Doamna și vagabondul – animație și realitate

Empire

Frunzărind site-ul magazinului online de DVD-uri și filme Empire Film, mi-am adus aminte de copilărie și desenele animate care mi-au împânzit-o cu bucurie și culoare. Când nu-mi construiam vreun cort din scaune și pături, eram cu ochii pe televizor, la Tom și Jerry, Viața cu Louie, Curaj – câinele fricos și Fetițele Powerpuff. Toate au avut rolul lor în a-mi construi cele mai frumoase amintiri.

Dar desenul animat care mi-a rămas în suflet și mi-a marcat întreaga existență a fost „Doamna și Vagabondul”. Nu, chiar nu exagerez cu nimic când spun „întreaga existență”. Să vă povestesc:

Lady-and-the-Tramp-1955

Eram fascinată de „Lady”! Era atât de fragilă, fină, delicată și elegantă în mișcări, încât mă făcea să-mi doresc a-i imita fiecare gest. Îmi doream să fiu și eu la fel de grațioasă ca ea. Felul în care își muta privirea dintr-un loc în altul, modul în care se bucura de prietenia adevărată a celor doi căței-vecini (Jock și Trusty) și felul în care emana dragoste prin toți porii atunci când îl vedea pe „Tramp”, toate mă făceau să mă uit hipnotizată la televizor, de fiecare dată când se difuza această animație.

New Bitmap Image2

Și, bineînțeles, eram îndrăgostită de povestea celor doi: doamna și vagabondul. Ce putea fi mai pur, mai inocent, mai adevărat, decât o dragoste la prima vedere, presărată cu acorduri romanțate și priviri emoționate?

Pe la 5-6 ani, priveam momentele respective cu amuzament și entuziasm. Pe la 15-16, însă, vizionând încă o dată filmul animat, am început să nutresc altfel de emoții și trăiri.

Eram și eu îndrăgostită; tot pentru prima oară, tot de o ființă vorbăreață, copilăroasă, energică și romantică. La fel de pierdută îl priveam și eu, pe furiș, la fel de cuminte îl urmam și eu, oriunde îmi spunea să mergem. Iar el mă alinta… ghiciți cum!

„Porumbițo”

Da, la fel de mult i-a plăcut și lui desenul acesta animat, în copilărie. Îmi povestește și acum, cum se plictisea de toate porcăriile de la televizor și își scotea din dulap, caseta video cu „Doamna și vagabondul”.

– De ce crezi că-ți zic „porumbițo”? mi-a spus acum câteva ore. Adoram desenul acela! L-am văzut de 100 de ori.

Coincidență? Semn demn de băgat în seamă? Cine știe…

Și în prezent, ne uităm la filme animate (Strumpfii, Stuart Little) dar când ni se mai face dor, scoatem caseta veche și stăm îmbrățișați, privind doi căței cum împart o farfurie de spaghetti și ascultând minunata melodie „Bella Notte”.

ladyandthetramp

Acest text a fost scris pentru proba 6, Spring Superblog 2016.

sursa foto: cinemagia.ro; tumblr.com

8 responses to this post.

  1. […] Doamna și vagabondul – animație și realitate […]

    Like

    Reply

  2. doar stati imbratisati? nu va pupati si voi?

    Like

    Reply

  3. daaaa! Și mie mi-a plăcut mult!🙂

    Liked by 1 person

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 19, 2016 at 11:07

      Să nu mai zic de fericirea care m-a cuprins când a apărut partea a doua.😀 Nu m-a „atins” la fel de mult, dar mi-a plăcut și aia.😀

      Liked by 1 person

      Reply

      • 🙂
        Așteptăm mereu „partea a doua” sperând că va fi cel puțin la fel. Uneori apare dezamăgirea, alteori sunt continuări chiar reușite. Eu, de exemplu, am simțit asta cu seria Ice Age.🙂

        Like

  4. Și când să fiu sigur că ai uitat de faza cu doamna+vagabondul+macaroana, hop și ea la final :)))

    La desenele animate cu care ai crescut, cred că ai uitat să treci și Piratul Jack Cel Teribil :))

    Liked by 1 person

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: