Posts Tagged ‘maturitate’

Guest post: Orice sfarsit este un nou inceput

–    Cand ai incetat sa ma iubesti?

–    Niciodata! De ce iti trece prostia asta prin cap?

–    Pentru ca asa simt!

       Sara se uita cu ochii mari si lacrimanzi la Victor. Nu intelegea de ce acesta si-a schimbat atitudinea brusc. De ce era atat de rece cu ea si mai ales, de ce nu vroia sa o mai vada atat de des.

–    Iubito, termina cu prostiile! Te ador, nu as avea de ce sa nu mai vreau sa fiu cu tine.

–    Si atunci, de ce nu ai vrut sa ne vedem timp de 2 saptamani?

–    Ti-am spus deja, am fost ocupat cu examenele. Tu ma bateai la cap inainte sa invat si sa iau note mari si doar te-am ascultat.

–    Mda… Sara incepu sa planga, fara sa mai asculte ce spunea Victor. Orice i-ar fi zis, nu l-ar fi crezut. Stia ca intre ei, lucrurile nu mai erau ca inainte si ca inevitabilul se va produce in curand. Doar ca vroia sa amane momentul cat mai mult timp… Daca s-ar fi putut, pentru totdeauna.

        Peste o saptamana, incepea facultatea, iar la cateva zile dupa, urma sa fie ziua Sarei. Nu era genul de fata petrecareata: prefera sa fie in compania celor dragi si mai ales, sa fie cu iubitul ei. Dar anul asta nu isi mai dorea nimic… Aproape intrase in depresie. Nu intelegea cu ce a gresit: statea in fiecare noapte si rememora ultima luna. Nu facuse nimic rau, ba chiar avusese o perioada ciudata in relatia cu Victor pentru ca nu s-au certat deloc. Iar acum, il simtea distant. Nu ii mai spunea ca o iubeste si aproape ca nici nu o mai saruta ca inainte.

        A inceput si facultatea, iar Sara plangea incontinuu: avea un program foarte incarcat, invers fata de cel al lui Victor, ceea ce inseamna ca se pot vedea doar in weekend, iar ei erau obisnuiti sa stea impreuna zilnic. Dar pe ea o enerva cel mai mult atitudinea lui Victor care parea nepasator…

      Zilele au trecut si a sosit si aniversarea Sarei. Nu vorbise cu Victor cu o seara inainte, astfel incat si-a petrecut noaptea plangand. Dimineata degeaba astepta telefonul lui. Se facuse deja 10. Nu era in stare sa mearga la cursuri si a decis sa isi ia un weekend prelungit. Deodata, telefonul a inceput sa sune. S-a ridicat fericita, sperand ca este Victor, dar nu era el.

 –     La multi ani puiul meu! Sa fii sanatoasa, sa ne faci multe bucurii si mai ales sa fii iubita! Intra la mine in camera si vezi ca ti-am lasat un cadou. O sa ne intoarcem d-abia maine seara. Imi pare rau ca nu putem fi alaturi de tine intr-o zi atat de importanta, dar promit ca duminica mergem la bunici si petrecem.

        Sara nu parea prea entuziasmata de ceea ce ii spusese mama ei. Nu o mai putea inveseli nimic. A stat in pat, plangand, pana la miezul zilei, cand in sfarsit a sunat si Victor:

–     Sara, uite ce e…. M-am gandit mult si nu as fi vrut sa iti dau vestea acum, dar nu mai pot astepta. Nu ma mai pot preface… Ced ca ar fi mai bine sa punem capat. Totusi, te astept azi pe la mine sa vorbim…si sa iti iei lucrurile.

         Sarei nu-i venea sa creada ce auzea. Spera sa fie doar un cosmar din care sa se trezeasca mai repede. O relatie de 3 ani de zile, incheiata chiar de ziua ei si fara un motiv anume…

       Cu ultimele puteri a reusit sa se dea jos din pat si sa mearga in baie. S-a uitat in oglinda si nu se mai recunostea: era palida, cu ochii extrem de umflati. Durerea de cap incepuse s-o ignore si tot ce vroia era sa se aranjeze putin si sa plece. Isi spunea ca trebuie sa para puternica in fata lui Victor, daca lui nu i-a pasat, asa sa fie si ea…

       Peste 40 de minute era acasa la el. Cu mana tremuranda a apasat soneria: o data, de doua ori. A asteptat cam un minut si a iesit Victor… Nu a avut curaj sa se uite la el: i-a spus sa ii aduca lucrurile care au ramas pentru ca se grabeste. El se uita cu ochii mari la ea si aproape ca ii venea sa planga. A insistat sa intre si a lasat-o in hol.

      Vazand ca trec aproape 5 minute si el nu mai vine, Sara a hotarat sa plece… Dar, cand sa deschida usa, surpriza: intr-un cosulet era un catelus mic cu o funda imensa la gat si cu un biletel pe care scria: ,,De azi inainte, eu te voi iubi si te voi proteja in locul lui. Sper sa ma iubesti la fel de mult ca pe Victor”. Sarei i-au dat lacrimile si a inceput sa mangaie catelusul.

      Fara sa vrea, i-a scapat biletelul pe jos, cu partea din spate in sus. Acolo scria: ,,Desigur, eu voi sta mai putin timp doar cu tine, pentru ca va trebui sa te impart cu Victor si sa va apar pe amandoi”.  Sara nu mai intelegea nimic. Era complet zapacita…

      Dar, indoielile aveau sa-i dispara repede, cand l-a vazut pe Victor: avea un buchet imens de trandafiri si o cutiuta mica in mana. A venit la ea si a luat-o in brate, strangand-o tare.

 –     Iarta-ma pentru cat te-am facut sa suferi… Nu am vrut… Daca nu faceam asta, nu o puteam termina asa si nu puteam incepe o alta viata alaturi de fata pe care o iubesc cel mai mult. Ti-am spus ca vreau sa punem capat, dar nu am specificat la ce. Vreau sa terminam relatia pe care am avut-o si sa incepem alta, pe un alt drum. Si ti-am mai spus sa vii sa iti iei lucrurile pentru ca trebuie sa ne mutam. Iar in acel moment, Victor i-a intins Sarei o cheie, de care era agatat un bilet pe care scria o adresa.

–     Este casa care ti-a placut atat de mult iar acum este a noastra. Si nu in ultimul rand, vreau sa te intreb, daca esti pregatita sa nu mai fi iubita mea.

–    De ce??? Nu mai inteleg nimic!

–    Pentru ca vreau sa te intreb daca….. vrei sa fii sotia mea?

      Sara a izbucnit in lacrimi de fericire. Stia ca nu se poate termina totul asa si ca Victor o iubeste. Era cea mai mare surpriza pe care i-a facut-o si totodata, trebuia sa inceapa sa se obisnuiasca cu ideea de a imparti viata cu cineva.

      Dupa cateva ore petrecute impreuna in acea zi, Sara a uitat de toate momentele urate petrecute in ultimul timp, pentru ca surpriza primita insemna nespus de mult pentru ea.

       Guest post scris de Andreea, co-writer la blogul lui Alex Zaharia

Sursa foto: highwallpapers.com

Aş putea fi…dar nu sunt!

Sunt o mie de feluri în care aş putea să mă schimb, 1000 de modalităţi prin care aş putea deveni altă persoană, prin care m-aş putea modela, retuşa, ciopli.

Aş putea fi copila ce încă mai crede în Moş Crăciun, Zâna Măseluţă şi Făt Frumos… astfel, aş iubi naiv, cald, optimist şi m-aş lăsa purtată de valurile vieţii fără să-mi fie teamă de pericole, de monotonie, de cotidian.

Aş putea fi adolescenta rebelă ce o ţine din petrecere în petrecere şi nu are nevoie de iubirea adevărată, ci de libertatea absolută… astfel, aş iubi pe oricine îmi spune o poveste amuzantă, aş fi prietena tuturor şi a nimănui cu-adevărat. Aş cânta, aş râde, aş face tot ce-mi trece prin cap fără să mă gândesc la consecinţe. Aş cuceri şi-aş abandona !

Aş putea fi şi femeia matură şi rigidă, ce gândeşte pur profesional şi-şi vede interesul propriu înaintea intereselor celorlalţi din jurul ei… astfel, aş iubi un om sobru, rece şi întotdeauna preocupat de ale lui, ce-mi poate oferi spaţiu să mă pot ocupa de carieră, bani să investesc în profesia mea şi prânzuri formale cu prieteni falşi.

Aş mai putea fi fata profitoare, indiferentă şi ipocrită, ce ar fi în stare de orice pentru a-şi atinge scopurile… astfel, aş fi din plastic, cu genele mult prea rimelate şi chipul mult prea încărcat de falsitate. Aş folosi oamenii din jurul meu pentru propriul interes şi i-aş înlătura apoi ca pe ultimele resturi nereciclabile. N-aş iubi…

Aş putea fi oricine, orice…dar sunt eu ! Sunt fiinţa care are nevoie de iubire ca de aer, care visează în fiecare secundă a existenţei sale, care trăieşte sperând la o fericire absolută ; care ştie să se alinte dar este şi smiorcăită când nu-i convine ceva ; sunt cea care dezvăluie multe deşi ascunde totul, care dansează nopţi în şir dar şi leneveşte cu zilele sub pătura caldă şi primitoare… râd cu poftă dar sunt şi o « bocitoare profesionistă », îmi plac darurile dar îmi place să şi dăruiesc, sunt orgolioasă dar ştiu să şi las de la mine, am ambiţii dar şi temeri…profit de situaţii dar nu şi de oameni, iubesc şi-mi place să fiu iubită, admir şi-mi place să fiu admirată !

Da…sunt o mie de modalităţi prin care aş putea deveni altă persoană, dar ce rost ar avea ? Nu aş mai fi eu … 

Sursa foto: facebook.com

Turma la putere!

Ne considerăm cu toţii unici şi băgăm mâna-n foc că nu există cineva pe lumea asta mai special ca propria persoană. Şi totuşi, integraţi într-un grup, avem tendinţa să urmăm „regulile” acelui grup, cu orice preţ.

Începând de la grădiniţă, când Vasilică din rândul doi începe să arunce cu avioane prin clasă şi i se alătură toţi colegii, până la pensionare, când Ţaţei Floarea ce mănâncă semniţe în faţa porţii i se mai alătură câteva babe cu acelaşi tip de seminţe-n mâini; spiritul de turmă există peste tot, la orice vârstă, în orice grup, în orice categorie socială.  

În clasa I: … aveţi minţi diferite, copii! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, dar trebuie să vă îmbrăcaţi cu toţii la fel, pentru a nu se observa dacă unul are mai mulţi bani ca celălalt şi să ziceţi „bunăăăă ziuaaaaa doamnaaaa învăţătoaaaareeeee!” în cor, pentru a nu exista discriminări. Dar dacă unul are mai puţină minte ca celălalt, la note se observă…acolo nu mai e discriminare.

La adolescenţă: …aveţi minţi diferite, tinerilor! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturi diferite, dar trebuie să vă hotărâţi din ce categorie faceţi parte: rockeri, manelişti, houseri, raperi, tocilari, populari, etc. Trebuie să faceţi parte dintr-un grup! N-aveţi cum să aveţi mai multe genuri de muzică preferate, căci veţi fi excluşi din toate grupurile. Ori eşti rocker şi îţi înfingi un cap de mort în sprânceană, ori eşti manlelist convins şi-i fugăreşti pe ăştia cu părul mai lung.

La 20-30 de ani: …aveţi minţi diferite, voi ce vă maturizaţi treptat! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturi diferite, planuri de viitor diferite. Dar aveţi o gaşcă, un număr de prieteni cu care vă pierdeţi timpul liber şi care poartă denumirea de anturaj. Nu mai sunt toţi rockeri convinşi sau houseri convinşi, la petrecerile voastre se bagă muzică mixtă şi toată lumea dansează şi se simte bine fără să facă mofturi. Şi aveţi tendinţa să credeţi că aţi scăpat de acest „spirit de turmă”, că s-a evaporat odată cu adolescenţa şi cu momentele rebele. Dar apare unul cu o idee: „Hai să bem 10 l de ţuică în 4 ore! Nu vă ţine!” sau „ Hai să fumăm un joint! Hai mă…ce, trădezi grupul?”. Şi atunci fiecăruia din grup îi creşte blană cârlionţată şi face „beee!”.

La 40-50 de ani: …aveţi minţi diferite, oameni maturi! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturi diferite, planuri de viitor diferite, joburi diferite. Dar la locul de muncă apar şi relaţiile de prietenie. Nu bazate pe muzică, nici pe sticlele de alcool pe care poţi să le bei, nici pe jointurile pe care poţi să le fumezi, ci pe simpla simpatie şi încăperea pe care e obligatoriu să o împărţiţi. Şi totul pare normal…dar neînţelegerile din contract ies la suprafaţă şi salariul pare dintr-odată prea mic. Şi-atunci cineva propune „ hai să facem grevă!” şi vrei, nu vrei…te alături şi cânţi „beee” cu o pancartă în mână.

La 60-70 de ani:…aveţi minţi diferite, stimaţi domni şi stimate doamne (chiar diferite de cele proprii, pe care le aveaţi acum 10 ani) ! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturile nu prea mai contează, planurile de viitor sunt din ce în ce mai puţine iar job-ul vă scapă printre degete. Acum aveţi altă mentalitate şi sunteţi convinşi că aţi trecut prin orice vă putea oferi viaţa asta. Prietenii îi puteţi număra pe degetele de la o singură mână şi tot ce contează e să vă vedeţi nepoţii crescând. Dar tot vă aliniaţi în faţa standului ziarului „Adevărul de Seară” ce se distribuie gratuit, alături de cei vârstnici pentru care spiritul de turmă a devenit o obişnuinţă; tot căutaţi reducerile şi ofertele speciale, căci aşa v-a zis vecina de la 3; tot vă lăsaţi influenţaţi de ştirile şi emisiunile penibile de la televizor.

Sunt doar exemple aleatorii…unele dintre ele se potrivesc şi în alte categorii de vârstă decât cele prezentate de mine. Ar mai fi şi altele, dar cred că le observăm cu toţii.

Şi atunci, ne mai considerăm unici? Mai suntem speciali? …poate doar dacă reprezentăm „ciobanul” ce declanşează totul, cel ce îndrumă oile, cel ce propune şi cel ce conduce. Dar nici atunci…căci unic eşti doar când vrei să rămâi unic şi nu îţi faci şi alte clone care să umble pe lângă tine.

Cum am spus şi în alte posturi, e doar părerea mea şi trebuie luată ca atare!

“To be yourself is all that you can do!”

%d bloggers like this: