Ursul păcălit de lup

Ce nebunie și cu cea primă zi de școală… de fapt, cu școala și educația în general…

De când am făcut ochi azi dimineață, am aflat că Marele Ministru al Educației a rescris legenda lui Romulus și Remus. Poate o fi confundat-o cu povestea ursului păcălit de vulpe. Cine știe?

1345570596246_4968633

Apoi, străbătând orașul, am observat că prima zi de școală s-a transformat pentru mulți în prezentare de modă. Ce uniformă? Ce cravată? Ce cămașă albă? Sacoul cred că e din categoria SF-urilor pentru ei. Care mai de care cu fusta cât curelușa lui Grivei, cu decolteul până la genunchi și rujul până la urechi. Care mai de care cu freza sculată și mintea culcată. Și dacă nici manuale nu le mai dăm, ci le punem tableta în mână, am impresia că ora de română se va transforma într-un campionat de Angry Birds și la educație fizică vor juca bowling în rețea. Și să nu vă mire dacă îi găsiți cu privirea pe sub bănci, în siteuri terminate-n multiplu de x.

Să nu mănânc borș, nici eu nu suportam pantalonii negri pe care mi-i impunea profu’ de mate și nici sacoul verde pe care-l iubea din tot sufletul profu’ de biologie. Le-aș fi dat foc în fața lor. Dar blugii nu-mi pocneau sub buric, bluzele nu-mi erau cu trei numere mai mici și nici înmuiate în sclipici. Poate mi-ar fi convenit și mie să nu mai car ditamai sacu’ lu’ Moș Crăciun în spate, în fiecare zi și să vin cu mâna-n buzunar și o tabletă în poșetă. Dar nici manualele nu au fost degeaba. Păi ăștia ce mai vând la final de an?

back-to-school-funny-1

Și altă veste care m-a dat pe spate, tot legat de școală: învățământul va deveni obligatoriu de la 3 ani prin 2018, 2019. Cred că trebuie să mă apuc de făcut copii acum cât mai pot. Cine știe ce idei le mai vin ăstora în următorii ani? Dacă te trimit de când rămâi gravidă pe la grădiniță, să nu cumva să iasă vreun potențial dobitoc din tine? Sau mai rău, dinainte de a se concepe copilul, să ne asigurăm că ovulele și spermatozoizii nu suferă de prostie acută…

Bine că-i trimitem la colegii fără să ia bacalaureatul, dar nu îi iertăm dacă nu se duc la grădiniță de la 3 ani și mai stau un an să se joace în curte…

Mă întreb ce urmează…

Sursa foto: pinterest.com

8 responses to this post.

  1. Wei, am greșit primul link. Trebuia să ducă aici.

    Like

    Reply

  2. Uite ceva în context: Închisoarea îngerilor și

    Like

    Reply

  3. Eu l-am dat pe al meu la gradinita la 3 ani si 3 luni dar nu pentru ca vrea dom` ministru ci pentru ca vrea copilul sa se joace cu alti copii! Vedem ce iese🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on September 15, 2014 at 18:56

      Nu am nimic împotrivă cu a da copilul la grădiniță la o vârstă fragedă. Că doar sunt educatoare….
      Dar nu mi se pare normal să se impună lucrul acesta. Nu toți copiii sunt la fel. Nu toți copiii sunt pregătiți să fie băgați în colectiv la 3 ani. Și spun asta din proprie experiență.

      Like

      Reply

  4. Stiam de chestia cu “iei nu iei bacul la facultate tot intri” Dar asta cu invatamant obligatoriu de la 3 ani chiar n-o stiam.Acum ca sa am un umor putin negru si sadic….cei 7 ani de-acasa se vor tranforma in cei 7 ani de la scoala.Mi-e teama totusi sa nu ajungem ca-n filmul Gattaca unde se stia dinainte sa te nasti cat de inteligent vei fi si ce meserie o sa ai.

    Cat despre vestimentie cam asa a fost si-n zilele mele de liceu (perioada 2002-2006).In cazul liceenilor sa zicem ca inteleg:e adolescenta, vrei sa agati etc etc (vorbesc de ambele sexe).mai grav e cand apar si exemplare de-astia smecheri cu freze de macho si fete cu bluze decoltate si rochii stramte in clasele mai mici.Asta chiar e grav.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on September 15, 2014 at 18:31

      Păi asta e ideea, că am văzut puști de gimnaziu îmbrăcați de parcă se duceau în club…

      Like

      Reply

      • Atunci nu mai am replica.Mai trebuie sa vina si-n limuzine sau in masini de-astea super scumpe si cu muzica la maxim ca sa fie totul complet😦 Prevad un viitor sumbru.

        Like

      • Posted by Alexandra on September 15, 2014 at 18:49

        Am impresia că prin București se întâmplă și asta.😦 Și partea urâtă e că nu văd îmbunătățiri în nicio direcție. Măcar să se compenseze pe undeva…

        Like

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: