Posts Tagged ‘byron’

Zeitgeist dimineața, la cafea

11050967_10205131233032629_1066295118_nÎn afară de seratele săptămânale, la care merg cu drag de fiecare dată, îmi mai place să mă răsfăț și cu câte un concert, uneori. Astfel, când aud zvonuri cum că ar veni o formație faină la noi în oraș, fac tot posibilul să ajung la cântarea respectivă. Așa am făcut și sâmbăta trecută. Am aflat de sosirea celor de la byron, în Galați, și am rugat o prietenă să îmi ia și mie bilet.

În caz de nu știți despre cine e vorba, să vă las câteva detalii, pe care le-am descoperit și eu pe site-ul lor:

byron este  o trupă românească de alternative rock, avându-i în componenţă pe Dan Byron (voce, chitară, flaut), 6fingers (clape, chitară, voce), László Demeter (bass) şi Dan Georgescu (tobe).

Primul lor concert a avut loc pe 1 decembrie 2006, iar albumul de debut, Forbidden Drama, a fost lansat în toamna lui 2007 după aproape un an de concerte prin ţară. Muzica de pe album este un amestec eclectic de art-rock şi alternativ, cu tuşe progresive şi clasice.

Muzica trupei byron este disponibilă la streaming pe site-ul oficial, www.byronmusic.ro, iar primele două albume sunt disponibile la download sub licenţă Creative Commons la www.tinyurl.com/download-byron.

Concert_byron_in_The_ShamRock__EwBsLUMJn

Cum a fost la concert?

Să încep prin a menționa că nu eram fana lor. Ascultasem câteva piese, îmi plăceau, dar nu pot spune că nu puteam să-mi beau cafeaua dimineața, fără să-l aud pe Dan Byron pe fundal. Doar am fost curioasă cum sună live. Și bine-mi pare!

Deși nu știam versurile, m-am postat în față, în primele rânduri, dorindu-mi să trăiesc cât mai intens experiența byron. Printre fani și fane, hop și eu, o începătoare într-un astfel de playlist. La un moment dat, chiar mă simțeam cu musca pe căciulă, căci toată lumea cânta cu ei, iar eu încercam să mormăi câte un cuvânt, sperând că e cel potrivit contextului. Noroc că am recuperat la „Perfect”, „1000 de chipuri” și la „Granița-n raniță”, pe care le știam bine.

Ce s-o mai lungesc… ideea e că m-au fermecat. Voce, chitară, clape, tobe. Tot! Mă uitam hipnotizată la dăruirea lor, la felul în care mânuiau cuvinte și acorduri, oferindu-ne un spectacol de neuitat. E genul de muzică pe care, odată ce ai ascultat-o live, începi să o adori, căci îți intră pe sub piele. Te regăsești în cuvinte, te inspiri din sunete.

Și da, acum, în playlistul meu de dimineață, se află și byron. Și mă bucur enorm că am ocazia să-mi beau cafeaua ascultând Zeitgeist:

Nu vă spun cât mă motivează melodia aceasta, înainte de a pleca la muncă. 😀

Printre alte piese preferate se află și Fake Life, Melancolic, King of Clowns, Diggin’ a Hole, Blow Up My Tears

Vă invit să aruncați o ureche și să-mi spuneți dacă vă place! Deși, nu știu ce nu e de plăcut…

%d bloggers like this: