Nu aș muri fără, dar mai bine mi-ar fi cu…

Unknown

Am întâlnit o fată. Era frumoasă, draga de ea, dar nu știa că e frumoasă. Era și-ndrăgostită, sărmana, dar nu știa nici asta. Învârtea un pai într-un pahar cu o băutură dulce-albastră și zâmbea amar. Nu rostea prea multe cuvinte, dar din felul în care-și muta ochii pe colțurile camerei, înțelegeai cam tot ce avea de spus. Nu suferea, dar nici bine nu-i era.

Nu voia să dezvăluie ceea ce simțea. Nu din teama că cineva i-ar călca trăirile în picioare, ci din speranța că, dacă le va ține captive în sufletul ei, vor crește în intensitate și o vor elibera din lanțurile lumii înconjurătoare. Doar zâmbea, din când în când, și spunea: „cine trebuie să știe, știe. Restul, nu mai contează.” Apoi, zâmbetul se retrăgea din colțurile gurii, obrajii coborau la locul lor și își reluau poziția seacă, iar gândurile îi reveneau în sfera interzisului.

Mâinile îi tremurau din când în când și abia atunci realizai că, totuși, ceva tulburător: de bine sau de rău, se întâmplă în adâncul minții ei. Am bănuit că e un amalgam de sentimente, care o încătușează în tăcere. Un soi de amestec… de iubire și indiferență, gelozie și pasiune, egoism și dorința de a oferi lumea pe tavă, cuiva. Dar nu era așa.

Iubea simplu, firesc. Ca și cum ar fi oferit un banal con de înghețată. Știa că dacă s-ar întâmpla ca el să dispară de pe fața pământului, ar supraviețui. Cu câteva lacrimi și petice de inimă lipsă, dar ar supraviețui. Ar vedea soarele răsărind la fel, în fiecare dimineață. Ar bea cafeaua la fel de dulce și în același fotoliu. S-ar plimba pe aceeași alee, duminica și ar fredona aceleași versuri, atunci când singurătatea i-ar doborî zidul siguranței.

Nu era iubirea pentru originalitatea căreia să se lupte autorii de romane. Nu era povestea de dragoste al cărei titlu vrei să-l vezi lipit pe stâlpii din oraș. Nu era sărut pătimaș în ploaie și nici îmbrățișare dramatică în aeroport. Era abur de cafea veche, fum de țigară aruncată în colț de scrumieră și atins umeri, întâmplător, în drum spre baie. Nu era dependență, era atracție. Nu era monotonie, era normalitate.

Și asta mi-a spus-o atât de lejer, folosind atât de puține cuvinte, încât m-am mirat că am auzit și înțeles.

„Nu aș muri fără, dar mai bine mi-ar fi cu…”

Sursa foto: pinterest.com

2 responses to this post.

  1. Minunat!

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: