Posts Tagged ‘badminton’

Copilăria, inima tuturor vârstelor

” Călimara oricărui scriitor este, în linii mari, copilăria!” 

Mai ştie cineva ce-i acela un „Tamagotchi”? Înainte să daţi repede un search pe google, gândiţi-vă că toţi când eram mici, voiam un animal de companie, o pisicuţă sau un căţeluş cu care să ne jucăm, care să ne aline suferinţa atunci când mami nu ne dădea îngheţată înaintea mesei şi să ne lingă juliturile de la căzutul de pe bicicletă. Şi bineînţeles că părinţii noştri erau conştienţi de responsabilităţile care vin în aceeaşi cutie cu animăluţul, tocmai de aceea găseau diferite scuze şi modalităţi de distragere a atenţiei, pentru a evita să ne facă pe plac.

Şi cea mai bună metodă să ne satisfacă totuşi dorinţele dar să nu-şi încarce programul cu plimbatul, hrănitul şi spălatul unui ghemotoc de blană, a fost să ne cumpere un Tamagotchi. Şi acum, dacă tot nu v-aţi dat seama, să vă spun despre ce e vorba: era acel joculeţ, de buzunar, în care trebuia să ai grijă de un animal de companie virtual: căţel, dinozaur, pisoi, maimuţă, ş.a.m.d. Îl hrăneai, îl spălai, îl alintai, îl vedeai cum creşte şi îl mângâiai atunci când se simţea neglijat.

Eu am avut două astfel de jocuri, unul cu un căţel şi unul cu un copilaş pe care trebuia să-l trimiţi la şcoală, să-l ajuţi cu temele, să-i găseşti un hobby,etc. Erau foarte haioase amândouă şi m-am bucurat foarte mult când le-am primit cadou, chiar mai mult decât se bucură plozii din ziua de azi când apare câte un joc de tipul Diablo 3.

Toată lumea spune că e total diferită copilăria din ziua de azi faţă de cea de acum 20 de ani. Şi chiar aşa e. Nu zic că nu m-am jucat şi eu pe calculator, atunci când am avut ocazia. Mi-a plăcut la nebunie să sar după ciuperci cu vestitul Mario, să prind viteză şi să colectez inele cu mult prea albastrul Sonic, să mă sperii de monstruleţii din Heretic şi să mă întorc în epoca de piatră cu Age of Empires. Dar nu am fost lipsită de săritul corzii, de jucatul elasticului, de alergat ca nebuna printre blocuri la o prinselea şi căţărat prin copaci în căutarea fluturaşului de la badminton.

Ţin minte că strângeam bani de pe la rude ca să-mi cumpăr pufarine şi îngheţată pe băţ. Îmi doream din tot sufletul un walkman la care să pot asculta muzică chiar şi atunci când dormea mama în camera cealaltă. Visam la o casă de păpuşi dar şi la piese şi mulţi, mulţi omuleţi lego; colecţionam de pe la gume şi pufuleţi cartonaşe cu scene şi personaje din Titanic, Xena, Hercule,etc; aşteptam cu nerăbdare filmul „Singur acasă” în fiecare an, de Crăciun, şi-l vizionam cu acelaşi entuziasm ca prima oară; mă căţăram prin copaci după gorgoaze şi făceam concursuri care adună cele mai multe; Vara ieşeam cu sticle, bidoane, găleţi, cei care stăteau la parter scoteau chiar furtunul pe geam, şi ne stropeam cu apă până lăsam mici lacuri în urma noastră.

Am avut o copilărie frumoasă şi mi-aş retrăi-o cu mare drag, dacă aş avea ocazia. Chiar dacă nu am avut niciodată cheia de la intrare atârnată de gât, sunt mândră să fac parte din aceeaşi generaţie cu cei care o purtau cu mare mândrie.

            Voi ce amintiri frumoase aveţi din copilărie? 

Paşte fericit!

Până acum câţiva ani, nu prea dădeam mare importanţă sărbătorilor pascale. În afara faptului că vedeam ouă colorate prin bucătărie şi veneau rudele în vizită cu sute de feluri de cozonac, drob şi pască, nu prea mă încânta perioada asta a anului. Paştele reprezenta doar o săptămână de vacanţă, în care nu eram nevoită să-i văd faţa „ăluia de biologie”.

Ştiam toată povestea cu Învierea lui Iisus, mă uitasem şi la „Patimile lui Hristos” (film care îl difuzează toate posturile TV, în fiecare an. Mie una, mi s-a părut că în loc să-şi vopsească ouăle roşii, regizorul l-a băgat pe Iisus în oala cu vopsea. Au fost un pic prea „crăcănate” şi dese rănile alea de pe trupul lui, părerea mea! 😀 ), ştiam că e şi un reprezentant al sărbătorilor de Paşti, şi anume iepuraşul care-ţi aduce muuultă ciocolată, dacă ai fost cuminte,etc.

Dar, cum spuneam, nu mă „atingeau” prea tare sărbătorile de Paşti. Până când am început să descopăr că poţi să te simţi bine, mergând cu prietenii în noaptea de Înviere să „iei lumină”. Da, e mult potenţial pentru râs în hohote, întrebări precum „oare câţi dintre ei şi-au aprins candela de la brichetă?”, aventura de a duce „lumina” înapoi acasă, mai ales atunci când vântul pare să-ţi facă în ciudă şi te învăluie cu totul. Şi să vezi atunci când ţi se stinge candela, ai rămas singur (căci prietenii s-au dus spre casele lor) şi nu există urmă de om pe o rază de 1km. Şi-ncepi să-i cauţi cu privirea pe cetăţenii care încă „o au aprinsă”, să vezi unul la o distanţă destul de mare şi să începi să ţipi: „Nu vă supăraţi!!! Domnuuuuu, nu vă supăraţi! Vă rog, nu măriţi pasul, vreau doar puţină lumină!”.

Nu mai spun că acum, cu etnobotanicele astea, am asistat la un moment care m-a făcut să-mi spun în gând „you’re going to hell, bitches”, chiar de nu-s cine ştie ce credincioasă. Un grup de indivizi cu candele aprinse în mână, se opriseră lângă un Spice Shop şi se chinuiau să-şi aprindă jointul de la una dintre ele. Şmecher, nu? (NU! Ne vedem la „subsol”, eu o să fiu aia care vă amestecă în cazan şi mai adaugă puţină sare din când în când!)

Bineînţeles, din categoria lucrurilor bune de făcut de Paşti, mai e şi ieşitul la grătar, undeva la pădure. E super relaxant să fii în compania amicilor tăi, să pregătiţi un picnic copios, să jucaţi badminton şi volei, whist, poker sau remi, în natură, la aer curat, departe de zgomotul maşinilor. Mai rău e când lângă pătura ta, se întinde o altă pătură a cărei propietari sunt nişte burtoşi libidinoşi care mai dau şi manelele la maxim din BMW-urile lor. Un asemenea grup îţi poate alunga buna dispoziţie.   

Şi un ultim motiv pentru care a început să-mi placă Paştele foarte mult este reuniunea cu membrii ai familiei pe care nu i-am mai văzut de foarte mult timp. Nu e vorba că înainte nu se organizau mese în familie, de Paşti, dar când eram eu mică aveam mereu familia aproape şi nu exista weekend în care să nu ne întâlnim cu toţii. Acum toţi s-au împrăştiat prin alte oraşe, alte ţări sau pur şi simplu au mult prea puţin timp liber. Drept urmare, ne vedem şi noi doar de sărbători.

Aşa că, dragilor, pentru că mie-mi place foarte mult sărbătoarea din perioada asta, vă urez să vă aducă iepuraşul tot ce vă doriţi, să vă relaxaţi şi să vă umpleţi de energia necesară pentru a vă atinge scopurile!

P.S: Mă amuză copios să intru pe facebook în perioada sărbătorilor (fie ele pascale, de iarnă, etc.): jumătate din persoane aruncă cu urări în toate direcţiile şi îşi etichetează prietenii prin poze cu dedicaţii, iar cealaltă jumătate se plânge de prea multe urări şi tag-uri! It’s hilarious!

Sport: Error 404.Not found!

După ce am râs în hohote la filmuleţul acesta:

 

 …am ajuns la concluzia că, la capitolul sport, sunt la fel de praf ca Sheldon. Surprinzător este, însă, că până în clasa a V-a, eram hiperactivă şi nu trecea o zi în care să nu practic măcar o imitaţie de sport. În faţa blocului jucam badminton, volei, săream coarda, jucam „elasticul” şi uneori jucam şi fotbal cu băieţii. La şcoală aveam ore de basket în fiecare săptămână şi ieşeam epuizată de la ele.

 Însă, după ce m-am operat de apendicită şi n-am mai avut voie să fac sport câteva luni, m-a lovit, brusc, lenea de a mai face efort. Şi ca şi cum corpul meu a complotat cu mine împotriva practicării sportului, la scurt timp după operaţie, am „căpătat” şi un strop de tahicardie. Drept urmare, sportul nu mai avea nicio şansă în faţa mea.

            Şi de atunci, Alexandra are tot timpul o doză mare de lene în posterior. Plimbările nu mă „satisfac” decât dacă sunt pe malul mării, sau undeva la munte; fac febră musculară dacă merg prea mult prin zăpadă sau urc prea multe trepte; la naiba, obosesc doar uitându-mă la oameni care fac sport!!

            Sinceră să fiu, nu-mi place treaba asta. Mă simt ca o băbuţă pe care au ajuns-o greutăţile vieţii şi se târâie-n baston până la magazinul de la colţ. Aş vrea să fac ceva în privinţa asta şi mereu îmi spun „gata, de mâine mă apuc de un sport”, dar mereu intervine altceva sau nu mă decid de care sport să mă apuc sau pur şi simplu zic „Mi-e LENE azi!”…

            Probabil dacă mi-ar sugera cineva un sport care să nu mă epuizeze de tot din prima zi…ar fi o treabă! 😀 So, idei?…

“use the force Alexandra, use the force!” :))

%d bloggers like this: