A trecut aproape un an de când nevasta lui a încercat pentru prima oară să-i ia bidonul. Se întâmpla aproximativ la aceeași oră: 18.35 iar scenariul a rămas cam neschimbat de atunci.
Ea îl vede că bea din nou. Se apropie de el, îi ia bidonul și pleacă. El, în imposibilitatea de a se mai mișca, de la atâta oboseală a ficatului, se apucă de urlat. Și nu urlă complimente. Doamne ferește! Cred că nici nu știe de existența lingușelii. Zbiară varianta populară a invitației „hai să-mi faci un sex oral!”, de zici că acum e cazul să-ți închizi bine geamurile și ușile, că vine peste tine dacă ea-l refuză.
Ea nu se lasă impresionată de amenințările lui și nu-i returnează faimosul bidon. Sau poate că asta e singura modalitate de a-i atrage atenția celui care, cândva, i-a promis luna și stelele.
Nici el nu se lasă mai prejos și insistă cu aceeași replică până devine redundantă.
Tot circul durează circa 10 minute și se petrece în fiecare seară, în spatele blocului meu. Nu știu etajul, nu-mi dau seama cu exactitate de unde vin declarațiile acelea atât de siropoase, dar m-am plictisit și săturat atât de tare de ele, încât îmi vine să îi scriu o listă de sugestii; să mai schimbe și ei placa.
Azi am venit de la muncă și am încercat și eu ca tot omul să mă odihnesc un pic. Da de unde?! Când era somnul mai dulce, am sărit ca arsă din pat, căci am avut impresia că stimabilul cetățean țipă de lângă patul meu. Atât de puternice i-au devenit corzile vocale, de la atâta exersat aceeași replică în fiecare seară.
– Dă-mi bidonul!
– … (vocea ei nu se aude niciodată. Ori n-are curaj să răspundă, ori glasul ei e la fel de firav ca demnitatea.)
– Dă-mi bidonul, băga-mi-aș…
… în gura ta!
Și bineînțeles că ea nu-i dă bidonul, iar povestea se repetă.
Iar azi am fost la un mic și obosit pas de a scoate capul pe geam și a țipa:
– Dă-i, femeie, bidonul ăla odată, că nu mai suport să-l aud!
Pentru că, să mi se închidă culoarea părului dacă vă mint, eu, dacă aș fi fost în locul ei, i-aș mai fi dat un bidon în plus, de la mine. Ia, maică, și bea până nu mai poți! Ia și bea până uiți cum să înjuri! Ia și rupe-ți ficatul în tine până înveți să taci! Oricât te-aș iubi și te-aș fi iubit, dacă te văd că faci parte din categoria bovinelor de rasă pură, te las să te îneci în propria-ți prostie. Ia, mamă, și mai bea! Uite, îți mai torn eu un pahar și încă un pahar și încă o cană și încă o vază. Până cazi sub masă și pot să-mi fac liniștită bagajele și să plec unde văd cu ochii. Ia și toarnă pe șoseaua gâtului până îți moare definitiv aceea pe care tot te lauzi atâta că o introduci în gura altcuiva!
De ce puii mei albaștri mai stă femeiușca aia cu el, nu am să înțeleg vreodată. Dar mă bate un gând serios să sun la domnii cu bască data viitoare când mă mai trezesc în țipetele sale.
Și sunt convinsă că fiecare dintre voi are (măcar) un vecin mai deosebit. Al vostru prin ce se face remarcat?
Puteți să vă descărcați sacul de nervi aici!
Sursa foto: girific.com; pinterest.com
În Grădina Veche 
Posted by Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor on June 1, 2015 at 10:49
[…] vieţii, voiam sa-ti fac un semn dupa plecare, Pishky, Goutte de reve, Elena Alexandru, Orhikamy, Alexandra, Desperate for your voice, Victoria Borodin, Missy, Facts from life, Aşternut, Convieţuire, […]
LikeLike
Posted by ~Ankita~ on August 18, 2014 at 13:42
La mine parca este cartierul general al nebunilor! Din blocul din fata se aude in fiecare zi, dar IN FIECARE ZI, cantece cantate de copii complet afoni in bine-cunoscuta gama Fals Major. Deasupra mea sunt unii care aproape in fiecare seara fac karaoke pe melodii de-alea de cand era bunica fata mare si nu se opresc decat pe la 12 noaptea. Cand nu canta, se cearta si imi vine sa escaladez blocul ca Spiderman pana la fereastra lor si sa le spun sa se duca in alta parte sa urle. Si noaptea e specatcol muzical pentru toate gusturile… proaste. In deschidere avem trupa Ham Calduri, faimoasa trupa de caini vagabonzi care mai dau cate un recital si pe timpul zilei. Dupa Ham Calduri, urmeaza Ham un baietel, manelistii din zona care au baut vreo 3 bidoane de tuica si pun “hituri” gen “Esti o frumoasa, o delicioasa” sau, preferata mea, “Ce bunaciune” care este un remix – a se citi “plagiat” – al adevaratului hit al lui J Balvin, “Tranquilla”. Si, ca sa fie programul complet, se continua cu muzica populara data la maxim de imi vine sa iau pusca cu bile de plastic si sa trag in ei. Ca sa nu-i mai mentionez pe “jmekerii” care isi baga organele genitale in tot ce prind – doar verbal, bineinteles, ca altfel nu sunt in stare de nimic. Si la bunica acasa este putin mai bine, in sensul ca vecinii de deasupra practica sportul pe care eu l-am numit “aruncarea cu nevasta”, dar acest lucru se petrece doar seara, fara drama. Manelele sunt si acolo prezente, desi mai putin de cand vecinii au amenintat cu plangeri la politie. O adevarata petrecere, n-am ce spune.
LikeLike
Posted by Alexandra on August 19, 2014 at 15:05
Vai, am râs cu lacrimi! :)) Înseamnă că la mine încă e bine și ar trebui să fiu fericită. :))
LikeLike
Posted by ~Ankita~ on August 19, 2014 at 20:32
Da, ar trebui sa ne “apreciem” mai mult vecinii :))
LikeLike
Posted by Fundal de cartier | În grădina mea on July 30, 2014 at 08:49
[…] și soție, care se bat cu tot ce prind prin casă. Inițial, crezusem că bărbatul e vinovat. Că se îmbată nenorocitu’ și urlă la femeie. Apoi am auzit-o și pe ea deschizând gura. Am descoperit că și ei îi place la fel de mult […]
LikeLike
Posted by Într-un suflet de copil… | Poteci de dor on June 2, 2014 at 18:05
[…] vieţii, voiam sa-ti fac un semn dupa plecare, Pishky, Goutte de reve, Elena Alexandru, Orhikamy, Alexandra, Desperate for your voice, Victoria Borodin, Dan, Missy, Facts from life, Aşternut, Convieţuire, […]
LikeLike
Posted by iluminisme on June 2, 2014 at 14:22
am scris si eu de curand tipologia vecinilor mei :))
se pare ca devine o mare problema, fiindca am inceput sa cunoastem povestea de viata a vecinilor, desi nu ne intereseaza si nu vrem sa o ascultam,
nici un etaj nu mai are intimitatea de care avem nevoie, dau vina pe peretii subtiri 😛
LikeLike
Posted by Alexandra on June 2, 2014 at 19:09
Pereți prea subțiri, obraji prea groși…:D
LikeLike
Posted by iluminisme on June 4, 2014 at 14:35
clar clar, asta e, fiecare bordei cu obiceiul sau 😛
LikeLike
Posted by Pinky Rainbow on May 31, 2014 at 16:20
Chiar langa mine locuiesc niste rromi. Si dragii de ei nu stiu sa vorbeasca civilizat. Atunci cand au musafirii, trebuie sa auda tot orasul ce vorbesc ei, cu toate ca nu inteleg ce spun. Mai baga si o manea, doua, cinci, sa ne sature…
LikeLike
Posted by Alexandra on June 2, 2014 at 19:09
Manelele îmi mai lipseau, într-adevăr. :))
LikeLike
Posted by Cati on May 31, 2014 at 15:03
La mine in scara ,vecinii isi tot repara chestii prin casa de vreun an incoace….
LikeLike
Posted by Alexandra on June 2, 2014 at 19:09
A fost o perioadă și la mine în bloc, de ajunsesem să cred că-și fac sită din perete, la câte găuri dădeau.
LikeLike
Posted by Irina on May 30, 2014 at 21:34
Mi-am amintit o întâmplare haioasă legată de curiozitatea vecinilor, mai ales a celor vârstnici. Eram chiriași, eu și fratele meu, într-un bloc de garsoniere. Într-o zi, pe la ora prânzului, fratele vine acasă cu vreo doi colegi de liceu, să le arate ultimul joc instalat pe calculator. La nici 5 minute, sună la ușă vecina, o doamnă respectabilă de altfel, cultivată, dar foarte curioasă, cum sunt mai toți bătrânii, mai ales când vine vorba de tineri chiriași în blocul lor. Deschid și intră nepoftită în hol, tot cu ochii să vadă cine e înăuntru, sub pretextul că ea are un miros ciudat în baie și nu știe de la ce, nu cumva se simte și la noi? 😆 Vecinii de la etajul superior, chiriași la rândul lor, se certau crunt în fiecare noapte, în intervalul 3-5, certuri urmate de secvențe auditive demne de filmele pentru adulți. Le învățasem deja repertoriul de înjurături și nu numai. 🙂 Acum stăm într-un bloc unde locuiesc mai mult bătrâni. E liniște, e perfect din punctul acesta de vedere, nu manele, nu înjurături, nu coji de semințe pe scări. Dar de primăvara pănă toamna târziu stau de strajă pe băncuțele din fața blocului, aliniați. Știu tot ce se petrece. Cine intră , cine iese, la ce oră, unde se duce. Într-o zi, mă întorceam de la serviciu cu două pâini în brațe. Le văd de la distanță cum se apleacă toate, ca la comandă, să se uite în lungul aleii, în întâmpinarea mea. De altfel, mă simpatizează, le salut întotdeauna, le mai întreb de sănătate. Când ajung suficient de aproape, răsuflă dezamăgite: ,,Aaa, pâine, credeam că ai un copil în brațe!” 😆
LikeLike
Posted by Alexandra on June 2, 2014 at 19:12
Mămăițe din astea curioase am și eu în cartier. M-am obișnuit cu ele. De dimineață până seară stau în fața blocului, sau cu ochii pe geam (căci au reședința la parter) și văd tot ce mișcă. :))
LikeLike
Posted by Alin on May 30, 2014 at 20:01
Am un super vecin care lucreaza la securitatea cartierului, daca intra cineva in scara, el stie unde a mers persoana respectiva, daca cineva in timpul zilei i-a ocupat locul de parcare si a parcat, nevoit fiind, in alta parte, cand se elibereaza locul lui…in 2 minute l-a ocupat el. Mai am ceva vecini…care ma fac sa ma simt…singur. Cand plec seara in oras…ei sunt prezenti pe bancile din fata blocului, cand ma intorc la 2-3-4 noaptea…ii gasesc tot acolo. Chiar daca e iarna, au bancute si in bloc, paturici…si catei care sa le tina de cald. Stiu ca fata unei vecine e in franta si e maritata si are nush ce pantofi…etc de la vecina care e o doamna deosebita de povesteste la tot blocul cand sta pe bancuta. Macar au bun simt si nu sparg seminte. 🙂
LikeLike
Posted by Alexandra on June 2, 2014 at 19:12
E bine că au bun simț.
LikeLike