Doi giranți și se rezolvă!

BOR-imprumuta-bani-465x190

– Părinte, dă și mie 5 lei să-mi iau o pâine și o cutie de pateu!

– Nu am, fiul meu.

– Părinte, dă și mie 5 lei împrumut, și-ți dau înapoi 5 lei și 30 de bani.

– Doi giranți și se rezolvă!

Exagerez un pic de dragul artei, dar știrea e cât se poate de adevărată:

„Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor, de unde atât preoţii cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de şase la sută, în CARCM înscriindu-se până în prezent 14 persoane, între care şi IPS Teofan.” precizează mediafax.ro 

„Preotul Grigore Timoftescu, preşedintele CARCM, a declarat, sâmbătă, presei că este convins că instituţia va avea multe solicitări de împrumuturi, având în vedere dobânda redusă care este percepută, de doar şase la sută, dar şi încrederea oamenilor în Biserică.

El a precizat că primele împrumuturi vor fi de maximum 5.000 de lei şi vor fi acordate începând de săptămâna viitoare.

În momentul obţinerii împrumutului, enoriaşul va trebui să completeze o cerere, însă trebuie să îndeplinească două condiţii, să aibă un venit constant şi să fie creştin-ortodox.” aflăm, tot de pe Mediafax.

Dar cum rămâne cu „banul e ochiul dracului”? Cum rămâne cu ajută oamenii nevoiași (fără să-i întrebi ce număr poartă la pantof și în ce Dumnezeu cred)? Dacă ar fi să ne luăm după Noul Testament, Iisus nu le dădea un chestionar celor pe care voia să-i ajute, să vadă dacă respectă anumite condiții. Cum ar fi fost? „Hmmm, să vedem. Aaaa, nuuuuuu, nu, nu, nu. Tu nu ai un venit constant. Nu te mai readuc la viață. Nu-mi aduce niciun profit. Tot pe o cruce de lemn, răstignit, ajung.”

Dacă într-adevăr le păsa de credincioșii care le frecventează bisericile și le încarcă rezervoarele de la BMW-uri, îi ajutau fără să le ceară ceva în schimb. Adică tu, ca biserică, popă, preoteasă, dascăl și ce alte titluri mai poți avea, îmi ceri mie, Baba Safta de-ți pupă toate icoanele și mătură cu genunchii toate preșurile, să DONEZ bani pentru renovări, icoane&co; dar dacă eu am nevoie de ajutor financiar, mă pui să fac un împrumut și să-ți mai dau și dobândă?

Ptiu, drace!

Și închei cu un citat, pe care l-am găsit pe internet, căci n-am îndrăznit încă să lecturez Biblia:

„Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă şi să nu-i împrumuţi merindea ta pe camătă. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care v-am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau ţara Canaanului, ca să fiu Dumnezeul vostru.” (Vechiul Testament – Leviticul 25:35-38)

Să înțeleg că pagina asta din Vechiul Testament vă lipsește? Ați lipsit la seminarul unde s-a predat treaba asta? Sau cântați și țineți predici doar cu ce vă convine?

Întrebări retorice… știu.

sursa foto: fara-secrete.ro

P.S: menționez, cum am făcut-o și în alte dăți, că am întâlnit și preoți cu suflet și credință adevărată, care nu s-ar preta la astfel de mojicii. Se găsesc și astfel de preoți. Rar, dar sunt acolo, departe de vile, mașini luxoase și afaceri puturoase.

4 responses to this post.

  1. Posted by Stoian Ciprian (comunicarepr) on September 28, 2014 at 00:31

    Nu-s mare fan al bisericii, religiei si preotilor, daca ma respecta si eu ii respect. Dar asta chiar e treaba faina, poate o sa iau si eu un credit de la ei! :))

    Like

    Reply

  2. Nu stiu ce e mai rau.Asta sau faptul ca vor sa faca o biserica in Parcul Natural Bucegi.N-am nimic cu Dumnezeu si cu cei care cred in El (desi unii fanatici sunt capabili sa injure ca la usa cortului).Dar totusi..iubesc enorm muntele si ma duc acolo de fiecare data cand am ocazia.Chiar e nevoie de-o biserica in mijlocul naturii (iar motivele preotilor sunt gen “stim ca oamenii vor un locas in care sa se roage fiindca-s si mai aproape de Dumnezeu acolo).REALLY???.In fine, imi cer scuze pt off-topic

    Legat de ce-ai scris tu incet-incet BOR devine FMI la nivel national (camatai adica)

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on September 27, 2014 at 12:06

      Uite că de asta nu am auzit până acum, că mă legam și de acest aspect. Depășesc chiar ultima urmă de bunul simț pe care o mai aveau….

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: