Prea multe gânduri, prea puține fapte

e4b7e65081ca69349c7e44df296d66d3

Scrumul îi cade pe mânecă și tresare. Ceasul parcă a stat în loc sau ochii ei sunt prea nerăbdători; cert este că nu-și poate stăpâni emoțiile și asta se poate observa ușor, uitându-te la degetul mare de la piciorul drept, care se ridică și coboară într-un ritm sacadat și sec. Mai soarbe o gură de cafea și bate tremurat în geamul ceasului mic din argint, în speranța că așteptarea îi va fi curmată astfel.

”Vino, te aștept!”

Cum să nu-și facă apariția, când el îi spusese că o așteaptă? Sărise în secunda doi de pe scaun și se proptise în fața dulapului, căutând din ochi ținuta care l-ar fi putut bloca măcar câteva secunde. Își răscolise toate rochiile și fustele, ca până la urmă să aleagă niște pantaloni scurți, albi și o bluză neagră. Nu voia să se transforme într-o sorcovă pentru marea reîntâlnire. Lui nu i-ar fi plăcut. 

Și acum stătea la o masă și aștepta. În stânga ei, două prietene încercau să facă glume pe seama emoțiilor sale. Dar ea parcă nici nu le auzea când vorbeau. Zâmbea și dădea din cap aprobator, deși nu recepționa nicio vocală. Gândul îi zbura doar la clipa când el va intra pe ușă. Arată la fel? O să o vadă din prima? O să se îndrepte direct spre ea sau o să mai lase timp suspansului?

O revistă de pe masă îi atrase atenția și începu să o răsfoiască. Odată cu ea, își răsfoia și gândurile și imaginația. Concert Voltaj în câteva zile. ”Oare o să mă sărute?” S-a deschis un nou restaurant la colțul blocului. ”Oare îi mai place de mine?” S-au deschis și câteva noi restaurante Bucuresti. ”O să stăm la aceeași masă?” Ballroom nunta ”Pantalonii ăștia oare nu-s prea strâmți?” Salon de masaj ”S-a deschis ușa… o fi el?”

– Blondo, lasă meditația pentru mai târziu! îi strigă în ureche o prietenă, zgâlțâind-o de umeri în același timp.

– Da, da, știu… gândesc prea mult! bâigui ea.

Când ridică privirea, apoi, îl văzu. Era la fel. La fel de înalt, la fel de timid, la fel de serios. Îi zâmbi și îi făcu din ochi, subtil, secretos. Ea îi răspunse tot printr-un zâmbet și coborî ochii înapoi în revistă. Gândurile negre se risipiră și în locul lor apăru o stare de liniște. Deși mâna îi tremura pe țigară, mintea i se relaxase și ochii îi căpătaseră un soi de sclipire vicleană.

Însă, ceea ce nu știa ea, dar urma să afle, era că el nu venise singur…

Sursa foto: longbluestraw.com

2 responses to this post.

  1. Inca de la primul articol citit pe blogul tau am stiut ca poti scrie orice, oricum, fara nici o problema. Mi se confirma zi de zi acest lucru. Are si o continuare aceasta poveste?
    Ah, si inca o intrebare… Cine ti-a facut desenul acela? E tare!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on September 7, 2014 at 19:26

      Are o continuare în realitate dar încă n-am scris-o.😀 Iar desenul l-am găsit pe pinterest. Mulțumesc frumos pt comentariu! Duminică faină!

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: