursa foto: etimpu.com

2 responses to this post.

  1. Eu sunt una din mamicile care sunt contra tabletelor si a jocurilor pe calculator.
    Acum strangem banii sa-i luam baiatului bicicleta deaorece trotineta nu mai este buna. si celei mici o trotineta. Tricicleta are deja.
    Din pacate, multi parinti considera ca tabletele si restul sunt mod de viata al copiilor. Sa spunem ca ar fi copilaria lor. Dar ce copilarie este asta cand ochii lui sunt atintiti asupra unui ecran minuscul sau mai mare minute in sir.
    Si, de ce rebuie sa fie drept recompensa la terminarea temelor pentr scoala?

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 26, 2014 at 11:06

      Din câte am observat eu, părinții observă că dragii de ei sunt cuminți atâta timp cât au tableta în față (definiția lor de cuminte fiind un fel de: nu mă deranjează pe mine de la activitățile mele.) și de aia le-o lasă. Dacă le-ar cumpăra bicicletă, ar trebui să îi supravegheze pe afară, să panseze eventualele julituri, să șteargă eventualele lacrimi dacă se sparge cauciucul etc. Le e mai comod așa…și e trist.

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: