Posts Tagged ‘poveste de dragoste’

Când textul tău devine celebru, dar nu mai eşti tu autorul său…

riaa

Am găsit astăzi în news feed următorul text:

“E ziua ei liberă, dar nu și a lui. A plecat la muncă înainte să se trezească ea, nici măcar nu a intrat în dormitor să-i spună bună dimineața. Se așează la masa din bucatarie și își aprinde o țigară. E o cană cu cafea în microunde, apasă butonul și o încălzește. E încă ursuză și nu vede biletul de pe masă. Aprinde televizorul din bucătărie și trecând de pe un canal pe altul se oprește pe un post muzical. Era melodia lor. Ii dă o stare de bine și începe să o fredoneze ușor, deși nu are ureche muzicală.
Iși aruncă privirea pe masă și vede biletul. Ridică o sprânceană și deschide biletul împaturit în două, își pune ochelarii și începe să citească.
“Bună dimineața, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineața și m-am gândit să-ți scriu. Nu ți-am mai scris demult, știu că îți plăcea asta. Ți-am lăsat cafeaua în microunde și ți-am făcut niște clătite, sunt în dulap.
M-am gândit să-ți țin companie azi, deși nu sunt lângă tine. Am program scurt că e sâmbătă, dar nu voiam să te las singură. Vezi că lângă clătite mai e un bilet, vorbim acolo. Te pup.”

Se ridică de pe scaun, umblă prin dulap și găsește o farfurie cu clătite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de caise. Sub farfurie se află un alt bilet.

“Imi cer scuze că am ars prima clatită, dar știu că ție îți plac și astea arse. Cum sunt? Mi-au ieșit bine? Mi-ar fi plăcut să mă vezi cum le întorc în aer, un adevărat maestru. Știu că ai venit direct în bucătărie să fumezi, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună. Acum probabil stai picior peste picior pentru că faci pe tine și vrei să termini de citit biletul. Pe asta l-am facut mai scurt, cât să apuci să mănânci o singură clatită. Următorul bilet e în baie, sub tubul de pastă de dinți. Vorbim acolo.”

Ușurată că s-a terminat biletul, se șterge cu un șervețel pe degete și fuge spre baie. Ia biletul și îl citește.

“Pun pariu că ești relaxată acum. Aseară te-ai agitat mult, mi-ai dat coate și m-ai dezvelit. Cred ca iar ai visat că te urmarește cineva, te încruntai foarte tare. Te-am trezit să te liniștesc și mi-ai spus că nu ai furat florile, că le-ai găsit acolo pe masă. Am zâmbit și te-am lăsat să dormi, eram sigur că nu o să îți amintești. Dupa vreo o oră am simțit nevoia să te pup pe frunte, și te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parca m-ai aprobat. Imi place să dorm cu tine, e o adevarată aventură în fiecare seară.
Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”

Se spală pe mâini, apoi se spală pe față și pe dinți.
Pe balcon găsește un bilet și o foaie mototolită aruncată pe jos. Ia foaia și o citește.

“Vezi cât de bine te cunosc? Eram sigur că o să ridici întâi foaia asta mototolită. Nu scrie nimic în ea, dar poți să citești biletul.”
Ea zambește și deschide biletul.
“Stăteam pe balcon azi dimineață, fumam o țigară și mă uitam spre fântână. Era așa liniște încât auzeam numai apa. Am stat și m-am gandit la cât de fericit mă faci tu pe mine și mă gândeam să îți fac o surpriză. Iți mai plac surprizele? Ce întrebare, nu..? Ți-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu împachetari în algele alea scârboase. Vezi că stai pe cupon, e sub păturica de pe băncuță, ia-l de acolo și hai înapoi în bucătărie să mai vorbim că ți se răcește cafeaua. Ne vedem în congelator.”
Zambește timid și împachetează înapoi biletul. Se ridică și scoate de sub paturică un plic roz care conținea cuponul. Cu gura până la urechi face pași lenți către bucătărie, citind.
Ajunge în dreptul frigiderului și deschide congelatorul. Găsește un bilet și o înghețată Panda.

“Surprizăăă, ți-am luat ieri o înghețată Panda. Am vrut să ți-o dau aseară, dar dacă tot te-a durut burtica am hotărât să ți-o dau azi. Tocmai bine că s-a integrat perfect în scenariul de azi. Sper că ești la fel de entuziasmată ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper că nu te plictisesc.
Azi împlinim un an de când suntem împreuna și voiam să îți spun la mulți ani într-un mod mai puțin firesc. Du-te până la șifonier și uită-te acolo unde îmi țin eu cămășile. Vezi că în pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odată!”

Se duce într-un suflet către șifonier și găsește o pungă de cadouri în care erau pantofii pe care îi probase cu două zile înainte, în mall, dar nu i-a cumpărat pentru că erau prea scumpi. În pantofi se afla un bilet.

“Ia vezi, îți vin? La mulți ani, iubita mea. Să-i porți sănătoasă. Când termini de admirat piciorul perfect, vino înapoi în bucătarie. Mă găsești în ibricul roșu.”

Ea se duce în bucătărie, caută peste tot și nu găsește niciun ibric roșu. Se enervează și începe să răscolească peste tot și îl găsește ascuns într-o oală cu capac. Ia biletul din ibric și îl deschide.

“De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap să caut în oala aia cu capac. Tu nu renunți niciodată, de-aia nu ai renunțat la mine. Stii că pot mai mult, așa cum știai că există un bilet într-un ibric roșu.”
Azi am încercat să-ți arat că, deși m-am schimbat, nu am uitat de noi. Incă țin minte ce îți place, ce îți dorești și ce nu mai fac. Păcat că nu mi-a venit ideea asta acum un an, când ne-am despărțit.
Poate nu mai stăteam singur într-o bucătarie goală visând cu ochii deschiși că încă umbli prin casă..”

1384247192_1328157f35

Pentru că m-a impresionat foarte mult, am dat un scurt search pe Google, să văd cine este autorul. Cel care îl distribuise pe Facebook nu menţiona dacă textul îi aparţine sau nu, deşi prin comentarii lumea îl felicita pentru creativitate şi el mulţumea de zor…

Dragul de Google era derutat şi el şi nu putea să-mi ofere un răspuns sigur: cei de la mirobolanta publicaţie Cancan preluaseră textul şi i-l atribuiau unei domnişoare dar el mai apărea şi pe alte bloguri, printre care şi unul al cărui autor este Tudor.

Citind comentariile la articolul de pe Cancan (ar trebui să primesc un premiu pentru că am petrecut atâta timp pe site-ul lor), am descoperit multe plângeri la adresa tipei care afirma că e textul său. Majoritatea o contraziceau, spunând că textul îi aparţine lui Tudor. Bineînţeles că erau prezenţi şi fanii înfocaţi ai mândrei, care o susţineau până-n pânzele albe. Aşa că nu pot să bag mâna-n foc pentru niciunul dintre ei, deşi aş înclina să fiu de partea lui Tudor. Nu mă puneţi să argumentez, e doar intuiţia! 

Lăsând adevăratul autor la o parte, gestul de a îţi atribui creaţii ce nu-ţi aparţin mi se pare deplorabil. Dacă nu eşti în stare să scrii tu ceva care să stârnească emoţii şi te limitezi la a copia ce au conceput alţii, dai dovadă de un caracter infect. BIne ar fi dacă ar exista poliţia blogosferei, care să detecteze textele copiate şi să-i penalizeze cumva pe “autori”.

 Sursa foto: internet-televisionlaw.blogspot.comwww.teachingvillage.org

O palmă, o poveste…

Stă nemişcată în faţa mea şi privirea-i pierdută în zare aproape că mă sperie. E palidă şi abia mai respiră. A mers prin ploaie atâta timp doar ca să uite şi a ajuns la mine ca să-şi reamintească. Îi urmăresc fiecare bătaie de inimă şi încerc să-mi imaginez ce suflet nelegiuit a reuşit să o transforme în ceea ce e acum. I-am oferit o cană de vin fiert, să-şi încălzească trupul şi să-şi amorţească sufletul, dar a refuzat-o cu îndârjire, de parcă i-ar fi trezit amintiri ce sfărâmă.

Îl urăsc, îmi şopteşte temătoare, cu aceeaşi privire pierdută într-un timp ştiut numai de ea.

– De ce îl urăşti?

– Îl urăsc…îl urăsc…îl uuu..rrr..ăăă..sc…

Câteva secunde tace, lăsând cuvintele rostite până acum să se impregneze adânc în pereţii camerei.

L-am iubit… Îmi aduc aminte de ziua în care ne-am întâlnit pentru prima oară. Era o vreme la fel de stupidă ca acum. Ploua infernal şi îmi era atât de frig încât nu-mi mai simţeam buzele tremurând. El a apărut de nicăieri şi m-a îmbrăţişat. Eh…un străin să te îmbrăţişeze în plină stradă, pe timp de ploaie, imaginează-ţi numai!… Ce crezi că am făcut?

Am ridicat din umeri, refuzând să scot un cuvânt, de teamă că i-aş putea alunga amintirile. Voiam să-i cunosc nenorocirea şi am preferat să n-o întrerup cu nicio silabă.

– L-am plesnit, bineînţeles. (râde) L-am plesnit de două ori şi abia apoi l-am privit în ochi. Era dezorientat şi nu desluşea rostul durerii pe care trebuie să o îndure în urma unui gest frumos. Obrajii i s-au înroşit instantaneu şi a început să râdă. Râdea în hohote şi mă privea curios… Desigur, am început şi eu să râd şi m-am cuibărit în braţele lui. Nu-l cunoşteam, nu mă cunoştea. Şi totuşi am avut încredere în sufletul său şi m-am încredinţat inimii sale. Am păşit într-o bodegă abandonată, în care n-aş fi pus piciorul în viaţa mea dacă nu era el să mă tragă acolo. Am băut vreo două căni de vin fiert… Mirosea la fel de bine ca cel pe care mi l-ai oferit mai devreme…

– Îmi pare rău… N-am ştiut!…

– Nu aveai de unde şti. Tu ne-ai cunoscut deja împreună şi nu ai fost curioasă să ne afli povestea. Te-am înţeles! Nici pe mine nu mă interesează de dragostea altora, deşi acum mă înfrupt din poveşti străine, căci a mea s-a terminat. În fine… în seara respectivă i-am descusut trecutul şi am început să-i construiesc viitorul. Era fericit că mă întâlnise şi mă privea ca pe cel mai frumos om din lume.

Ani au trecut apoi şi formam cuplul perfect. Nimeni nu ne mai chema separat la petreceri şi reuniuni. Eram de nedespărţit şi asta irita pe mulţi. Prietenii ne urau, familiile încercau să ne despartă pe zi ce trece tot mai mult. Zvonurile nu încetau să apară o dată la ceva timp, făcându-ne uneori să avem dubii în privinţa relaţiei noastre. Dar mereu găseam o soluţie să astupăm gurile rele şi să ne vedem de viitorul nostru.

Asta până când l-am înşelat. Sau m-a înşelat. Nimeni nu ştie adevărul, nici măcar noi. Cert este că ne-am despărţit, crezând amândoi că am fost trădaţi, batjocoriţi, umiliţi.

– Păi tu l-ai înşelat?

(oftează)…da.

– El te-a înşelat?

(zâmbeşte) Cu siguranţă nu. Dar atunci credeam altceva. Refuzam să îmi dau seama cât de mult mă iubea şi am căzut în plasa falselor aparenţe. L-am înşelat crezând că el a făcut-o primul. Căci eram trufaşă…nu voiam să fiu mai prejos.

– Atunci de ce zici că-l urăşti?

– Se pare că nu-l urăsc… Urăsc doar faptul că nu pot distruge cumva iubirea ce încă i-o port. Mă sufocă, mă arde pe dinăuntru, nu mă lasă să dorm nopţile. Îi văd chipul şi-i simt suflarea în fiecare încăpere în care păşesc. Fiecare pietricică, fiecare trunchi de copac, fiecare bancă din staţia de autobuz îmi strigă numele său. Fiecare atingere din partea altcuiva îmi mistuie trupul şi-mi torturează sufletul. Simt că sunt blestemată pe veci să-i am numele întipărit pe inimă. Am avut o singură cheie pentru poarta inimii mele şi el nu vrea să mi-o dea înapoi. Şi am nevoie de ea, ca să pot merge mai departe… Uită-te puţin la mine! Sunt penibilă! Am umblat atâta timp prin ploaie, gândindu-mă la el şi la iubirea pe care el sigur n-o mai are pentru mine, şi n-am simţit picăturile grele care-mi udau trupul. Îmi este frig şi totuşi aş prefera să tremur tot restul vieţii dacă aş putea să-i mai sărut buzele o dată. Ştiu că e fericit…pare fericit… Dar eu sunt nenorocită… sunt o nenorocită!… eu îl simt, îl respir, îl iube…

Cu o ultimă suflare m-a prins de mână. Am văzut cum o lacrimă i-a părăsit privirea înainte ca ochii să i se închidă pentru totdeauna. Cu o mângâiere pe frunte am încercat să o asigur că el ştie cât de mult l-a iubit…

Dar oare ştie?

Sursa foto: globalunison.wordpress.com

Început în imagini

Eram singură şi mă simţeam rătăcită, printre străini şi vorbe goale, pretenţii şi dorinţe neîmplinite. Visam cu ochii deschişi la o poveste de dragoste ca-n filme şi eram convinsă că niciodată scenariul nu-mi va părăsi mintea, transformându-se în realitate. Optimismul mă cam abandonase şi tot ce mai aşteptam era un semn că lucrurile se pot îndrepta. Aşteptam un nou răsărit, o nouă etapă.

Mă afundam în pagini de cărţi, în vieţi de personaje inventate şi mă transpuneam în pielea lor. Mă supuneam la probele descrise cu atâta pasiune de alţi autori şi mereu ajungeam la concluzia că eu aş fi procedat cu totul altfel decât personajele respective.  Eu nu m-aş fi aruncat în faţa unui tren, eu nu aş fi părăsit meleagurile natale, eu nu l-aş fi lăsat să renunţe la mine… Şi cum eram eu înconjurată doar de litere, fraze şi roluri imaginare, L-am văzut

Era în faţa mea. Nu ştiu cum de nu-l văzusem până atunci; probabil eram mult prea preocupată de singurătatea mea ca să deschid ochii mai larg şi să văd ce-a fost acolo, în tot acest timp.  Cert este că nu-mi puteam desprinde privirea de pe el. Era ca un magnet, din ce în ce mai puternic, care punea, treptat, stăpânire pe sufletul meu.  Speriată de multitudinea de noi senzaţii, am plecat în direcţia opusă. Credeam că e prea devreme pentru mine să experimentez senzaţii noi, să o iau de la început. Nu eram pregătită…

Dar orele treceau din ce în ce mai greu, gândurile nu ieşeau din sfera romanticului iar genunchii refuzau să se oprească din tremurat. Încercam în zadar să-mi potolesc sentimentele, să-mi spun că nu e momentul potrivit să mă întorc la start, să îmi descurajez inima înainte de a se îndrăgosti irevocabil şi iremediabil.  Ştiam că dacă mă las purtată de val, nu voi mai putea da înapoi.  Nu voiam să acţionez în vreun fel, înainte de a-mi epuiza gândurile nefaste

Credeam că dacă amân inevitabilul, îmi voi proteja ochii de noi lacrimi şi sufletul de o nouă rană. Eram convinsă că mă voi arde din nou dacă mă las pradă emoţiilor şi voiam ca inima să-mi fie de nepătruns. Dar ce nu ştiam eu, era că suferinţa mă abandonase de mult timp şi că viaţa mea urma să se schimbe radical.

Ceea ce credeam de mult pierdut, revenise într-o altă formă, mult mai energică şi capabilă să îmi menţină un zâmbet permanent pe buze. Toate grijile dispăruseră, problemele nu-şi mai aveau locul în lumea mea, iar ochii mei căpătau o nouă culoare, culoarea fericirii. Când eram în compania lui, nimic altceva nu mai conta. Dacă era frig, dacă era cald, dacă ploua, dacă în spatele meu era tornada…nu mai avea importanţă. Eram cu el şi zâmbeam!

Toată teama nu-şi avusese rostul; în schimb, toate etapele prin care trecusem până să-l întâlnesc, toate lacrimile vărsate, toate nopţile nedormite şi toate gândurile negative, meritaseră un loc în viaţa mea…

Dacă tot ce-a fost rău înainte, s-a întâmplat doar ca eu să ajung în punctul acesta, alături de el, atunci a meritat să fie aşa, căci acum sunt fericită!

Şi da, chiar orice şut în fund e un pas înainte!

Fotografii realizate de Marian Toma.

Guest post: Orice sfarsit este un nou inceput

–    Cand ai incetat sa ma iubesti?

–    Niciodata! De ce iti trece prostia asta prin cap?

–    Pentru ca asa simt!

       Sara se uita cu ochii mari si lacrimanzi la Victor. Nu intelegea de ce acesta si-a schimbat atitudinea brusc. De ce era atat de rece cu ea si mai ales, de ce nu vroia sa o mai vada atat de des.

–    Iubito, termina cu prostiile! Te ador, nu as avea de ce sa nu mai vreau sa fiu cu tine.

–    Si atunci, de ce nu ai vrut sa ne vedem timp de 2 saptamani?

–    Ti-am spus deja, am fost ocupat cu examenele. Tu ma bateai la cap inainte sa invat si sa iau note mari si doar te-am ascultat.

–    Mda… Sara incepu sa planga, fara sa mai asculte ce spunea Victor. Orice i-ar fi zis, nu l-ar fi crezut. Stia ca intre ei, lucrurile nu mai erau ca inainte si ca inevitabilul se va produce in curand. Doar ca vroia sa amane momentul cat mai mult timp… Daca s-ar fi putut, pentru totdeauna.

        Peste o saptamana, incepea facultatea, iar la cateva zile dupa, urma sa fie ziua Sarei. Nu era genul de fata petrecareata: prefera sa fie in compania celor dragi si mai ales, sa fie cu iubitul ei. Dar anul asta nu isi mai dorea nimic… Aproape intrase in depresie. Nu intelegea cu ce a gresit: statea in fiecare noapte si rememora ultima luna. Nu facuse nimic rau, ba chiar avusese o perioada ciudata in relatia cu Victor pentru ca nu s-au certat deloc. Iar acum, il simtea distant. Nu ii mai spunea ca o iubeste si aproape ca nici nu o mai saruta ca inainte.

        A inceput si facultatea, iar Sara plangea incontinuu: avea un program foarte incarcat, invers fata de cel al lui Victor, ceea ce inseamna ca se pot vedea doar in weekend, iar ei erau obisnuiti sa stea impreuna zilnic. Dar pe ea o enerva cel mai mult atitudinea lui Victor care parea nepasator…

      Zilele au trecut si a sosit si aniversarea Sarei. Nu vorbise cu Victor cu o seara inainte, astfel incat si-a petrecut noaptea plangand. Dimineata degeaba astepta telefonul lui. Se facuse deja 10. Nu era in stare sa mearga la cursuri si a decis sa isi ia un weekend prelungit. Deodata, telefonul a inceput sa sune. S-a ridicat fericita, sperand ca este Victor, dar nu era el.

 –     La multi ani puiul meu! Sa fii sanatoasa, sa ne faci multe bucurii si mai ales sa fii iubita! Intra la mine in camera si vezi ca ti-am lasat un cadou. O sa ne intoarcem d-abia maine seara. Imi pare rau ca nu putem fi alaturi de tine intr-o zi atat de importanta, dar promit ca duminica mergem la bunici si petrecem.

        Sara nu parea prea entuziasmata de ceea ce ii spusese mama ei. Nu o mai putea inveseli nimic. A stat in pat, plangand, pana la miezul zilei, cand in sfarsit a sunat si Victor:

–     Sara, uite ce e…. M-am gandit mult si nu as fi vrut sa iti dau vestea acum, dar nu mai pot astepta. Nu ma mai pot preface… Ced ca ar fi mai bine sa punem capat. Totusi, te astept azi pe la mine sa vorbim…si sa iti iei lucrurile.

         Sarei nu-i venea sa creada ce auzea. Spera sa fie doar un cosmar din care sa se trezeasca mai repede. O relatie de 3 ani de zile, incheiata chiar de ziua ei si fara un motiv anume…

       Cu ultimele puteri a reusit sa se dea jos din pat si sa mearga in baie. S-a uitat in oglinda si nu se mai recunostea: era palida, cu ochii extrem de umflati. Durerea de cap incepuse s-o ignore si tot ce vroia era sa se aranjeze putin si sa plece. Isi spunea ca trebuie sa para puternica in fata lui Victor, daca lui nu i-a pasat, asa sa fie si ea…

       Peste 40 de minute era acasa la el. Cu mana tremuranda a apasat soneria: o data, de doua ori. A asteptat cam un minut si a iesit Victor… Nu a avut curaj sa se uite la el: i-a spus sa ii aduca lucrurile care au ramas pentru ca se grabeste. El se uita cu ochii mari la ea si aproape ca ii venea sa planga. A insistat sa intre si a lasat-o in hol.

      Vazand ca trec aproape 5 minute si el nu mai vine, Sara a hotarat sa plece… Dar, cand sa deschida usa, surpriza: intr-un cosulet era un catelus mic cu o funda imensa la gat si cu un biletel pe care scria: ,,De azi inainte, eu te voi iubi si te voi proteja in locul lui. Sper sa ma iubesti la fel de mult ca pe Victor”. Sarei i-au dat lacrimile si a inceput sa mangaie catelusul.

      Fara sa vrea, i-a scapat biletelul pe jos, cu partea din spate in sus. Acolo scria: ,,Desigur, eu voi sta mai putin timp doar cu tine, pentru ca va trebui sa te impart cu Victor si sa va apar pe amandoi”.  Sara nu mai intelegea nimic. Era complet zapacita…

      Dar, indoielile aveau sa-i dispara repede, cand l-a vazut pe Victor: avea un buchet imens de trandafiri si o cutiuta mica in mana. A venit la ea si a luat-o in brate, strangand-o tare.

 –     Iarta-ma pentru cat te-am facut sa suferi… Nu am vrut… Daca nu faceam asta, nu o puteam termina asa si nu puteam incepe o alta viata alaturi de fata pe care o iubesc cel mai mult. Ti-am spus ca vreau sa punem capat, dar nu am specificat la ce. Vreau sa terminam relatia pe care am avut-o si sa incepem alta, pe un alt drum. Si ti-am mai spus sa vii sa iti iei lucrurile pentru ca trebuie sa ne mutam. Iar in acel moment, Victor i-a intins Sarei o cheie, de care era agatat un bilet pe care scria o adresa.

–     Este casa care ti-a placut atat de mult iar acum este a noastra. Si nu in ultimul rand, vreau sa te intreb, daca esti pregatita sa nu mai fi iubita mea.

–    De ce??? Nu mai inteleg nimic!

–    Pentru ca vreau sa te intreb daca….. vrei sa fii sotia mea?

      Sara a izbucnit in lacrimi de fericire. Stia ca nu se poate termina totul asa si ca Victor o iubeste. Era cea mai mare surpriza pe care i-a facut-o si totodata, trebuia sa inceapa sa se obisnuiasca cu ideea de a imparti viata cu cineva.

      Dupa cateva ore petrecute impreuna in acea zi, Sara a uitat de toate momentele urate petrecute in ultimul timp, pentru ca surpriza primita insemna nespus de mult pentru ea.

       Guest post scris de Andreea, co-writer la blogul lui Alex Zaharia

Sursa foto: highwallpapers.com

%d bloggers like this: