Gălățeanu’ și mansarda

images

Gălățeanul e om bun. Zice lumea că-i lipsește câte ceva pe la mansardă, dar e gura lumii. Ce să mestece și ea?…

Gălățeanul e om împăcat cu propria-i soartă. Se trezește dimineața în cântec armonios de iPhone, cumpărat acu trei zile de la băieți, care l-au furat și ei de la nea Tache, ce-l cumpărase la mâna a doua tot de la ei. Se dă jos din pat și se încalță cu papucii decupați la degete, nu din fabrică, ci de timp și de prea mult uz. Își târâie tălpile adormite până la baie și dă drumul la apă să se spele pe ochi. Curge rece. Foarte bine, nici n-avea nevoie de caldă. Îl adormea mai tare. Își picură un pic de apă și pe la subraț, însoțită de niște clăbuci rămași pe săpun de o seară în urmă și se șterge cu prosopul primit cadou de la Lenuța, plecată în Spania să aibă grijă de o mamaie de-o seamă cu ea.

Ușa de la bucătărie scârțâie când o deschide, dar s-a obișnuit cu sunetul și aproape că nici nu-l mai aude. Se uită la ceas și vede că nu merge. Scoate bateria și-o pune într-o cutiuță. Poate dacă mai stă acolo, lângă celelalte baterii consumate, își mai revine. Scoate bateria de la telecomandă și-o pune la ceas. Și-așa nu se uită el la televizor. N-are timp. Și ce să vadă?

Se îndreaptă către aragaz, optimist, cu ibricul în mână. Simte deja cum cana mare de cafea o să-i ofere energie pentru ziua lungă ce-l așteaptă. Aprinde chibritul și ce să vezi?! Nu se aprinde ochiul. Mai încearcă o dată. Înjură de câțiva dumnezei. S-a fript la deget. Își mai bagă și câte ceva prin gând și aprinde alt chibrit. Se oprește din încercat și realizează: iar au oprit ăștia gazul. Și iar copiii doamnei Maria au rupt anunțul de pe ușă.

Nu-i nimic. Mai are o bomboană cu cafea, primită la Crăciun de la mătușa fostei neveste. Încă-l mai place. Aia da gospodină, nu ca boala de nevastă-sa. Nimic nu făcea! Voia numai plimbată pe faleză și îndopată cu pulpițe picante de la KFC sau shaorma de la Passage.

Își trage blugii și-un tricou ce cândva era albastru, se încalță cu niște pantofi sport NKIE, că de NIKE nu a avut bani, și iese din apartament. Coboară 6 etaje pe scări, că liftul s-a stricat la cutremurul din ’77 și ajunge în dreptul cutiei poștale. S-o deschidă, să n-o deschidă. Se gândește că e prea dimineață și ziua-i lungă. Parcă n-ar strica-o de tot de la prima oră. 

Iese din bloc și trece pe lângă mașină. Frumoase erau zilele când îi mai rămâneau bani de benzină. Nu trebuia să plece spre serviciu cu o oră înainte de începerea programului. Acum o privește nostalgic și o mai spală cu furtunu lu nea’ Fănică de la parter, din când în când.

Ajunge în stație tocmai când pleacă al treilea autobuz consecutiv. Le-a văzut de la distanță dar nu a reușit să se grăbească suficient. Acum trebuie să mai aștepte 20 de minute. Scoate telefonul și se uită pe Facebook. Nu a anunțat nimeni prezența controlorilor pe traseul pe care-l străbate el. Poate are noroc și azi și scapă fără amendă. 

Vine autobuzul, după trei țigări și 40 de mutări de pe un picior pe altul. Urcă și se împrietenește cu mirosul, cu fețele, cu liniștea. La următoarea stație urcă un prichindel. Mic, slab, negru. Hainele-i sunt rupte și are urme de nămol prin păr. Zice Tatăl nostru. A sărit un vers, uitându-se la cornul cu ciocolată din care mușcă cu atâta poftă o liceancă. Nu-i nimic. Oamenii sunt miloși. Îi dau câte 10 bani, 50 de bani; dacă are noroc, chiar și 1 leu. Nu se bucură atât de tare de ei. Oricum trebuie să-i dea mai departe.

Microbuz Galati

La sediu toată lumea-i posacă. Unu-și mestecă guma, altul ‘mestecă-n cafea și-altu-și mestecă ideile. După un „bună dimineața” și-un noroc mecanic, ca-ntre bărbați, gălățeanu’ își ia sacoșa cu pliante și pleacă pe teren. 30 de blocuri. Slăbuț. Alaltăieri a avut dublu.

Pășește pe trecerea de pietoni, privind un afiș lipit asimetric pe stâlpul de vizavi. Un nou concert la Teatris. Taraful din Clejani. I-ar plăcea dar sigur din banii de bilet și-ar umple jumătate de raft de frigider. Acum e doar un sfert ocupat, cu niște pateu și parizer.

Brusc, din reverie îl trezește un claxon prelungit, urmat de un glas piți-găiat ce n-a cunoscut educație. Merge mai departe. Ba pe-a mă-tii, domnișoară!

Ziua trece greu. Soarele bate puternic. Asfaltul e încins iar copacii prea puțini pe traseul pe care-l are el de străbătut. Se ciocnește de oameni, de câini, de mașini parcate pe trotuar; se împotmolește în gropi, în dâmburi, în mucuri de țigară și cutii stâlcite de bere ieftină. Ridică privirea din pământ și vede garaje dărâmate pe jumătate, ruine, ascunzători pentru vagabonzi: oameni și animale, clădiri ce stau să cadă și semafoare îndoite de exces de BMW.

Se așază pe o bancă, să-și odihnească picioarele. Își imaginează cum ar fi dacă ar ajunge acasă și ar avea apă caldă iar în cutia poștală ar fi tot un pliant de-al său și nu cele trei facturi pe care trebuie să le plătească până la sfârșitul săptămânii. S-ar putea duce la un control medical, că-l supără ceva-n zona dosului de câțiva ani buni, cam de pe vremea alegerilor. Dar ce să-i bage asistentei în buzunar? Să nu mai vorbim de doctor…

Gândurile îi sunt din nou întrerupte. De data aceasta îi sunt cerute actele la control. Pare suspect el așa, cum stă singur pe o bancă, slab, cocoșat, cu cearcăne sub ochi și o sacoșă în mână. De ce strânge așa tare sacoșa? A cui e sticla de bere din spatele băncii? Nu cumva a băut în spațiu public?

Răspunde calm la întrebări și bagă buletinul înapoi în portofelul ros și gol. Pe lângă el trece un tânăr. Pare a-și fi uitat cureaua în dulap. Pantalonii îi stau să cadă. La fel și scrumul din joint. Nu-l vede nimeni. Nu-i cere nimeni actele. Nu-i pare nimănui suspect.

Gălățeanu’ se ridică și pleacă spre sediu. Își ia rămas bun de la colegi, semnează niște hârtii și pleacă acasă. Deschide cutia poștală, găsește facturile. Urcă 6 etaje. Îi par a fi 10. Deschide robinetul de apă caldă, nu curge nimic.

Dă drumul la televizor. E Zăvoranca. O parte din ea. Decolteul e în prim plan. Închide televizorul și se culcă.

E ok. Măcar la sfârșitul lunii e un festival pe faleză. E gratis.

Gălățeanul e om bun. Zice lumea că-i lipsește ceva pe la mansardă. Parțial e adevărat. Îi lipsesc multe, dar nu la mansardă…

Sursa foto: http://www.nicehdwallpaper.com; www.transira.ro

Inspirația pentru acest text este datorată citirii unui alt text, scris de Nicoleta Onofrei: „Această orbitoare absență a speranței

4 responses to this post.

  1. Posted by alex on June 22, 2015 at 18:23

    Doamne, cat am ras.! genial…un tricou ce candva era albastru…

    Like

    Reply

  2. Cine n-are un nea Fănică să-și cumpere.

    Like

    Reply

  3. Frumos!

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: