Ștampila permanentă – Pentru totdeauna în mințile oamenilor!

O ușă întredeschisă în mijlocul pustiului. Tocul său poartă amprentele tuturor celor care s-au sprijinit de ea de-a lungul timpului, în speranța unui nou destin. La o primă privire aruncată nu realizezi cât e de important să-i pășești pragul. Până nu-l cunoști pe omul din spatele ei.

E tânăr. Nu ai crede că are puterea necesară să-ți schimbe viața. Stă, plictisit la un birou, cu picioarele desculțe în nisip și ține ritmul unei melodii numai de el știute, cu degetele mâinii drepte. Poartă o cămașă îngălbenită de timp și un ceas mic, auriu, îi atârnă de gât. Biroul îi este plin de hârtii, ce n-au cunoscut vreodată ordinea, dar nu par să-l deranjeze cât de puțin. Un zâmbet își face loc, din când în când, în colțul gurii și abia atunci îți poți spune că ți-ar fi prielnic să i te prezinți.

M-am apropiat de el ușor, gândindu-mă ce i-aș putea cere. Îmi era teamă să nu-mi refuze cererea dinainte de a o auzi.

– Ia loc, blondino! Nu am timp de pierdut. Dă-mi scrisoarea și servește-te cu un pahar de apă! Pari a fi însetată.

– Mulțumesc… am gângurit eu, ca un preșcolar în prima zi departe de părinți.

Mi-a luat foaia îmbibată de emoții din mână și a început să o citească. Nu scrisesem mare lucru despre mine, despre ce mă aducea acolo, ce voiam să schimb și ce-mi doream de la viitor. În schimb, subliniasem cu vreo trei culori ideea că trebuie să fiu cineva.

– Și cam cine ți-ai dori să fii?

– Cum adică?

– Zici că vrei să fii cineva. Cine? Spune-mi repede și se rezolvă.

– Nu vreau să fiu altcineva. Tot eu… dar altfel.

– Bine, bine… hai să o luăm altfel: ce fel de ștampilă vrei?

– Ștampilă?

– Nu-mi spune că și tu ai venit în necunoștință de cauză! Pe care dintre ștampile ai vrea să o primești?

– Nu…nu știu. Nu m-am hotărât…

– A ridicat privirea din foaie și mi-a zâmbit șăgalnic.

– Ai noroc că m-ai prins în toane bune. Să vedem… Avem ștampila originală, dar nu cred că e cazul la tine, având în vedere faptul că vrei să te schimbi. Rar ajung să pun ștampila asta pe vreo foaie. Cred că i s-a uscat și tușul. Dar tot îți voi spune despre ce e vorba, că doar e datoria mea.

Ștampila originală îți oferă libertatea de a alege, în orice secundă, ce drum vrei să urmezi. Dacă vrei să fii inteligent sau idiotul satului, dacă vrei să îți fi propriul șef sau să lucrezi sub biciul altuia, dacă vrei să strălucești sub lumina reflectoarelor sau să mături frunzele la marginea trotuarului. Dar în ziua de azi nimeni nu o mai alege. Toată lumea vrea un viitor sigur, vrea rețeta cea mai bună pentru succes, fără a fi nevoită să-și facă propriile alegeri. Tuturor le este teamă de ce vor decide să facă, așa că preferă să mă lase pe mine să decid în locul lor.

Următoarea este ștampila aeriană. La cum te văd eu pe tine, ai putea foarte ușor să o reprezinți într-o reclamă, la drăciile alea, de le spuneți voi televizoare. Ștampila aeriană îți oferă o viață plină de visuri și vise, un norișor roz și pufos pe care să plutești tot restul zilelor tale, fără să conștientizezi toate dezastrele ce te înconjoară. Scriitorii, actorii, artiștii, în general, sunt fascinați de această ștampilă, așa că ți s-ar potrivi de minune!

Ștampila fericirii nu cred că mai are nevoie de vreo descriere. Îți oferă un nou început dar îți aduce și câteva condiții. Doar fericirea trebuie și întreținută, nu doar consumată. Dacă o vei alege, îți voi da mai multe detalii despre acele condiții.

Ar mai fi ștampila Gadget, pentru pasionații de tehnologie. Dacă vrei să contribui la progresul omenirii, din punctul acesta de vedere, te invit să o alegi. Eu, după cum vezi, sunt de modă veche și încă mai scriu cu pixul pe hârtie. Dar îi admir pe cei care aleg acest drum. Poate în viitor, cei ștampilați îmi vor aduce și mie un birou ca-n filmele science-fiction. Majoritatea uită de mine după ce i-am făcut favorul. Însă nu vorbim despre mine acum, scuză-mă!

Ștampila momentului este pentru rebeli și libertini. Pentru cei care trăiesc orice clipă de parcă ar fi ultima, pentru cei care vor să zburde, să alerge, să cunoască, să călătorească și să absoarbă cât mai multe de la viață.

Și ultima, dar nu cea din urmă, este ștampila tinereții. Veșnicia este o problemă care-i macină pe mulți. Când ajung la o anumită vârstă, și-ar dori tinerețea înapoi, să mai profite un pic de ea. Să o mai răsucească prin așternuturi și să o ciufulească prin discoteci. Nu e cazul la tine, încă ești copilă și-n plus, vârsta oricum a fost inventată doar ca să nu pierzi noțiunea timpului!

Deci, ce-ți dorești? Ce ștampilă vrei să fii?

– Toate sună atât de bine, dar m-am gândit și mi-aș dori altceva… personalizat, dacă se poate.

– Personalizare zici? Ambițioasă copilă…

– După cum spuneam în scrisoare, mi-aș dori să fiu cineva. Nu altcineva, nu acum!

– Nu înțeleg. De data asta, explică-mi tu!

– Îmi doresc să las ceva în urma mea. Și nu mă refer la case, mașini, afaceri sau datorii. Ceva care să facă lumea să zâmbească, ceva care să impresioneze, să creeze emoții, visuri și aspirații. Vreau să-mi fie rostit numele cu admirație. Vreau să fiu un model pentru cineva. Vreau să rămân în memoria oamenilor pentru totdeauna. Vreau ceva permanent. Asta e! Vreau ștampila permanentă!

A ridicat o sprânceană și a scos din buzunarul de la piept o cheie ruginită, legată cu o ață roșie, împletită. A deschis sertarul biroului și a scos ștampila.

– Nu mi-a mai fost cerută de foarte mult timp. Felicitări! Întinde brațul!

Acest text a fost scris pentru proba 3, de la SuperBlog 2015.

sursa foto1: http://www.gettyimages.com