Posts Tagged ‘Clubul Condeielor Parfumate’

Personajul din grădina cu secrete

Când tălpile goale-ți ating pământul, dar tu simți doar cimentul rece pe care ai pășit acum mult timp în urmă, trebuie să schimbi ceva! Și e ciudat, mai ales atunci când ești într-o continuă schimbare doar pe dinăuntru, o schimbare pe care nimeni nu o vede, chiar dacă tu știi că există. 

b27b0c9ec6b652ec689e51df6022fedb

Personajul meu se plimbă în aceeași grădină de prea mulți ani. Admiră florile; le mângâie petalele, le savurează parfumul, le ascultă secretele, le ignoră sfaturile. Își aruncă trupul greu în umezeala ierbii și așteaptă inspirația; o inspirație ce înainte o urmărea pretutindeni.

Cuvintele o loveau în moalele capului și se oprea de fiecare dată din orice, întinzându-le o carpetă roșie și oferindu-le un pahar de vin alb. Le îmbrățișa, chiar și atunci când o torturau, rostindu-le. Le poftea pe paginile sale limpezi și le așeza pe rândul meritat. Apoi le privea, mândră, și reușea din nou să respire ușurată.

Dar acum se simțea de parcă o părăsiseră pentru totdeauna. Gândurile zilnice nu-i mai păreau potrivite pentru o foaie nouă. Amintirile nu mai erau suficiente pentru o nouă poveste. Același scenariu repetat din ultimii ani nu-i mai stimula în niciun fel imaginația.

Personajul meu se îndrăgostea de alte personaje și le transpunea într-o lume inexistentă, unde fericirea era pe primul loc.

77830a41694d7fdbba8ad4342d7ca087

Își contura iubirea inspirându-se din cărți și filme, sperând că la un moment dat va reuși să-i dea viață și să o conducă spre un apus pe malul mării. Ochii săi erau desprinși dintr-un film cu Audrey Hepburn, buzele, dintr-o comedie romantică încă nefilmată, iar părul dintr-o seară trăită pe o cărare de munte. În minte îi răsuna un cântec când se gândea la acest nou și vechi personaj și totuși nu-i putea transcrie acordurile pe hârtie. 

Personajul meu se plimbă prin aceeași grădină de prea mult timp, dar nu o va părăsi vreodată. Îi va păstra secretele și va aștepta reîntoarcerea inspirației. Va lăsa vântul să-i alunge teama și viitorul să i se prezinte sub orice formă va dori.

Acest text a fost scris pentru Clubul condeielor parfumate, găzduit de Mirela. Tema de astăzi:  Parfumul secret al unei grădini sau Parfumul vocilor din grădină.

Au mai scris: Vienela , Gabriela

Parfumul secretului lor

4bb939b7f7512ecf03c4ca12ab443531

Îşi punea ochelarii de soare de fiecare dată când o zărea cum se apropie de parc. Voia să o privească în tihnă.

Lăsa privirea în pământ de fiecare dată când păşea în parc. Voia să-i întâlnească privirea dar timiditatea ei nu-i dădea pace.

“Cât de frumoasă e!”

“Cât de frumos e!”

O visa în fiecare noapte. Abia aştepta să se termine programul şi să ajungă acasă. Ştia că va pune capul pe pernă, iar chipul ei îi va răsări în minte. Îi va mângâia părul, îi va săruta obrajii şi se va înfrupta din buzele sale. Se vor plimba de mână pe aleea principală a parcului, vor admira copiii ce chicotesc la umbra leagănelor şi vor zâmbi, gâdilaţi de razele soarelui.

Îl visa în fiecare noapte. Închidea ochii şi îi zărea conturul în mulţime. Îşi făcea curaj şi se apropia de el. Îl atingea pe umăr şi-i şoptea la ureche: eşti minunat! El o îmbrăţişa şi pluteau apoi spre o fericire ca-n basme.

Dacă ar fi ştiut că împart acelaşi vis…

Dacă el ar fi ştiut că a pus stăpânire pe inima ei…

Dacă ea ar fi aflat de intensitatea sentimentelor lui…

Dacă el ar fi avut curaj să o privească netemător în ochi…

Dacă ea ar fi avut curaj să ridice privirea…

Dacă ei ar fi încercat să-şi transforme visele în realitate…

Poate că nu ar fi ajuns la capătul vieţii, întrebându-se “Cum ar fi fost?”. Poate că nu ar fi trecut atâţia ani pe lângă iubirea lor şi poate parfumul secretului nu le-ar fi dominat întreaga existenţă.

Poate…

Acest text a fost scris pentru Clubul Condeielor Parfumate, găzduit de Mirela.

Au mai scris pe tema “Parfumul unui secret” şi:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.

Tu în ce crezi?

Dimineaţa, când mă trezesc pentru o nouă zi de muncă, cred că timpul va trece repede şi mă voi cuibări din nou sub pătura călduroasă.

Când crengile nucului lovesc cu putere fereastra camerei mele, cred că furtuna va trece repede iar soarele va ieşi, cât ai zice peşte, de sub stăpânirea norilor.

Când realizez că am uitat ceva important acasă şi mă întorc din drum, cred că nimic nu e întâmplător şi nu mă enervez, căci îmi amintesc de persoanele care supravieţuit evenimentului de la 11 septembrie 2001 tocmai din cauza unei întârzieri.

Când primesc un şut în fund, întotdeauna cred că nu este altceva decât un pas înainte, oricât de dureros ar fi.

Cred că orice eveniment, fie el şi negativ, are un rol anume în dezvoltarea noastră şi că trebuie să-l tratăm ca atare.

Cred în cuvântul mamei, în dragostea ei, în îmbrăţişările ei sincere şi în grija ce mi-o poartă în fiecare secundă a zilei.

Cred că tata ştia că îl iubesc atunci când a părăsit lumea aceasta şi, de acolo de unde e, mă priveşte şi este în continuare mândru de mine.

Cred în bunătatea celor din jur chiar şi-atunci când ezită să o arate.

Citat-Alexandra

Cred în promisiunile celor dragi mie şi mă încred total în ei, până la proba contrarie. Apoi, chiar dacă în suflet am o mare dezamăgire, cred într-o schimbare şi în a doua şansă. De la a treia încolo, însă…

Cred într-o nouă dimineaţă atunci când vine seara şi ochii mi se închid. Cred într-o nouă treaptă chiar şi atunci când simt că nu mai am unde să urc. Cred într-o lume în care poţi ignora ceea ce este negativ în jurul tău şi cred că un zâmbet sincer poate binedispune chiar şi cea mai morocănoasă persoană. 

Tu în ce crezi?

Text scris pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela.

Au mai scris pe această temă:


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

 

De la praf la parfum

a034ce2de6253d314e3b2128523f487a

Nu ar fi crezut vreodată că va putea să renunţe la ale sale obiceiuri. În dimineaţa aceea, la fel de entuziasmată se trezise, ştiind că venise singura zi a săptămânii în care putea petrece cât timp voia printre personajele sale preferate. Nu şi-ar fi imaginat, nici măcar pentru o clipă, că va fi ultima zi când va păşi pragul clădirii ce-i oferea atâta fericire.

Şi-a pieptănat părul lung şi des, s-a îmbrăcat în cele mai frumoase haine pe care le deţinea, a luat permisul de pe birou şi s-a grăbit către uşa umilei sale căsuţe. Tot drumul până la bibliotecă s-a gândit la lista sa de cărţi, adăugând titluri şi eliminând altele, mai mult adăugând decât eliminând.

Dacă în timpul liceului şi a facultăţii, toată lumea o privea ca pe “ciudata care stă numai cu nasul în cărţi”, acum aproape că nici nu mai era observată. Atmosfera de la locul său de muncă era atât de încordată, iar dezamăgirile în dragoste atât de marcante, încât singurul ei refugiu era reprezentat de rafturile bibliotecii. Nu mai visa la măritiş, nici la o familie unită. Nu dorea să avanseze nici măcar pe plan profesional. Avea o singură dorinţă: să vina ziua de sâmbătă cât mai repede şi să se termine cât mai greu; pentru a putea evada din realitate şi pentru a-şi reîntâlni prietenii de printre rânduri şi cuvinte.

Ajunsă printre romanele preferate, se gândea pe care să-l savureze din plin în acea zi. Atenţia îi era îndreptată spre titluri şi autori şi nicidecum la tânărul ce o privea de câteva minute bune. La prima vedere şi el o asociase cu o ciudăţenie a naturii. Ochii ei adulmecau fiecare literă, dorind să afle cât mai multe poveşti şi să cunoască toate personajele de pe acele rafturi. Ochii lui, însă, doreau să afle o singură poveste: a ei. Pentru el, ea era excepţia. Pentru ea, el încă nu exista. 

Timp de câteva ore, cât ea s-a înfruptat din Tolstoi, şi-a potolit setea cu un strop de Hugo şi s-a înspăimântat de frazele lui Fowles, el a stat nemişcat, pe un fotoliu, admirându-i concentrarea şi ciudăţenia, ce-i ofereau o strălucire aparte. Printre acele rafturi prăfuite, felul în care îi tremura buza de sus, atunci când ajungea la un pasaj dramatic, reprezenta un adevărat spectacol pentru el.

Secunda în care ea s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă a venit ca un şoc.  Nu se gândise până atunci că va putea veni şi clipa aceea. Îşi imagina că vor rămâne o eternitate acolo: ea citind, el citind-o. 

– Nu te supăra! Îmi cer scuze pentru deranj…ăăă…

– Nu e nimic…

***

a986fa621241d92d9e79ea8fa0deb51c– Mai ţii minte ziua când ne-am cunoscut?

– Cum aş putea să o uit, draga mea? Te-am privit ore întregi şi când a fost momentul să-ţi vorbesc, m-am blocat.

– Iar eu te-am liniştit, punându-ţi mâna pe umăr.

– M-ai cucerit dinainte să îmi atingi umărul. Dar şi eu te-am sedus apoi.

– Da, m-ai furat de printre cuvinte prăfuite şi volume împrumutate şi mi-ai dăruit o carte. Nu mai simţisem de prea mult timp parfumul unei cărţi proaspăt scoase din librărie. Era parfumul noutăţii: o împletire între minunea de a te fi întâlnit pe tine şi prima pagină a întâiului cadou.

– Şi mă bucur că, după atâta timp, încă te mai bucuri la fel de mult când îţi dăruiesc o carte nouă!

– Nu mă pot sătura de acel parfum, căci reprezintă începutul relaţiei noastre şi începutul unei noi vieţi pentru mine.

Sorbi din paharul de şampanie şi privi peretele sufrageriei sale, încărcat de volume negre, masive, noi.

Povestea participă la Clubul Condeielor Parfumate, a cărui temă de săptămâna aceasta este “parfumul lucrurilor noi”. Au mai scris şi: 


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

Sursa foto: pinterest.com

%d bloggers like this: