De-am fi norocoși ca vântul, să colindăm întreg pământul!

Renasc odată cu soarele, în fiecare dimineață. Arunc o privire leneșă în văzduhul străveziu și pornesc la drum. Străbat codri și munți, învălui trunchiuri de brazi și de stejari rămuroși, asist la înflorirea sulfinei și a trandafirilor sălbatici, mă opresc pe iarba încărcată de rouă și ascult bâzâitul molcom al bondarilor.  Nu zăbovesc mai mult de o clipă și o iau din loc. Urc vitejește spre înălțimile cerului și mă avânt într-un zbor cu acvilele semețe. Cobor, brusc, la poalele munților și mângâi în treacăt un pui de mistreț, rătăcit de a sa familie. Îl vor găsi părinții, în curând. Îi văd la câțiva metri distanță, cum îl caută. Mă las în jos și aud freamătul frunzelor sub atingerea mea. Oare unde să le plimb?

Azi n-am poftă de pâine străină…

Azi poposesc în a mea Bucovină!

***

Mă trezesc din reverie și ies din pielea personajului. Da, ar fi minunat dacă pentru o clipă aș putea să mă transform în vânt și să colind întreg pământul! Aș străbate mări și țări, oceane și insule, dar tot m-aș întoarce acasă; la mine în țară, pe pământul părinților mei, pe pământul meu. Și aș încerca să-i aflu toate secretele, să-i descopăr toate minunile și să mă înfrupt din ele.

Deschid laptopul și caut oferte turistice. Dacă aș avea tot timpul din lume și câteva zerouri în plus, în cont, aș planifica de pe acum măcar vreo trei, patru Vacanțe Speciale. Însă, îmi dau două palme imaginare și îmi programez doar o scurtă escapadă de weekend.

Bucovină, Bucovină… nu-mi curgi prin vene dar îmi curg ochii după tine!

De când te-am vizitat întâia oară, ți-ai pus amprenta asupra mea și mi-ai umplut cutia amintirilor cu peisaje de poveste, mâncăruri delicioase și oameni de o ospitalitate nemaiîntâlnită. M-ai întâmpinat cu chipuri fericite și bunătate nelimitată, cum nu credeam că mai există printre oameni. Când am pășit pentru prima dată pe pământul tău, am simțit că mă aflu într-o altă lume, unde blândețea nu este o calitate demodată și credința nu este doar de fațadă.

Aveam câțiva anișori când ai mei părinți au decis că o vacanță de vară în Bucovina ar fi ideală pentru familia noastră. Ne-am urcat în Dacia roșie, ne-am pus zâmbetele pe fețe și am pornit la drum. Călătoria mi-a părut că a durat o eternitate, căci „roșioara” noastră nu avea decât patru viteze: încet, încetișor, foarte încet și deloc.

Dar îmi amintesc și acum impactul pe care l-a avut peisajul Bucovinei asupra mea: nu mai văzusem atât de mult verde niciodată! Și parcă nici nu cunoscusem până atunci un verde atât de intens. Iar aerul… O, Doamne, aerul! Am coborât din mașină, în curtea prietenilor noștri de familie, și am inspirat din tot sufletul, fapt care aproape m-a dărâmat din picioare. Am tușit în seara aceea. Probabil plămânii mei, obișnuiți cu aerul poluat de Galați, nu suportau atât de multă prospețime.

Am vizitat multe obiective turistice și am admirat multe mânăstiri atunci dar un alt lucru pe care mi-l mai amintesc din călătoria aceea este politețea pe care am dobândit-o, la final. Dacă, înainte de Bucovina, spuneam „te rog” și „mulțumesc” cu jumătate de gură, după vacanța aceea, am găsit în mine plăcerea de a fi respectoasă cu oamenii din jur. Nu mă înțelegeți greșit! Ai mei părinți m-au educat cum trebuie! M-au învățat să spun „bună ziua!”, când întâlnesc un cunoscut pe stradă; dar ceilalți, din jurul meu, nu păreau a pune accent întotdeauna pe aceste simple aspecte. Însă, pe un bucovinean îl recunoști dintr-o mie, urmărindu-i reacția atunci când întâlnește pe cineva. Ochii i se luminează, iar pe chip i se conturează cel mai adevărat și cald zâmbet pe care ți-l poți imagina. Indiferent de ce întrebare-i pui și de ce răspuns primești, privirea sa te face să crezi că undeva, acolo, speranța pentru o lume de-a pururi fericită n-a murit.

A doua oară când am îmbrățișat teritoriul Bucovinei a fost 10 ani mai târziu și, când am ajuns, din nou, acolo, am realizat cât de mult i-am simțit lipsa. De data aceea, însă, am apreciat altfel tot ceea ce vedeam în jurul meu și am căutat să-mi însușesc cât mai multe cunoștințe.

De aceea, dacă ar fi să aleg destinația ideală pentru o evadare de weekend, aș alege Bucovina. Două zile de aer curat  și bunătate reală sunt tot ce am nevoie pentru a-mi reîncărca bateriile. Să revăd Cetatea de Scaun, unde am simțit istoria cum îmi intră prin piele, să urc din nou la pasul Ciumârna și să bat palma cu monumentul – simbol al muncii și forței. Să mai trec o dată pe la Chilia Sfântului Daniil Sihastrul și să-i ascult din nou legenda, care-mi mângâie sufletul de fiecare dată. Să reîntâlnesc oameni voioși, îmbrăcați în straie populare, bogat colorate, lucrate cu o măiestrie artistică de neasemuit.

This slideshow requires JavaScript.

Da, din multitudinea de Vacanțe Speciale, pe care aș putea să mi le doresc, eu aleg ca destinație de vacanță: Bucovina. Aș vrea să mai ajung o dată pe acel tărâm de basm, unde casele sunt atât de primitoare încât ai impresia că, undeva, printre bârnele mari din lemn, se aud bătăi de inimă tihnită. Și de data asta, mi-aș dori să îmbrac o ie cu trandafiri roșii pe mâneci și încrețită la gât și o bundiță asortată, tivită cu blăniță de dihor și pentru câteva clipe, să fiu una cu tradiția de acolo.

Iar pentru a-mi îndeplini pofta arzătoare de ducă, CND Turism vine cu o varietate de oferte  de vacanță, printre care și două variante foarte avantajoase spre teritoriul Bucovinei.

Dacă ai avea posibilitatea să pleci mâine, unde ai pleca? Ce ți-ai dori să vezi? Ce sentimente ai dori să nutrești? Ce imagini ai vrea să-ți rămână imprimate pe retină, pentru totdeauna?

CND Turism îți oferă posibilitatea să te transformi în vânt și să „zbori ca gândul” spre orice destinație îți dorești.

„Azi este cel mai bun moment să călătorim!”

Tu unde vrei să-ți deschizi valiza?

Text scris pentru proba 9, Spring Superblog 2016.

sursa foto: arhiva personală; pinterest.com

Am vrut un colț, m-am ales cu un cămin!

Rezemată, pe căldurosul pervaz al ferestrei din bibliotecă, cu genunchii strânși la piept și o carte cu coperte roșii în mână – așa îmi place să-mi petrec după-amiezile libere, în noul meu apartament. Unii ar spune că e incomod și că amorțești repede, iar priveliștea din stânga îți poate distrage atenția de la rândurile cărții. Eu, însă, spun că e în funcție de cât de captivantă e povestea ce ți se desfășoară în fața ochilor și de cât de mult îți place să ai un colț al tău, al relaxării, după o zi plină.

Dintotdeauna mi-am dorit un colț numai al meu, unde să-mi las gândurile să colinde și creativitatea să mă învăluie în brațele ei colorate. Unii își doresc o casă imensă, cu piscină interioară și exterioară, cu foișor în curte, teren de tennis și sufragerie încăpătoare, unde să dea cele mai tari petreceri. Alții își doresc o rulotă echipată cu tot ce-i necesar pentru a deveni un cămin călduros, indiferent de locul unde o parchează. Sunt visuri pe care le-am avut și eu, de-a lungul anilor, dar care s-au modificat treptat și s-au transformat într-o realitate pe care n-aș schimba-o nici pentru un palat pe malul mării. 

Apartamentul nostru s-a transformat în doar câteva luni într-o căsuță de vis!

De cum îi pășești pragul, te întâmpină un pui de hol, decorat în stil „alexandrian”, cu pardoseală LVT (Luxury Vinyl Tiles) formată din plăci cu aspect rustic de duşumea naturală. Am ales acest tip de podea, în primul rând, pentru rezistența ridicată la apă. Știm cu toții cum e, în minunatul anotimp de iarnă, să intri în casă cu bocancii încărcați de zăpadă și să te chinui să te descalți cât mai aproape de ușă, eventual lipit de perete, cu o mână pe clanță și cu cealaltă pe șireturi. E o chestiune de echilibru și noroc să reușești să nu îți transformi holul în piscină. De asemenea, am ales pardoseala LVT, deoarece se întreține ușor, nefiind nevoie de eforturi supraomenești pentru a o curăța.

Pereții sunt albi, îmbrăcați cu un ceas rustic și câteva accesorii din lemn vopsit de aceeași nuanță cu pardoseala. O vază înaltă stă solitară într-un colț, cu câteva firicele de flori artificiale roșii, lungi și subțiri, iar în dreptul ușii, un preș haios din cauciuc reciclabil îi salută pe toți musafirii, fie ei poftiți sau nu.

În stânga e sufrageria, camera unde ne strângem pentru a viziona un film, a juca remi cu prietenii sau a sărbători zile importante din viețile noastre. Și ea e decorată tot sub influența imaginației feminine, întrucât pereții sunt înveliți cu un tapet modern, în stil minimalist, cu motive dungate, iar ferestrele sunt decorate cu perdele din voal, ce conferă un aspect elegant și natural. Parchetul laminat Woodstep de 8 mm grosime, cu gravură Rustic pe canturi a devenit pion principal pe tabla amintirilor noastre, încă de când ne aflam în plină renovare.

N-am să uit vreodată cum mi-a fost întrerupt momentul de seriozitate maximă, cu care analizam întreaga încăpere, gândindu-mă la ce mai puteam adăuga și dacă nu cumva depășeam vreo limită estetică. În mijlocul camerei, cu o mână în șold și una sub bărbie, priveam pierdută pereții goi. Era liniște. Prea liniște. Trebuia să bănuiesc ceva dar concentrarea mea era la cote înalte. Dintrodată, versuri din Queen mi-au străpuns timpanele și m-au făcut să tresar mai ceva ca la un film de groază. „I want to break freeeeeee… I want to breaaaak freeeeee!” se auzea în spatele meu din ce în ce mai tare. M-am întors brusc și l-am văzut: în chiloți și șosete flaușate, cu stativul în mână, patina pe parchetul proaspăt montat, omagiindu-l pe Freddy Mercury.

Piesa de rezistență a sufrageriei, însă, rămâne covorul fabricat manual Diego, realizat cu ajutorul razboiului de tesut vertical, dintr-o lână atât de moale încât îți vine să te învelești cu el. De cele mai multe ori, chiar preferăm să stăm întinși pe covor atunci când vizionăm un film și tot la fel de multe ori ni se întâmplă să adormim, îmbrățișați, acolo.

Și cu el a fost o aventură, întrucât, inițial, am dorit să-l transportăm singuri din magazin, acasă. Că așa-i românu’, preferă să se chinuie un pic înainte să accepte varianta cea mai ușoară. După ce ne-am urcat în mașină și am constatat că bateria ținea cu „dușmanul” și refuza să mai funcționeze, am luat frumos telefonul în mână și am apelat la serviciile Diego, de livrare la domiciliu.

Bucătăria ne dă de gol de cum deschizi ușa și arunci o privire pe ai săi pereți. Ne scoate la iveală cel mai aprig viciu pe care-l avem: nevoia de cafea. Deoarece niciunul din noi nu funcționează dimineața fără o cană sănătoasă de cafea, ni s-a părut cel mai potrivit un tapet cu motive „vicioase”. Nu de alta, dar faianța nu mi-a plăcut niciodată!

Și pentru că gresia e rudă apropiată cu faianța, am renegat-o și pe ea și am ales, în locul său, pardoseala LVT. Iar pentru micuța fereastră, cu flori pe al său pervaz, am ales o perdea vitraj scurtă, de culoare ecru, cu inserție de macrame. Da, ce pot să spun, casa noastră țipă DIEGO, din orice unghi ai admira-o.

Dormitorul l-am decorat mai puțin, deoarce piesa de rezistență este patul imens. A fost singura condiție atunci când am ales să facem pasul acesta important de a ne muta împreună: să avem un pat mare, să nu ne împingem unul pe celălalt pe podea, în timpul somnului. Chiar dacă podeaua e îmbrăcată cu o mochetă bordo cu motive clasice, care oferă camerei un ambient plăcut și relaxant, parcă tot mai bine e să dormi toată noaptea în pat.

A treia și ultima cameră a fost cel mai greu de amenajat. Eu voiam colțul meu, după cum spuneam și la începutul textului, iar el voia colțul său, bineînțeles. Și cum pasiunile noastre diferă, discuțiile nu au întârziat să apară: „eu vreau o bibliotecă și un birou unde să-mi pun laptopul și să scriu pe blog!”, „eu vreau o cameră unde să-mi țin instrumentele muzicale și calculatorul pe care să mă joc LOL!”. Ne-am certat, ne-am fugărit, ne-am mai contrazis un pic și am ajuns la un compromis: împărțim camera în două. Jumătatea de la fereastră o decorăm cu o bibliotecă micuță, un pervaz cu perne moi și catifelate și draperii din catifea, opace, care să aducă un strop de intimitate; iar jumătatea de la ușă, o lăsăm tarabanei, chitarelor și stației. Bun, dar ce facem cu ceilalți doi pereți? Le punem un tapet modern cu note muzicale și sprijinim pe unul din ei un birou încăpător, unde să poziționăm atât calculatorul său, cât și laptopul meu, la nevoie. Și pe jos? Mochetă de la Diego, evident! Dar de data asta, alegem una monocrom.

Nu a fost atât de ușor să ne redecorăm apartamentul pe cât am descris eu aici, căci oferta era atât de voluminoasă iar ochii noștri atât de curioși, încât am fi testat toate variantele posibile. Dar, după ce am stat la o ceașcă de cafea cu simpaticii consilieri de vânzări de la Diego, treaba s-a simplificat și hotărârile au fost luate pe bandă rulantă.

Acum vă las, însă. Fug să citesc câteva rânduri în colțișorul meu, acum cât chitara bass face o pauză, rezemată de peretele opus.

Acest text a fost scris pentru proba 3 a concursului Spring Superblog 2016.

sursa foto: diego-romania.ro