Posts Tagged ‘un nou inceput’

Început nemuritor

19e2d5c4a0cf0467d594d9fbcbd573fd

Sătulă de monotonie începe și aruncă cu priviri ucigătoare în stânga și-n dreapta. Izbește cuvinte hidoase de obrazul lui și-l acuză de neglijență și indiferență. E convinsă că el e vinovatul și că dacă nu va veni cu vreo idee strălucită pentru a alunga plictisul, își va arunca valizele în portbagaj și va pleca spre un altul.

– Hai să ne plimbăm puțin! zice el cu jumătate de gură.

– E frig!

– Ne îmbrăcăm mai gros. Hai, facem și niște poze! adaugă, ceva mai entuziasmat. Nu vrea să renunțe la ea și știe că nebuna e în stare să plece pe ușă în secunda doi.

– F.R.I.G!

– …

– …

– Hai la patinoar! Nu am mai încălțat patinele de o veșnicie.

– Nu sunt ascuțite și, în plus, am uitat cum se patinează!

– Nu ai cum să uiți! E ca mersul pe…

– Am zis NU!

– …

– …

– Hai să jucăm un remi! Îi chemăm pe…

– Nu am chef de remi!

– Bine. Hai să vedem o piesă de teatru!

– Nu e nicio piesă faină acum.

– De unde știi?

Pentru că știu. Nu teatru, altceva…

– Hai să facem dragoste!

– Haha, ce glumă bună. De când îi spui tu dragoste la scena aia de 5 minute care se repetă în fiecare sâmbătă?

Se ridică nervoasă din fotoliu și păși apăsat spre fereastră. Nu, nu era monotonie. Era sictir, era silă, era lipsă. Da, era lipsă de iubire. Nu era el vinovat. Nu exista monotonie între ei, ci un mare gol, acolo unde cândva fusese o mare flacără. La început ar fi văzut același film de 100 de ori, dacă asta ar fi însemnat să rămână cu capul sprijinit de pieptul său. Acum orice propunere de-a sa îi stârnea o repulsie de necontenit. Unde dispăruse acel sentiment? De ce dispăruse și cum putea împiedica asta pe viitor?

Își lăsă valizele și golul în holul apartamentului lor și plecă. Avea nevoie de altceva. De aer, de nou, de început. De un început care să nu se transforme într-un alt sfârșit. De un început nemuritor.

b368643702e9e448b0013069365343b7

Sursa foto: pinterest.com

De la praf la parfum

a034ce2de6253d314e3b2128523f487a

Nu ar fi crezut vreodată că va putea să renunţe la ale sale obiceiuri. În dimineaţa aceea, la fel de entuziasmată se trezise, ştiind că venise singura zi a săptămânii în care putea petrece cât timp voia printre personajele sale preferate. Nu şi-ar fi imaginat, nici măcar pentru o clipă, că va fi ultima zi când va păşi pragul clădirii ce-i oferea atâta fericire.

Şi-a pieptănat părul lung şi des, s-a îmbrăcat în cele mai frumoase haine pe care le deţinea, a luat permisul de pe birou şi s-a grăbit către uşa umilei sale căsuţe. Tot drumul până la bibliotecă s-a gândit la lista sa de cărţi, adăugând titluri şi eliminând altele, mai mult adăugând decât eliminând.

Dacă în timpul liceului şi a facultăţii, toată lumea o privea ca pe “ciudata care stă numai cu nasul în cărţi”, acum aproape că nici nu mai era observată. Atmosfera de la locul său de muncă era atât de încordată, iar dezamăgirile în dragoste atât de marcante, încât singurul ei refugiu era reprezentat de rafturile bibliotecii. Nu mai visa la măritiş, nici la o familie unită. Nu dorea să avanseze nici măcar pe plan profesional. Avea o singură dorinţă: să vina ziua de sâmbătă cât mai repede şi să se termine cât mai greu; pentru a putea evada din realitate şi pentru a-şi reîntâlni prietenii de printre rânduri şi cuvinte.

Ajunsă printre romanele preferate, se gândea pe care să-l savureze din plin în acea zi. Atenţia îi era îndreptată spre titluri şi autori şi nicidecum la tânărul ce o privea de câteva minute bune. La prima vedere şi el o asociase cu o ciudăţenie a naturii. Ochii ei adulmecau fiecare literă, dorind să afle cât mai multe poveşti şi să cunoască toate personajele de pe acele rafturi. Ochii lui, însă, doreau să afle o singură poveste: a ei. Pentru el, ea era excepţia. Pentru ea, el încă nu exista. 

Timp de câteva ore, cât ea s-a înfruptat din Tolstoi, şi-a potolit setea cu un strop de Hugo şi s-a înspăimântat de frazele lui Fowles, el a stat nemişcat, pe un fotoliu, admirându-i concentrarea şi ciudăţenia, ce-i ofereau o strălucire aparte. Printre acele rafturi prăfuite, felul în care îi tremura buza de sus, atunci când ajungea la un pasaj dramatic, reprezenta un adevărat spectacol pentru el.

Secunda în care ea s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă a venit ca un şoc.  Nu se gândise până atunci că va putea veni şi clipa aceea. Îşi imagina că vor rămâne o eternitate acolo: ea citind, el citind-o. 

– Nu te supăra! Îmi cer scuze pentru deranj…ăăă…

– Nu e nimic…

***

a986fa621241d92d9e79ea8fa0deb51c– Mai ţii minte ziua când ne-am cunoscut?

– Cum aş putea să o uit, draga mea? Te-am privit ore întregi şi când a fost momentul să-ţi vorbesc, m-am blocat.

– Iar eu te-am liniştit, punându-ţi mâna pe umăr.

– M-ai cucerit dinainte să îmi atingi umărul. Dar şi eu te-am sedus apoi.

– Da, m-ai furat de printre cuvinte prăfuite şi volume împrumutate şi mi-ai dăruit o carte. Nu mai simţisem de prea mult timp parfumul unei cărţi proaspăt scoase din librărie. Era parfumul noutăţii: o împletire între minunea de a te fi întâlnit pe tine şi prima pagină a întâiului cadou.

– Şi mă bucur că, după atâta timp, încă te mai bucuri la fel de mult când îţi dăruiesc o carte nouă!

– Nu mă pot sătura de acel parfum, căci reprezintă începutul relaţiei noastre şi începutul unei noi vieţi pentru mine.

Sorbi din paharul de şampanie şi privi peretele sufrageriei sale, încărcat de volume negre, masive, noi.

Povestea participă la Clubul Condeielor Parfumate, a cărui temă de săptămâna aceasta este “parfumul lucrurilor noi”. Au mai scris şi: 


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

Sursa foto: pinterest.com

%d bloggers like this: