Posts Tagged ‘mocheta’

Am vrut un colț, m-am ales cu un cămin!

Rezemată, pe căldurosul pervaz al ferestrei din bibliotecă, cu genunchii strânși la piept și o carte cu coperte roșii în mână – așa îmi place să-mi petrec după-amiezile libere, în noul meu apartament. Unii ar spune că e incomod și că amorțești repede, iar priveliștea din stânga îți poate distrage atenția de la rândurile cărții. Eu, însă, spun că e în funcție de cât de captivantă e povestea ce ți se desfășoară în fața ochilor și de cât de mult îți place să ai un colț al tău, al relaxării, după o zi plină.

66b801bce1616c0a8c3f4b04efacc577

Dintotdeauna mi-am dorit un colț numai al meu, unde să-mi las gândurile să colinde și creativitatea să mă învăluie în brațele ei colorate. Unii își doresc o casă imensă, cu piscină interioară și exterioară, cu foișor în curte, teren de tennis și sufragerie încăpătoare, unde să dea cele mai tari petreceri. Alții își doresc o rulotă echipată cu tot ce-i necesar pentru a deveni un cămin călduros, indiferent de locul unde o parchează. Sunt visuri pe care le-am avut și eu, de-a lungul anilor, dar care s-au modificat treptat și s-au transformat într-o realitate pe care n-aș schimba-o nici pentru un palat pe malul mării. 

Apartamentul nostru s-a transformat în doar câteva luni într-o căsuță de vis!

De cum îi pășești pragul, te întâmpină un pui de hol, decorat în stil „alexandrian”, cu pardoseală LVT (Luxury Vinyl Tiles) formată din plăci cu aspect rustic de duşumea naturală. Am ales acest tip de podea, în primul rând, pentru rezistența ridicată la apă. Știm cu toții cum e, în minunatul anotimp de iarnă, să intri în casă cu bocancii încărcați de zăpadă și să te chinui să te descalți cât mai aproape de ușă, eventual lipit de perete, cu o mână pe clanță și cu cealaltă pe șireturi. E o chestiune de echilibru și noroc să reușești să nu îți transformi holul în piscină. De asemenea, am ales pardoseala LVT, deoarece se întreține ușor, nefiind nevoie de eforturi supraomenești pentru a o curăța.

Pereții sunt albi, îmbrăcați cu un ceas rustic și câteva accesorii din lemn vopsit de aceeași nuanță cu pardoseala. O vază înaltă stă solitară într-un colț, cu câteva firicele de flori artificiale roșii, lungi și subțiri, iar în dreptul ușii, un preș haios din cauciuc reciclabil îi salută pe toți musafirii, fie ei poftiți sau nu.

e5c4e8831fe23bfdb2450847c670dc04_f2676

În stânga e sufrageria, camera unde ne strângem pentru a viziona un film, a juca remi cu prietenii sau a sărbători zile importante din viețile noastre. Și ea e decorată tot sub influența imaginației feminine, întrucât pereții sunt înveliți cu un tapet modern, în stil minimalist, cu motive dungate, iar ferestrele sunt decorate cu perdele din voal, ce conferă un aspect elegant și natural. Parchetul laminat Woodstep de 8 mm grosime, cu gravură Rustic pe canturi a devenit pion principal pe tabla amintirilor noastre, încă de când ne aflam în plină renovare.

N-am să uit vreodată cum mi-a fost întrerupt momentul de seriozitate maximă, cu care analizam întreaga încăpere, gândindu-mă la ce mai puteam adăuga și dacă nu cumva depășeam vreo limită estetică. În mijlocul camerei, cu o mână în șold și una sub bărbie, priveam pierdută pereții goi. Era liniște. Prea liniște. Trebuia să bănuiesc ceva dar concentrarea mea era la cote înalte. Dintrodată, versuri din Queen mi-au străpuns timpanele și m-au făcut să tresar mai ceva ca la un film de groază. „I want to break freeeeeee… I want to breaaaak freeeeee!” se auzea în spatele meu din ce în ce mai tare. M-am întors brusc și l-am văzut: în chiloți și șosete flaușate, cu stativul în mână, patina pe parchetul proaspăt montat, omagiindu-l pe Freddy Mercury.

5996285392686-laminalt-padlo-woodstep-dynamic-8mm-v-plus-84115-pecan-blonde-enterior-01

Piesa de rezistență a sufrageriei, însă, rămâne covorul fabricat manual Diego, realizat cu ajutorul razboiului de tesut vertical, dintr-o lână atât de moale încât îți vine să te învelești cu el. De cele mai multe ori, chiar preferăm să stăm întinși pe covor atunci când vizionăm un film și tot la fel de multe ori ni se întâmplă să adormim, îmbrățișați, acolo.

Și cu el a fost o aventură, întrucât, inițial, am dorit să-l transportăm singuri din magazin, acasă. Că așa-i românu’, preferă să se chinuie un pic înainte să accepte varianta cea mai ușoară. După ce ne-am urcat în mașină și am constatat că bateria ținea cu „dușmanul” și refuza să mai funcționeze, am luat frumos telefonul în mână și am apelat la serviciile Diego, de livrare la domiciliu.

dea3f277b490cd4a6ca6def6266734ae_f2996

Bucătăria ne dă de gol de cum deschizi ușa și arunci o privire pe ai săi pereți. Ne scoate la iveală cel mai aprig viciu pe care-l avem: nevoia de cafea. Deoarece niciunul din noi nu funcționează dimineața fără o cană sănătoasă de cafea, ni s-a părut cel mai potrivit un tapet cu motive „vicioase”. Nu de alta, dar faianța nu mi-a plăcut niciodată!

Și pentru că gresia e rudă apropiată cu faianța, am renegat-o și pe ea și am ales, în locul său, pardoseala LVT. Iar pentru micuța fereastră, cu flori pe al său pervaz, am ales o perdea vitraj scurtă, de culoare ecru, cu inserție de macrame. Da, ce pot să spun, casa noastră țipă DIEGO, din orice unghi ai admira-o.

5996285400329-daniella-makrames-vitrage-r1700-ecru-enterior-604x430

Dormitorul l-am decorat mai puțin, deoarce piesa de rezistență este patul imens. A fost singura condiție atunci când am ales să facem pasul acesta important de a ne muta împreună: să avem un pat mare, să nu ne împingem unul pe celălalt pe podea, în timpul somnului. Chiar dacă podeaua e îmbrăcată cu o mochetă bordo cu motive clasice, care oferă camerei un ambient plăcut și relaxant, parcă tot mai bine e să dormi toată noaptea în pat.

5996285000127-padloszonyeg-heritage-16-bordo-enterior-01-604x430

A treia și ultima cameră a fost cel mai greu de amenajat. Eu voiam colțul meu, după cum spuneam și la începutul textului, iar el voia colțul său, bineînțeles. Și cum pasiunile noastre diferă, discuțiile nu au întârziat să apară: „eu vreau o bibliotecă și un birou unde să-mi pun laptopul și să scriu pe blog!”, „eu vreau o cameră unde să-mi țin instrumentele muzicale și calculatorul pe care să mă joc LOL!”. Ne-am certat, ne-am fugărit, ne-am mai contrazis un pic și am ajuns la un compromis: împărțim camera în două. Jumătatea de la fereastră o decorăm cu o bibliotecă micuță, un pervaz cu perne moi și catifelate și draperii din catifea, opace, care să aducă un strop de intimitate; iar jumătatea de la ușă, o lăsăm tarabanei, chitarelor și stației. Bun, dar ce facem cu ceilalți doi pereți? Le punem un tapet modern cu note muzicale și sprijinim pe unul din ei un birou încăpător, unde să poziționăm atât calculatorul său, cât și laptopul meu, la nevoie. Și pe jos? Mochetă de la Diego, evident! Dar de data asta, alegem una monocrom.

diego-768x284

Nu a fost atât de ușor să ne redecorăm apartamentul pe cât am descris eu aici, căci oferta era atât de voluminoasă iar ochii noștri atât de curioși, încât am fi testat toate variantele posibile. Dar, după ce am stat la o ceașcă de cafea cu simpaticii consilieri de vânzări de la Diego, treaba s-a simplificat și hotărârile au fost luate pe bandă rulantă.

Acum vă las, însă. Fug să citesc câteva rânduri în colțișorul meu, acum cât chitara bass face o pauză, rezemată de peretele opus.

Acest text a fost scris pentru proba 3 a concursului Spring Superblog 2016.

sursa foto: diego-romania.ro

Atmosferă de nota 10, ravagii de nota 20!

Zilele trecute am avut ocazia să particip la redeschiderea clubului Zod!ar, eveniment aşteptat de ceva timp de majoritatea tinerilor din Galaţi. Clubul a fost arhiplin de la început până spre dimineaţă şi uitându-te în jurul tău, puteai să observi cam toate categoriile de vârstă. Nu erau bebeluşi sau oameni sprijiniţi în baston…să nu exagerăm! În schimb, era o mare de adolescenţi porniţi pe distracţie şi stins ţigări pe mocheta proaspăt instalată.

Puteai observa oameni liniştiţi, care erau acolo să-şi asculte trupele preferate şi să aplaude un cântec favorit; apoi, erau şi cei dezorientaţi, cu creierul îmbibat în alcool, care nu ştiau ce mai caută încă acolo; mai erau şi cei cu ochii injectaţi, având aceeaşi privire fixă şi roşie mai mereu şi un traseu greu de urmărit; erau şi băieţii dornici de a-şi testa noile tehnici de agăţat şi, bineînţeles, domnişoarele (naiba ştie de ce vârstă, că toate de la 12 la 25 arată la fel, mai nou) care aşteptau să fie ţintite.

De cum am intrat, coada la bar mă aştepta cuminte. Toată lumea era însetată şi nerăbdătoare să-şi ungă gâtlejul cu niţel alcool, să meargă distracţia mai bine. Barmanii efectiv nu ştiau în ce direcţie să se mai ducă, să servească lumea mai repede, fapt ce este de apreciat!

Păşind apoi, mai spre centrul clubului, trebuia să dai puţin din coate şi să arunci câte un “pardon” (pe care nu-l băga nimeni în seamă, oricum) pe ici, pe colo, ca să îţi înfingi steagul pe un petic de mochetă. Erau atât de multe suflete înghesuite în jurul nostru încât ne-am simţit foarte norocoşi când am reuşit să formăm un cerc de nepătruns. Ţopăiala deja începuse, câţiva puştani se ocupau de o moşeală timidă în mijlocul “ringului” iar nouă ne apăreau, treptat, zâmbetele pe chipuri.

Concertele au fost pe măsura aşteptărilor: deschiderea parangheliei fiind asigurată de băieţii-rock de la Over, urmaţi de un strop de hip-hop cu Passcall şi Nosferatu, versuri şi acorduri deosebite cu cei de la Equilibricks şi nebunie dezlănţuită pe muzica celor de la Steelborn. I-am urmărit pe toţi cu foarte mult drag, încercând în acelaşi timp să nu fiu aspirată în vreuna din moşeli, şi m-am bucurat de fiecare melodie ca un copil de acadele.

Dar mă uitam în jurul meu, din când în când, şi nu ştiam ce caută unii acolo. Câteva figuri strâmbau din nas, dorindu-şi alt gen de muzică şi exprimându-şi dezgustul în mod vădit. Alte figuri fixau răzbunător, cu privirea, oamenii care nu erau pe lista lor de prieteni. Vreo două domnişoare, sufletiste şi bine hrănite, se uitau cu scârbă şi dispreţ la cele care păşeau prin faţa lor. Câţiva indivizi alergau în căutare de ţigări şi dacă primeau un refuz, îţi dădeau impresia că se vor răzbuna crunt pe lipsa ta de ţigări…etc.

Şi să vă mai spun o chestie: nu ştiu care e fenomenul, dar iniţial când am păşit în toaleta femeilor, totul era impecabil. După circa o oră, am intrat în aceeaşi toaletă dar am avut impresia că am greşit locaţia.  Un colac de wc era atârnat pe lângă wc, hârtia igienică aparent evadase din suportul ei, căci o întâlneai aproximativ peste tot, mai puţin unde trebuie nu; iar anumite obiecte de uz feminin erau mult prea la vedere decât e indicat. Şi uitându-mă la fetele care erau în incinta toaletei, niciuna din ele nu părea crescută-n peşteră. Ştiu că lumea se mai îmbată şi-şi pierde echilibrul, dar chiar să pleci cu tot cu colacul de wc după tine…parcă-i prea de tot, mai ales pentru “sexul frumos”!

Oricum, după seara respectivă mi-am adus aminte de ce am renunţat eu la visul de a avea un local propriu. Dacă după luni de eforturi materiale şi nu numai,  vine un ţăran stilat să-şi stingă ţigara de mocheta mea nou-nouţă, sau o Marghioala camuflată în Barbie să-mi distrugă suportul de hârtie igienică, eu îmi bag picioarele şi mă las de meserie…

În concluzie, atmosfera a fost de nota 10 dar nici nu vreau să îmi imaginez ce a rămas în urmă, după ce a plecat şi ultimul client.

Sursa foto: facebook.com

%d bloggers like this: