Azi sunt sfântă!

M-am trezit buimacă, dintr-un vis extrem de ciudat, la auzul vorbelor “La mulţi ani!”. Am deschis un colţ de ochi stâng şi am văzut-o pe mama cum îmi zâmbea cu ceaşca de cafea în mână. Am mârâit un mulţumesc şi am întrebat: “E februarie deja? Am dormit aşa mult?”. A început să râdă copios şi mi-a răspuns: “Nu, mititico, e Sf. Alexandru!”.

Când m-am dezmeticit şi am priceput eu că azi e una din zilele în care trebuie să sărbătoresc, m-am propulsat din pat, în faţa dulapului, m-am schimbat şi mi-am spus: “Let the fun day begin!”

Şi acum, brusc:

– cafeaua are alt gust;

– vântul nu mai băte aşa tare;

– teancul de hârtii pe care trebuie să le învăţ pentru examen parcă s-a mai micşorat;

– turturelele pe care le hrănesc zilnic, cântă mai cu spor (mai e şi varianta să le fie doar foame, dar văd eu mai târziu);

– nicio postare de pe facebook nu mi se mai pare penibilă (ei, ba da… dar mă fac că nu le văd!).

E ziua mea şi parcă totul se schimbă în jurul meu pentru a-mi face pe plac. E ziua mea şi mă simt mai binedispusă, mai plină de viaţă, mai cu chef de trăsnăi!

E ceva în atmosferă atunci când ştii că e ziua ta. Nimic nu ţi se mai pare urât, plictisitor sau enervant; lucrurile mărunte ce te iritau la maximum înainte, acum sunt puse pe lista de ignore; toate bormaşinile din lume nu îţi pot schimba starea de spirit; şi ai vrea să îi ai pe toţi oamenii dragi alături, să petreci până-n zori, pe muzica ta preferată. La naiba, ar merge chiar şi un Gică Petrescu când e ziua ta!

Şi pentru că tot astăzi sunt “sfântă”, nu voi mai lăsa pe nimeni să-mi şteargă zâmbetul de pe figură! Astăzi sărbătoresc şi las grijile deoparte. Cum spunea şi Scarlett O’Hara: “I won’t think about it today. I will think about it tomorrow!”. 

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Alexandru/Alexandra!