Măr Verde cu blog- Elimină mizeria morală din învățământul românesc!

Când toată lumea preferă să întoarcă capul în direcția opusă, un om s-a gândit că ar fi bine să luăm atitudine. Și bine a făcut!

1621908_348258965347536_9116839166226970027_n

Dacă ai vreo poveste legată de un anumit profesor, dacă ai fost nedreptățit cumva de vreo specie care nu are ce căuta la catedră, te invit să îți spui of-ul. De data asta cineva te va asculta.

Deși am terminat liceul acum câțiva ani buni, povestea cu banana și profesorul meu de matematică nu a rămas în trecut. Am expus-o pe blog aici, fără înflorituri, fără jigniri, fără amenințări. Pur și simplu așa cum a fost. Apoi, povestea a ajuns și pe blogul de mai sus.

Au citit-o colegii mei, care s-au regăsit în cuvintele mele; au citit-o prieteni, cunoștințe și străini; părinți, elevi și foști elevi. Dar, cel mai important, au citit-o și alți profesori. Reacția unuia dintre ei m-a cam lăsat fără cuvinte: Viața bate filmul dar mă așteptam să apară și astfel de comentarii.

Ceea ce vreau să spun astăzi, la rugămintea bloggerului de pe Măr Verde, este legat de consecințele actului meu. Am avut curaj, am deschis gura și am vorbit. Nu am tăcut mâlc în bancă, de teamă că nu mă va crede nimeni. M-am unit cu colegii mei și am format un zid, am pus piciorul în prag și ne-am cerut drepturile. Ce s-a întâmplat după cu mine? Cu noi?

Nu știu pe ceilalți colegi, dar pe mine m-a marcat evenimentul. Unii profesori se uitau cu ură la mine, când intrau în clasă. Mă scoteau la tablă la fiecare oră, doar să-mi demonstreze că ei au autoritatea și că am făcut cea mai mare greșeală pentru că am îndrăznit să ridic capul din mulțime. Ghinionul lor era că în cap nu aveam pânză de paianjen, ci un creier pe care îl foloseam la învățat. Așa că nu reușeau să mă lovească cu note mici.

Alți profesori, însă, au fost de partea mea. M-au sprijinit și mi-au luat apărarea în cancelarie și-n consiliu, când stimatul domn amenința în toate direcțiile cu exmatriculări și chemări în instanță. M-au încurajat și nu m-au lăsat să renunț. Și m-au felicitat la final, când am reușit să-mi ating scopul.

A fost greu, ca să fiu sinceră. Nu am dormit nopți întregi, plângeam la mama în brațe și îi spuneam că mi-e frică de ce va urma, că vreau să dau bacalaureatul cu toți colegii mei și că mi-e teamă să nu-mi facă rău careva. Da, mi-a fost frică. Îmi tremurau chiloții pe mine când m-am aflat, apoi, față-n față cu domnul profesor, după ce am dat declarația la ProTv. Și nu o să ascund asta!

DA, e normal să vă fie frică! Dar e important să știți cum să redirecționați frica aia. Adunați-o pe toată și transformați-o în putere, în fapte. Mai ales dacă aveți și sprijinul părinților, nu mai țineți gura închisă!

Te-a lovit vreun profesor? VORBEȘTE!

Te-a jignit vreun profesor? VORBEȘTE!

Te-a nedreptățit vreun profesor? VORBEȘTE!

Nu există „se mai întâmplă”, nu există „era stresat și el”, nu există „mai greșește omul”. Nu există „dacă face performanțe cu elevul, are tot dreptul să se poarte cum vrea”! NU EXISTĂ AȘA CEVA!

Nu cred că există vreun părinte care să-și dorească un copil traumatizat dar olimpic la matematică. Să învețe de teamă și nu de plăcere. Să se gândească că dacă nu îl află pe X, riscă să-și ia un catalog în cap a doua zi. Nu e normal așa ceva!

Și în final, vreau să mai spun ce am simțit după ce s-a terminat toată istoria asta: eliberare. Am răsuflat ușurată și mi-am spus: băi, se poate! Dacă vrei să realizezi ceva, trebuie să te lupți și să tragi și cu dinții. Nimeni nu o să lupte vreodată în locul tău, pentru drepturile tale! Tu trebuie să te decizi că nu mai vrei să fii aceeași oaie care își urmează turma. Tu trebuie să vorbești!

ec1ab155302a4857663e0f10e111e7e0

11 responses to this post.

  1. […] i-am promis Alexandrei aici ca voi scrie propria poveste urata despre profesorii mei de liceu am intrat intr-o lupta inegala cu […]

    Like

    Reply

  2. Am si eu o poveste si cred ca am sa o si scriu maine. Misto idee.

    Like

    Reply

  3. foarte bine spus, trebuie să ne desprindem de turmă, să privim și să judecîm noi lucrurile nu turma în locul nostru ……. și e valabil peste tot nu doar la școală

    Like

    Reply

  4. Interesant articolul….cineva ia atitudine…bravo:)

    Like

    Reply

  5. Posted by Mar Verde on October 20, 2014 at 21:42

    Multumesc Alexandra. Pentru ambele gesturi, ca eleva si acum, ca adult. Pentru aducerile aminte…

    Like

    Reply

  6. […] integral il puteti citi aici. Mi-am permis sa preiau si fotografia cu turma ce se fereste de […]

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: