Posts Tagged ‘distanta’

Guest post: Orice sfarsit este un nou inceput

–    Cand ai incetat sa ma iubesti?

–    Niciodata! De ce iti trece prostia asta prin cap?

–    Pentru ca asa simt!

       Sara se uita cu ochii mari si lacrimanzi la Victor. Nu intelegea de ce acesta si-a schimbat atitudinea brusc. De ce era atat de rece cu ea si mai ales, de ce nu vroia sa o mai vada atat de des.

–    Iubito, termina cu prostiile! Te ador, nu as avea de ce sa nu mai vreau sa fiu cu tine.

–    Si atunci, de ce nu ai vrut sa ne vedem timp de 2 saptamani?

–    Ti-am spus deja, am fost ocupat cu examenele. Tu ma bateai la cap inainte sa invat si sa iau note mari si doar te-am ascultat.

–    Mda… Sara incepu sa planga, fara sa mai asculte ce spunea Victor. Orice i-ar fi zis, nu l-ar fi crezut. Stia ca intre ei, lucrurile nu mai erau ca inainte si ca inevitabilul se va produce in curand. Doar ca vroia sa amane momentul cat mai mult timp… Daca s-ar fi putut, pentru totdeauna.

        Peste o saptamana, incepea facultatea, iar la cateva zile dupa, urma sa fie ziua Sarei. Nu era genul de fata petrecareata: prefera sa fie in compania celor dragi si mai ales, sa fie cu iubitul ei. Dar anul asta nu isi mai dorea nimic… Aproape intrase in depresie. Nu intelegea cu ce a gresit: statea in fiecare noapte si rememora ultima luna. Nu facuse nimic rau, ba chiar avusese o perioada ciudata in relatia cu Victor pentru ca nu s-au certat deloc. Iar acum, il simtea distant. Nu ii mai spunea ca o iubeste si aproape ca nici nu o mai saruta ca inainte.

        A inceput si facultatea, iar Sara plangea incontinuu: avea un program foarte incarcat, invers fata de cel al lui Victor, ceea ce inseamna ca se pot vedea doar in weekend, iar ei erau obisnuiti sa stea impreuna zilnic. Dar pe ea o enerva cel mai mult atitudinea lui Victor care parea nepasator…

      Zilele au trecut si a sosit si aniversarea Sarei. Nu vorbise cu Victor cu o seara inainte, astfel incat si-a petrecut noaptea plangand. Dimineata degeaba astepta telefonul lui. Se facuse deja 10. Nu era in stare sa mearga la cursuri si a decis sa isi ia un weekend prelungit. Deodata, telefonul a inceput sa sune. S-a ridicat fericita, sperand ca este Victor, dar nu era el.

 –     La multi ani puiul meu! Sa fii sanatoasa, sa ne faci multe bucurii si mai ales sa fii iubita! Intra la mine in camera si vezi ca ti-am lasat un cadou. O sa ne intoarcem d-abia maine seara. Imi pare rau ca nu putem fi alaturi de tine intr-o zi atat de importanta, dar promit ca duminica mergem la bunici si petrecem.

        Sara nu parea prea entuziasmata de ceea ce ii spusese mama ei. Nu o mai putea inveseli nimic. A stat in pat, plangand, pana la miezul zilei, cand in sfarsit a sunat si Victor:

–     Sara, uite ce e…. M-am gandit mult si nu as fi vrut sa iti dau vestea acum, dar nu mai pot astepta. Nu ma mai pot preface… Ced ca ar fi mai bine sa punem capat. Totusi, te astept azi pe la mine sa vorbim…si sa iti iei lucrurile.

         Sarei nu-i venea sa creada ce auzea. Spera sa fie doar un cosmar din care sa se trezeasca mai repede. O relatie de 3 ani de zile, incheiata chiar de ziua ei si fara un motiv anume…

       Cu ultimele puteri a reusit sa se dea jos din pat si sa mearga in baie. S-a uitat in oglinda si nu se mai recunostea: era palida, cu ochii extrem de umflati. Durerea de cap incepuse s-o ignore si tot ce vroia era sa se aranjeze putin si sa plece. Isi spunea ca trebuie sa para puternica in fata lui Victor, daca lui nu i-a pasat, asa sa fie si ea…

       Peste 40 de minute era acasa la el. Cu mana tremuranda a apasat soneria: o data, de doua ori. A asteptat cam un minut si a iesit Victor… Nu a avut curaj sa se uite la el: i-a spus sa ii aduca lucrurile care au ramas pentru ca se grabeste. El se uita cu ochii mari la ea si aproape ca ii venea sa planga. A insistat sa intre si a lasat-o in hol.

      Vazand ca trec aproape 5 minute si el nu mai vine, Sara a hotarat sa plece… Dar, cand sa deschida usa, surpriza: intr-un cosulet era un catelus mic cu o funda imensa la gat si cu un biletel pe care scria: ,,De azi inainte, eu te voi iubi si te voi proteja in locul lui. Sper sa ma iubesti la fel de mult ca pe Victor”. Sarei i-au dat lacrimile si a inceput sa mangaie catelusul.

      Fara sa vrea, i-a scapat biletelul pe jos, cu partea din spate in sus. Acolo scria: ,,Desigur, eu voi sta mai putin timp doar cu tine, pentru ca va trebui sa te impart cu Victor si sa va apar pe amandoi”.  Sara nu mai intelegea nimic. Era complet zapacita…

      Dar, indoielile aveau sa-i dispara repede, cand l-a vazut pe Victor: avea un buchet imens de trandafiri si o cutiuta mica in mana. A venit la ea si a luat-o in brate, strangand-o tare.

 –     Iarta-ma pentru cat te-am facut sa suferi… Nu am vrut… Daca nu faceam asta, nu o puteam termina asa si nu puteam incepe o alta viata alaturi de fata pe care o iubesc cel mai mult. Ti-am spus ca vreau sa punem capat, dar nu am specificat la ce. Vreau sa terminam relatia pe care am avut-o si sa incepem alta, pe un alt drum. Si ti-am mai spus sa vii sa iti iei lucrurile pentru ca trebuie sa ne mutam. Iar in acel moment, Victor i-a intins Sarei o cheie, de care era agatat un bilet pe care scria o adresa.

–     Este casa care ti-a placut atat de mult iar acum este a noastra. Si nu in ultimul rand, vreau sa te intreb, daca esti pregatita sa nu mai fi iubita mea.

–    De ce??? Nu mai inteleg nimic!

–    Pentru ca vreau sa te intreb daca….. vrei sa fii sotia mea?

      Sara a izbucnit in lacrimi de fericire. Stia ca nu se poate termina totul asa si ca Victor o iubeste. Era cea mai mare surpriza pe care i-a facut-o si totodata, trebuia sa inceapa sa se obisnuiasca cu ideea de a imparti viata cu cineva.

      Dupa cateva ore petrecute impreuna in acea zi, Sara a uitat de toate momentele urate petrecute in ultimul timp, pentru ca surpriza primita insemna nespus de mult pentru ea.

       Guest post scris de Andreea, co-writer la blogul lui Alex Zaharia

Sursa foto: highwallpapers.com

File din viitor

         Ajunsă în faţa localului nu-mi venea a crede ochilor. Aici, parcă timpul se oprise în loc: aceleaşi beculeţe roşii mărgineau porţile,  trandafirii erau tot acolo, cu un miros la fel de pregnant şi parcă nici cavalerii de la intrare nu îmbătrâniseră cu măcar o secundă.

Am intrat, am luat loc la o masă şi am privit în jurul meu. Scena mi-a captat atenţia din primele 10 secunde. Deşi încercam să par cât mai calmă şi detaşată, emoţiile îmi învăluiseră întregul trup într-o aură înflăcărată, încărcată de dorinţă. Ochii mi se blocaseră pe reprezentantul trecutului meu şi tot ce voiam era-mi pot schimba direcţia privirii, dar corpul meu nu mai răspundea la nicio comandă.

„El e…uite-l! Stă acolo…în lumina reflectoarelor şi habar n-are că sunt aici. Pare lipsit de vlagă, de griji…îşi continuă spectacolul în faţa tuturor, dar gândul îi este plecat în alte vremuri. N-are nici cea mai vagă idee că doar în căteva minute va simţi dominanţa cuvintelor mele.”

Deodată privirile ni s-au intersectat. Secundarul ceasului a încetat să mai înainteze, aerul a refuzat să ne mai intre în plămâni, iar inima a sărit câteva bătăi. Mă fixa cu ochii săi cenuşii şi încerca să îşi controleze impulsul de a veni spre mine; iar eu, văzându-l aşa, mă blocasem definitiv.

Nu puteam să cred că după atâţia ani, trupul meu încă era în sevraj .Cu un ultim gram de putere şi voinţă m-am ridicat de la masă şi am păşit uşor pe scenă. I-am luat microfonul din mână, privindu-i în acelaşi timp buzele pe care cândva le devoram.

–         Bună seara, tuturor! Scuzaţi întreruperea, dar astăzi aniversez un eveniment foarte important din viaţa mea şi aş dori să-i adresez câteva cuvinte persoanei care mi-a schimbat destinul.

Tăcerea şi uimirea s-au aşternut instantaneu, în sală. Toată lumea se întreba care era personajul respectiv, căci unii observaseră că eram venită singură în acel local. Le-am zâmbit tuturor, ignorând amănuntele şi am tras, adânc, aer în piept…:

          „Tristeţea piere…grijile dispar…problemele nu-şi au locul.

         Iubirea are rolul de a îndepărta orice urmă de singurătate,

         de durere, de cotidian…

         Ceea ce simte un om când iubeşte nu poate fi conceput,

         Nu poate fi descris în cuvinte simple,

         descifrabile…

         Totul e pur, e inocent, e nemaivăzut…

         Nu există secundă asemănătoare alteia,

         Nu există atingere identică alteia,

         Nu s-a inventat termen de comparaţie între săruturi.

         Mereu e ceva nou, neaşteptat, uimitor!

         Şi asta doar în cazul „lor”…al oamenilor obişnuiţi…

         …cei care neagă aceste trăiri.

         Noi…noi plutim, iubitule!

         Noi atingem ceea ce unii doar visează să vadă.

         Noi simţim, plângem, râdem, iubim.

         Noi credem în universalitatea sufletului.

         Am trecut pragul, am depăşit bariera!

         Suntem unul…suntem una.

         Suntem eu, suntem tu.

         Suntem noi!

         Te iubesc, om cu suflet magic şi chip de zeitate.

         Mă porţi pe meleaguri unice, mă scalzi în oceane de vise…

         Mă creşti ca p-un pui de înger şi mă pedepseşti ca p-o fecioară de drac!

         Te ador, te iubesc, tremur…

         Te vreau, te venerez, ard…”

Spunând asta, am ridicat privirea şi am pornit spre ieşire, mai ferm ca niciodată. Mă simţeam liberă deşi ştiam că las în urma mea un om chinuit de gândul că nu va descoperi firescul şi va rămâne veşnic în agonia absurdului. Dar nu puteam face nimic, momentan, pentru a-l ajuta. Trebuia să fie sincer cu el, apoi sincer cu mine şi în final, exigent cu vehemenţa iubirii noastre.

%d bloggers like this: