Posts Tagged ‘femei’

Happy weekend 32 – Gânduri feminine

Pentru că aseară am sărbătorit foarte haios Halloween-ul (detalii mai multe vor fi în postul următor) şi m-am costumat în diavoliţă, voi alege ca temă pentru ediţia numărul 32 de Happy Weekend, motivul pentru care femeile mai spun bărbaţilor, din senin: “Du-te la dracu’!”.

Zilele trecute, un cititor mi-a spus că-s cam “misandrină”, căci scrisesem un articol referitor la motivele pentru care se despart femeile de bărbaţi. Ei bine astăzi vă voi arăta cam cum merge treaba în mintea unor femei. Zic unor femei, pentru că nu toate suntem evadate din saloanele de la Spitalul 9.  Să vedem cam cum funcţionează gândurile unor dragi domnişoare:

Şi uite din cauza asta, Steve va prefera să mănânce genunchi de cămilă toată viaţa, decât să mai complimenteze vreodată femeile!

Dar, bineînţeles că Steve îşi va întâlni la un moment dat jumătatea, se va căsători şi va avea multe discuţii cu ea, pe tema: “Dragă, da nu prea te-am auzit să-mi spui cât de bine arăt! Nu mă mai iubeşti? Ţi-ai găsit pe altcineva? Cine e nenorocita? E vecina de la 3? Spune-mi că-s frumoasă, că altfel o tranşez cu furculiţa!”etc.

Şi atunci…Steve îşi va lua tălpăşiţa şi se va declara gay!

Probabil din cauza asta unii băieţi se orientează spre alte căi, căci au fost traumatizaţi de mici, de gândirea feminină! Aşa că fetelor, care vă simţiţi cu musca pe căciulă, reveniţi-vă din paranoia!

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 32.

Sursa foto1: kugowo.com

Sursa foto2:sdwallpic.com

Happy weekend 21 – fără femei!

Încă un weekend e aproape de sfârşit dar asta nu înseamnă că nu putem să ne mai amuzăm cât mai avem timp. Ia spuneţi voi, cum credeţi că ar arăta lumea fără femei? Unele guri “rele” spun cam aşa:

1. Industria supelor la plic ar deveni cea mai profitabilă industrie din lume. Cei mai bogaţi oameni din lume vor fi magnaţii supei la plic,
care se vor uita de sus la sultanul Bruneiului sau la amărâţii nevoiţi să facă afaceri cu petrol ca să aibă ce pune pe masă.

2. Hainele nu s-ar mai împărţi în două categorii, curate şi murdare, ci în mult mai multe: aproape curate, murdare care se mai pot purta o dată,
murdare care mai pot fi purtate prin casă, suficient de murdare ca să fie purtate prin curte, murdare de mers după pâine şi, în fine, rufele
impecabil de murdare.

3. Producătorii de lame de ras şi deodorante ar da faliment.

4. Pasta de dinţi ar dispărea complet, din lipsă de cerere. Adaptându-se pieţei, compania Colgate ar produce gumă de mestecat.

5. Codul numeric personal din cartea de identitate ar conţine date extrem de utile care nu pot fi memorate, cum ar fi măsurile de la cămaşă sau pantaloni ale posesorului.

6. Revistele Playboy şi Penthouse ar avea pictoriale cu Ronaldihno şi David Beckham.

7. Nu vor mai exista şedinţe la serviciu, întrucât bărbaţii nu vor mai avea nevoie de scuze pentru a lipsi de acasă.

8. Râgâiturile vor fi tema zilei la TVR Cultural.

9. Emisiunile de modă vor fi prezentate de Ovidiu Ioaniţoaia. Se vor purta doar culorile echipei favorite.

10. Maşinile se vor putea repara şi în alte zile decât sâmbătă, iar service-urile nu vor mai fi deschise până la 1 noaptea.

11. Vor exista doar două recomandări pentru programele TV: “Acest program conţine scene de violenţă extremă” şi “Film pentru adulţi”.

12. Întrucât adversarii nu vor mai avea mame, mersul la stadion nu va mai avea nici un sens.

13. Bărbaţii vor putea, în sfârşit, să facă sex şi să se uite la meci în acelaşi timp.

14. Meseria de instalator va dispărea, întrucât pe bărbaţi nu-i deranjează deloc apa care picură la baie.

15. Cea mai apreciată apă minerală va fi Carlsberg.

“this is a man’s world / But it wouldn’t be nothing, nothing without a woman or a girl”

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 21.

Sursa foto: funfactoryblog.com

Calendar roşu…pentru bărbaţi!

Atenţie băieţi, fiţi pe fază! Vă prezint zilele în care e în siguranţă să fiţi în preajma unei femei/fete şi zilele în care tre’ să fugiţi în celălalt colţ al lumii (sau măcar al patului).

Luaţi aminte sau măcar savuraţi gluma! 😀

Tu la ce te gândeşti?

Este foarte interesant de aflat ce le trece bărbaţilor şi femeilor prin cap, în momentele de intimitate, în timpul actului sexual sau după.

CE GÂNDEŞTE EL
Atunci când totul e perfect:

• Aş vrea să pot până mâine!
• Doamne, femeia asta e minunată!
• E sălbatică şi sexy. De ce n-am găsit-o mai devreme?
• Dacă e la fel de fiecare dată, o iau de nevastă.
• O iubesc!
• Ce sâni minunaţi are!
• Se pare că-i cam place cu mine.
• E super, e cea mai tare.

Atunci când e aşa şi-aşa: 
• Poate că nu e destul de mare pentru ea.
• Oare cum s-o conving de-o f*laţie?
• Mai bine făceam un duş înainte.
• Sper să fiu mai bun decât fostul ei iubit.
• Am obosit.
• De ce nu zice nimic?

Atunci când nu merge:
• De ce stă ca o scândură?
• Ce tot chicoteşte atât?
• Sper că nu plezneste prezervativul.
• Ce caut eu aici?
• Vreau acasă.
• De ce trebuie să mă străduiesc numai eu?
• Încetează!

CE GÂNDEŞTE EA
Atunci când totul e perfect:

• Mama, ce ţip!
• Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat.
• Pe ăsta trebuie să-l păstrez pentru totdeauna.
• Mai vreau, mai vreau!
• Doamne, ce sexy e!
• Îl simt foarte aproape.
• Ce bine se pricepe să ma excite.

Atunci când e aşa şi-aşa:
• Mâine vorbesc cu şeful de treaba aia.
• Oare mi-am luat azi pastila?
• Mai tare!!!
• Cred că arat ca naiba!
• Colegul ăsta nou pare drăguţ.
• Nu cred că reuşesc să mai vad vreun orgasm azi.
• Mai la dreapta!!
• Măcar mai consum nişte calorii…

Când nu merge:
• De ce l-oi fi luat cu mine acasă?
• Mai are mult?
• Sper că termină repede.
• Habar nu are să sărute.
• Mă enervează!
• Ia să mimez un orgasm şi să încheiem povestea!
• Mai spală-te pe dinţi, omule!

Nu sunt concepute de mine, le-am primit pe mail! 😀  Dar, ce ziceţi voi? Sunt valabile?

3 variante şi încă una

Bărbatul intră în casă, după o zi obositoare la birou. Se descalţă, lenos şi aruncă o privire în jur. Linişte şi pace. Cam dubios! Îşi lasă diplomatul lângă pantofi şi păşeşte tiptil spre bucătărie. Deschide uşa şi o vede: părul strâns într-un coc, şorţul roşu strâns la brâu şi făcăleţul în mână.

–         Bună, iubito!

Femeia se întoarce, surprinsă şi îl priveşte.

–         Bună, iubitule!

După câteva secunde de tăcere şi zâmbete firave, femeia adaugă:

–         Ai luat pâine?

–         Ăăăă…nu, am uitat…

Şi acum apar cele 3 variante de răspuns din partea femeii:

 

Varianta 1 (imposibilă): Nu-i nimic iubitule, mă duc eu acum la magazin să iau. Tu aşază-te liniştit în pat!

Varianta 2 (cel mai des întâlnită): Poftim? Ţi-am spus de atâtea ori, dimineaţă înainte să pleci la serviciu. O singură chestie te rog şi eu să faci şi tu uiţi? Chiar nu-ţi pasă de mine deloc? Chiar nu te gândeşti la sentimentele mele? Acum trebuie să mă duc eu la magazin să cumpăr, căci tu n-ai fost în stare! Halal memorie de elefant!!!! Chiar nu îţi pasă deloc că am făcut mâncare toată ziua şi sunt vai de capul meu de obosită? Tu ce faci toată ziua la birou…o freci, asta faci! Las’ că ştiu eu! Nu-ţi pasă de mine, de sentimentele mele…NU mă mai iubeşti!!!! (râuri de lacrimi curg pe obraz în timp ce se încalţă să plece la magazin)

Varianta 3 (rară dar favorabilă): Boule!…data viitoare să-ţi aduci aminte! (se încalţă şi pleacă la magazin. După 10 minute se întoarce cu 2 pâini şi 2 beri, îl sărută pe „bou” pe obraz şi îl invită la masă.)

Ştiu că majoritatea bărbaţilor visează la prima variantă şi se gândesc la celebra expresie cum că „nimic nu e imposibil”. Dream on!

Cei ce au parte de varianta 2, vă compătimesc şi vă sugerez achiziţionarea unui Mp3 Player, iPod, etc. (orice vine cu căşti).

Iar preafericiţii deţinători ai variantei 3, n-o supăraţi şi n-o faceţi să se schimbe, căci din 3, 2 uşor se face!

 

P.S:  pentru simpaticii care încă visează la varianta 1, vă dau şi varianta 0 (not even in your dreams) : „Of, iubitule! Îmi pare atât de rău că am uitat să-ţi amintesc să iei pâine. Puteam să te sun când terminai programul la serviciu…ce idioată sunt! Iartă-mă, te rog! Mă duc imediat la magazin.” (îl sărută suav pe obraz şi păşeşte, plutind, spre uşa de la intrare)

%d bloggers like this: