Posts Tagged ‘carti prost scrise’

Recenzie scurtă la jumătate de volum – Fluturi

Sau, mai clar: comentez o frântură din prima aripioară a fluturilor din Irina Binder. 

Fluturi-Irina-Binder

Nu-mi displace cartea în așa hal încât să o fac pe biata autoare cu ou și oțet aici, așa cum au făcut-o mulți pe blogurile lor. Intenția ei de a scoate pe piață o poveste a fluturilor din stomac e lăudabilă. Dar  știți cum se spune: drumul spre iad e pavat cu intenții bune.

Irina (personajul, nu autoarea) e o fată modestă. Atât de modestă încât ține să menționeze o dată la 10 pagini cât de modestă e ea! Și să nu uităm divă, frumoasă, cu sânii mari (exagerat de mari, da? Să nu cumva să vă gândiți la mari-măricei. Nu, dom’le! Mari cât Australia.) și extraordinar de inteligentă și sufletistă. Fata asta le are pe toate, ce mai încolo și-ncoace!

Citind anumite paragrafe, stăteam și mă gândeam „băi, poate totuși are o tentă de pamflet și n-o înțeleg eu”, dar pe măsură ce înaintează povestea, nu pot decât să constat cu întristare că autoarea e cât se poate de serioasă în a ne prezenta aventurile însiropate ale personajului feminin.

Ce-i drept, când am început să citesc romanul și am dat de introducerea filosofică a autoarei, mi-am adus aminte de mine pe la 16 ani, când născoceam și eu tot felul de teorii de tipul „cine sunt și ce caut pe planeta asta?”, „care-i rolul sufletului meu în ecuația cu atâtea necunoscute a universului?”, „câte ouă are baba?” etc. Apoi, de la următoarele pagini, iluzia a fost spulberată și am pătruns într-o adaptare a tuturor telenovelelor de pe Acasă TV, la un loc.

Nu, nu exagerez cu nimic. Povestea se desfășoară cam așa:

„Îl iubesc pe Matei. Îl urăsc pe Matei. Ce mișto e Robert! Ce-mi place de străinul ăla care mă sună repetat și nu vorbește, doar ascultă toate prostiile pe care le debitez eu! Sigur e un mascul feroce care n-are ce face cu timpul și banii și nu un violator în serie, cu chelie, burtă și doi dinți lipsă în față. Ah, dar Matei mă adoră! Și Robert m-ar … plimba un pic cu mașina. Uf, uite-l și pe Raul cum mă seduce din priviri. Matei. Robert. Străinul. Raul…Matei. Robert. Străinul. Raul…”

Și n-am ajuns decât la jumătatea primului volum. Sunt curioasă cam câți bărbați incredibil de arătoși, plini de bani și deștepți se vor mai îndrăgosti nebunește de diva noastră până la final.

Da, fix din cauza asta citesc în continuare. Nu pentru că e o poveste pe care mi-aș dori să o trăiesc și eu (așa cum se întâmplă după ce termin de citit romane cu adevărat de calitate), nu pentru că mă regăsesc în vreun personaj (idem paranteza anterioară), nici măcar pentru că ar avea citate demne de reținut; ci pentru că sunt curioasă cam cât de departe poate ajunge autoarea cu exagerarea calităților personajului principal feminin. 

O felicit pe această cale pe autoare, căci a reușit să creeze un roman care fie te captează prin poveste (ceea ce s-a întâmplat în cazul multor mândre – vezi pagina de facebook), fie prin inepție. Pentru mine a fost a doua variantă, căci nu-mi vine să cred nici acum cât de lăudată și căutată poate fi o carte care e plină de paragrafe cărora le lipsește coerența, corectitudinea gramaticală și logica.

Îmi vine să o iau de la capăt și să le subliniez cu roșu. Dar mai bine o continui și trag o linie estimativă, la final. 

Ce vă recomand?

Să n-o începeți. Căci ori o să vă placă, ori o să vă intrige… oricum ar fi, o să fiți curioși să-i aflați finalul.

sursa foto: librex.ro

%d bloggers like this: