Alarmă interioară

 * Am scris acest text acum vreo 4 ani. L-am descoperit astăzi, pe un cd.

a0d4de947b6d679e0f2f1ae923cda615Uitându-mă în colţul opus al camerei mi s-a dezvăluit o siluetă masculină, ce stătea în faţa oglinzii, privindu-mă în cel mai discret mod, analizându-mi fiecare centimetru al trupului.

Mi-am frecat ochii şi m-am ridicat din pat, clătinându-mă de parcă toată încăperea s-ar fi învârtit în jurul meu. Am făcut doi paşi, trezindu-mă faţă în faţă cu bărbatul înalt şi impunător ce nu-şi desprindea ochii negri de pe mine. Am zâmbit şi am făcut o plecăciune scurtă, încercând să ascund furtuna ce-mi răscolea întreaga fiinţă. Răspunsul său nu s-a lăsat aşteptat foarte mult, întrucât mi-a luat mâna în palma sa, sărutând-o cu buzele-i calde şi umede. Neputând să-mi mai controlez întreaga mişcare a trupului, am tresărit. Lui nu-i scăpă din ochi această mişcare. Îşi muşcă un pic buzele, apoi ridică din umeri în semn de nevinovăţie.

Făcând abstracţie de bun simţ, am ridicat mâna şi am început să-i conturez întreg chipul, cu degetul arătător. Parcă o forţă necunoscută îmi acaparase întregul corp, aprinzându-mi simţurile şi lăsând frâu liber impulsurilor. Îi atingeam sprâncenele, ochii, nasul…buzele cu o sete nemaiîntâlnită, de parcă numai prin aceste mişcări reuşeam să capăt energia de care aveam nevoie. Calmitatea-mi fu întreruptă când buzele sale fierbinţi şi moi le atinseră pe ale mele, unindu-se într-un vals înflăcărat. Mâna-i alunecă sub cămaşa-mi albă de mătase, descheindu-mi nasturii fără să întâmpine cea mai mică rezistenţă. Privirile ni se intersectară pentru doar câteva secunde, pentru a confirma existenţa aceleiaşi dorinţe în ambele trupuri. Fiecare atingere a sa îmi adâncea golul format în stomac şi mă purta pe braţele unor meleaguri de mult uitate. Nu puteam să cred că aveam atâta îndrăzneală, întrucât mâinile mele aveau o raţiune a lor, apucând, alintând…

Un ţipăt uşor îşi făcu loc printre buzele mele, ce erau lipite de ale lui şi întregu-mi corp se încordă. M-am desprins din îmbrăţişarea sa cu o forţă ce mă propulsă direct în aşternuturile patului.

Pentru o clipă am crezut că totul se terminase, dar această idee mi-a fost spulberată de greutatea corpului său peste al meu. Nu ştiam cum ajunsese atât de repede deasupra mea şi nu voiam să ştiu de ce răsuflarea sa îmi arcuia fiecare părticică din trup. Fiori mă treceau, ca nişte pumnale de foc, prin întreaga-mi fiinţă, făcându-mă să tresar, să tremur, să doresc. Timpul se oprise în loc pentru amândoi, întrucât niciunul dintre noi nu se mai clintea. Privirile erau fixate, muşchii încordaţi, respiraţia aproape inexistentă, iar buzele înţepenite de dorinţă. Nu făcea nimic şi totuşi mă acapara; nu spunea nimic dar parcă ştiam ce gândeşte în fiecare secundă; nu-şi mişca privirea şi totuşi îi simţeam ochii cum pătrundeau în cele mai ascunse locuri ale sufletului meu. Era aproape imposibil să nu fiu pe deplin cucerită.

„Acum înţelegi de ce am nevoie de tine?” am auzit dintrodată, o voce parcă venită din adâncuri, din tărâmuri neaflate. Am închis ochii şi m-am lăsat purtată de val, oferindu-i ca pe tavă, întreaga mea fiinţă.

Alarma ceasului mă trezi, în schimb, la realitate, ca un tunet într-o noapte liniştită. Am sărit ca arsă din pat şi am privit în jurul meu…nu era posibil să fie doar o iluzie, doar un vis. Corpul meu încă tremura, buzele încă îmi erau însetate iar cămaşa era încă aruncată pe podea…

One response to this post.

  1. Interesant visul, nu am mai avut astfel de experiente onirice de ceva vreme deja si oricum niciodata atat de clare si cu atat de multe detalii.
    In prima faza cand am citit articolul am avut impresia dupa primele fraze ca e vorba de o experienta mai …fierbinte.

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: