Scriitoare în miez de noapte

door

Închide laptopul și se ridică brusc de la birou. Vocea care răsună pe holul apartamentului îi pare cunoscută dar nu își dă seama cine ar putea fi la ora aceea. Părul îi este ciufulit, pijamaua e roasă în coate iar glasul mult prea răgușit pentru vreo formă vocală de salut. O umbră se apropie de ușa camerei sale și dintr-odată-i aude bătaia rapidă a degetelor, deasupra clanței. Tresare și întreabă într-o șoaptă gravă:

– Cine e?

Un râs șăgalnic se aude din spatele ușii iar ochii ei se luminează.

– Nu se poate! N-ai cum… spune ea, fără să realizeze că șoapta-i devenise glas; pițigăiat și tandru.

– Deschid sau deschizi?

– Deschide tu. Eu nu te cred.

– Cum să nu mă crezi? Nici măcar nu ți-am spus…

– Nu cred că ești aici!

– Ce făceai?

– Scriam.

– Bani sau plăcere?

– Durere.

– Păcat.

Se apropie de ușă și-i auzi răsuflarea sacadată. Dacă închidea ochii putea să-și imagineze cum stătea el pe partea cealaltă. Oare mai avea privirea aceea neagră și rece, care o învăluia într-o dorință bolnavă de a nu-i mai lăsa pleoapele să clipească? Bineînțeles că o avea. Tocmai de aceea era mai bine să rămână acolo, departe de orice tentație. Întoarse cheia ușor și trase aer în piept.

– Ce soi de durere e atât de important, încât trebuie să scrii despre el zile în șir, fără să mai ieși la o gură de aer curat?

– De unde…

– Da, știu că te-ai închis aici. Ieși!

– Nu!

– Ieși!

– Nu am terminat!

– Nici noi…

– Care voi?

– Noi, lumea de afară. Nu am terminat cu tine.

– Adică tu?

– Mai ales eu.

– Dar am scris finalul.

– Ai scris despre noi?

– Da.

– …

– Îmi pare rău. Trebuia.

– …

– Mai ești aici?

Se repezi spre cheie și pentru o fracțiune de secundă se gândi să deschidă ușa și să fugă după el. Privirea i se încețoșă iar mintea i se goli. Nu trebuia să-i spună că a scris despre ei. Oricum nu ar fi publicat asta niciodată. Era doar pentru ea. Pentru liniștea sa…

– Și ce final ai scris tu dacă eu stau aici, în fața ușii tale, spunându-ți că nu am terminat?

– Ah. Nu ai plecat.

– Nu.

– Am încercat să construiesc un alt final; căci finalul nostru… nu ar fi vrut nimeni să-l citească.

– Crezi?

– A fost prea banal, prea sec, prea fără cuvinte. Nici măcar nu ne-am privit în ochi de la revedere. A fost de la sine înțeles. Ți-ai luat dvd-ul și periuța de dinți și ai plecat. Țigările ți le-ai lăsat pe masă. Nu le-am fumat.

– Așa e orice final. Nu e nimic spectaculos pe dinafară. Drama se petrece în interior. Nu e ca-n filme…

– Așa o fi…

– Și zici că a fost finalul… Te mai întreb o dată atunci: și asta ce este, dacă acela a fost finalul? E un nou volum, la cererea cititorilor?

– Nu mă lua peste picior!

– Nu fii prostuță! Știi că-mi place cum scrii. Dacă e la cererea lor, atunci cred că nu ar fi cazul să-i dezamăgim.

Poate le-a plăcut finalul.

– Eram fericiți?

– Da.

– Atunci să nu-l schimbăm! Să-l facem realitate…

Sursa foto: rufflesandramblings.com

3 responses to this post.

  1. Posted by iluminisme on May 28, 2014 at 17:49

    🙂 dragut mai gandesti in ceas de seara🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: