Cui întinzi o mână de ajutor?

poor man

Când ziua îți începe cu imaginea unui bărbat leșinat în parcare, într-o baltă de sânge, deja-ți poți spune că n-are cum să decurgă mai rău în continuare. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie azi, când mă duceam la serviciu.

Domnea o liniște dubioasă în Pitic-mobil (așa-i spun eu mașinii cu care îi luăm de acasă pe piticoți, dimineața). Copiii erau liniștiți, fiecare stătea la locul lui, nu chicotea niciunul; așa că am bănuit că astrele mi-au pregătit o surpriză de proporții. Căci, de obicei, îmi trebuie minute întregi ca să-i conving să nu se mai ridice de pe banchetă și să nu se ciondănească. Și să nu mai zic de cei doi drăgălași care plâng, zilnic, tot drumul până la grădiniță. Astăzi, nicio lacrimă. Mare semn de întrebare.

Ajungând, însă, în parcarea din spatele grădiniței, semnul de întrebare s-a transformat în puncte de suspensie. Ceea ce am crezut la început că este un sac aruncat în mijlocul parcării era de fapt un sărman om al străzii, întins cu fața în jos. Asta n-ar fi fost nimic. Dar când au sărit doi bărbați să-l ajute și l-au întors cu fața în sus, fața lui îmbibată-n sânge mi-a făcut stomacul ghem. Iar reacțiile micuților care stăteau lipiți de geamuri au fost pe măsură. Oricât am încercat eu să le distrag atenția, curiozitatea lor îi împingea cu privirea tot spre sărmanul om și fețele le deveneau din ce în ce mai palide. Așa că am făcut tot posibilul să îi duc în grădiniță cât mai repede.

Însă, ideea pe care voiam să o abordez era alta: mentalitatea oamenilor când văd un astfel de om, întins pe stradă. 

Primul gând care străbate mintea majorității este: e beat și și-a pierdut echilibrul. Iar reacția: lasă-l că s-o ridica el când se trezește.

Și asta de ce? Vă spun eu: din cauza hainelor cu care este îmbrăcat. Atunci când vezi un „vagabond” (așa cum ne place tuturor să etichetăm un om al străzii, indiferent dacă-i cunoaștem povestea sau nu) leșinat în mijlocul parcării, nu te gândești că poate i s-a făcut rău, nu te gândești că poate i-a dat cineva cu ranga-n cap, nu te gândești imediat să suni la 112 sau să-i oferi primul ajutor. Nu. Primul gând este: bețivul dracului, a căzut de la atâta băutură. L-a pedepsit Dumnezeu și i-a dat cu trafaletul în cap.

Dar dacă ar pica același om, îmbrăcat în costum, cu cravată, părul pieptănat și pantofii lustruiți, toată lumea ar sări în ajutor. Nu mă credeți? Vizionați videoclipul de mai jos:

De ce suntem așa răi și lăsăm aparențele să tragă cortina peste conștiința noastră? De ce nu avem impulsul de a întinde o mână de ajutor oricărei persoane și ne lăsăm ghidați de hainele pe care le poartă?

9 responses to this post.

  1. Foarte bun subiectul! Ai mare dreptate că ne lăsăm influenţaţi de tot felul de prejudecăţi şi uităm de omenie. Am văzut cândva un om pe stradă, căzând de la o criză de epilepsie. Când am strigat mai mulţi oameni la taximetriştii de pe margine, au plecat grăbiţi toţi şi abia s-a găsit cineva care să-l ducă la spital…

    PS. Mi-a plăcut mult cum ziceai că se numeşte maşina: “Pitic-mobil”!😀

    Like

    Reply

  2. ar trebui facute campanii peste campanii din fonduri publice, dar de ce sa cauti cand poti ignora. Am stiut mereu cum arata saracia si unde poate duce si de cate ori vad oamenii asa mi se intoarce pielea si mi se schimba fata. naiba sa-l ia de ambalaj si cine l-a scos. am renuntat demult sa-mi pun ambalaje frumos colorate, nu-mi pasa cum arat, doar ce stiu/constientizez in interior si recunosc ca mi-au ajuns nenorocirile lumii, am vazut destul si acum as vrea sa plec din ea…

    Like

    Reply

  3. Experimentul cu hainele l-am făcut și eu, la un al nivel. Nu sunt genul care poartă tocuri, blănuri, bijuterii, nu mă fardez vizibil, nu am unghii cu gel, altfel spus, nu sunt ,,o doamnă”😆 . Îmbrăcată în ținuta mea obișnuită, sunt ignorată atunci când încerc să opresc un microbuz între stații (da, la noi se poate și așa), vânzătoarele mi se adresează ca unei copile, ba mai servesc și pe alții înaintea mea, părinții copiilor de la grădi mă văd așa, ca pe o copilă fără experiență (mai ales că nu am propriii copii, ca ,,doamnele” cu atâta vechime și reputație în cartier). Într-o zi m-am îmbrăcat și eu mai altfel (tocuri, un cojocel cu guler bogat de blană, părul mai aranjat). Reacția celor din jur a fost cu totul alta, de la soferul de microbuz care a oprit înainte să fac semn, ba chiar mi-a deschis să urc în față, până la vânzătoarea de la pâine, care m-a întrebat foarte amabil, cu zâmbetul pe buze, ce doresc, adresându-mi-se cu apelativul ,,doamnă”. Nu m-am bucurat atunci, dimpotrivă, am fost dezgustată. Eram tot eu, aceeași persoană, același comportament, singura diferență o făcea ambalajul.🙂

    Liked by 1 person

    Reply

    • Posted by Alexandra on June 18, 2014 at 18:48

      Te înțeleg perfect. Același tratament îl primesc și eu, mai ales că prefer să fiu îmbrăcată cât mai confortabil la muncă: tricouri largi, pantaloni, teneși, părul strâns. Zici că am 18 ani. Așa că toți mă privesc ca pe o copilă. Dar dacă m-aș duce mai la 4 ace, probabil atitudinea multora s-ar schimba. E cam aiurea dar na, n-ai ce să le faci…

      Like

      Reply

      • Daaa, mama unui copil chiar mi-a mărturisit acum, la final de grădi, că în prima zi de grădiniță nu i-am inspirat deloc încredere😆 . Ar fi preferat o doamnă educatoare mai cu experiență. În timp, după ce a ajuns să mă cunoască mai bine, și-a schimbat părerea și s-a bucurat că nu s-a pripit atunci. Lasă că îmbătrânim și noi, ne vine și nouă rândul, generațiile se schimbă😆 . Nu știu însă dacă vom învăța vreodată să fim niște ,,doamne”😉 .

        Like

    • Pfuaii, Irina, parcă a vorbit o parte din mine, zău.

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: