Posts Tagged ‘bibi’

Belva party.New experience

Era o zi de luni şi eram în dubii dacă să-mi fac bagajele sau nu. Experienţa neplăcută prin care trecusem cu doar câteva ore înainte, mă apucase sănătos de braţe şi nu voia să-mi dea drumul nici în ruptul capului! După câteva îmbrăţişări materne, lacrimi, sughiţuri şi guri de bere rece, însă, m-am hotărât să pun piciorul în prag şi să iau hăţurile de jos.

            Am împachetat două rochii, o trusă de machiaj şi multe speranţe noi, într-o gentuţă mică şi mi-am propus să las în urmă tot şi să o iau de la capăt.

            Probabil mulţi dintre voi nu ştiu la ce mă refer, dar nu asta e important. Important e că eram hotărâtă să mă duc la petrecerea Belva şi să mă distrez cât se poate de mult.

            În primul rând eram nerăbdătoare să le cunosc pe fete şi în al doilea rând, abia aşteptam să pătrund într-un alt oraş, într-un loc în care străzile nu-mi trezesc amintiri, vise sau coşmaruri.

            Ajunsă în Iaşi, emoţiile îmi erau din ce în ce mai puternice iar răbdarea aproape inexistentă. Nici n-am simţit cum a trecut timpul în care m-am pregătit de petrecere, căci când m-am uitat la ceas, era ora 5 şi eu mai trebuia să-mi ondulez părul! :))) În cea mai mare viteză am aruncat cu ceva fixativ printre bucle şi am „tăiat-o” spre Maydei, locaţia unde avea să se desfăşoare petrecerea.

            Pe măsură ce mă apropiam de intrare, inima îmi bătea din ce în ce mai tare, buclele mi se întindeau la loc, iar pupilele tremurau şi ele, forţându-mă să clipesc foarte des. Întrebări de genul: „Oare am nimerit locaţia?”, „Oare aici e intrarea?”, „Oare-mi trebuie mulţi bani?”, „Oare or să mă placă?”, „Oare o să mă distrez?” îmi bântuiau gândurile şi îmi afectau respiraţia.

            Păşind înăuntru, însă, am fost întâmpinată de Andreea Marc, cu un zâmbet călduros şi o îmbrăţişare ce mi-a „înmuiat” genunchii. Pe măsură ce le cunoşteam pe restul fetelor, emoţiile începeau să dispară iar senzaţia de „wow, vreau să mai vin” se instala şi mai adânc în sufletul meu.

            Bineînţeles, emoţiile au revenit, la start-ul petrecerii, când Andreea a oferit o diplomă şi multe surprize într-o punguţă, fiecărei Belve şi ne-a făcut o mică descriere fiecăreia. Ca s-o zic mai pe faţă aşa, eram „udă toată” când am păşit să-mi iau diploma şi cadoul !! 😀

            Atmosfera s-a destins apoi, la maximum, când au intrat în scenă super-băieţii de la Trupa de Teatru Idiot ce au făcut un show minunat şi ne-au cauzat febră musculară la burtică de la atâta râs. M-a impresionat la ei că improvizau totul, erau energici, jucăuşi şi plini de idei minunate şi amuzante (că nu degeaba se cheamă trupa: Idiot, „dacă înţelegi ce vreau să spun!”) :D.

            A urmat un moment în care s-au premiat cele mai active cititoare, apoi trupa Descântec ne-a încântat auzul cu nişte piese şi voci absolut superbe.

           

Şi momentul de mult aşteptat, licitaţia de bărbaţi. :>  De la început zic, dacă mi-aş fi putut imagina dinainte ce urma să iasă acolo, dădeam spargere la BCR şi-i licitam pe toţi! 8 „bucăţi de carne”, cum le spuneau fetele, ce au făcut tot posibilul să fie licitaţi pe sume cât mai mari, pentru a-l ajuta pe Bibi. Cine e Bibi? Un băieţel ce suferă de Sindromul Blackfan-Diamond şi are nevoie de un transplant de măduvă de la un donator compatibil. Puteţi afla mai multe despre el aici!

            După ce au fost cumpăraţi bărbaţii, a urmat un Treasure Hunt, la fel de interactiv şi amuzant ca toate momentele petrecerii. Iar finalul a fost pe măsura aşteptărilor, făcându-ne pe toate să ne simţim şi să arătăm ca fetele din Sex and the City (poate şi datorită melodiei: „I am woman” care era pe repeat). Un tort minunat şi super super delicios, şampanie şi veselie!!!

            Pentru mine petrecerea Belva a însemnat un nou început, căci am râs toată seara, m-am simţit liberă, frumoasă, femeie, fetiţă, spectator dar şi participant. Le mulţumesc fetelor căci m-au primit cu braţele deschise şi sper să le revăd cât mai curând!

Şi să nu uit de ce zice my fortune cookie“New experiences and new friends are going to enrich your life”!!