Floraria Mobila – Cusături și trandafiri

mZmBR6O

Să coși un nasture la o cămașă e una, să-i coși un deget unuia care n-avea ce face la ora 10 noaptea decât să se joace cu un cuter e alta… Dar sunt zile în care sunt atât de sătulă de cusut, încât prefer să mă îmbrac cu cămașa neagră, chiar dacă are 2 nasturi săriți. Așa eram și-n seara aceea, când am ajuns acasă. Îi uram pe indivizii care picau de pe acoperiș și aterizau în sala de urgențe când ți-era lumea mai dragă. Nu avusesem nicio secundă de liniște în ultima mea zi de gardă și tot ce doream eram să ajung până la pat și să nu adorm sprijinită de peretele din fața ușii, încercând să nimeresc gaura cheii.

Am apăsat pe clanță și am intrat în apartament, fără să realizez că nu folosisem cheia și că ușa era deja deschisă. Oboseala îmi blocase și ultimele sinapse. M-am descălțat de tocuri și mi-am jurat din nou că voi renunța definitiv la ele, chiar dacă le-am purtat doar 10 metri, de la mașină până în dreptul cuierului.

Am aruncat geaca de piele pe un spătar de scaun și am pășit în sufragerie. Instinctiv, deși direcția dorită de mine era spre dormitor. Am aprins lumina, tot printr-o răsucire a soartei, căci de obicei bâjbâi prin întuneric, de lene să mai întind mâna până la întrerupător. Și am rămas blocată. Câteva buchete trandafiri, răsfirate în toată încăperea. Roșii, atât de roșii încât m-am trezit instantaneu și a pierit orice urmă de oboseală din mine. Aș fi fost pregătită atunci pentru încă o noapte la camera de gardă.

Am pășit spre centrul camerei și m-am lăsat învăluită de parfumul lor. Le-am numărat. E ceva deosebit în a număra suturi și trandafiri în aceeași zi. 20 de buchete de flori. De ce 20? Cine le trimisese? De fapt, cine le așezase aici, atât de meticulos? Cine intrase în casă?

Un atac de panică mă păștea la colț, când mi-am adus aminte: Cornel. Ieșisem la 3 întâlniri în ultima lună și a treia întâlnire se finalizase aici, la mine acasă. Am plecat dimineață, după ce am primit un telefon urgent, și l-am lăsat în pat. Să fi fost tot aici?

O foaie de hârtie ședea țanțoșă lângă unul dintre buchete. Am luat-o și am început să citesc:

„Draga mea eroină,

Nu te crispa. Vei afla în curând de ce îți spun așa. Am văzut la prima întâlnire că nu-ți amintești deloc de mine. M-ai salvat acum 3 luni. Am fost pe masa ta în sala de operații, cu un picior în groapă și altul în șanț. Băusem prea mult și mă hotărâsem că o hemoragie nu mi-ar strica. Tu nu ai fost de acord și nu m-ai lăsat să sângerez până la moarte. Când m-am trezit și am văzut că sunt în viață, ți-am urlat în față că trebuia să mă lași să mor. Te-am jignit și am încercat să te scuip. M-ai privit ca pe ceea ce eram, ultimul vagabond, și mi-ai spus: toți avem un rost pe lumea asta, chiar și un prăpădit ca tine!

Am închis gura atunci și am rumegat vorbele tale. Am plâns. Vagabond, neras de luni de zile, cu hainele ciopârțite și mintea stricată de alcool, am plecat din nou pe străzi. Dar de data aceasta nu m-am întors în colțul meu, la peronul 3. M-am dus acasă, la familia mea și i-am cerut ajutorul.

N-am mai băut de atunci. A fost greu dar am reușit. Ai mei părinți m-au primit înapoi, deși au fost circumspecți la început. Credeau că am venit din nou să fur bani, ca să am ce să beau. Mi-a luat ceva să-i conving că voiam să renunț la viața aia și să revin la ceea ce am fost cândva: un om de succes.

This-column-will-change-y-007

Apoi am încercat să te contactez. Voiam să-ți mulțumesc dar nu știam cum. Așa că te-am invitat la o cafea, atunci când ne-am ciocnit la sala de lectură. Nu te gândi că te urmăream, chiar a fost o întâmplare. Intenția mea era să vin la spital și să încerc să dau de tine. Dar soarta mi-a luat-o înainte. Probabil și-a dat seama și ea că e cazul să-ți mulțumesc pentru că mi-ai înapoiat viața.

Și când te-am văzut în seara aia, cu rochia roșie și părul ușor ondulat, lăsat pe spate, m-ai lăsat fără cuvinte. M-am îndrăgostit. Dacă înainte ai pus mâna pe inima mea și mi-ai redat pulsul, acum îmi iei suflarea de fiecare dată când te văd. 

Probabil ai numărat buchetele și te întrebi de ce 20. S-au împlinit 20 de zile de la seara în care ți-ai pus cu totul amprenta pe inima mea. Definitiv. Irevocabil. Sper să nu te fi speriat acum și să accepți un prim sărut, de la persoana pe care ai salvat-o și pe care o salvezi în fiecare zi, cu zâmbetul tău.

P.S: întoarce-te!”

b43_buchet_de_flori_cu_19_trandafiriAm luat buchetul pe care stătea sprijinit biletul și l-am mirosit. Da, mi-a fost teamă și am crezut că e o poveste, un basm, un vis. Dar când m-am întors și l-am văzut, stând în pragul ușii, zâmbindu-mi îndrăgostit, am știut că acela nu era doar bărbatul pe care-l salvasem, ci și bărbatul care urma să mă salveze pe mine.

Ce a urmat, vă întrebați? Să zicem că acum, când scriu textul acesta, îl țin în brațe pe cel care i-a moștenit atât ochii cât și un strop din caracter.

Câteodată, un buchet de flori poate face minuni și crea povești de neuitat.

Sursa foto: redditlurker.com; static.guim.co.uk; florariamobila.ro

One response to this post.

  1. Posted by Flavia Lionte on October 6, 2014 at 23:15

    Buna ziua,
    Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilasi mei.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe site-ul http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau pe blogul special creat pentru copii: http://ianisrares.blogspot.ro/. Astept din partea d-voastra un raspuns pe adresa de e-mail: flavialionte@yahoo.com
    Va multumesc anticipat!

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: