Posts Tagged ‘grey’s anatomy’

3 seriale pe care le aștept cu drag, în septembrie 2014

Septembrie se grăbește să dea buzna peste noi. Parcă nici n-am simțit că a fost vară și asta probabil pentru că e prima vară din viața mea când nu am avut vacanță 3 luni, ci concediu 2 săptămâni. Toamna îmi face din ochi de la colț și parcă aș vrea să-i aplic un șut în dorsală, dar mă gândesc că nu pot să stau tot restul zilelor mele degeaba și că trebuie să-mi câștig eu existența, nu să aștept să mă întrețină altcineva. Știu că e la modă să iei cardul bărbatului și să îți faci de cap cu el la spa-uri și saloane, dar eu aleg să nu-mi îngrop conștiința. Drept urmare, aștept luna următoare cu un soi de nod în gât amestecat cu entuziasm. 

Entuziasmul vine datorită faptului că va fi mai răcoare afară și serialele mele preferate vor reveni pe micile torrente, iar nodul în gât… știți cu toții la ce mă refer: finalul concediului.

penny

Nu vreau să vă plictisesc cu al meu concediu sau cu preferința mea pentru ploaie și haine un pic mai groase, dar vă voi bate la cap cu serialele pe care le aștept cu nerăbdare toamna aceasta:

1. Anatomia lui Grey

– m-a captivat de la primul episod tocmai datorită relației dintre Meredith și Cristina, așa că nu știu cât îmi va mai plăcea următorul sezon, dar rămâne de văzut. Primul episod e anunțat pe 25 septembrie.

2. The Big Bang Theory

– nu cred că mă voi sătura vreodată de figura și reacțiile exagerate ale lui Sheldon. Așa că pe 23 septembrie voi fi cu ochii-n patru după următorul episod (premiera lui e pe 22, dar sigur va mai dura până să fie urcat pe internet).

3. Once Upon a Time

– m-am îndrăgostit de personaje și de magia lor abia vara aceasta, deși serialul a ajuns la sezonul 4. Fiecare episod vine cu câte o nouă poveste care te face să vrei să afli până unde va merge imaginația scenariștilor și ce personaje vor introduce mai departe. Premiera noului sezon va avea loc pe 28 septembrie.

Una din principalele cauze pentru care ador serialul este Căpitanul Hook:

Voi ce seriale așteptați cu nerăbdare toamna aceasta?

P.S: seriale dragi mie mai există, dar nu le-am menționat căci nu au premiera în septembrie.

My person!

Ce frumos e să ai întotdeauna o persoană pe care te poţi baza. Persoana care, indiferent la ce oră o suni şi cu ce problemă, îţi va răspunde cu cel mai bun sfat pe care-l poate scorni. Persoana care ţi-a fost alături înainte, după şi în timpul relaţiei alea turbate. Persoana care s-a urcat cu tine pe masă în club, doar ca să nu te lase singură. Persoana care e dornică mereu să-şi petreacă timpul cu tine. Persoana căreia nu-i este ruşine să fie văzută cu tine în public. Persoana care este la fel de nebună ca tine. Persoana care-ţi întinde un şerveţel umed atunci când te vede că plângi după vreun Făt-Frumos şi care, apoi, îţi dă două palme şi un pahar de vin roşu şi-ţi spune “Hai termin-o că mai există şi alţii!”. Persoana care râde la fel de zgomotos ca tine, la aceleaşi poante.

Nu ştiu dacă toată lumea are o astfel de persoană; dar eu mă simt foarte norocoasă căci am găsit-o! Şi pentru că astăzi e ziua ei, îi dedic acest post şi îi urez un destrăbălat LA MULŢI ANI!

Dragă Gabriela, să fii fericită, sănătoasă, pe la portofel groasă şi să ai parte de absolut tot ce-ţi doreşti!

LA MULŢI ANI, my person!

 

 

 

%d bloggers like this: