România – o țară, un suvenir

Îmi plac vacanțele. Dar cui nu-i plac, de altfel?

Dacă ar fi după mine, mi-aș lua vacanță o dată pe lună, câte 3-4 zile, doar pentru a călători. Nu ca să stau tolănită în pat, uitându-mă la telenovele și mâncând semințe; ci pentru a mă încălța cu o pereche de pantofi care să mă plimbe în toate colțișoarele țării noastre.

Nu spun că nu mă tentează călătoria în alte țări. Fiecare țară are în descrierea sa măcar trei motive pentru care e necesar să o vizitezi. Dar înainte să-mi arunc privirea spre alt soi de pământ, îmi doresc să las câteva urme pe cel pe care mi-a fost dat să mă nasc. 

Valea Mariilor – Fotografie realizată de Lazăr Ovidiu

România. Român. Româncă.

La cât ne-am obișnuit să ne plângem de traiul pe care îl ducem în țara noastră, am început să-i neglijăm frumusețile. Ne doare că nu avem bani să ne cumpărăm ultimele apariții din domeniul tehnologic, dar uităm să ne bucurăm de apariția primului ghiocel din curtea bunicii. Ne încălțăm cu cele mai înalte și scumpe tocuri dar uităm să ne mai bucurăm de umblatul, desculț, prin iarba proaspătă și rece. Ne chinuim să urcăm cât mai sus pe scara ierarhică, la serviciu, dar uităm cât de sănătos este urcatul pe munte.

Îmi amintesc de copilărie și de diminețile în care mă trezea mama spunându-mi: „Hai, fă-ți bagajele! Plecăm în nordul Moldovei!”. Săream ca arsă din pat și odată cu mine săreau și hainele, din dulap în valiză. Mă urcam repede, repede, în Dacia roșie GL.02.ROS sau Rosita, cum îi spuneam eu, și îmi lipeam ochii și gândurile de geam. Număram copacii, mă uitam la norii pufoși de pe cer și le dădeam viață, ghicindu-le formele. Uneori vedeam iepurași, ceea ce însemna că urma să mă joc cu animăluțe pufoase când ajungeam la destinație. Alteori vedeam chipuri și îmi spuneam că sunt bunicii mei, care mă veghează din ceruri.

Și ne plimbam. Mult! Vizitam mânăstiri și peșteri, descopeream noi lacuri și poieni; poposeam la margine de pădure, întindeam o pătură pe iarbă și ascultam poveștile celor mari despre vremurile când erau ca noi: mici și inocenți.

Dar ceea ce nu pot uita nici eu și nici rudele mele apropiate este fascinația pe care o aveam pentru suveniruri. De fiecare dată când părăseam orașul și ajungeam într-un loc străin ochilor mei, era musai să găsesc o tarabă cu suveniruri, de unde să le cumpăr câte o mică atenție celor dragi, care mă așteptau acasă.

Eram aproape hipnotizată atunci când întâlneam meșterii populari din fața Mânăstirii Putna. Mă așezam în fața standului lor și priveam atent fiecare suvenir. Pe unele îndrăzneam să le iau în mână și să le analizez din toate unghiurile dar altele îmi plăceau atât de mult, încât mi-era teamă să le ating, să nu cumva să le șterg din strălucire.

Sursa foto: super-blog.eu

Tocmai de aceea, am devenit ușor nostalgică atunci când am aruncat un ochi pe simpaticele colecții Art&Craft.   De la obiecte din ceramică sau lemn, mascote folclorice, țesături tradiționale, instrumente muzicale și ouă încondeiate, la produse personalizate (magneți, scrumiere, farfurii, căni, creioane, pixuri, sacoșe din in, globuri de sticlă, penare etc.), Art&Craft oferă doritorilor, la pachet, un peticel din România.

Fie că ești fascinat de instrumente muzicale și-ți dorești să înveți să cânți la nai, fie că îți lipsește din garderobă o ie cu model floral, este aproape imposibil să frunzărești paginile site-ului, fără să găsești un obiect pe care ți l-ai dori în casa ta. 

This slideshow requires JavaScript.

Pe lângă minunățiile realizate cu atâta migală de meșterii populari, mie mi-au atras atenția în mod deosebit colecțiile Dracoola și Vladuț’s Story (probabil e defect profesional, întrucât sunt dedicate oamenilor în miniatură – copiii). De ce mi-au plăcut? Pentru că am văzut reacția copiilor când vine vorba de legenda lui Dracula și istoria lui Vlad Țepeș. Da, am fost la castelul Bran, în tabără, cu copii de 4-6 ani. Nu era unul atras de suveniruri care să-l înfățișeze pe contele Dracula sau pe domnitorul Vlad Țepeș. În schimb, pot să garantez că numai la auzul denumirii de „Vlăduț’s story”, ochișorii li s-ar lumina și ar dori să afle cât mai multe despre Vlăduț și aventurile sale.

This slideshow requires JavaScript.

La naiba, eu mi-aș dori să mă uit și la desene animate cu acest Vlăduț.

Îl și văd cum se cuibărește în castelul său, la apus de lună, cu micuțul său prieten cel mai bun – liliacul Gigi, bând un pahar de „Red Blooded Ice Tea” și imaginându-și cum ar fi să zboare până la soare, să-l roage să nu-i mai facă rău cu razele sale.

V-am zis: defect profesional (sau dor de copilărie).

Arta populară, însă, este un mijloc eficient de a lua cu tine, oriunde ai pleca, o bucățică din „acasă”. Fie că vrei să călătorești la o rudă din străinătate și să-i faci o bucurie cu un suvenir autentic românesc, fie că îți dorești să te stabilești tu în altă țară și vrei să iei în valiză o amuletă anti-dor-de-România, articolele unice realizate de meșterii populari sunt cea mai bună alegere.

Singurul lucru pe care l-aș adăuga în colecțiile celor de la Art&Craft, ar fi un pandantiv sub formă de sarma. Nu sârmă! Sarma. O farfurie în miniatură, cu trei sărmăluțe și o bucățică de mămăligă.

Da, puteți să râdeți! Dar după ce vă potoliți setea de râs, amintiți-vă ce spun străinii după ce gustă o porție de sarmale cu mămăliguță și smântână. Și mai aduceți-vă aminte și de românii plecați în străinătate care devorează oala cu sarmale și ciaunul cu mămăligă, atunci când se întorc acasă.

Ei? Nu ar fi un cadou haios și, totodată, cu iz românesc?

Dacă tot are odă, sarmaua, de ce n-ar avea și pandantiv?

“Odă a sarmalei”

de Păstorel Teodoreanu

«Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână
și se înfășoară-n varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu și un strașnic adversar
pentru tot ce e dieta sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatara principală ține-n spațiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !!!»

Acest text a fost scris pentru proba 2 a concursului Spring Superblog 2016.