Din încheietură

beach bench

Întinsă pe o bancă instabilă, mi-am dat seama cât de ușor e să scapi de gândurile negre. Întinzi o mână și cu o mișcare banală a încheieturii, le-ai alungat. Le ia briza mării și le poartă la poalele sale; acolo unde se strâng toate amintirile pe care ți-ai dori să le ștergi cu radiera. Acolo se strâng ele și complotează împotriva speranței, împotriva fericirii; căutând traiectoria cea mai sigură către partea fragilă a minții tale. Cum să te sperie? Cum să te constrângă? Cum să-ți alunge ideea că poți reuși?

Le alungi cu o simplă mișcare; dar nu fii naiv! Încheietura se mișcă doar ca să simtă și corpul tău ca a avut un rol în relaxarea gândurilor. Singura mișcare ce contează e cea interioară. Atunci când refuzi să mai accepți, să mai înduri, să te mulțumești cu ceea ce spune lumea că e suficient și te revolți. Atunci când împingi convingerile altora pentru a le face loc alor tale.

Stau întinsă pe banca aceea și privesc cum trec tălpi goale și bocanci, sandale prăfuite și papuci ieftini, tocuri lucioase și crampoane îmbibate-n noroi; ojă neagră, ojă cu sclipici, brățări zgomotoase de gleznă, inele pe degetul mic, tatuaje subtile și povești scrise cu cerneală temporară, de teama că importanța lor va scădea în timp. 

Mint. Acum nu mai sunt pe bancă, decât dacă închid ochii. Când îi deschid sunt în fața unei foi pe jumătate pline de cuvinte, de dor, de mulțumire. Dar când îi închid, îmi amintesc perfect cum îmi agățasem o șuviță de păr într-o stinghie și nu reușeam să o scot. Voiam să mă ridic, dar durerea mă trăgea înapoi în jos. Și m-a bufnit râsul, imaginându-mi cât de ridicol se vedea imaginea asta din exterior. Cu mâna dreaptă căutam o modalitate să îmi salvez câteva fire de păr albicios și ars de soare, iar cu cealaltă mâna bâjbâiam după un pahar de bere, pe trei sferturi gol. Era mai simplu să mă ridic brusc, să-mi abandonez părul smuls pe acea bancă și să-mi iau un pahar plin. Dar ce farmec ar mai fi avut?

Te-ai uitat la mine câteva minute bune și ai râs înfundat. Te-am auzit, dar eram prea concentrată ca să mă enervez. Și, oricum, abia îmi folosisem încheietura pentru a alunga negativul. Ce rost avea să-l primesc înapoi? Așa că te-am lăsat să râzi. Mă gândeam că-ți face bine să râzi. Cine știe de când n-ai mai râs așa cu poftă?

Apoi te-ai apropiat de bancă, te-ai aplecat deasupra mea și m-ai eliberat din propria-mi încurcătură. În timp ce degetele lucrau la salvarea firelor mele rebele, ochii tăi mi se jucau pe gene. Și mă făceai să-mi scot de la naftalină zâmbetul tâmp; acel zâmbet pe care-l arăt doar prietenilor cei mai buni, atunci când le vorbesc despre noua mea poveste de dragoste. Dar îmi era imposibil să mă opresc. De fapt, cred că nici nu voiam…

Mi-ai oferit o mână și m-ai ajutat să mă ridic. Și am început să vorbim, împărțind același pahar de bere și aceeași țigară. Te apropiai milimetric de mine, de parcă o mișcare prea bruscă m-ar fi alungat pentru totdeauna din raza ta vizuală. Mi-ai zis că meriți o răsplată pentru că mi-ai salvat podoaba aurie și ai început să te joci în părul meu. Apoi nu am mai auzit ce vorbeam. Buzele ni se mișcau, zâmbete șirete apăreau și dispăreau, dar nu mai auzeam niciun sunet. Mă țineai și de mână la un moment dat și îmi povesteai despre tine, despre motivele pe care le-ai avut să dispari de lângă mine și să alegi pe altcineva, iar eu te înțelegeam. Nu te auzeam, dar știam că asta-mi spui și te înțelegeam…

Și atunci mi-am dat seama că era un vis. Căci nu aveam cum să te înțeleg.

Nu aveam cum să-ți zâmbesc și să te las să-ți plimbi degetele prin părul meu, deoarece nu erai acolo. Tu erai în alt colț al țării, lăsându-ți pletele să se rotească în voia muzicii. Erai în alt colț de lume, poate, îmbrățișând un alt trup ofilit de amintiri și salvând o altă șuviță de păr. Erai oriunde în altă parte, mai puțin lângă mine. 

Și gândurile negre au revenit. Încheietura mâinii nu reușise să le alunge pentru totdeauna… doar cât să mă lase să pot visa cu ochii deschiși.

Sursa foto: media-cache-ak0.pinimg.com

2 responses to this post.

  1. frumos.imi lace cum gandesti ,.ai ganduri cu adevarat frumoase chiar daca nu lasi sa se vada asta.gandul este tot cea ce ne defineste ca oameni,este micul univers uman.

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: