Posts Tagged ‘copiii spun lucruri trasnite’

Piticoții spun lucruri trăsnite

Fotografie1501

Când ești înconjurat de copii, zilnic, nu există săptămână să nu asiști la conversații care-ți stârnesc râsul. Imaginația lor e debordantă și te face uneori să te întrebi dacă și tu erai la fel de inventiv, când erai ca ei. Din povestirile mamei, cică scoteam și eu perle pe mica-mi guriță, dar parcă nu erau la fel de haioase precum cele de care am eu parte, muncind la grădiniță.

Să exemplificăm:

– Doamna, doamna…

– Da, Răzvan…

– Zăpada asta, zici că-i parmezan.

***

– Antonio, nu mai alerga, te rog.

– Dar, doamna, trebuie să alerg.

– De ce trebuie să alergi?

– Trebuie să alerg pentru că sunt alergic!

***

– Robi, cum spui la chitară în engleză?

– Guitar.

– Very good! Și la tobe?

– Tobes

***

O fetiță îl tot striga pe un băiețel:

– Cosmiiiiin, Cosmiiiin… Măi, Cosmin, da’ tu nu mai auzi?

– Ba te-am auzit din prima, dar îmi plăcea cum sună.

***

– Insecta asta nu mai trăiește. E murată…ăăă, adică murită.

***

Doi prichindei vorbeau și își imitau tăticii, folosind 2 cartonașe colorate:

– Uite, uite, eu beau o bere. Ahhh ce rece și bună e!
– E mai bun vinu’. Ce știi tu?! Berea te face de comandă…

 

Și bineînțeles că au mai fost astfel de momente haioase pe care am omis să le notez dar anul acesta mi-am propus să umblu cu un carnețel după mine și să scriu tot ce aud de la prichindeii mei dragi. 

Dacă aveți și voi astfel de perle prin bagaj, vă invit să le lăsați într-un comentariu!

 

Copiii şi replicile lor

Mă gândeam acum câteva zile că îmi va fi foarte dor de copiii de la vechea grădiniţă (unde am lucrat aproape 4 luni), întrucât de la 2 septembrie voi începe activitatea în altă parte, printre alţi prichindei. Şi cum mă uitam eu pe fotografiile de la serbare şi din timpul anului şcolar, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le spuneau mititeii în fiecare zi; şi cum, multe dintre ele, mă cam lăsau fără cuvinte. Acum chiar îmi pare rău că nu le-am notat într-un carneţel, dar promit să fac asta pe viitor!

Kids-Say-Funniest-Things

Până atunci, să vă las câteva replici simpatice, de-ale copiilor, pe care le-am întâlnit pe câteva forumuri:

“Când te căsătoreşti, faci un jurământ să păstrezi secretul. Şi dacă nu ţine, te desparţi, şi atunci trebuie să împarţi toate cuţitele şi lămpile, şi de obicei oamenii nu reuşesc să se hotărască cine să ia copiii. Cei care nu se hotărăsc, trebuie să meargă la un agent de bursă. El hotărăşte ca unul să ia copiii şi celălalt să primească o masă în plus. ” (7 ani)

“Sângele umblă prin corp, ca să îi prindă pe microbi şi să îi înece.” (6 ani)

“Amprentele sunt când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte poliţia.” (8 ani)

“Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani.” (7 ani)

“Secretul este atunci când nu trebuie să ştie miliţia.” (6 ani)

“Oamenii îşi fac cadouri, ca să nu fie nesimţiţi.” (7 ani)

Plus câteva replici destul de înfricoşătoare, pe care le-am găsit pe site-ul celor de la adevarul.ro. Eu chiar nu ştiu cum aş reacţiona dacă al meu copil mi-ar spune aşa ceva:

„Într-o seară, când îmi scoteam fiica de doi ani jumate din cadă, eu şi soţia mea încercam să-i explicăm cât de important este să fie foarte curată în părţile intime. S-a uitat la noi şi ne-a răspuns pe un ton normal: «Ah, dar nimeni nu mă caută acolo. Au încercat într-o noapte. Au dărâmat uşa şi au încercat, dar eu m-am luptat. Aşa am murit şi acum sunt aici». A spus asta foarte degajat.“

„L-am întrebat în glumă pe fiul meu care este cel mai bun mod de a face rost de o prietenă. Copilul de şapte ani a răspuns: «Spune-i să fie prietena mea sau nu o să-şi mai vadă părinţii niciodat㻓

„Înainte să mă nasc aici, aveam o soră, nu? Ea şi cealaltă mămica a mea sunt bătrâne acum. Ele au scăpat când a luat foc maşina, dar eu nu!“

Mai multe astfel de replici găsiţi aici, în articolul tradus de cei de la Adevărul, sau în articolul original şi complet: Things Kids Say.

Şi pentru un final şi mai ciudat decât replicile anterioare, vă las câteva pagini din jurnalul unei fetiţe. Evident că există varianta să fie “făcătură”, dar dacă e real…

f64eac11f2cd8f0efa196f8ad173178e

O săptămână cu veselie, tuturor!

Sursa foto: moms.popsugar.com; roomoffun.com

Copii şi desene animate

Pentru ediţia aceasta de Happy Weekend am pregătit câteva secvenţe din desenele animate care mi-au colorat copilăria, plus nişte glumiţe deosebit de amuzante:

XKLyZ

– ALO!
– (o voce de copil şoptită) Daaa…
– Măi, e acasă mămica?
– (în şoaptă) Daaa…
-PAI, DA-MI-O SI MIE LA TELEFON!
-(în şoaptă) Nu poateee…
– Păi de ce?
– (în şoaptă) E ocupată!
– Bine, tăticul tău este?
– (în şoaptă) Daaa…
– Păi să vină el atunci!
– (în şoaptă) Nu poateee…
– De ce?
– (în şoaptă) E ocupat!
– Bunica, mătuşa,… sunt?
– (în şoaptă) Daa…
– Dă-mi pe una din ele!
-(în şoaptă) Nu pooot… sunt ocupate!
– Off, dar altcineva mai este acasă?
-(în şoaptă) Mai sunt doi poliţişti…
– Bine, dă-mi pe unul dintre ei!
-(în şoaptă) Nu pot… sunt ocupaaaţi…
– Dar ce fac cu toţii de sunt aşa ocupaţi?
– (în şoaptă) Mă caută pe mineee…

319710_430336440322194_1935983014_n_large

– Tatăl meu e iluzionist. Într-un minut e capabil să transforme o bancnotă de zece lei într-un iepuraş! se laudă un puşti.
– Fleacuri! zice alt puşti. Mama mea poate transforma instantaneu un teanc întreg de bancnote într-o rochie nouă!

tumblr_m9gk93iSkJ1rddgo5o1_500

– Mamă, ştii câtă pastă de dinţi se află într-un tub?
– Câtă puişor?
– De la un capăt de canapea până la celălalt capăt şi înapoi.

1355248916912992

Mama: – Alinuţa, de ce nu poţi fi şi tu cuminte ca fratele tău? Îl vezi cum stă fără să scoată un zgomot?
Alinuţa: – Normal că stă mami, aşa e jocul. El îl imită pe tati când vine acasă târziu şi eu pe tine!

Weekend relaxant, tuturor!

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 28.

%d bloggers like this: