Rezemată, pe căldurosul pervaz al ferestrei din bibliotecă, cu genunchii strânși la piept și o carte cu coperte roșii în mână – așa îmi place să-mi petrec după-amiezile libere, în noul meu apartament. Unii ar spune că e incomod și că amorțești repede, iar priveliștea din stânga îți poate distrage atenția de la rândurile cărții. Eu, însă, spun că e în funcție de cât de captivantă e povestea ce ți se desfășoară în fața ochilor și de cât de mult îți place să ai un colț al tău, al relaxării, după o zi plină.
Dintotdeauna mi-am dorit un colț numai al meu, unde să-mi las gândurile să colinde și creativitatea să mă învăluie în brațele ei colorate. Unii își doresc o casă imensă, cu piscină interioară și exterioară, cu foișor în curte, teren de tennis și sufragerie încăpătoare, unde să dea cele mai tari petreceri. Alții își doresc o rulotă echipată cu tot ce-i necesar pentru a deveni un cămin călduros, indiferent de locul unde o parchează. Sunt visuri pe care le-am avut și eu, de-a lungul anilor, dar care s-au modificat treptat și s-au transformat într-o realitate pe care n-aș schimba-o nici pentru un palat pe malul mării.
Apartamentul nostru s-a transformat în doar câteva luni într-o căsuță de vis!
De cum îi pășești pragul, te întâmpină un pui de hol, decorat în stil „alexandrian”, cu pardoseală LVT (Luxury Vinyl Tiles) formată din plăci cu aspect rustic de duşumea naturală. Am ales acest tip de podea, în primul rând, pentru rezistența ridicată la apă. Știm cu toții cum e, în minunatul anotimp de iarnă, să intri în casă cu bocancii încărcați de zăpadă și să te chinui să te descalți cât mai aproape de ușă, eventual lipit de perete, cu o mână pe clanță și cu cealaltă pe șireturi. E o chestiune de echilibru și noroc să reușești să nu îți transformi holul în piscină. De asemenea, am ales pardoseala LVT, deoarece se întreține ușor, nefiind nevoie de eforturi supraomenești pentru a o curăța.
Pereții sunt albi, îmbrăcați cu un ceas rustic și câteva accesorii din lemn vopsit de aceeași nuanță cu pardoseala. O vază înaltă stă solitară într-un colț, cu câteva firicele de flori artificiale roșii, lungi și subțiri, iar în dreptul ușii, un preș haios din cauciuc reciclabil îi salută pe toți musafirii, fie ei poftiți sau nu.
În stânga e sufrageria, camera unde ne strângem pentru a viziona un film, a juca remi cu prietenii sau a sărbători zile importante din viețile noastre. Și ea e decorată tot sub influența imaginației feminine, întrucât pereții sunt înveliți cu un tapet modern, în stil minimalist, cu motive dungate, iar ferestrele sunt decorate cu perdele din voal, ce conferă un aspect elegant și natural. Parchetul laminat Woodstep de 8 mm grosime, cu gravură Rustic pe canturi a devenit pion principal pe tabla amintirilor noastre, încă de când ne aflam în plină renovare.
N-am să uit vreodată cum mi-a fost întrerupt momentul de seriozitate maximă, cu care analizam întreaga încăpere, gândindu-mă la ce mai puteam adăuga și dacă nu cumva depășeam vreo limită estetică. În mijlocul camerei, cu o mână în șold și una sub bărbie, priveam pierdută pereții goi. Era liniște. Prea liniște. Trebuia să bănuiesc ceva dar concentrarea mea era la cote înalte. Dintrodată, versuri din Queen mi-au străpuns timpanele și m-au făcut să tresar mai ceva ca la un film de groază. „I want to break freeeeeee… I want to breaaaak freeeeee!” se auzea în spatele meu din ce în ce mai tare. M-am întors brusc și l-am văzut: în chiloți și șosete flaușate, cu stativul în mână, patina pe parchetul proaspăt montat, omagiindu-l pe Freddy Mercury.
Piesa de rezistență a sufrageriei, însă, rămâne covorul fabricat manual Diego, realizat cu ajutorul razboiului de tesut vertical, dintr-o lână atât de moale încât îți vine să te învelești cu el. De cele mai multe ori, chiar preferăm să stăm întinși pe covor atunci când vizionăm un film și tot la fel de multe ori ni se întâmplă să adormim, îmbrățișați, acolo.
Și cu el a fost o aventură, întrucât, inițial, am dorit să-l transportăm singuri din magazin, acasă. Că așa-i românu’, preferă să se chinuie un pic înainte să accepte varianta cea mai ușoară. După ce ne-am urcat în mașină și am constatat că bateria ținea cu „dușmanul” și refuza să mai funcționeze, am luat frumos telefonul în mână și am apelat la serviciile Diego, de livrare la domiciliu.
Bucătăria ne dă de gol de cum deschizi ușa și arunci o privire pe ai săi pereți. Ne scoate la iveală cel mai aprig viciu pe care-l avem: nevoia de cafea. Deoarece niciunul din noi nu funcționează dimineața fără o cană sănătoasă de cafea, ni s-a părut cel mai potrivit un tapet cu motive „vicioase”. Nu de alta, dar faianța nu mi-a plăcut niciodată!
Și pentru că gresia e rudă apropiată cu faianța, am renegat-o și pe ea și am ales, în locul său, pardoseala LVT. Iar pentru micuța fereastră, cu flori pe al său pervaz, am ales o perdea vitraj scurtă, de culoare ecru, cu inserție de macrame. Da, ce pot să spun, casa noastră țipă DIEGO, din orice unghi ai admira-o.
Dormitorul l-am decorat mai puțin, deoarce piesa de rezistență este patul imens. A fost singura condiție atunci când am ales să facem pasul acesta important de a ne muta împreună: să avem un pat mare, să nu ne împingem unul pe celălalt pe podea, în timpul somnului. Chiar dacă podeaua e îmbrăcată cu o mochetă bordo cu motive clasice, care oferă camerei un ambient plăcut și relaxant, parcă tot mai bine e să dormi toată noaptea în pat.
A treia și ultima cameră a fost cel mai greu de amenajat. Eu voiam colțul meu, după cum spuneam și la începutul textului, iar el voia colțul său, bineînțeles. Și cum pasiunile noastre diferă, discuțiile nu au întârziat să apară: „eu vreau o bibliotecă și un birou unde să-mi pun laptopul și să scriu pe blog!”, „eu vreau o cameră unde să-mi țin instrumentele muzicale și calculatorul pe care să mă joc LOL!”. Ne-am certat, ne-am fugărit, ne-am mai contrazis un pic și am ajuns la un compromis: împărțim camera în două. Jumătatea de la fereastră o decorăm cu o bibliotecă micuță, un pervaz cu perne moi și catifelate și draperii din catifea, opace, care să aducă un strop de intimitate; iar jumătatea de la ușă, o lăsăm tarabanei, chitarelor și stației. Bun, dar ce facem cu ceilalți doi pereți? Le punem un tapet modern cu note muzicale și sprijinim pe unul din ei un birou încăpător, unde să poziționăm atât calculatorul său, cât și laptopul meu, la nevoie. Și pe jos? Mochetă de la Diego, evident! Dar de data asta, alegem una monocrom.
Nu a fost atât de ușor să ne redecorăm apartamentul pe cât am descris eu aici, căci oferta era atât de voluminoasă iar ochii noștri atât de curioși, încât am fi testat toate variantele posibile. Dar, după ce am stat la o ceașcă de cafea cu simpaticii consilieri de vânzări de la Diego, treaba s-a simplificat și hotărârile au fost luate pe bandă rulantă.
Acum vă las, însă. Fug să citesc câteva rânduri în colțișorul meu, acum cât chitara bass face o pauză, rezemată de peretele opus.
Acest text a fost scris pentru proba 3 a concursului Spring Superblog 2016.
sursa foto: diego-romania.ro
În Grădina Veche 
Se mai şi comentează