Infectată cu „amor deliria nervosa” – Delirium, Lauren Oliver

Au trecut câteva luni bune de când n-am mai reușit să citesc o carte cap-coadă într-o singură zi, fără să o las din mână. Deja îmi părea incredibil că voi mai apuca să fac asta în viitorul apropiat, până azi dimineață, când am luat din bibliotecă volumul „Delirium”, al autoarei Lauren Oliver. 

Scriu această recenzie la 15 minute după ce am citit ultima frază și pot spune fără ocolișuri că abia aștept să încep volumul II: „Pandemonium”.

1909955_755121237927340_7684793255846964060_n

De la prima pagină m-a făcut să zâmbesc și să ridic obișnuita sprânceană, stârnindu-mi curiozitatea prin fraza: „Cele mai periculoase boli sunt cele care ne fac să credem că suntem sănătoși.” 

Am dat din cap aprobator și am zis „hai, că o să fie interesant!”. Și așa a și fost!

Într-o lume distopică, în care dragostea este considerată cea mai de temut boală, o întâlnim pe Lena (Magdalena Haloway), o puștoaică de 17 ani care abia așteaptă ziua ei de naștere; dar nu pentru a primi cadouri, tort și șampanie, ci pentru a face intervenția chirurgicală obligatorie, menită să o salveze de o eventuală contaminare cu „amor deliria nervosa”

La începutul volumului, Lena este prototipul fetei timide, panicate, cu mintea îngrădită de concepțiile altora. Mai pe scurt: speriată de bombe. Pe parcursul cărții, însă, continua tensiune în care se află începe să se disipe, palmele-i veșnic transpirate încep să se mai usuce și gândurile-i prind curaj să iasă din cușca minții. Asta, bineînțeles, când în peisaj apare Alex, Invalidul număru 1, aflat sub acoperire (ca-n filmele cu James Bond).

*Invalid = persoană considerată sălbatică, ce trăiește în afara granițelor orașului și care a refuzat operația de vindecare

Lena are și o prietenă, evident! Și ca-n orice poveste ce merită ecranizată, caracterele lor se află într-o antiteză totală. Dacă Lena este aia timidă și nu chiar preocupată de aspectul ei fizic, prietena ei, Hana, este de-o frumusețe orbitoare și de o jovialitate ieșită din comun. Să mai menționez că una trăiește într-un cartier luxos și alta într-unul mai sărăcăcios? Cred că v-ați dat deja seama care, cum și-n ce fel.

Da, e o carte simplă. Nu-ți trebuie torturați neuronii ca să te prinzi despre ce vorbește autoarea. Nu e o carte din aia dificilă, unde te chinui 5 minute la o frază,  ca să înțelegi ce vrea să transmită scriitorul. E un roman de dragoste…

Dar nu-i banala poveste de dragoste interzisă, a unor tineri neînțeleși! Întreaga dragoste e interzisă.

„Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci.
Și întotdeauna am crezut asta.
Până acum.
Acum totul s-a schimbat.
Acum aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fracțiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

Eu chiar n-am putut să o mai las din mână, odată ce am început să o citesc. M-a încântat ideea romanului, m-au atras replicile dintre personaje, gândurile lor și temerile pe care le țineau închise în adâncul minții. Am râs, la anumite pasaje, când Lena dădea dovadă de o neîndemânare crasă dar am fost și emoționată în pasajele când aceasta rememora relația pe care o avea cu mama sa, ucisă de boala amor deliria nervosa. 

Și chiar a reușit, pe alocuri, să mă pună pe gânduri:

Cum ar fi o lume în care să-ți fie interzis să iubești? O lume în care partenerul ți-l alege un calculator, în care îmbrățișările, dansul, poezia, muzica și lacrimile sunt considerate ilegale. O lume în care nu mai ai voie să ieși din casă după ora 9, când se dă stingerea; unde te poți aștepta oricând să fii controlat până la piele de agenți de patrulare și trimis în cele mai putrede colțuri ale Criptelor, dacă încalci vreo umbră de regulă din „Cartea Tăcerii”. O lume unde cei îndrăgostiți sunt arestați în cel mai grosolan mod cu putință, târâți cu forța din casele lor, legați cu cabluri și loviți cu bâte.

Brrr…

184496_755216047917859_4456798163128555194_n

Eu recomand cartea tuturor celor amatori de povești de dragoste deosebite. Căci, deși e împânzită de mici clișee, cartea este scufundată în romantism, în inocența adolescenței și obstacolele ce apar în viața oricărui tânăr îndrăgostit.

„Nu poți să fii fericit dacă nu cunoști nefericirea!”

P.S: vă avertizez că se termină atât de tulburător, încât nu ai cum să nu-ți dorești să citești volumul II.

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: