Posts Tagged ‘relaţii’

Asta e viața!

Răsfoind paginile internetului am dat de un text al scriitorului brazilian Paulo Coelho. Citindu-l mi-am dat seama că în faţa ochilor mi se arătau exact cuvintele de care aveam nevoie pentru a mă încuraja. Tocmai de aceea îl împart, aici, cu voi, în speranţa că va mai “atinge” şi alte persoane.

„Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.

Ţi-ai terminat munca?

Ţi s-a încheiat o relaţie?

Nu mai locuieşti în acea casă?

Trebuie să pleci într-o călătorie?…

Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.

Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi , noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.

Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.

Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!

De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.

Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.

Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.

Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?

Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.

Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.

Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nici o persoană, nici un loc, nici o muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.

Ești, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.

A te desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te!

Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală şi, orice vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.

Asta e viața!”

O succesiune de mici invazii

M-am ridicat de pe canapea şi m-am îndreptat spre oglindă. Mă priveam, aproape îndrăgostită de această imagine, de această nouă persoană care devenisem.  Ştiam că şi El se îndrăgostise de această femeie, mai mult decât de fata pe care o cunoscuse înainte.

Într-un moment de sinceritate maximă, mi-a mărturisit : „Când te-am întâlnit, mi-ai stârnit interesul prin simpla prezenţă. După primele întâlniri, te-am găsit deosebit de amuzantă şi însufleţită de un farmec molipsitor. Mă răsfăţai, dornică să mă cucereşti, ca şi pe ceilalţi bărbaţi; dar am căzut unul în vraja celuilalt şi ne-am construit singuri povestea de dragoste. Reuşisem să te citesc din prima clipă; erai o carte deschisă pentru mine şi adoram să te răsfoiesc. Cu o încăpăţânare neistovită, încercam mereu să te analizez, să descopăr orice sentiment, orice gând, orice vis al tău. Voiam să luminez adâncul întunecat al sufletului tău, să trezesc copiliţa jucăuşă din tine, să descopăr tărâmul ascuns al dorinţelor tale. Mă atrăgeai prin faptul că erai ceva rar, nemaiîntâlnit, încântător şi delicat. Îmi era teamă să nu fiu doar un capriciu de-al tău şi să nu renunţi la iubirea noastră, în timp.”

Dar cum puteam eu să renunţ la un asemenea sentiment? Nimeni, niciodată nu mă idolatrizase şi nu mă iubise în acest fel. Îmi acaparase întreaga viaţă, întreaga suflare, treptat, printr-o succesiune de mici invazii, ca şi cum ar fi cucerit un teritoriu. Mă ajutase să ies din cele mai puternice coşmaruri şi să alung cele mai intense amintiri negative. Aveam nevoie de el, de prezenţa lui, de privirea şi de ascultarea sa, de glumele şi poveţele sale. Mă urcase pe un piedestal şi mă preţuia ca pe un obiect de lux. Adoram să mă simt răsfăţată, mângâiată de vocea, încăpăţânarea şi capriciile sale. Mă lăsam purtată de un elan de pasiune şi dorinţă, dragoste şi nebunie.

M-am îndepărtat de oglindă şi m-am aşezat la birou. Voiam să scriu, să compun. Ştiam că dacă voi acorda mai multă atenţie scrisului şi voi depune mai mult efort, voi reuşi să transpun fiece moment minunat din viaţa mea, într-o poveste. Am luat stiloul în mână şi m-am gândit la ziua când am aflat că El este singurul ce mă poate ajuta să scap de coşmaruri…

Ai făcut-o lată!

Înainte de a judeca motivele pentru care femeile se despart de bărbaţi şi invers, ar trebui să ne interesăm de ce rup oamenii, în general, legăturile. De ce doi oameni care la început păreau făcuţi de aceeaşi mamă sau meniţi să fie împreună până în adânci coşciuguri, ajung să se fugărească cu făcăleţul în jurul mesei? Gurile rele spun că bărbatul îşi schimbă femeia, atunci când găseşte alta cu balcoane mai “deschise”, iar femeia urcă la bordul unei noi maşini când s-a plictisit de “airbagurile” celei vechi. Dar bineînţeles că nu facem parte toţi din acelaşi tipar, deci asta nu se aplică la toată lumea.

Adevărul e că, indiferent de sex, oamenii îşi schimbă partenerii atunci când aceştia o fac lată. Dar pentru că am reuşit să aflu, pe propria piele sau prin experienţele prietenelor, destule motive pentru care femeile se despart de bărbaţi, mă voi axa pe ele în articolul de faţă, deşi voi face un pic referire şi la doleanţele masculine. Cine ştie?…poate are cineva nevoie de lămuriri.

În primul rând, o femeie cu toţi neuronii în regulă, va fugi mâncând pământul de un bărbat care îi mai aplică câte o lovitură după ceafă, în pauzele dintre meciuri. Oricât de multă iubire ar avea femeia respectivă pentru imbecilul  omul în cauză, ar fi 100% normal ca atunci când îi aterizează o palmă peste “mufă”, să realizeze că locul ei nu este acolo. Dacă îi mai trăsneşte şi ea câte un polonic în cap, din când în când, atunci se poate spune că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Căci da, mai sunt şi oameni care-şi demonstrează afecţiunea luându-se la bătaie. Era la modă când eram la grădiniţă şi băieţii trăgeau fetele de codiţe, iar fetele le trăgeau scaunele băieţilor de sub fund, ei bine, e la modă şi la adulţi! Acum, lăsând gluma la o parte, violenţa chiar e unul din principalele motive pentru care cuplurile se destramă.

Apoi, dacă nu există atracţie fizică între cei doi, relaţia nu va funcţiona mult timp. Oricât de mult ar aprecia ea bomboanele de ciocolată pe care le găseşte în fiecare dimineaţă pe pernă, dacă nu există şi dimineţi în care să-şi găsească chiloţii pe lustră şi un picior de la pat rupt, atunci îşi va lua câmpii şi va deveni cea mai irascibilă femeie de pe planetă. La fel şi-n cazul lui: oricât de fericit ar fi că are toate cămăşile spălate şi călcate şi-n fiecare zi un meniu diferit la cină, dacă nu există dimineţi în care să-şi admire în oglindă zgârieturile de pe spate, nu ştiu cât de simpatic şi atent poate fi într-o relaţie. Şi nu, nu vă uitaţi cu ochii ăia mari şi goi la mine! Fiecare dintre noi are şi o parte animalică, fie că şi-o arată, fie că şi-o ţine camuflată în spatele unui aer de călugăriţă.

Un alt motiv ar fi, dacă nu se respectă dorinţele celuilalt. De multe ori, atât femeile cât şi bărbaţii, pot fi aduşi în culmea fericirii prin cele mai mărunte lucruri. Pe ea o poţi face fericită dacă o laşi în spaţiul ei să-şi facă unghiile, fără să o critici că pierde atât de mult timp alegând doar culoarea ojei. Pe el îl poţi face fericit dacă în loc să-l freci la cap în timpul unui meci de fotbal, îi aduci o bere rece şi o pungă de seminţe. Niciunul nu cere luna de pe cer, dacă ştie că celălalt nu poate să i-o ofere (aşa ar fi normal, cel puţin). Iar daca ea îţi spune că şi-ar dori să petreacă o zi cu fetele, prin magazine, cafenele, cofetării şi săli de cinema, iar tu strâmbi din nas căci ai vrea să mergeţi la paintball împreună, atunci apare o problemă. Şi cu cât se adună mai multe probleme, cu atât dispar compromisurile şi cu atât mai mult apare saturaţia.

De asemenea, dacă cei doi nu sunt pe aceeaşi lungime de undă, dar iubirea e mare şi sexul e minunat, nici aşa nu vor ajunge prea departe. Dacă ea visează la o căsuţă pe malul mării, un job stabil, trei copii blonzi şi un chihuahua alergând prin curte, iar el îşi doreşte să călătorească toată viaţa şi să-şi schimbe job-ul mai des ca pe ciorapi, degeaba îşi mai spun “te iubesc” la fiecare apus de soare. Căci oricât îi va jura el că se va întoarce mereu la ea şi oricât îi va promite ea că îl va aştepta cuminte cu plăcintă caldă pe masă, toată viaţa nu înseamnă tocmai două minute; toată viaţa înseamnă toată viaţa şi nu e un risc ce merită asumat. Dacă există idealuri diferite şi niciunul nu vrea să şi le modifice pe ale sale, relaţia nu va fi una tocmai roz.

Şi nu în ultimul rând, dacă unul dintre ei ajunge în pantalonii vecinului/vecinei şi nu din greşeala de a-i fi încurcat cu ai săi, la spălătorie, e clar că relaţia nu va funcţiona niciodată. Oricât de mult l-ar iubi ea, în momentul în care află că el i-a vizitat cearşafurile prietenei cele mai bune, nu-l va putea ierta cu adevărat, nici dacă se îmbolnăveşte brusc de Alzheimer. Degeaba îi cumpără el, apoi, sute de trandafiri şi jură că sexul cu “ailaltă” nu a însemnat nimic şi chiar a fost “plictisitor”, ea nu va uita niciodată umilinţa şi îi va scoate ochii de câte ori va avea ocazia. Şi la ce e bună o relaţie bazată pe şantaj şi răzbunare?

Poate mai sunt şi alte motive importante pentru care domnişoarele le dau papucii bărbaţilor. Vă rog, dacă aveţi completări (sau reclamaţii), nu ezitaţi să le împărtăşiţi cu restul lumii printr-un comentariu!

Esenţialul e că dacă te-a trimis cu tot cu bagaje la mămica ta, înseamnă că ai făcut-o lată! Sau… poate că nu… în curând, voi reveni şi cu motivele puerile pentru care mândrele abandonează bărbaţii.  

Sursa foto: themetapicture.com

Guest post: Orice sfarsit este un nou inceput

–    Cand ai incetat sa ma iubesti?

–    Niciodata! De ce iti trece prostia asta prin cap?

–    Pentru ca asa simt!

       Sara se uita cu ochii mari si lacrimanzi la Victor. Nu intelegea de ce acesta si-a schimbat atitudinea brusc. De ce era atat de rece cu ea si mai ales, de ce nu vroia sa o mai vada atat de des.

–    Iubito, termina cu prostiile! Te ador, nu as avea de ce sa nu mai vreau sa fiu cu tine.

–    Si atunci, de ce nu ai vrut sa ne vedem timp de 2 saptamani?

–    Ti-am spus deja, am fost ocupat cu examenele. Tu ma bateai la cap inainte sa invat si sa iau note mari si doar te-am ascultat.

–    Mda… Sara incepu sa planga, fara sa mai asculte ce spunea Victor. Orice i-ar fi zis, nu l-ar fi crezut. Stia ca intre ei, lucrurile nu mai erau ca inainte si ca inevitabilul se va produce in curand. Doar ca vroia sa amane momentul cat mai mult timp… Daca s-ar fi putut, pentru totdeauna.

        Peste o saptamana, incepea facultatea, iar la cateva zile dupa, urma sa fie ziua Sarei. Nu era genul de fata petrecareata: prefera sa fie in compania celor dragi si mai ales, sa fie cu iubitul ei. Dar anul asta nu isi mai dorea nimic… Aproape intrase in depresie. Nu intelegea cu ce a gresit: statea in fiecare noapte si rememora ultima luna. Nu facuse nimic rau, ba chiar avusese o perioada ciudata in relatia cu Victor pentru ca nu s-au certat deloc. Iar acum, il simtea distant. Nu ii mai spunea ca o iubeste si aproape ca nici nu o mai saruta ca inainte.

        A inceput si facultatea, iar Sara plangea incontinuu: avea un program foarte incarcat, invers fata de cel al lui Victor, ceea ce inseamna ca se pot vedea doar in weekend, iar ei erau obisnuiti sa stea impreuna zilnic. Dar pe ea o enerva cel mai mult atitudinea lui Victor care parea nepasator…

      Zilele au trecut si a sosit si aniversarea Sarei. Nu vorbise cu Victor cu o seara inainte, astfel incat si-a petrecut noaptea plangand. Dimineata degeaba astepta telefonul lui. Se facuse deja 10. Nu era in stare sa mearga la cursuri si a decis sa isi ia un weekend prelungit. Deodata, telefonul a inceput sa sune. S-a ridicat fericita, sperand ca este Victor, dar nu era el.

 –     La multi ani puiul meu! Sa fii sanatoasa, sa ne faci multe bucurii si mai ales sa fii iubita! Intra la mine in camera si vezi ca ti-am lasat un cadou. O sa ne intoarcem d-abia maine seara. Imi pare rau ca nu putem fi alaturi de tine intr-o zi atat de importanta, dar promit ca duminica mergem la bunici si petrecem.

        Sara nu parea prea entuziasmata de ceea ce ii spusese mama ei. Nu o mai putea inveseli nimic. A stat in pat, plangand, pana la miezul zilei, cand in sfarsit a sunat si Victor:

–     Sara, uite ce e…. M-am gandit mult si nu as fi vrut sa iti dau vestea acum, dar nu mai pot astepta. Nu ma mai pot preface… Ced ca ar fi mai bine sa punem capat. Totusi, te astept azi pe la mine sa vorbim…si sa iti iei lucrurile.

         Sarei nu-i venea sa creada ce auzea. Spera sa fie doar un cosmar din care sa se trezeasca mai repede. O relatie de 3 ani de zile, incheiata chiar de ziua ei si fara un motiv anume…

       Cu ultimele puteri a reusit sa se dea jos din pat si sa mearga in baie. S-a uitat in oglinda si nu se mai recunostea: era palida, cu ochii extrem de umflati. Durerea de cap incepuse s-o ignore si tot ce vroia era sa se aranjeze putin si sa plece. Isi spunea ca trebuie sa para puternica in fata lui Victor, daca lui nu i-a pasat, asa sa fie si ea…

       Peste 40 de minute era acasa la el. Cu mana tremuranda a apasat soneria: o data, de doua ori. A asteptat cam un minut si a iesit Victor… Nu a avut curaj sa se uite la el: i-a spus sa ii aduca lucrurile care au ramas pentru ca se grabeste. El se uita cu ochii mari la ea si aproape ca ii venea sa planga. A insistat sa intre si a lasat-o in hol.

      Vazand ca trec aproape 5 minute si el nu mai vine, Sara a hotarat sa plece… Dar, cand sa deschida usa, surpriza: intr-un cosulet era un catelus mic cu o funda imensa la gat si cu un biletel pe care scria: ,,De azi inainte, eu te voi iubi si te voi proteja in locul lui. Sper sa ma iubesti la fel de mult ca pe Victor”. Sarei i-au dat lacrimile si a inceput sa mangaie catelusul.

      Fara sa vrea, i-a scapat biletelul pe jos, cu partea din spate in sus. Acolo scria: ,,Desigur, eu voi sta mai putin timp doar cu tine, pentru ca va trebui sa te impart cu Victor si sa va apar pe amandoi”.  Sara nu mai intelegea nimic. Era complet zapacita…

      Dar, indoielile aveau sa-i dispara repede, cand l-a vazut pe Victor: avea un buchet imens de trandafiri si o cutiuta mica in mana. A venit la ea si a luat-o in brate, strangand-o tare.

 –     Iarta-ma pentru cat te-am facut sa suferi… Nu am vrut… Daca nu faceam asta, nu o puteam termina asa si nu puteam incepe o alta viata alaturi de fata pe care o iubesc cel mai mult. Ti-am spus ca vreau sa punem capat, dar nu am specificat la ce. Vreau sa terminam relatia pe care am avut-o si sa incepem alta, pe un alt drum. Si ti-am mai spus sa vii sa iti iei lucrurile pentru ca trebuie sa ne mutam. Iar in acel moment, Victor i-a intins Sarei o cheie, de care era agatat un bilet pe care scria o adresa.

–     Este casa care ti-a placut atat de mult iar acum este a noastra. Si nu in ultimul rand, vreau sa te intreb, daca esti pregatita sa nu mai fi iubita mea.

–    De ce??? Nu mai inteleg nimic!

–    Pentru ca vreau sa te intreb daca….. vrei sa fii sotia mea?

      Sara a izbucnit in lacrimi de fericire. Stia ca nu se poate termina totul asa si ca Victor o iubeste. Era cea mai mare surpriza pe care i-a facut-o si totodata, trebuia sa inceapa sa se obisnuiasca cu ideea de a imparti viata cu cineva.

      Dupa cateva ore petrecute impreuna in acea zi, Sara a uitat de toate momentele urate petrecute in ultimul timp, pentru ca surpriza primita insemna nespus de mult pentru ea.

       Guest post scris de Andreea, co-writer la blogul lui Alex Zaharia

Sursa foto: highwallpapers.com

Curcubee şi unicorni

Câteva zile am fost confuză. Începusem să trăiesc cu impresia că dacă te invadează fluturii în stomac, inspiraţia iese pe geam. Deschideam câte un document nou şi mă uitam în gol, căci nu ştiam ce să scriu şi gândul îmi stătea la cu totul altceva decât la scris. Aşa că am trişat un pic şi am adăugat pe blog texte pe care le scrisesem cu ceva timp în urmă, dar asta rămâne-ntre noi! Şşşşş! 😀

Şi azi am avut o “revelaţie”!

Dacă înainte orice vedeam pe stradă, la televizor, pe internet, mă impulsiona să “cârcotesc” şi să scriu articole răutăcioase cu direcţie bine stabilită, în ultimele cinci zile m-am tot uitat în jurul meu şi n-am văzut decât curcubee şi unicorni. 

Urcam în autobuz şi stăteam lângă un moş care mirosea a trei săptămâni de muncă, nu mă gândeam imediat să-i sugerez achiziţia unui săpun Duru. Pur şi simplu făceam trei paşi mai la stânga şi îmi aruncam privirea după vreun geam care să-mi salveze căile respiratorii; apoi reveneam la gândurile mele colorate.

Mă duceam la magazin şi vânzătoarea mă trata de parcă îi datoram bani, nu îi sugeram imediat să-şi scoată bâta din posterior. Pur şi simplu îi zâmbeam, îi răspundeam politicos şi părăseam incinta, lăsând-o câteva secunde şocată (probabil pentru că nu ştia ce înseamnă amabilitatea).

Mă întâlneam cu prietenii şi-mi povesteau ce bârfe se mai aud “în sat” despre mine, nu mi se mai ridica părul în cap şi nici nu-mi mai creştea pulsul. Pur şi simplu treceam cu vederea (puţin dezamăgită, ce-i drept…dar asta e!) şi îmi vedeam de fericirea mea, ştiind că roata se întoarce întotdeauna. 

Şi chiar şi atunci când am realizat că inspiraţia m-a abandonat, nu m-am agitat ca un Pepsi, ci am aşteptat să-şi facă loc printre cele o sută de noi senzaţii care mă înconjoară şi-mi ocupă tot timpul. Şi uite că draga de ea, timidă şi emoţionată, m-a vizitat astăzi şi m-a împins să tastez acest post.

Cert e că sunt în al nouă-lea cer, sau chiar mai sus pe undeva, şi fiindcă trăiesc ceva atât de frumos şi nou, partea răutăcioasă din mine, care comenta orice mişca, a cam adormit. Cât va hiberna nu se ştie niciodată, aşa că până îi sună alarma, vă voi bate la cap cu cât de roz e viaţa mea! Sper să mă mai citiţi şi-n postura asta! :))

O săptămână frumoasă tuturor! Şi nu uitaţi să zâmbiţi!

%d bloggers like this: