Archive for the ‘În grădina mea se citeşte’ Category

“Colecţionarul” – John Fowles – Nu preţuieşti libertatea până nu o pierzi…

colectionarulCând am ajuns acasă de la bibliotecă, acum câteva zile, primul instinct a fost să deschid una dintre cărţi la ultima pagină, şi să citesc un scurt paragraf de acolo, încercând să ghicesc povestea care a dus la acel final:

“Bineînţeles, nu e la fel de drăguţă ca Miranda, de fapt nu e decât o vânzătoare ca toate celelalte, dar asta mi-a fost şi greşeala înainte, că am ţintit prea sus, ar fi trebuit să-mi dau seama că n-aş fi obţinut ce voiam eu de la una ca Miranda, cu ideile ei sus-puse şi cu şmecheriile ei. Pe una obişnuită puteam eu să o învăţ.”

Ceea ce mi-am imaginat eu că se va întâmpla în roman, nu a fost nici măcar pe aproape de povestea propriu-zisă. Aflasem de la câteva cunoştinţe că, dacă “Magicianul” de John Fowles m-a marcat cât de puţin, “Colecţionarul” de acelaşi autor mă va tulbura de tot. Şi aşa a şi fost!

Paragraful de mai sus nu este în niciun fel un “spoiler” (traducere: nu va strica surpriza lecturii şi a finalului), aşa că staţi liniştiţi! Nu puteţi să intuiţi ce se poate întâmpla pe parcursul romanului, plecând doar de la acel citat…

“Colecţionarul” aduce în prim plan gândirea malefică a unui om aparent simplu. Un personaj atât de obişnuit în ochii tuturor, încât inspiră milă. Frederick Clegg este funcţionarul pe care îl vezi zilnic la primărie şi te gândeşti că n-ar fi în stare să omoare nicio muscă. Este orfan, lipsit de prieteni, de înţelegere din partea singurelor rude rămase, de cunoştinţe, de atingerea unei femei, de viaţă. Singura sa nădejde este colecţia de fluturi şi speranţa că într-o zi, Miranda Grey îl va observa. Aspectul său fizic nu este un magnet pentru sexul feminin, statutul său social nu poate atrage atenţia unei dame iar stima sa de sine este la pământ. Şi-atunci nu-i rămâne nimic altceva de făcut, decât să-şi urmărească femeia visurilor cu privirea şi să spere.

Firul vieţii sale se întoarce la 180 de grade, însă, atunci când câştigă la pronosport suma de 73.091 lire sterline. Odată cu banii vine şi curajul de a face o încercare în direcţia obţinerii unei noi piese, pentru colecţia sa. Dorinţa de a o admira pe artista Miranda Grey se transformă într-o obsesie, care îl va împinge către o decizie înfiorătoare: răpirea.

Colecţionarul nu îi doreşte răul fetei, nu o forţează să întreţină relaţii sexuale cu el, nu o loveşte, nu o ţine flămândă; dimpotrivă, îi face toate poftele din punct de vedere material. Cumpără o casă aflată în mijlocul pustietăţii, îi decorează cum ştie el mai bine o cameră, în pivniţă (se gândeşte la absolut orice metodă prin care ea ar putea evada şi are grijă să împiedice asta), îi cumpără absolut tot ceea ce ea doreşte (rochii, cărţi, tablouri, legume proaspete, mâncăruri scumpe, coli albe pentru pictură etc.) şi îi vorbeşte cu mult calm, respectuos, aproape formal. El nu se gândeşte la captivitatea ei ca la un act crud, ci ca la o metodă de a-şi proteja femeia visurilor de realitatea înconjurătoare. Vrea să-i ofere orice, mai puţin libertatea!

the-collector-samantha-eggar-terence-stamp-1965

Romanul oferă cititorului o fereastră către mintea celui care răpeşte şi un vizor către spaima ce se instalează în sufletul celei care este răpită. Scris din două perspective total diferite, te lasă să pătrunzi printre gândurile malefice ale colecţionarului şi, apoi,  să treci printre toate etapele de suferinţă ale unei fiinţe prinse într-un soi de pânză de paianjen.

Pe măsură ce te afunzi tot mai tare în lectură, apare şi teama de a mai da o pagină, de a descoperi până unde pot merge laşitatea unui om şi disperarea altuia; ca finalul să te zdruncine total şi să vrei să-l poţi schimba cumva.

Eu nu am reuşit să las cartea din mână până nu am terminat-o, deşi uneori făceam pauze tocmai din cauza acelor senzaţii de frică, despre care v-am zis mai sus.

Dan Grigorescu spune: “O altă calitate a Colecţionarului mi se pare a fi modul în care se sugerează aici drumul dramatic parcurs de personaje întru căutarea propriei identităţi. Ele trec prin aceleaşi întâmplări, pe care le povestesc, fiecare în felul său, aşa încât, în cele din urmă, portretul fiecăruia se desenează din propria relatare a întâmplărilor şi din reflectarea lor în relatarea celuilalt. Îngemănate, cele două portrete capătă trăsături distincte pe măsură ce se desfăşoară naraţiunea celui împreună cu care alcătuieşte cuplul.”

g2syMELeJ6ye2fBaZWuiVNohXWV

Câteva citate din carte mi-au trimis fiori pe şira spinării:

EL:

“Nimeni nu m-ar înţelege. Toţi ar bănui că urmăream altceva. Uneori, înainte de venirea ei, când mă uitam prin cărţi, mi se întâmpla să-mi treacă şi mie prin cap că intenţiile mele nu erau tocmai curate. Dar când a venit, totul s-a schimbat. Nu m-am mai gândit la cărţi, nici la intenţia de a o pune să pozeze pentru mine. Acum toate astea mă dezgustau pentru că ştiam că ar fi dezgustat-o şi pe ea. Avea o drăgălăşenie care te obliga şi pe tine să te porţi drăguţ, căci era clar că se aştepta s-o faci. Vreau să spun că ideea de a o pune să facă anumite lucruri părea scabroasă. Nu era ca alte femei, pe care nu le respecţi şi prin urmare nici nu-ţi pasă ce faci; ea îţi impunea respect şi trebuia să te porţi cu grijă.”

„Am fost goi unul în faţa celuilalt şi totuşi nu puteam fi mai departe unul de altul.”

“Îmi spuneam că e tâmpită. Absolut tâmpită. Bineînţeles, nu era, dar nu pricepea cum să mă iubească. Existau atâtea modalităţi prin care să-mi facă plăcere. Dar era ca toate femeile. N-avea decât o singură idee în cap. Niciodată după aceea nu am mai respectat-o. Am fost furios zile în şir. Pentru că nu eram impotent.”

EA:

“Senzaţiile şi sentimentele mele sunt complet bulversate, ca nişte maimuţe speriate închise într-o cuşcă. Noaptea trecută am crezut că înnebunesc, aşa că am scris şi am scris şi am tot scris până când am reuşit să mă transpun în cealaltă lume. Să pot evada măcar spiritual, dacă fizic nu reuşesc. Să-mi dovedesc mie însămi că lumea de afară mai există încă.”

“Tot timpul nu făceam decât să-mi bat joc de el, să-l chinuiesc, să-l urăsc şi să i-o arăt. Era ciudat, stăteam tăcuţi unul în faţa celuilalt şi am avut senzaţia, pe care o mai avusesem o dată sau de două ori înainte, că mă simţeam neaşteptat de aproape de el – nu era dragoste sau atracţie, sau simpatie de niciun fel, ci certitudinea că destinele noastre erau legate. Ca şi cum am fi fost doi naufragiaţi pe o insulă – pe o plută – care nu doresc în niciun fel să fie împreună, dar care sunt totuşi obligaţi să fie împreună.”

“De afară, nimeni nu-şi poate imagina ce înseamnă să fii închis. Îţi spui, ei, ai o grămadă de timp să gândeşti şi să citeşti; nu poate fi chiar aşa de rău. Dar timpul care se târăşte atât de încet! Pot să jur că toate ceasurile din lume au rămas cu secole în urmă de când am intrat aici.

N-ar trebui să mă plâng. E o închisoare luxoasă.”

Voi aţi citit acest roman? Ce impresie v-a lăsat?

Dacă nu l-aţi citit încă, îl puteţi cumpăra de aici, sau citi în variantă online aici.

Sursa foto: tumblr.com

Primul chick lit românesc – Ediţie specială – romanul tabu

Să fii subalterna unei dive care habar nu are să scrie un articol şi îşi însuşeşte materialele tale nu poate fi uşor. Şi când, pe lângă asta, mai ai şi un logodnic plictisitor, băgat pe gât de familia ta, un papagal care îţi spune “vacă” în fiecare dimineaţă şi o maşină care nu porneşte întotdeauna de la prima cheie, îţi vine să-ţi iei câmpii.

Liza din păcate este una din femeile din Bucureşti care are parte de acest scenariu, în primul chick lit românesc “Ediţie specială – romanul tabu”.

tabu

Proiectul revistei Tabu a pornit de la o provocare adresată cititoarelor şi anume, de a construi o poveste împreună, plecând de la nişte personaje date şi un cadru cunoscut: Bucureştiul.

Scris de Elena Lidia Alexa, Adina Covaci, Ancuţa Melania Galice, Loredana Ghidarcea, Rodica Helmis, Irina Olteanu, Andrada Rădulescu şi Camelia Stoian, romanul a apărut la Editura Humanitas în 2009, dar  a ajuns în mâinile mele abia acum câteva zile, când l-am descoperit pe un raft, într-o librărie.

Din prima, mi-a atras atenţia descrierea sa de pe ultima copertă şi nu am stat prea mult pe gânduri ca să-l cumpăr.

Pe măsură ce lecturam paginile, eram din ce în ce mai curioasă. Mă regăseam în neîndemânarea personajului principal, parcă văzându-mă pe mine în locul ei, împiedicându-mă în faţa şefului şi umblând prin faţa lui cu o pată mare şi albă pe pantaloni. De asemenea, mă mai regăseam şi în pasajele în care Liza îşi imagina tot felul de scenarii siropoase, cu răsturnări de situaţie în ultima secundă.

M-au amuzat în mod deosebit şi paragrafele în care gândurile îi fugeau de la un subiect la altul, fără să existe vreun punct comun între ele; probabil tot datorită faptului că-mi aducea aminte de mine, când sunt stresată.

Schimbul de replici dintre ea şi restul personajelor era şi el cu atât mai savuros, cu cât descopereai că, de fapt, ea gândea cu totul alte replici dar nu avea de cele mai multe ori curajul să le rostească.

E o carte care îţi aduce zâmbetul pe buze şi te împrieteneşte cu personajul principal, ajungând la final să-i doreşti tot binele din lume. La câte astre sunt aliniate aiurea în viaţa Elisabetei (Liza), n-ai cum să-i vezi un alt final.

Pentru amatoarele (şi amatorii, de ce nu?) de chick lit, recomand acest prim chick lit romanesc savuros!

Sursa foto: www.humanitas.ro

Hit yourself. 100 de idei de la pasiune la marea lovitură

Nu sunt fana melodiilor care au cucerit astăzi topurile româneşti, nu sunt adepta hit-urilor cu câte 3 versuri şi un “lalala” pe fundal, dar există şi melodii ale unor formaţii româneşti pe care le ascult cu plăcere. Printre acele formaţii se află şi trupa Hi-Q.

La fiecare petrecere la care se punea “Gaşca mea”, nu era om să nu se ridice de pe canapea. Toţi dansam şi ţopăiam cu mâinile în aer, de parcă voiam să demonstrăm vecinilor cât de tare este gaşca noastră. Şi era!

Ei bine, fondatorul acestei simpatice formaţii, Florin Grozea, care mai este şi un bun compozitor, producător muzical, prezentator TV şi antreprenor online, şi-a lansat de curând un nou proiect: o carte intitulată “Hit yourself. 100 de idei de la pasiune la marea lovitură”. Cartea a ajuns şi la mine pe birou acum câteva săptămâni dar abia acum două zile am reuşit să pun mâna pe ea şi să-i savurez rândurile.

983602_10151630664553988_312937506_n

Cartea conţine poveştile artiştilor de succes din România, împletite sub forma unor paşi ce trebuie urmaţi în drumul spre top. De la “Idei pentru versuri”, la “Promovare offline şi online”, cartea conţine sfaturi utile atât pentru tinerii pasionaţi de muzică, care vor să afle căile neconvenţionale alese de artiştii de succes internaţional, cât şi pentru cei din industriile creative, care caută inspiraţie şi metode de promovare.

Ceea ce mi s-a părut extrem de util în acest volum, a fost finalul fiecărui subcapitol, unde se prezentau costurile şi câştigurile ce ar urma dacă sfatul respectiv ar fi pus în aplicare. De asemenea, în finalul cărţii, Florin vă pune la dispoziţie o listă amplă de link-uri utile, cu descrierea corespunzătoare.

Eu recomand cartea celor interesaţi de poveştile de succes ale artiştilor români, dar şi celor care caută o sursă de inspiraţie (pentru asta, recomand în special capitolul 10 – Fii diferit). Sunt convinsă că orice tânăr  aspirant la titlul de artist, care va urma paşii oferiţi de Florin Grozea, va reuşi să ajungă acolo unde îşi doreşte!

P.S: pe lângă carte, am primit ca bonus şi un tricou Kiss Fm şi patru cd-uri cu hiturile artiştilor români, ale căror poveşti sunt prezentate în carte. Nu pot spune că toate melodiile de pe acestea îmi plac, dar sunt câteva pe care dansez prin casă în timp ce fac curăţenie/în timp ce mă pregătesc să ies în oraş.

1045243_10151686613473988_1616344346_n

Fotografie0614

Mulţumesc încă o dată pentru premiu celor de la Blogal Initiative şi lui Florin Grozea! Articolul cu care am câştigat este: “Unde e pasiune, nu e muncă!”

Vino mai aproape, să-ţi şoptesc un S.E.C.R.E.T!

Cum o fi oare să-ţi apară numele scris la sfârşitul unui text, în New York Times Magazine? Ce sentiment poţi să ai atunci când ştii că sute de oameni îţi citesc articolele din  Washington Post, Vice magazine, Salon, Glamour şi că unii dintre ei cumpără publicaţiile special pentru scrierile tale?

secret_coperta1N-aş avea de unde să ştiu, dar pot doar spera că voi simţi cândva măcar 10% din ceea ce simte Lisa Gabriele, o scriitoare canadiană ce calcă pe urmele deja renumitei E.L. James. În umbra pseudonimului L. Marie Adeline, Lisa Gabriele a dezvăluit lumii o replică la faimosul roman “50 Shades of Gray”, intitulată S.E.C.R.E.T. Acest roman, însă, nu prezintă nicio combinaţie de umbre, culori şi funii legate într-o cameră secretă, ci o poveste despre descoperirea sexualităţii, emanciparea şi fanteziile feminine.

Autoarea le prezintă cititorilor o femeie resemnată, ce duce o viaţă liniştită, dedicată muncii sale. Rămasă văduvă încă de tânără, după un mariaj dezastruos, Cassie Robichaud pare împăcată cu viaţa ei liniştită, ocupându-şi timpul servind într-un restaurant şi evitând relaţiile amoroase; singura sa relaţie stabilă şi serioasă fiind cea cu pisica ei.

Cassie este tipa pe care o vezi alergând prin cartier, cu părul strâns într-o coadă, la repezeală, cu un tricou lălâi şi nişte pantaloni pătaţi de muştar. Are un singur prieten foarte bun, cu care mai stă de vorbă din când în când, şi o idee de romantism care o face să mai viseze uneori. Dar când, într-o altă zi de muncă, găseşte pe jos un carnet plin de însemnări picante, referitoare la un soi de club privat, curiozitatea şi imaginaţia ei prind aripi, reuşind să-i modifice cursul vieţii.

Dedicat pasiunii, experienţelor senzuale şi plăcerii, romanul “S.E.C.R.E.T” prezintă   în 280 de pagini, lumea femeilor care-şi trăiesc din plin fanteziile sexuale. Lisa Gabriele declară: “Romanul nu este la fel de sus pe scara perversiunilor ca 50 Shades of Grey. Este doar ceva mai erotic decât categoria porno soft-core…” (sursa theglobeandmail.com) 

Dacă v-am stârnit curiozitatea, romanul poate fi achiziţionat de la Editura Curtea Veche. Eu, una, sigur îl voi citi, căci sunt curioasă de asemănările şi deosebirile dintre acesta şi arhicunoscutele umbre ale lui Grey. 

Ubik – “Eu sunt viu, iar voi sunteţi morţi!”

ubik-yugoCând un prieten mi-a recomandat cartea “Ubik” de Philip K. Dick, am fost foarte sceptică, deoarece cărţile SF nu sunt tocmai preferatele mele. Dar pot spune că a avut dreptate atunci când mi-a spus că o voi lăsa din mână cu greu şi că faţa mea va arăta ca un semn de întrebare atunci când o voi lectura.

Ubik este una dintre cărţile care, pe măsură ce o citeşti, te bagă şi mai tare în ceaţă, ca la final să te lase complet perplex. Când trăieşti cu impresia că ai desluşit misterul şi ai descoperit ce se întâmplă de fapt, autorul te mai ia o dată şi te învârte ca pe un titirez până când simţi că ţi se face un pic rău. Eu, una, la un moment dat, am avut tendinţa să mă las păgubaşă… atât de încurcată în subiect eram.

Scenariul este plasat în anul 1992 (cartea a fost scrisă în 1969), un an descris un pic diferit faţă de cum l-am cunoscut noi. Imaginaţia şi optimismul autorului au transformat banalul an 1992 într-o perioadă în care telepaţii, esperii, precogii şi alţii precum ei sunt întâlniţi la fiecare pas; un an în care fiecare trebuie să-şi păzească intimitatea cum poate! Şi asta nu e tot… cum vi se pare conceptul de “semi-viaţă“?

Da, şi eu am ridicat aceeaşi sprânceană… dar pe măsură ce dădeam paginile, îmi surâdea tot mai mult ideea. Ar fi interesant ca după ce omul se stinge din viaţa normală, să nu treacă direct în lumea cealaltă, ci să poată fi păstrat într-un  moratorium, în stare vegetativă, şi trezit doar din când în când, pentru schimb de informaţii. Sună extrem de ciudat, ştiu.

Probabil vă întrebaţi ce înseamnă “Ubik” şi ce legătură există între toate detaliile prezentate de mine. Ei bine, nu am idee cum să vă prezint povestea mai bine decât cu un citat: “Eu sunt viu, iar voi sunteţi morţi!”. După ce o misiune, de a elimina nişte telepaţi dintr-o uzină de pe Lună, eşuează în urma exploziei unei bombe, lucrurile devin din ce în ce mai incerte. Cine a supravieţuit şi cine are impresia doar că a supravieţuit? Cine e în viaţă şi cine e în semi-viaţă? Cine îi ajută pe cei din semi-viaţă şi cine vrea să-i vadă cu adevărat morţi? Şi ce legătură are medicamentul-minune “Ubik” în toată povestea asta?

Eu vă recomand din tot sufletul acest roman savuros şi deosebit de interesant. Dar vă spun de pe acum să vă înarmaţi cu multă răbdare.

Sursa foto: k-punk.abstractdynamics.org

%d bloggers like this: