Posts Tagged ‘admirator secret’

Marea întâlnire

 Partea IPartea II

Stătea de 10 minute în faţa fântânii şi se uita în jurul ei, aşteptându-se ca în orice clipă să-i vadă chipul lui George. Imaginaţia ei o luase razna de când citise biletul şi realiză că misteriosul admirator era chiar unul din prietenii ei. Toate scenariile din filmele romantice îi rulau în minte, reuşind să o facă să tresară la fiecare minut. Dacă i s-ar fi întâmplat să primească un colet cu lenjerie intima, acum câţiva ani, probabil l-ar fi ignorat şi ar fi continuat să se ocupe de hârţoagele zilnice. Dar acum, după atâţia ani de muncă fără pic de relaxare, avea nevoie de un astfel de joc.

–  Mă aştepţi de mult timp? auzi o voce şoptită, în spatele ei. Se întoarse şi zâmbi. Era chiar el, George.

–   De mai puţin timp decât mă aştepţi tu pe mine.

–   Haha…să-nţeleg că ştii?

–   Am aflat…

–  Cine ţi-a spus?

–  Că mă visai pe un şezlong, lângă piscina ta imaginară? Bianca.

–  Într-o zi tot voi avea o piscină, numai pentru mine… sau pentru noi.

–  Pentru noi sună mai bine. Mergem?

–  Unde?

–  Unde vrei tu. Tu m-ai ademenit la o întâlnire misterioasă, tu alegi unde să mergem.

–  Avem două variante: putem să bem ceva pe o terasă, să ne plimbăm şi să vorbim vrute şi nevrute…

–  Sau…?

–  Sau să trecem peste etapele astea şi să ne oprim direct la mine.

–  La tine?

–   La mine!

–   Sună tentant, dar prefer varianta 1 momentan. Vreau să ştiu cu cine am de-a face.

Au râs amândoi şi au pornit spre o terasă. Astfel, timp de două ore, au povestit, au glumit, şi-au adus aminte de vremurile din liceu şi au făcut tot posibilul să nu se gândească la acea lenjerie sexy ce îi aştepta acasă. În ochii lor se citea totuşi dorinţa şi oricât se străduiau să ascundă gândurile mai puţin ortodoxe, gesturile tremurate le cam trădau intenţiile.

La un moment dat îi cuprinse pe amândoi o linişte deplină. Niciunul din ei nu mai scoase un cuvânt timp de câteva minute bune.

Apoi, ea îi zâmbi viclean şi îi spuse:

–  Povesteşte-mi, totuşi, despre fantezia ta cu acele costume de baie.

–  Ce fantezie?

–  Bianca mi-a spus că îţi imaginai cum stăteam eu în şezlong lângă piscina ta, în diverse costume de baie.

–  Păi de fiecare dată când îmi imaginam asta, erai în alt costum de baie. Nu era nimic premeditat…

–  Dar lenjeria?

–  Ei, asta e altă poveste.

–  Sunt nerăbdătoare să o aud.

1333546639Tăcu câteva secunde, lăsând doar privirea să dea startul poveştii. Ochii îi aţinteau buzele, imaginând, dorind, visând. O privea şi se gândea la finalul serii, când ea îşi va face apariţia în tocul uşii de la dormitor, purtând lenjeria cumpărată de el. Dantela îi va contura sânii, bretelele vor sta pe marginea umerilor, nerăbdătoare să cadă, iar intensitatea culorii în lumina lumânărilor o va îmbrăca într-un mister total.

Ridică o sprânceană şi cu aceeaşi voce şoptită, cu care o surprinsese la începutul întâlnirii, spuse:

–  Mai bine ar fi să-ţi arăt

Joaca de-a misterul

“Eram doar un coleg pentru tine acum câţiva ani şi de pe atunci îmi imaginam cum ţi-ar sta în lenjerie intima roşie. Te aştept în seara asta la ora 19.00, în faţa fântânii arteziene din centru. Nu te speria, lenjeria o vei putea purta de la a treia întâlnire încolo. Acum îmbracă-te cu ce vrei tu!”

Inima îi bătea din ce în ce mai tare, palmele îi tremurau încet iar răsuflarea sacadată îi trăda o emoţie puternică, pe care nu o mai întâlnise până atunci. Lăsă biletul pe masă şi luă telefonul în mână.

– Alo! Bianca?… Am o mică întrebare. Probabil o să crezi că sunt nebună dar ştii cumva dacă vreun coleg de-al nostru avea o pasiune ascunsă pentru mine?

– Glumeşti? Toată lumea ştia că băiatul timid din ultima bancă o visa pe bruneta din prima bancă în fiecare seară; şi nu oricum, ci în toate modelele de costume de baie, pe şezlongul de lângă piscina lui. Avea imaginaţia bogată! Unii ar fi spus bolnavă, dar na… omului îi plăceau brunetele şi costumele de baie.

– Nu cred că e vorba despre mine. Băiatul timid din ultima bancă e George… iar eu…

Şi atunci îşi dădu seama: privirea vicleană ce îi scanase întreg trupul atunci când i-a oferit pachetul, subtilităţile referitoare la admiratorul secret, ora stabilită pentru întâlnire… oare putea fi adevărat? Era George cel care o va aştepta în faţa fântânii? Era George cel care îi trimisese un colet cu lenjerie sexy şi se aştepta la o a treia întâlnire finalizată în bretele roşii?

– Da, George. L-am văzut zilele trecute şi pot să-ţi garantez că nu arată rău deloc. Anii l-au modelat exact aşa cum trebuie! Dar ce-ţi veni să mă întrebi de el?

– Cred că se joacă de-a misterul cu mine.

– Cum aşa?

După ce i-a oferit toate detaliile prietenei sale, au pus totul cap la cap şi au concluzionat acelaşi lucru: admiratorul secret era George. Cel care alesese cea mai interesantă combinaţie pentru a-i cuceri inima, cel care îi ghicise preferinţele ascunse pentru lenjerie intimă şi cel care o aştepta în braţele sale de atâta timp.

1339763603 (1)Orele treceau parcă prea greu acum iar ea îşi pierdea încet, încet răbdarea. Parcă ar fi vrut să sară direct la a treia întâlnire şi să se prezinte în tocul uşii, mângâiată de dantela roşie a lenjeriei primite cadou. Bretelele să-i îmbrace delicat umerii, culoarea sângerie să-i ofere un aer incitant iar voalul fin al topului să dea un strop de senzualitate şi mister. El să o privească arzând de dorinţă iar ea să i se dăruiască complet…

Dar destul cu visatul. Visase o viaţă întreagă! Era timpul să se pregătească pentru marea întâlnire.

Oare cum va decurge?

… va urma …

Partea I o găsiţi aici.

Misterul pachetului neaşteptat

Visa cu ochii deschişi de câteva ore bune, încercând să găsească scenariul perfect pentru un viitor strălucit.

Viaţa ei fusese un calvar timp de cinci ani, programul ei desfăşurându-se numai în biroul acela nenorocit din centru, iar timpul liber între cei patru pereţi ai dormitorului, aşteptând somnul ce nu mai venea.

Şi acum putea răsufla uşurată. Strânsese destui bani încât frigiderul să-i fie plin şi să-şi permită câte un moft pe săptămână; găsise un alt job, mai puţin solicitant, îşi reluase legăturile cu cei câţiva prieteni şi acum aştepta săgeata lui Cupidon. La naiba, s-ar fi mulţumit şi cu o săgeată în miniatură, la 5 lei bucata, care să aibă efect doar o noapte, printre aşternuturi… Dar parcă îi era totuşi frică de o aventură.

Soneria uşii o trezi la realitate. Ciudat, nu aştepta pe nimeni. Se îndreptă tiptil spre uşă, fără să facă zgomot şi îşi lipi ochiul drept de vizor. Un tip înalt, cu o şapcă roşie şi un pachet în mână. Câteva secunde rămase blocată, gândindu-se dacă a comandat ceva în ultima vreme… Nu-şi aducea aminte de nimic! Deschise uşa.

– Bună, Cristina!

– Ah, George… tu erai. Nu te-am recunoscut!

– Şapca e de vină. Am un pachet pentru tine, draga mea.

– De la cine?

– Un magazin de lenjerie intima cred.

– Poftim? N-am chef de glume…

– Glume facem diseară la 7 în Rocky’s. Eşti şi tu invitată şi poate de data asta nu-ţi mai refuzi prietenii. Acum, însă, vorbesc serios. Uite, e pe numele tău!

– Da, observ… trebuie să achit ceva?

– Nu. E totul achitat. Poate ai vreun admirator secret care-ţi face cadouri.

– Haha! Eu şi admiratorii secreţi…

– Bine, bine. Ne vedem diseară. Să nu uiţi şi să nu inventezi vreo scuză de clasa a patra!

– De data asta vin!

Închise uşa şi începu să analizeze pachetul. Poate era vreo farsă din partea colegelor de la muncă. Doar mereu făceau glume pe seama ei, spunându-i că mereu se laudă cu o schimbare radicală şi niciodată nu o duce la bun sfârşit.

Sau poate mama ei, într-o încercare disperată de a-şi găsi un ginere, i-a trimis soluţia salvatoare: unul din cele mai scumpe costume de baie. Doar de câteva zile o tot invita la piscină, dar fără succes. Zicea ea: “aici găseşti toate modelele de bărbaţi, scumpo!”. Dacă îi trimisese un costum de baie, acum chiar nu mai avea nicio scuză să nu meargă…

Făcu câţiva paşi şi intră în bucătărie. Îşi turnă un pahar de vin roşu şi se uită din nou spre pachetul surpriză.

1351782003– Cine să-mi trimită mie un colet de la un magazin de lenjerie sexy? Acum câteva seri am frunzărit nişte site-uri, căutând un corset negru pentru ocazii… speciale. Dar nu ţin minte să fi comandat ceva, deşi unul dintre ele îmi atrăsese atenţia. Era fix ceea ce-mi trebuia pentru schimbarea dorită: nu dezgolea prea mult trupul, lăsând misterul să-şi facă datoria dar era destul de incitant încât să stârnească interesul oricui. Poate-l voi comanda, totuşi! Dar, până una alta, cine oare mi-a făcut surpriza asta…?Şi-n ce constă?

Într-un final, când realiză că vorbeşte singură de câteva minute bune, lăsă toate presupunerile şi gândurile la o parte şi desfăcu pachetul. Zări două bretele roşii,  puţină dantelă şi o hârtie, împăturită în patru. Părea a fi un bilet cu un mesaj. Lăsă pachetul pe masă şi desfăcu hârtia, simţind încheieturile mâinii cum îi tremură uşor. Citi cele 4 rânduri şi înghiţi în sec. Nu-i venea a crede…

va urma

Sursa foto: http://www.just4girls.ro

 Cum credeţi voi că va continua povestea?

Alege-ţi o limbă…orice limbă!

Uneori chiar mă bucur enorm că am un blog, unde pot comenta absolut orice-mi trece prin cap şi unde îmi pot povesti păţaniile. Şi acum sunt într-unul din momentele acelea de bucurie maximă căci, în ultima perioadă am adunat destule mici povestioare pe care le voi condensa aici. Astăzi vă prezint două din ele:

În primul rând, nu ştiam că a asculta muzică în winamp a devenit atât de old school. Au venit nişte prieteni la mine weekendul trecut şi era să le pice faţa pe parchet când au văzut că am winamp-ul instalat şi muzica descărcată în calculator. Da, dragilor, eu nu am un calculator super-extra-performant, am o râşniţă bătrână şi neagră dar care-şi face treaba. Pot să mă uit la un film când nu am chef de ochii lumii, în VLC media player. Pot să scriu bucăţi de texte, pe ciorne, în Microsoft Word 2002, căci nu-mi trebuie o ediţie extra-mega-cool, eventual din viitor sau dintr-o altă galaxie îndepărtată, ca să pot aşterne câteva fraze pentru un articol; ediţia din 2002 e suficientă pentru sufleţelul meu de scriitoare.

Probabil acum vă gândiţi că folosesc şi Internet Explorer-ul ca browser, dar puteţi să vă ştergeţi zâmbetele sarcastice de pe buze, căci nu sunt chiar atât de “în peşteră” cum vă imaginaţi. Folosesc Google Chrome, ca să intru pe multitudinea de site-uri de unde îmi încarc butoiul cu inspiraţie şi, surprinzător, merge destul de bine.

Şi da, după cum vă spuneam, am o râşniţă de calculator şi de aceea folosesc winamp-ul.

Dacă vreau să ascult o melodie pe youtube, o aud pe fragmente, de zici că săracul artist suferă de “despărţire-în-silabe” cronică. Să nu mai spun de vimeo, voyo, metacafe şi alte site-uri cu filmuleţe mai HD. Abia, abia se deschid paginile în cauză (şi asta e şi pentru că intrând pe ele eşti automat bombardat de reclame) ; dacă vreau să vizionez o filmare de pe ele, pot să dau play şi să fac curăţenie în toată casa, apoi, că tot îmi mai rămâne timp liber până se încarcă 100%.

Dar sunt mulţumită de ceea ce am şi nu stau să sufăr într-un colţ întunecat al camerei că eu nu pot să joc Diablo III pe râşniţa mea. Îmi iubesc râşniţa căci mă ajută cu tot ce-i stă în putinţă şi m-a salvat întotdeauna de momentele de plictiseală, oferindu-mi atât informaţii utile cât şi surse de tăvălit pe jos de râs.

În al doilea rând, aparent sunt old school, căci îmi cam place limba română aşa cum e ea. Nu folosesc “k” în loc de “ca”, nici “sh” în loc de “ş”, nici “tz” în loc de “ţ”. Nu, dragii mei, eu scriu cu diacritice şi folosesc limba română exact aşa cum e ea, căci aşa am învăţat că se face, încă din copilărie. Chiar dacă am făcut parte şi eu din generaţia “asl pls”, asta nu înseamnă că o să vorbesc şi o să scriu prescurtat, căci nu mor mâine şi nu sunt în criză de timp. O fi el secolul vitezei, dar îmi pare că sună mai bine “eşti frumoasă” decât “eşti frumi”!

Ce-mi veni, iar, cu subiectul acesta? Păi, tot primesc mesaje anonime constând în propoziţii indescifrabile. Habar nu am cine e expeditorul, dar nici nu m-am chinuit prea mult să aflu, după ce i-am citit următorul mesaj: “Eu te iubesk dar t nu stiu”.

Iubitul meu râde un pic de mine pe faza asta, presupunând că ar fi vorba de vreun “fan” de-al meu; eu râd de imaginaţia sa bogată, dar dacă într-adevăr e vreun admirator secret, nu pot spune că mă bucur. Decât cu “fani” din ăştia, mai bine fără…

Să nu credeţi, însă, că anonimul s-a oprit aici. Nu, nu! Mi-a demonstrat că poate coborî mai jos de atât şi mi-a mai trimis un mesaj, şi mai inteligent: “K ke fak misto iubire?”. Şi dacă aş avea măcar o infimă dorinţă de a-i răspunde la sms, probabil i-aş scrie: “Te rog eu, alege-ţi o limbă…orice limbă (existentă, nu inventată)! Dar învaţ-o bine şi foloseşte-o!”.

În schimb, îl las în pace, poate-şi revine şi se potoleşte singurel! Eu rămân old school!

Sursa foto: kulfoto.com

 

%d bloggers like this: