Posts Tagged ‘iubire’

O succesiune de mici invazii

M-am ridicat de pe canapea şi m-am îndreptat spre oglindă. Mă priveam, aproape îndrăgostită de această imagine, de această nouă persoană care devenisem.  Ştiam că şi El se îndrăgostise de această femeie, mai mult decât de fata pe care o cunoscuse înainte.

Într-un moment de sinceritate maximă, mi-a mărturisit : „Când te-am întâlnit, mi-ai stârnit interesul prin simpla prezenţă. După primele întâlniri, te-am găsit deosebit de amuzantă şi însufleţită de un farmec molipsitor. Mă răsfăţai, dornică să mă cucereşti, ca şi pe ceilalţi bărbaţi; dar am căzut unul în vraja celuilalt şi ne-am construit singuri povestea de dragoste. Reuşisem să te citesc din prima clipă; erai o carte deschisă pentru mine şi adoram să te răsfoiesc. Cu o încăpăţânare neistovită, încercam mereu să te analizez, să descopăr orice sentiment, orice gând, orice vis al tău. Voiam să luminez adâncul întunecat al sufletului tău, să trezesc copiliţa jucăuşă din tine, să descopăr tărâmul ascuns al dorinţelor tale. Mă atrăgeai prin faptul că erai ceva rar, nemaiîntâlnit, încântător şi delicat. Îmi era teamă să nu fiu doar un capriciu de-al tău şi să nu renunţi la iubirea noastră, în timp.”

Dar cum puteam eu să renunţ la un asemenea sentiment? Nimeni, niciodată nu mă idolatrizase şi nu mă iubise în acest fel. Îmi acaparase întreaga viaţă, întreaga suflare, treptat, printr-o succesiune de mici invazii, ca şi cum ar fi cucerit un teritoriu. Mă ajutase să ies din cele mai puternice coşmaruri şi să alung cele mai intense amintiri negative. Aveam nevoie de el, de prezenţa lui, de privirea şi de ascultarea sa, de glumele şi poveţele sale. Mă urcase pe un piedestal şi mă preţuia ca pe un obiect de lux. Adoram să mă simt răsfăţată, mângâiată de vocea, încăpăţânarea şi capriciile sale. Mă lăsam purtată de un elan de pasiune şi dorinţă, dragoste şi nebunie.

M-am îndepărtat de oglindă şi m-am aşezat la birou. Voiam să scriu, să compun. Ştiam că dacă voi acorda mai multă atenţie scrisului şi voi depune mai mult efort, voi reuşi să transpun fiece moment minunat din viaţa mea, într-o poveste. Am luat stiloul în mână şi m-am gândit la ziua când am aflat că El este singurul ce mă poate ajuta să scap de coşmaruri…

Doar Timpul poate să înţeleagă…

love-time

Se spune că a fost odată demult, o insulă. Și pe această îndepărtată insulă trăiau toate sentimentele și valorile umane: Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea și Iubirea.

Într-o bună zi, sentimentele au fost anunțate că insulă era pe cale să se scufunde și își pregătiră navele și plecară. Doar Iubirea rămase până în ultimul moment. Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise să ceară ajutor.

Bogăția a trecut pe lângă Iubire cu o barcă luxoasă. Iubirea îi zise:
– Bogăție, mă poți lua cu tine?
– Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu am loc pentru tine.

Iubirea se hotărî atunci să ceară ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o superbă navă.
– Orgoliu, te rog, mă poți lua cu tine?
– Nu te pot ajuta, Iubire! – răspunse Orgoliul – aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava.

Atunci Iubirea imploră Tristețea, care trecea pe lângă ea:
– Tristețe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
– Oh Iubire, îi răspunse Tristețea, sunt atât de tristă încât trebuie să rămân singură…

Chiar și Buna Dispoziție trecu pe lângă Iubire, dar era atât de mulțumită, încât nici nu auzi că este strigată.

Dintr-o dată se auzi o voce:
– Vino Iubire, te iau cu mine!

Vorbea un bătrân.

Iubirea se simți atât de recunoscătoare și plină de bucurie, încât uită să îl întrebe pe bătrân cine este. De cum sosiră pe țărm, bătrânul plecă. Iubirea își dădu seama cât de multe îi datora bătrânului și întrebă Cunoașterea:
– Cunoaștere, îmi poți spune cine m-a ajutat?
A fost Timpul a€“ răspuns Cunoașterea.
– Timpul? – se întrebă Iubirea, de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoașterea, plină de înțelepciune, răspunse:
– Pentru că numai Timpul e în stare să înțeleagă cât de importantă e Dragostea în viață!

Sursa foto: www.mamamia.com.au;

Sursa text: http://www.neuronu.ro

Să muncim sau nu pentru ea?

advice,cool,how,to,legit,makes,you,think,quote-972ad2d805366d85575f1b7a09642ea9_h

Citeam ieri un articol dedicat iubirii şi mă întrebam cât de adevărat e ceea ce se spune acolo. Erau multe sentimente împăturite în metafore, ce dădeau impresia că iubirea e mult prea complicată şi doar dacă eşti extrem de norocos, o poţi întâlni!

Şi atunci am aruncat o privire în sufletul meu şi mi-am spus: nu, iubirea nu e atât de complicată precum vrem noi să pară! Iubirea porneşte simplu: eu te plac, tu mă placi. Te privesc, mă priveşti. Apare un zâmbet ce se împleteşte cu o ridicare din sprâncene şi cu o mână trecută prin păr. Vestitele emoţii din coşul pieptului iau forma unor fluturi coloraţi ce se zbat să iasă în lume. Un fior pe şira spinării, o mână transpirată pe un pahar de bere. O privire pe furiş, un semn de întrebare deasupra sufletului: “oare?”.

Iubirea e simplă şi e la orice pas. Dacă noi ne punem ochelari de protecţie şi refuzăm să o vedem când ne face, disperată, din mână, asta nu o face pe ea complicată, ci pe noi.

Chiar şi atunci când nu este împărtăşită, iubirea e la fel de simplă. Pe lângă ciuda şi suferinţa ce ne acaparează atunci când realizăm că nu putem ţine de mână persoana dragă, mai există şi fericirea de a vedea persoana cum zâmbeşte. Dacă e iubire adevărată şi nu doar o obsesie de moment, văzând că persoana iubită este fericită, o stare de bine se instalează şi la tine în suflet. Vrei să o vezi zâmbind şi nimic altceva nu mai contează. Nu o ţii tu în braţe, în miez de noapte, dar ea e fericită aşa şi asta e tot ce ai nevoie să ştii.

Atunci când o vezi cum suferă şi că vrea cu disperare să fugă de situaţia în care se află, atunci se complică totul. Atunci vrei să devii salvatorul ei şi-ţi asumi roluri ce nu-ţi aparţin. Vrei să fii cel căruia ea să-i mulţumească printr-un sărut! Îţi imaginezi scenarii şi pui la cale zeci de planuri… şi complici lucrurile.

După iubire nu trebuie să alergi. Ea va veni la tine când te aştepţi mai puţin: când eşti în staţia de autobuz, aşteptând să ajungi mai repede la serviciu; când eşti în alimentară, concentrată pe ce brânzeturi să cumperi; sau la o conferinţă de presă; sau chiar când ţii de mână pe altcineva, într-o sală de cinema.

Când urmărim să ne îndrăgostim şi facem din asta scopul nostru în viaţă, când facem tot posibilul să iasă aşa cum vrem noi şi apelăm la orice armă pentru a obţine atenţia unei persoane, atunci complicăm lucrurile. Când ne străduim prea mult pentru ceva ce, de fapt, vine de la sine… atunci nimic nu mai e simplu.

Muncim pentru bani, pentru o carieră de succes, pentru a impresiona persoanele din jurul nostru, pentru a demonstra tuturor că suntem cei mai tari…

Oare chiar trebuie să muncim şi pentru un sentiment atât de pur precum iubirea?

E iubirea atât de complicată precum se spune?

Când imaginaţia depăşeşte limita

Ca scriitor îţi poţi da seama cum este să-ţi iubeşti personajele. Poţi realiza cum e să le creezi din nimic, să le dai un nume, un caracter şi o misiune de îndeplinit. Le conturezi o imagine în mintea ta, apoi le dai un suflet şi le aşterni pe hârtie.

Le pui într-o cafenea, citind un ziar în faţa unei ceşti uitate de cafea. Le pui într-un colţ al unui parc, pe o bancă, privind în zare. Şi apoi dai startul acţiunii. Unde va ajunge personajul la sfârşit? Ce poveste se va întipări pe jurnalul său? De cine se va îndrăgosti? Pe cine va uita?

Dar cum ar fi să îţi conturezi personajul şi să-l aşezi în faţa ta? Cum ar fi să îl faci să se îndrăgostească de tine, la prima vedere?

Şi, mai mult decât atât, cum ar fi ca personajul tău să devină realitate?

Filmul “Ruby Sparks” îţi poate răspunde la aceste întrebări.

Eu l-am vizionat aseară şi mi-a lăsat un gust dulce-amărui. E o poveste foarte interesantă, captivantă, diferită de celelalte poveşti de dragoste. E o peliculă care-ţi arată până unde poate duce imaginaţia unui om şi cât de departe poate ajunge posesivitatea lui, în acelaşi timp.

Aparent, dorinţa de manipulare stă, ascunsă sau nu, în fiecare… iar personajul principal o scoate la iveală din plin, ajungând să-şi distrugă propria creaţie, propria iubire…

Nu vă dau mai multe detalii, ci vă las să vizionaţi filmul, să vedeţi cu proprii ochişori dacă va avea final fericit sau nu!

“This is the true and impossible story of my very great love. In the hope that she will not read this and reproach me, I have withheld many telling details: her name, the particulars of her birth and upbringing, and any identifying scars or birth marks. All the same, I cannot help but write this for her, to tell her “I’m sorry for every word I wrote to change you, I’m sorry for so many things. I couldn’t see you when you were here and, now that you’re gone, I see you everywhere.” One may read this and think it’s magic, but falling in love is an act of magic, so is writing. It was once said of Catcher In The Rye, “That rare miracle of fiction has again come to pass: a human being has been created out of ink, paper and the imagination.” I am no J.D. Salinger, but I have witnessed a rare miracle. Any writer can attest: in the luckiest, happiest state, the words are not coming from you, but through you. She came to me wholly herself, I was just lucky enough to be there to catch her.”

Sursa foto: entertainmentmaven.com

Ai făcut-o lată!

Înainte de a judeca motivele pentru care femeile se despart de bărbaţi şi invers, ar trebui să ne interesăm de ce rup oamenii, în general, legăturile. De ce doi oameni care la început păreau făcuţi de aceeaşi mamă sau meniţi să fie împreună până în adânci coşciuguri, ajung să se fugărească cu făcăleţul în jurul mesei? Gurile rele spun că bărbatul îşi schimbă femeia, atunci când găseşte alta cu balcoane mai “deschise”, iar femeia urcă la bordul unei noi maşini când s-a plictisit de “airbagurile” celei vechi. Dar bineînţeles că nu facem parte toţi din acelaşi tipar, deci asta nu se aplică la toată lumea.

Adevărul e că, indiferent de sex, oamenii îşi schimbă partenerii atunci când aceştia o fac lată. Dar pentru că am reuşit să aflu, pe propria piele sau prin experienţele prietenelor, destule motive pentru care femeile se despart de bărbaţi, mă voi axa pe ele în articolul de faţă, deşi voi face un pic referire şi la doleanţele masculine. Cine ştie?…poate are cineva nevoie de lămuriri.

În primul rând, o femeie cu toţi neuronii în regulă, va fugi mâncând pământul de un bărbat care îi mai aplică câte o lovitură după ceafă, în pauzele dintre meciuri. Oricât de multă iubire ar avea femeia respectivă pentru imbecilul  omul în cauză, ar fi 100% normal ca atunci când îi aterizează o palmă peste “mufă”, să realizeze că locul ei nu este acolo. Dacă îi mai trăsneşte şi ea câte un polonic în cap, din când în când, atunci se poate spune că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Căci da, mai sunt şi oameni care-şi demonstrează afecţiunea luându-se la bătaie. Era la modă când eram la grădiniţă şi băieţii trăgeau fetele de codiţe, iar fetele le trăgeau scaunele băieţilor de sub fund, ei bine, e la modă şi la adulţi! Acum, lăsând gluma la o parte, violenţa chiar e unul din principalele motive pentru care cuplurile se destramă.

Apoi, dacă nu există atracţie fizică între cei doi, relaţia nu va funcţiona mult timp. Oricât de mult ar aprecia ea bomboanele de ciocolată pe care le găseşte în fiecare dimineaţă pe pernă, dacă nu există şi dimineţi în care să-şi găsească chiloţii pe lustră şi un picior de la pat rupt, atunci îşi va lua câmpii şi va deveni cea mai irascibilă femeie de pe planetă. La fel şi-n cazul lui: oricât de fericit ar fi că are toate cămăşile spălate şi călcate şi-n fiecare zi un meniu diferit la cină, dacă nu există dimineţi în care să-şi admire în oglindă zgârieturile de pe spate, nu ştiu cât de simpatic şi atent poate fi într-o relaţie. Şi nu, nu vă uitaţi cu ochii ăia mari şi goi la mine! Fiecare dintre noi are şi o parte animalică, fie că şi-o arată, fie că şi-o ţine camuflată în spatele unui aer de călugăriţă.

Un alt motiv ar fi, dacă nu se respectă dorinţele celuilalt. De multe ori, atât femeile cât şi bărbaţii, pot fi aduşi în culmea fericirii prin cele mai mărunte lucruri. Pe ea o poţi face fericită dacă o laşi în spaţiul ei să-şi facă unghiile, fără să o critici că pierde atât de mult timp alegând doar culoarea ojei. Pe el îl poţi face fericit dacă în loc să-l freci la cap în timpul unui meci de fotbal, îi aduci o bere rece şi o pungă de seminţe. Niciunul nu cere luna de pe cer, dacă ştie că celălalt nu poate să i-o ofere (aşa ar fi normal, cel puţin). Iar daca ea îţi spune că şi-ar dori să petreacă o zi cu fetele, prin magazine, cafenele, cofetării şi săli de cinema, iar tu strâmbi din nas căci ai vrea să mergeţi la paintball împreună, atunci apare o problemă. Şi cu cât se adună mai multe probleme, cu atât dispar compromisurile şi cu atât mai mult apare saturaţia.

De asemenea, dacă cei doi nu sunt pe aceeaşi lungime de undă, dar iubirea e mare şi sexul e minunat, nici aşa nu vor ajunge prea departe. Dacă ea visează la o căsuţă pe malul mării, un job stabil, trei copii blonzi şi un chihuahua alergând prin curte, iar el îşi doreşte să călătorească toată viaţa şi să-şi schimbe job-ul mai des ca pe ciorapi, degeaba îşi mai spun “te iubesc” la fiecare apus de soare. Căci oricât îi va jura el că se va întoarce mereu la ea şi oricât îi va promite ea că îl va aştepta cuminte cu plăcintă caldă pe masă, toată viaţa nu înseamnă tocmai două minute; toată viaţa înseamnă toată viaţa şi nu e un risc ce merită asumat. Dacă există idealuri diferite şi niciunul nu vrea să şi le modifice pe ale sale, relaţia nu va fi una tocmai roz.

Şi nu în ultimul rând, dacă unul dintre ei ajunge în pantalonii vecinului/vecinei şi nu din greşeala de a-i fi încurcat cu ai săi, la spălătorie, e clar că relaţia nu va funcţiona niciodată. Oricât de mult l-ar iubi ea, în momentul în care află că el i-a vizitat cearşafurile prietenei cele mai bune, nu-l va putea ierta cu adevărat, nici dacă se îmbolnăveşte brusc de Alzheimer. Degeaba îi cumpără el, apoi, sute de trandafiri şi jură că sexul cu “ailaltă” nu a însemnat nimic şi chiar a fost “plictisitor”, ea nu va uita niciodată umilinţa şi îi va scoate ochii de câte ori va avea ocazia. Şi la ce e bună o relaţie bazată pe şantaj şi răzbunare?

Poate mai sunt şi alte motive importante pentru care domnişoarele le dau papucii bărbaţilor. Vă rog, dacă aveţi completări (sau reclamaţii), nu ezitaţi să le împărtăşiţi cu restul lumii printr-un comentariu!

Esenţialul e că dacă te-a trimis cu tot cu bagaje la mămica ta, înseamnă că ai făcut-o lată! Sau… poate că nu… în curând, voi reveni şi cu motivele puerile pentru care mândrele abandonează bărbaţii.  

Sursa foto: themetapicture.com

%d bloggers like this: