24 de ore de tăcere

Sunt situații care te lasă fără cuvinte; momente în care ai vrea să spui ceva dar nu ești convins că ar mai avea rost. De asemenea, sunt clipe când vorbești, când deschizi gura și scuipi cuvinte, ca apoi să regreți rostirea lor.

Se spune că „tăcerea e de aur”; dar acest fel de aur e din ce în ce mai rar în lumea în care trăim. Fiecare are o părere despre orice mișcă. Și, mai mult decât atât, fiecare face tot posibilul să-și facă cunoscută părerea. Când eram eu cât un chiștoc, treaba asta se făcea pe pereții clădirilor. Vedeai la orice pas câte un mesaj; ba de dragoste, pentru Anișoara, ba de ură, pentru fotbaliști, politicieni și oameni de rând care au greșit în fața altor oameni, fără coloană. Acum, însă, nu-și mai riscă nimeni pielea sau buzunarul, să lase un mesaj pe ziduri, când există atâta spațiu pe marele zid al Facebook-ului. El te întreabă „Cum te simți?” sau ”La ce te gândești?” iar tu îi răspunzi: mă gândesc să-mi bag *#$@!$ în partidul nu știu care/în echipa de fotbal nu știu care/în gura fostei/în urechile fostului etc. și, brusc, te simți mai bine. Dacă mai primești și două, trei like-uri, deja poți să te consideri un fel de semi-zeu.

Dar oare cum ar fi dacă, pentru o zi, am tăcea toți din gură? Cum ar fi dacă, pentru 24 de ore, fiecare și-ar păstra gândurile în propria minte, le-ar analiza, mesteca, molfăi, degusta și înghiți, în loc să le scuipe direct?

I-ai mai spune „ești un nesimțit”, celui care ți-a făcut rău, dacă ai sta o zi doar tu cu gândurile tale? Te-ai mai repezi la vânzătoare, pentru că a greșit restul? Ai mai trânti ușa la maxi-taxi, mormăind o înjurătură în colțul gurii, pentru că boul a pus frână și ți-ai pierdut echilibrul? Ai mai părăsi-o, doar pentru că ți s-a părut ție că defectele ei sunt mai hidoase decât ale tale?

Cum ar fi o zi în care toată lumea să tacă? Cum ar fi doar să ne privim și zâmbim, să ne înțelegem prin tăcere?

Poate că n-are sens ce întreb eu aici… dar cum ar fi să ne mai abținem din a spune chiar tot ce gândim? Cum ar fi să lăsăm ideile să se mai coacă, în loc să le eliberăm crude în urechile altora?

Ar fi mai bine? Sau n-ar avea niciun rost…