Film străin vs realitate românească

Waking-Up-In-Movies-Vs.-Real-Life

Acum vreo două săptămâni am suferit de plictiseală cronică și am decis, într-o seară, să văd vreo două filme siropoase. Mi le recomandase o persoană mai romantică din fire și mi-am zis că nu am nimic de pierdut dacă arunc o privire. Nu mă plâng. Nu au fost extraordinare dar nici oribile. Au fost la limita suportabilului de drăgălășenii și săruturi sub clar de bec.

Însă, ceea ce mă călca pe nervi era că nici măcar părțile cât de cât obișnuite nu aveau vreo legătură cu realitatea. Nu, nu mă refer la fanteziile când ea urcă în taxi și pleacă iar el oprește taxiul aruncându-se pe parbriz, fără să-și rupă măcar vreo urmă de coastă (wwoooow!). Mă refer la pasajele care par desprinse din viața de zi cu zi.

Într-adevăr, nu sunt așa familiarizată cu realitatea altor țări, dar voi face refere strict la cea românească. 

În film, gagica se simte deprimată și decide să facă o plimbare în cel mai pustiu loc posibil din orașul în care trăiește. Cu căștile în urechi, cu eșarfa fluturându-i în vânt, se plimbă ca o căprioară făr’ de griji, urmărind frunzele cum fâlfâie în bătaia vântului și umbra-i cum o însoțește pe ziduri de clădiri abandonate.

În realitate, dacă te afunzi într-un cartier aparent abandonat, cu căștile în urechi și mergând ca o gazelă nevinovată, e posibil să te atace trei mititei mai închiși la culoare, să-ți ia toți banii și toată tehnologia din buzunare și să-ți mai facă și vreo bucurie mai jos de curea. Și chiar și-n cel mai fericit caz, unde nu te atacă niciun mascul feroce, tot ești mârâită de 4 câini, gustată de unul, riști să calci în fecalele altor 6 patrupede și să dai de vreo babă nebună care aruncă cu borcane de la etajul 5.

În film, gagica iar trece printr-o pasă proastă și se decide să bea o cafea în cel mai apropiat local. Mai face trei pași, se uită pe geamul localului, vede un loc liber la bar și intră. Se așază, comandă o ceașcă sănătoasă de viciu fierbinte și îl soarbe încet, adâncindu-se în gânduri și iluzii. Apoi se ridică și pleacă.

În realitate, dacă intri singură într-un local oarecare și te așezi la bar, cu siguranță se va găsi un binefăcător să-ți tulbure liniștea. Iar dacă nu va exista vreunul care să insiste să-i dai numărul de telefon, adresa de Facebook, Twitter, Google+, adresa de acasă, de la muncă și numărul de la pantof; sigur gândurile îți vor fi perturbate de mișcarea de „revoluție” a chelnerilor, care vor debarasa tăvi, tăvițe, pahare și scrumiere numai în dreptul cotului tău ridicat, făcându-te să-ți bei cafeaua în mișcări de Lambada.

În film, gagica se supără pe viață, își dă demisia, își vinde apartamentul, își abandonează familie, prieteni, cățel și purcel și pleacă în lume. Urcă în primul tren, cu veșnicele căști în urechi, se așază pe un scaun și își aruncă privirea deja nostalgică pe fereastră. Lângă ea nu stă nimeni, scaunele/banchetele sunt libere, nu o deranjează urmă de suflare. Iar după 10 cm deplasați ai locomotivei, apare Făt-Frumos care mai, mai să se arunce în fața trenului, doar ca să o împiedice pe gagică să plece. Se pupă, se mângâie, ea îi dă și-o palmă de amorul artei, se mai pupă un pic, apoi se întorc la casele lor. Fata își ia jobul, apartamentul, familia, cățelul și purcelul înapoi și apare scrisul alb pe fundal negru: THE END.

În realitate, gagica supărată pe viață nu are tupeu să-și dea demisia, că abia a făcut rost și de locul ăla de muncă, cu chiu, cu vai; apartamentul n-are cum să-l vândă, căci încă e pe numele părinților iar singura modalitate de a „pleca în lume” e un weekend la țară. Se urcă în maxi-taxi, că trenul e prea scump și nu mai are parte de reducere de când a terminat facultatea iar dacă are noroc să găsească loc, nu în picioare, în niciun caz nu va avea parte de liniște, să arunce priviri nostalgice pe fereastră. O mamaie cu papornița plină de cartofi, ceapă, slană și borcane cu fasole se va așeza lângă ea; iar în spate bărbatul ei, amator în arta spirtoaselor și vărul lui, Costel, pe care nu l-a mai văzut din 1900 toamna și căruia are atâââââtea să-i povesteascăăăăă. Și nu va veni nimeni să-i spună „Pisiiii, nu pleca, te iubesc de-mi pică cearcănele când te văd!”, căci individul probabil are program prelungit la muncă și o întâlnire cu băieții, apoi, la meciul Steaua-Dinamo.

Și da, poate că există și varianta mai stilată, unde gagica îmbrăcată în Prada se urcă în avion și pleacă în Dubai. Dar tot nu vine Jose Armando după ea, călare pe cămilă și nici jobul nu și-l mai pupă înapoi dacă se întoarce cu codița-ntre picioare, după o zi de adrenalină.

Nu mai zic nimic despre cum arată oamenii din filme, când se trezesc dimineața... și cum arătăm noi… Imaginea de la începutul textului spune tot.

Sursa foto: wittyprofiles.com

6 responses to this post.

  1. Nu vreau sa zic ca nu ai dreptate, pentru ca in mare parte filmele sunt o realitate mai exagerata, dar este si adevarat ca viata din Romania este foarte diferita de viata din Anglia, Irlanda si chiar America. Cel putin din ce am vazut eu dupa 5 ani de trait in Irlanda si vizitand Anglia si America.
    Asa ca unele chestii care noua ni se pare complet exagerate de fapt sunt foarte aproape de adevar pe hotarele astea.

    Like

    Reply

  2. Pisi, ăsta-i apelativ pentru marea dragoste a unui mascul? Sau e vorba de o pisică?

    Like

    Reply

  3. Mda… filmele astea siropoase nu se pupa deloc cu realitatea… Pacat ca Fat-Frumos nu o sa apara intr-o zi din aia ploioasa si sa ne dea lumea peste cap, in sens pozitiv… :))

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: