Archive for the ‘În grădina mea se recomandă’ Category

De-am fi norocoși ca vântul, să colindăm întreg pământul!

artlimited_img355388

Renasc odată cu soarele, în fiecare dimineață. Arunc o privire leneșă în văzduhul străveziu și pornesc la drum. Străbat codri și munți, învălui trunchiuri de brazi și de stejari rămuroși, asist la înflorirea sulfinei și a trandafirilor sălbatici, mă opresc pe iarba încărcată de rouă și ascult bâzâitul molcom al bondarilor.  Nu zăbovesc mai mult de o clipă și o iau din loc. Urc vitejește spre înălțimile cerului și mă avânt într-un zbor cu acvilele semețe. Cobor, brusc, la poalele munților și mângâi în treacăt un pui de mistreț, rătăcit de a sa familie. Îl vor găsi părinții, în curând. Îi văd la câțiva metri distanță, cum îl caută. Mă las în jos și aud freamătul frunzelor sub atingerea mea. Oare unde să le plimb?

Azi n-am poftă de pâine străină…

Azi poposesc în a mea Bucovină!

***

Mă trezesc din reverie și ies din pielea personajului. Da, ar fi minunat dacă pentru o clipă aș putea să mă transform în vânt și să colind întreg pământul! Aș străbate mări și țări, oceane și insule, dar tot m-aș întoarce acasă; la mine în țară, pe pământul părinților mei, pe pământul meu. Și aș încerca să-i aflu toate secretele, să-i descopăr toate minunile și să mă înfrupt din ele.

VacanteSpeciale.ro-Romania

Deschid laptopul și caut oferte turistice. Dacă aș avea tot timpul din lume și câteva zerouri în plus, în cont, aș planifica de pe acum măcar vreo trei, patru Vacanțe Speciale. Însă, îmi dau două palme imaginare și îmi programez doar o scurtă escapadă de weekend.

Bucovină, Bucovină… nu-mi curgi prin vene dar îmi curg ochii după tine!

De când te-am vizitat întâia oară, ți-ai pus amprenta asupra mea și mi-ai umplut cutia amintirilor cu peisaje de poveste, mâncăruri delicioase și oameni de o ospitalitate nemaiîntâlnită. M-ai întâmpinat cu chipuri fericite și bunătate nelimitată, cum nu credeam că mai există printre oameni. Când am pășit pentru prima dată pe pământul tău, am simțit că mă aflu într-o altă lume, unde blândețea nu este o calitate demodată și credința nu este doar de fațadă.

Aveam câțiva anișori când ai mei părinți au decis că o vacanță de vară în Bucovina ar fi ideală pentru familia noastră. Ne-am urcat în Dacia roșie, ne-am pus zâmbetele pe fețe și am pornit la drum. Călătoria mi-a părut că a durat o eternitate, căci „roșioara” noastră nu avea decât patru viteze: încet, încetișor, foarte încet și deloc.

Dar îmi amintesc și acum impactul pe care l-a avut peisajul Bucovinei asupra mea: nu mai văzusem atât de mult verde niciodată! Și parcă nici nu cunoscusem până atunci un verde atât de intens. Iar aerul… O, Doamne, aerul! Am coborât din mașină, în curtea prietenilor noștri de familie, și am inspirat din tot sufletul, fapt care aproape m-a dărâmat din picioare. Am tușit în seara aceea. Probabil plămânii mei, obișnuiți cu aerul poluat de Galați, nu suportau atât de multă prospețime.

IMG_20160325_185624

Am vizitat multe obiective turistice și am admirat multe mânăstiri atunci dar un alt lucru pe care mi-l mai amintesc din călătoria aceea este politețea pe care am dobândit-o, la final. Dacă, înainte de Bucovina, spuneam „te rog” și „mulțumesc” cu jumătate de gură, după vacanța aceea, am găsit în mine plăcerea de a fi respectoasă cu oamenii din jur. Nu mă înțelegeți greșit! Ai mei părinți m-au educat cum trebuie! M-au învățat să spun „bună ziua!”, când întâlnesc un cunoscut pe stradă; dar ceilalți, din jurul meu, nu păreau a pune accent întotdeauna pe aceste simple aspecte. Însă, pe un bucovinean îl recunoști dintr-o mie, urmărindu-i reacția atunci când întâlnește pe cineva. Ochii i se luminează, iar pe chip i se conturează cel mai adevărat și cald zâmbet pe care ți-l poți imagina. Indiferent de ce întrebare-i pui și de ce răspuns primești, privirea sa te face să crezi că undeva, acolo, speranța pentru o lume de-a pururi fericită n-a murit.

A doua oară când am îmbrățișat teritoriul Bucovinei a fost 10 ani mai târziu și, când am ajuns, din nou, acolo, am realizat cât de mult i-am simțit lipsa. De data aceea, însă, am apreciat altfel tot ceea ce vedeam în jurul meu și am căutat să-mi însușesc cât mai multe cunoștințe.

De aceea, dacă ar fi să aleg destinația ideală pentru o evadare de weekend, aș alege Bucovina. Două zile de aer curat  și bunătate reală sunt tot ce am nevoie pentru a-mi reîncărca bateriile. Să revăd Cetatea de Scaun, unde am simțit istoria cum îmi intră prin piele, să urc din nou la pasul Ciumârna și să bat palma cu monumentul – simbol al muncii și forței. Să mai trec o dată pe la Chilia Sfântului Daniil Sihastrul și să-i ascult din nou legenda, care-mi mângâie sufletul de fiecare dată. Să reîntâlnesc oameni voioși, îmbrăcați în straie populare, bogat colorate, lucrate cu o măiestrie artistică de neasemuit.

This slideshow requires JavaScript.

Da, din multitudinea de Vacanțe Speciale, pe care aș putea să mi le doresc, eu aleg ca destinație de vacanță: Bucovina. Aș vrea să mai ajung o dată pe acel tărâm de basm, unde casele sunt atât de primitoare încât ai impresia că, undeva, printre bârnele mari din lemn, se aud bătăi de inimă tihnită. Și de data asta, mi-aș dori să îmbrac o ie cu trandafiri roșii pe mâneci și încrețită la gât și o bundiță asortată, tivită cu blăniță de dihor și pentru câteva clipe, să fiu una cu tradiția de acolo.

Iar pentru a-mi îndeplini pofta arzătoare de ducă, CND Turism vine cu o varietate de oferte  de vacanță, printre care și două variante foarte avantajoase spre teritoriul Bucovinei.

bucovina

Dacă ai avea posibilitatea să pleci mâine, unde ai pleca? Ce ți-ai dori să vezi? Ce sentimente ai dori să nutrești? Ce imagini ai vrea să-ți rămână imprimate pe retină, pentru totdeauna?

CND Turism îți oferă posibilitatea să te transformi în vânt și să „zbori ca gândul” spre orice destinație îți dorești.

„Azi este cel mai bun moment să călătorim!”

Tu unde vrei să-ți deschizi valiza?

logo-vacante-nou-250x250

Text scris pentru proba 9, Spring Superblog 2016.

sursa foto: arhiva personală; pinterest.com

Advertisements

Cenușăreasa și pantofii Carmine

***

– Blânde porumbițe, gingașe turturele și voi minunate păsări ale cerului, veniți cu toate de-mi ajutați să alegem lintea asta din cenușă! ”Bobu bun, ici, în ulcică, iar cel rău în gușulică…!” Haideți, dragile mele! Unde sunteți? M-ați abandonat?

Cenușăreasa se plimba în fața casei, strigându-și prietenele înaripate să o ajute cu nesfârșitele roboteli la care o supuneau surorile ei vitrege. Se uită în stânga, se uită în dreapta, dar degeaba! Nu se zărea nici urmă de zburătoare a cerului.

– Of, parcă așa era poezia. Oi fi uitat-o eu; la câte treburi fac prin casă zilnic, cred că încep să mă ramolesc.

– Ce tot mormăi acolo, fată frumoasă? se auzi o voce subțire din tufișuri. Nu știi că nu-i frumos să te plângi? Ai uitat vorbele mamei tale: „Orice ți s-ar întâmpla, cată să fii întotdeauna bună și cu sufletul neîntinat!”?

– Cine ești și de unde știi tu ce mi-a spus mama pe patul de moarte? se sperie Cenușăreasa și începu să facă pași înapoi, spre casă.

– Stai făr’ de teamă! Vin cu gânduri bune. Vreau să te ajut!

Printre crenguțele firave și proaspăt înmugurite, Cenușăreasa zări un chip rotund și bucălat, cu bujori veseli în obrăjori și un zâmbet larg, de ai fi zis că-i înconjoară întreaga căpățână.

– Cine ești?

– Eu sunt Carmine – prietena ta cea mai bună, îngerul tău păzitor, zâna ta protectoare, cum vrei tu să-mi spui! zise făptura din tufiș și-o prinse pe Cenușăreasa într-o îmbrățișare trainică. Lasă vorbitul cu păsările, că o să spună lumea că ai probleme la mansardă! Mai bine vorbești cu mine. Zi-mi cu ce pot să te ajut! De ce le chemai pe înaripate?

– Le căutam pentru că nu mai răzbesc cu atâtea câte am de făcut. De dimineață am cărat apă, am aprins focul, am făcut de mâncare și am spălat și rufele. Și când credeam și eu că am terminat cu treaba și am timp să mă întind puțin lângă vatră, m-a găsit mama vitregă bând un strop de apă și m-a acuzat că sunt leneșă; mi-a zvârlit lintea în cenușă și mi-a spus să o aleg bob cu bob, altfel nu primesc nicio porție de mâncare toată săptămâna.

IMG_20160316_113012

– Of, sărmana Cenușăreasă! Te ajut eu. Uite, îți spun un secret: eu am o baghetă magică, rămasă moștenire de la bunica mea, care era o Zână adevărată. Se spune că nu îndeplinește dorințele oricui; doar persoanelor cu adevărat bune la suflet. Și eu sunt convinsă că tu ai un suflet mare!

„Cu o răsucire-n sus,

Și o răsucire-n jos,

Adu-i zâmbetu-napoi

Acestui chip frumos!”

Fără să apuce să se dezmeticească bine, Cenușăreasa privi strachina umplută vârf cu boabe de linte și exclamă: Carmine, m-ai salvat! 

Fata îi duse apoi mamei vitrege străchinile cu linte, bucuroasă nevoie mare, că și-a îndeplinit sarcina mai repede decât de obicei și că poate mama vitregă o va recompensa cumva. Intrând în salonul unde stăpâna casei și fiicele sale își petreceau marea majoritate a zilei, Cenușăreasa le găsi râzând și dansând în fața oglinzii.

IMG_20160316_112937

– Cenușăreaso, ce bine că ai venit! Treci de ne piaptănă și ne lustruiește condurii! În seara asta plecăm la bal, la curtea împăratului să îl cucerim pe feciorul său și trebuie să arătăm minunat! strigă una din fete și bătu din picior.

– Nu că n-am arăta deja, spre deosebire de tine, urâto! adăugă cealaltă și începură amândouă să râdă, batjocoritor.

Fata făcu precum i se poruncise și la final, se rugă de maică-sa vitregă să o ia și pe ea la marea petrecere, întrucât îi plăcea tare mult să dănțuiască.

– Ce-mi aud urechile, Cenușăreaso? Ai îndrăzneala să năzuiești a te duce la o asemenea petrecere, în halul în care ești? O rochie mai ca lumea nu ai pe tine și ce să mai spunem de încălțări, dar tu vrei să dănțuiești! Ei, aș!

– Te rog, mămico! Numai puțin aș vrea, să-mi dezmorțesc picioarele și sufletul cu câțiva pași de dans!

– Să te dezmorțești, zici? Iaca, poftim o strachină de linte.Hiii, cum a căzut ea în cenușă… Adun-o în două ceasuri și dacă izbândești, te-om lua și pe tine!

Cenușăreasa ieși în grădină pe ușa din spate și începu a striga:

– Blânde porumbițe, gingașe turturele și voi minunate păsări ale cerului, veniți cu toate de-mi ajutați să alegem lintea asta din cenușă! ”Bobu bun, ici, în ulcică, iar cel rău în gușulică…!”

– Fată frumoasă și cu suflet curat, nu ți-am spus să nu mai strigi după zburătoare? O să zică lumea că ești nebună de-a binelea! Cu ce te pot ajuta?

– Iar trebuie să adun lintea din cenușă, bob cu bob. Dar, de data asta, dacă reușesc mai repede, am voie să merg la palat, la balul împăratului.

– Nu-mi spune că ai crezut-o pe afurisita de maică-ta vitregă! Nu te lasă aia să faci nici doi pași în afara curții, ce să mai zicem de un bal așa de important. Eu zic să lași totul în seama mea și să te faci că plouă!

– Dar e senin, dragă Carmine. Nu e niciun nor pe cer!

– Of, Cenușăreaso, e doar o expresie! Intră în casă și fă-te că aduni lintea aia, cât mă duc eu să rezolv problema cu rochia și pantofii. Nu poți merge la bal fără straie frumoase!

– Carmine, dar bagheta magică? N-ar putea să mă ajute ca înainte?

– Eih. M-am așezat pe ea din greșeală și s-a frânt. Până o repar mai durează. Am încercat să o lipesc la loc, numai că la prima vrajă:

„Cu o răsucire-n sus

Și o răsucire-n jos,

Bagă-mi ața-n ac,

Te rog foarte frumos!”

bagheta a înțeles „rață” în loc de „ață” și nu vreau să-ți mai povestesc mai departe. Măcel, sora mea…

– Nu mai funcționează bagheta? Of…

– Nu-i nimic, rezolvăm imediat!

Carmine fugi acasă la ea și scotoci prin dulap după o rochie de-a bunicii ei, Zâna cea bună. Găsi una rozalie, cu dantelă albă, delicată și-și spuse că ar fi perfectă pentru Cenușăreasa. Apoi deschise una dintre cutiile etichetate cu „pantofi stiletto” și scoase o pereche argintie. Alergă într-un suflet, înapoi la casa Cenușăresei și-i arătă straiele.

– Sunt minunate!

IMG_20160316_1130191

– Există o singură problemă, însă. Trebuie să te întorci până la miezul nopții, când vine mama mea acasă. De când a murit bunica mea, s-a cam afurisit și m-ar pedepsi dacă ar vedea că i-a dispărut rochia bunicii.

– Stai fără grijă. Voi veni înapoi mai devreme!

– Pantofii poți să-i păstrezi, i-am făcut special pentru tine zilele trecute! Dar rochia să mi-o aduci musai!

– Cum adică ? Tu faci pantofi? Ah, da, uite… scrie „Carmine” pe ei.

– Da, e o pasiune de-a mea. Ce vrei, eu n-am o mamă vitregă care să mă pună la treabă toată ziulica. Așa că fac pantofi dama cu ajutorul baghetei! Eih, făceam, de fapt, până să se strice… În fine, știi cum se zice: „It’s a jungle out there! Wear the right shoes!”

Its-a-jungle-out-there

Când ajunse la petrecere, îmbrăcată în mândrețea aceea de rochie și încălțată cu pantofii personalizați de Carmine, se minunară toți de frumusețea ei nepământeană. Feciorul de împărat o admiră și el și o pofti de îndată la joc, ținând-o de mână întreaga noapte, parcă temându-se să n-o piardă. Iar de venea s-o poftească altcineva la joc, el îi zicea:

– Nu se poate, că dănțuiește numai cu mine!

Cu câteva clipe înainte de miezul nopții, fata se strecură afară din palat și porni repede spre casă. Pe scări, însă, îi scăpă un pantof stiletto din picior, dar nu se mai întoarse după dânsul, întrucât îl văzu pe prinț cum alerga în urma ei. Prințul găsi condurul și dădu sfară-n țară că o va lua de nevastă, fără doar și poate, pe cea căreia i se va potrivi pantoful „Carmine”.

IMG_20160316_113147

Când auziră spusele tânărului crai, toate fetele se bucurară grozav și făcură coadă la curtea împăratului. Însă, oricâte degete și-au tăiat și oricâte călcâie și-au ciuntit, niciuna din distinsele domnișoare nu a reușit să convingă prințul că este aparținătoarea de drept a pantofului.

IMG_20160316_113228

Carmine, însă, văzând disperarea prințului și aflând toată povestea (de la bârfitoarele satului), se duse-ntr-un suflet la el și îi spuse:

– Măria Ta, dacă pe pantof scrie Carmine și văz c-așai, să știi că eu port numele acesta și-ți pot arăta viitoarea nevastă!

– Tu ești prințesa mea?

– Nu! Mi-aș dori eu, dar nu ți-s potrivită, maiestate! Cenușăreasa e cea pe care o cauți.

Carmine îl duse pe prinț în bucătăria unde Cenușăreasa trudea de zor și îi întinse pantoful, să-l probeze. Fata se așeză pe un scăunel, scoase din picior papucul uzat din lemn și încălță pantoful Carmine, ce-i veni ca turnat. Și când se ridică fata, tânărul crai îi văzu chipul și o recunoscu drept ființa care i-a fermecat sufletul, la bal.

Marea nuntă împărătească dură trei zile și trei nopți, întreaga împărăție fiind încântată de alegerea feciorului (mai puțin mama vitregă a Cenușăresei și cele două surori, dar cine le mai pune la socoteală?).

Legenda spune că prințul și Cenușăreasa au răsplătit-o pe Carmine, oferindu-i un spațiu unde să-și desfășoare activitatea: Magazin Pantofi Carmine Shoes. Și de atunci, întreaga lume se bucură de magia pantofilor Carmine.

LOGO-Carmine-250x250

***

Priveam pe fereastră, gândindu-mă la varianta asta a poveștii cu Cenușăreasa, în timp ce micuții piticoți mișunau pe lângă mine. Unii decupau, alții colorau; unii curățau castraveți și spărgeau nuci, alții își lustruiau pantofii și spălau vase; unii citeau cuvinte de pe carduri, alții adunau și împărțeau numere. Dintrodată, o piticoată se apropie de mine și spune:

– Doamna, la sală o să mă joc de-a Cenușăreasa.

Eu, uimită de coincidență, o întreb:

– Dar de ce tocmai Cenușăreasa?

– Îmi place mult de ea. Și-a pierdut pantoful dar nu s-a lăsat și tot a mers până acasă!

IMG_20160316_113316

Această poveste a fost creată special pentru proba 5, Spring Superblog 2016.

sursa foto: arhivă personală; super-blog.eu

Secretul frumuseții româncelor – naturalețea

then-god-said-let-there-be-sexy-women-and-thats-when-he-created-romanian-women-b43c8

Femeia adevărată, femeia frumoasă, femeia minunată, femeia independentă. Ați observat că ne străduim din ce în ce mai mult să găsim adjective pompoase pe care să le alăturăm substantivului „femeie”? Ne chinuim să ridicăm piedestalul cât mai aproape de cer, să-l ornăm cât mai strălucitor, să-l lustruim cât mai bine.

Suferim de adjectivită cronică și ne dăm cu minunatele posterioare de pământ, încercând să-l găsim pe cel mai potrivit, când simplul cuvânt „femeie” este mai mult decât suficient, dacă-i înțelegem adevăratul sens. Mai ales dacă arunci o privire spre femeile din România.

Să fie clar: nu mă refer la fetițe, căprioare, căprițe și alte mioare, pe care le aduce mass-media în prim plan, cu sfârcurile la înaintare și adiere de vânt în cutia craniană! Pentru mine acele făpturi fac de rușine ideea de româncă.

Românca e femeie frumoasă, e femeie deșteaptă și e femeie harnică. Sau, pur și simplu: românca e femeie! Nu e plastic, nu e caricatură, nu e imitație. E femeie!

Românca nu se lasă ghidată de aparențe. Românca deschide televizorul dar nu se lasă bombardată de mesajele care-i spun că are coapsele prea groase, sânii prea mici, firul de păr prea subțire și tenul prea ridat. Ea nu e impresionată de tipologia femeii perfecte care ne inundă televizoarele și revistele. Românca știe că-i frumoasă, indiferent de ce spune gura lumii.

Women-Quotes-961

Modelul meu de româncă frumoasă va fi întotdeauna mama. Pe lângă multitudinea de calități de care dă dovadă zilnic, în treburile casnice, mama emană frumusețe prin toți porii. În primul rând, nu am auzit-o vreodată spunând: „am fundul prea mare” sau ”am tenul prea gras” iar, uitându-te la ea, în orice moment al zilei, te poți convinge că se simte foarte bine în pielea ei și că nu ar schimba-o pentru nimic în lume. Nu mă înțelegeți greșit, nu este arogantă! O ființă așa blândă ca ea nu ar putea privi cu superioritate nici pe cel mai josnic om. Și nici neglijentă nu e! Da, se simte bine în pielea ei. Dar are grijă de ea, tocmai ca să se simtă la fel de bine și în următorii ani.

IMG_0324

În fiecare seară are un întreg ritual de îngrijire, pe care mi l-a dezvăluit și mie acum câțiva ani, când am pășit din statutul de adolescentă în cel de „aproape femeie”. Îmi amintesc și acum vorbele sale înțelepte: „Ești frumoasă! Ești atât de frumoasă încât întorc oamenii capul după tine, pe stradă. Dar nu trebuie să fii delăsătoare, pentru că frumusețea asta se duce cu timpul dacă nu o îngrijești cum trebuie. Așa cum persoanele pe care le neglijezi și le iei de bune, la un moment dat se satură și dispar, așa e și cu frumusețea! Trebuie întreținută, la fel ca dragostea!”. Mi-a mai spus atunci că nu fardurile și fondul de ten, aplicate dimineața, mă fac să fiu frumoasă, ci felul în care îmi tratez tenul pe tot parcursul zilei.

Atunci nu am băgat-o în seamă. Încă erau hormonii la putere!

De la un timp, însă, am început să abandonez (ab)uzul zilnic al tencuielii pentru față și să pun accentul mai mult pe creme hidratante și revitalizante, care să îmi permită să-mi expun, privirilor cârcotașe, tenul în forma sa naturală.

Da, aici voiam să ajung: la naturalețe. Românca este femeia pe care nu vrei să o îmbunătățești sau să o transformi cu produse cosmetice și operații estetice. Româncăi trebuie să îi întreții frumusețea naturală și nu să încerci să i-o modifici din pensulă!

Și sunt convinsă că la asta s-au gândit și cei de la Farmec, atunci când au creat noua gamă de produse Gerovital Plant, ce are la bază uleiul organic din Floare de Mac.

maci(1)

Nu știu voi, dar eu văd macul ca cea mai sensibilă, fină și catifelată floare. Una dintre legendele conturate în jurul macului spune că în timpul războaielor, se putea observa apariția acestei flori lângă mormintele soldaților, simbolizând renașterea. De asemenea, flori de mac au fost descoperite în mormintele egiptene, vechi de peste 3000 de ani. Astfel, în Egiptul antic, ele reprezentau cel mai bun remediu pentru copiii care nu se puteau opri din plâns. Și nu în ultimul rând, în Grecia antică, macul era un simbol al fertilității,  semințele acestuia fiind folosite ca un ameliorator al sănătății și vigorii.

Ei bine, Gerovital Plant și-a propus să creeze o nouă legendă, prin intermediul doamnelor și domnișoarelor care vor să-și apere frumusețea naturală, de pericolul stresului urban, folosind noile produse cu ulei organic din flori de mac. Fie că sunt în căutare de produse pentru demachiere (lapte demachiant, loțiune tonică antioxidantă, apă micelară hidratantă), îngrijire zilnică (cremă hidratantă, cremă antirid revitalizantă, cremă fermitate pentru contur ochi și buze, cremă nutritivă cu multivitamine) sau îngrijire specială (cremă microdermabraziune), româncele noastre pot apela cu încredere la noua gamă Gerovital Plant.

farmec-768x283

Mie una mi-a atras atenția crema microdermabraziune, întrucât este destinată  curățării porilor și stimulării proceselor de reînnoire celulară, îmbunătățind tonusul și textura pielii. Și cum expresia „se citește pe fața ta” este 100% adevărată în cazul meu, atunci când mă copleșește stresul zilnic, m-am gândit că așa o cremă ar fi ideală pentru mine.

gerovital

Din punctul meu de vedere, modalitatea garantată de a-ți păstra frumusețea naturală este să o apreciezi și să o întreții. Dar dacă ești de sex feminin, trăiești în România și ai capul pe umeri, știi asta deja, întrucât este unul din cel mai valoros secret al frumuseții româncelor.

Farmec Romania

Acest text a fost scris pentru proba 4, Spring Superblog 2016.

Sursa foto: pinterest.com; arhivă personală; facebook.com/farmec.company

Am vrut un colț, m-am ales cu un cămin!

Rezemată, pe căldurosul pervaz al ferestrei din bibliotecă, cu genunchii strânși la piept și o carte cu coperte roșii în mână – așa îmi place să-mi petrec după-amiezile libere, în noul meu apartament. Unii ar spune că e incomod și că amorțești repede, iar priveliștea din stânga îți poate distrage atenția de la rândurile cărții. Eu, însă, spun că e în funcție de cât de captivantă e povestea ce ți se desfășoară în fața ochilor și de cât de mult îți place să ai un colț al tău, al relaxării, după o zi plină.

66b801bce1616c0a8c3f4b04efacc577

Dintotdeauna mi-am dorit un colț numai al meu, unde să-mi las gândurile să colinde și creativitatea să mă învăluie în brațele ei colorate. Unii își doresc o casă imensă, cu piscină interioară și exterioară, cu foișor în curte, teren de tennis și sufragerie încăpătoare, unde să dea cele mai tari petreceri. Alții își doresc o rulotă echipată cu tot ce-i necesar pentru a deveni un cămin călduros, indiferent de locul unde o parchează. Sunt visuri pe care le-am avut și eu, de-a lungul anilor, dar care s-au modificat treptat și s-au transformat într-o realitate pe care n-aș schimba-o nici pentru un palat pe malul mării. 

Apartamentul nostru s-a transformat în doar câteva luni într-o căsuță de vis!

De cum îi pășești pragul, te întâmpină un pui de hol, decorat în stil „alexandrian”, cu pardoseală LVT (Luxury Vinyl Tiles) formată din plăci cu aspect rustic de duşumea naturală. Am ales acest tip de podea, în primul rând, pentru rezistența ridicată la apă. Știm cu toții cum e, în minunatul anotimp de iarnă, să intri în casă cu bocancii încărcați de zăpadă și să te chinui să te descalți cât mai aproape de ușă, eventual lipit de perete, cu o mână pe clanță și cu cealaltă pe șireturi. E o chestiune de echilibru și noroc să reușești să nu îți transformi holul în piscină. De asemenea, am ales pardoseala LVT, deoarece se întreține ușor, nefiind nevoie de eforturi supraomenești pentru a o curăța.

Pereții sunt albi, îmbrăcați cu un ceas rustic și câteva accesorii din lemn vopsit de aceeași nuanță cu pardoseala. O vază înaltă stă solitară într-un colț, cu câteva firicele de flori artificiale roșii, lungi și subțiri, iar în dreptul ușii, un preș haios din cauciuc reciclabil îi salută pe toți musafirii, fie ei poftiți sau nu.

e5c4e8831fe23bfdb2450847c670dc04_f2676

În stânga e sufrageria, camera unde ne strângem pentru a viziona un film, a juca remi cu prietenii sau a sărbători zile importante din viețile noastre. Și ea e decorată tot sub influența imaginației feminine, întrucât pereții sunt înveliți cu un tapet modern, în stil minimalist, cu motive dungate, iar ferestrele sunt decorate cu perdele din voal, ce conferă un aspect elegant și natural. Parchetul laminat Woodstep de 8 mm grosime, cu gravură Rustic pe canturi a devenit pion principal pe tabla amintirilor noastre, încă de când ne aflam în plină renovare.

N-am să uit vreodată cum mi-a fost întrerupt momentul de seriozitate maximă, cu care analizam întreaga încăpere, gândindu-mă la ce mai puteam adăuga și dacă nu cumva depășeam vreo limită estetică. În mijlocul camerei, cu o mână în șold și una sub bărbie, priveam pierdută pereții goi. Era liniște. Prea liniște. Trebuia să bănuiesc ceva dar concentrarea mea era la cote înalte. Dintrodată, versuri din Queen mi-au străpuns timpanele și m-au făcut să tresar mai ceva ca la un film de groază. „I want to break freeeeeee… I want to breaaaak freeeeee!” se auzea în spatele meu din ce în ce mai tare. M-am întors brusc și l-am văzut: în chiloți și șosete flaușate, cu stativul în mână, patina pe parchetul proaspăt montat, omagiindu-l pe Freddy Mercury.

5996285392686-laminalt-padlo-woodstep-dynamic-8mm-v-plus-84115-pecan-blonde-enterior-01

Piesa de rezistență a sufrageriei, însă, rămâne covorul fabricat manual Diego, realizat cu ajutorul razboiului de tesut vertical, dintr-o lână atât de moale încât îți vine să te învelești cu el. De cele mai multe ori, chiar preferăm să stăm întinși pe covor atunci când vizionăm un film și tot la fel de multe ori ni se întâmplă să adormim, îmbrățișați, acolo.

Și cu el a fost o aventură, întrucât, inițial, am dorit să-l transportăm singuri din magazin, acasă. Că așa-i românu’, preferă să se chinuie un pic înainte să accepte varianta cea mai ușoară. După ce ne-am urcat în mașină și am constatat că bateria ținea cu „dușmanul” și refuza să mai funcționeze, am luat frumos telefonul în mână și am apelat la serviciile Diego, de livrare la domiciliu.

dea3f277b490cd4a6ca6def6266734ae_f2996

Bucătăria ne dă de gol de cum deschizi ușa și arunci o privire pe ai săi pereți. Ne scoate la iveală cel mai aprig viciu pe care-l avem: nevoia de cafea. Deoarece niciunul din noi nu funcționează dimineața fără o cană sănătoasă de cafea, ni s-a părut cel mai potrivit un tapet cu motive „vicioase”. Nu de alta, dar faianța nu mi-a plăcut niciodată!

Și pentru că gresia e rudă apropiată cu faianța, am renegat-o și pe ea și am ales, în locul său, pardoseala LVT. Iar pentru micuța fereastră, cu flori pe al său pervaz, am ales o perdea vitraj scurtă, de culoare ecru, cu inserție de macrame. Da, ce pot să spun, casa noastră țipă DIEGO, din orice unghi ai admira-o.

5996285400329-daniella-makrames-vitrage-r1700-ecru-enterior-604x430

Dormitorul l-am decorat mai puțin, deoarce piesa de rezistență este patul imens. A fost singura condiție atunci când am ales să facem pasul acesta important de a ne muta împreună: să avem un pat mare, să nu ne împingem unul pe celălalt pe podea, în timpul somnului. Chiar dacă podeaua e îmbrăcată cu o mochetă bordo cu motive clasice, care oferă camerei un ambient plăcut și relaxant, parcă tot mai bine e să dormi toată noaptea în pat.

5996285000127-padloszonyeg-heritage-16-bordo-enterior-01-604x430

A treia și ultima cameră a fost cel mai greu de amenajat. Eu voiam colțul meu, după cum spuneam și la începutul textului, iar el voia colțul său, bineînțeles. Și cum pasiunile noastre diferă, discuțiile nu au întârziat să apară: „eu vreau o bibliotecă și un birou unde să-mi pun laptopul și să scriu pe blog!”, „eu vreau o cameră unde să-mi țin instrumentele muzicale și calculatorul pe care să mă joc LOL!”. Ne-am certat, ne-am fugărit, ne-am mai contrazis un pic și am ajuns la un compromis: împărțim camera în două. Jumătatea de la fereastră o decorăm cu o bibliotecă micuță, un pervaz cu perne moi și catifelate și draperii din catifea, opace, care să aducă un strop de intimitate; iar jumătatea de la ușă, o lăsăm tarabanei, chitarelor și stației. Bun, dar ce facem cu ceilalți doi pereți? Le punem un tapet modern cu note muzicale și sprijinim pe unul din ei un birou încăpător, unde să poziționăm atât calculatorul său, cât și laptopul meu, la nevoie. Și pe jos? Mochetă de la Diego, evident! Dar de data asta, alegem una monocrom.

diego-768x284

Nu a fost atât de ușor să ne redecorăm apartamentul pe cât am descris eu aici, căci oferta era atât de voluminoasă iar ochii noștri atât de curioși, încât am fi testat toate variantele posibile. Dar, după ce am stat la o ceașcă de cafea cu simpaticii consilieri de vânzări de la Diego, treaba s-a simplificat și hotărârile au fost luate pe bandă rulantă.

Acum vă las, însă. Fug să citesc câteva rânduri în colțișorul meu, acum cât chitara bass face o pauză, rezemată de peretele opus.

Acest text a fost scris pentru proba 3 a concursului Spring Superblog 2016.

sursa foto: diego-romania.ro

România – o țară, un suvenir

Îmi plac vacanțele. Dar cui nu-i plac, de altfel?

Dacă ar fi după mine, mi-aș lua vacanță o dată pe lună, câte 3-4 zile, doar pentru a călători. Nu ca să stau tolănită în pat, uitându-mă la telenovele și mâncând semințe; ci pentru a mă încălța cu o pereche de pantofi care să mă plimbe în toate colțișoarele țării noastre.

Nu spun că nu mă tentează călătoria în alte țări. Fiecare țară are în descrierea sa măcar trei motive pentru care e necesar să o vizitezi. Dar înainte să-mi arunc privirea spre alt soi de pământ, îmi doresc să las câteva urme pe cel pe care mi-a fost dat să mă nasc. 

Valea Mariilor - Fotografie realizată de Lazăr Ovidiu

Valea Mariilor – Fotografie realizată de Lazăr Ovidiu

România. Român. Româncă.

La cât ne-am obișnuit să ne plângem de traiul pe care îl ducem în țara noastră, am început să-i neglijăm frumusețile. Ne doare că nu avem bani să ne cumpărăm ultimele apariții din domeniul tehnologic, dar uităm să ne bucurăm de apariția primului ghiocel din curtea bunicii. Ne încălțăm cu cele mai înalte și scumpe tocuri dar uităm să ne mai bucurăm de umblatul, desculț, prin iarba proaspătă și rece. Ne chinuim să urcăm cât mai sus pe scara ierarhică, la serviciu, dar uităm cât de sănătos este urcatul pe munte.

Îmi amintesc de copilărie și de diminețile în care mă trezea mama spunându-mi: „Hai, fă-ți bagajele! Plecăm în nordul Moldovei!”. Săream ca arsă din pat și odată cu mine săreau și hainele, din dulap în valiză. Mă urcam repede, repede, în Dacia roșie GL.02.ROS sau Rosita, cum îi spuneam eu, și îmi lipeam ochii și gândurile de geam. Număram copacii, mă uitam la norii pufoși de pe cer și le dădeam viață, ghicindu-le formele. Uneori vedeam iepurași, ceea ce însemna că urma să mă joc cu animăluțe pufoase când ajungeam la destinație. Alteori vedeam chipuri și îmi spuneam că sunt bunicii mei, care mă veghează din ceruri.

Și ne plimbam. Mult! Vizitam mânăstiri și peșteri, descopeream noi lacuri și poieni; poposeam la margine de pădure, întindeam o pătură pe iarbă și ascultam poveștile celor mari despre vremurile când erau ca noi: mici și inocenți.

Dar ceea ce nu pot uita nici eu și nici rudele mele apropiate este fascinația pe care o aveam pentru suveniruri. De fiecare dată când părăseam orașul și ajungeam într-un loc străin ochilor mei, era musai să găsesc o tarabă cu suveniruri, de unde să le cumpăr câte o mică atenție celor dragi, care mă așteptau acasă.

Eram aproape hipnotizată atunci când întâlneam meșterii populari din fața Mânăstirii Putna. Mă așezam în fața standului lor și priveam atent fiecare suvenir. Pe unele îndrăzneam să le iau în mână și să le analizez din toate unghiurile dar altele îmi plăceau atât de mult, încât mi-era teamă să le ating, să nu cumva să le șterg din strălucire.

Sursa foto: super-blog.eu

Sursa foto: super-blog.eu

Tocmai de aceea, am devenit ușor nostalgică atunci când am aruncat un ochi pe simpaticele colecții Art&Craft.   De la obiecte din ceramică sau lemn, mascote folclorice, țesături tradiționale, instrumente muzicale și ouă încondeiate, la produse personalizate (magneți, scrumiere, farfurii, căni, creioane, pixuri, sacoșe din in, globuri de sticlă, penare etc.), Art&Craft oferă doritorilor, la pachet, un peticel din România.

Fie că ești fascinat de instrumente muzicale și-ți dorești să înveți să cânți la nai, fie că îți lipsește din garderobă o ie cu model floral, este aproape imposibil să frunzărești paginile site-ului, fără să găsești un obiect pe care ți l-ai dori în casa ta. 

This slideshow requires JavaScript.

Pe lângă minunățiile realizate cu atâta migală de meșterii populari, mie mi-au atras atenția în mod deosebit colecțiile Dracoola și Vladuț’s Story (probabil e defect profesional, întrucât sunt dedicate oamenilor în miniatură – copiii). De ce mi-au plăcut? Pentru că am văzut reacția copiilor când vine vorba de legenda lui Dracula și istoria lui Vlad Țepeș. Da, am fost la castelul Bran, în tabără, cu copii de 4-6 ani. Nu era unul atras de suveniruri care să-l înfățișeze pe contele Dracula sau pe domnitorul Vlad Țepeș. În schimb, pot să garantez că numai la auzul denumirii de „Vlăduț’s story”, ochișorii li s-ar lumina și ar dori să afle cât mai multe despre Vlăduț și aventurile sale.

This slideshow requires JavaScript.

La naiba, eu mi-aș dori să mă uit și la desene animate cu acest Vlăduț.

Îl și văd cum se cuibărește în castelul său, la apus de lună, cu micuțul său prieten cel mai bun – liliacul Gigi, bând un pahar de „Red Blooded Ice Tea” și imaginându-și cum ar fi să zboare până la soare, să-l roage să nu-i mai facă rău cu razele sale.

V-am zis: defect profesional (sau dor de copilărie).

ArtCraft-768x521

Arta populară, însă, este un mijloc eficient de a lua cu tine, oriunde ai pleca, o bucățică din „acasă”. Fie că vrei să călătorești la o rudă din străinătate și să-i faci o bucurie cu un suvenir autentic românesc, fie că îți dorești să te stabilești tu în altă țară și vrei să iei în valiză o amuletă anti-dor-de-România, articolele unice realizate de meșterii populari sunt cea mai bună alegere.

Singurul lucru pe care l-aș adăuga în colecțiile celor de la Art&Craft, ar fi un pandantiv sub formă de sarma. Nu sârmă! Sarma. O farfurie în miniatură, cu trei sărmăluțe și o bucățică de mămăligă.

Da, puteți să râdeți! Dar după ce vă potoliți setea de râs, amintiți-vă ce spun străinii după ce gustă o porție de sarmale cu mămăliguță și smântână. Și mai aduceți-vă aminte și de românii plecați în străinătate care devorează oala cu sarmale și ciaunul cu mămăligă, atunci când se întorc acasă.

Ei? Nu ar fi un cadou haios și, totodată, cu iz românesc?

Dacă tot are odă, sarmaua, de ce n-ar avea și pandantiv?

“Odă a sarmalei”

de Păstorel Teodoreanu

«Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână
și se înfășoară-n varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu și un strașnic adversar
pentru tot ce e dieta sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatara principală ține-n spațiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !!!»

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acest text a fost scris pentru proba 2 a concursului Spring Superblog 2016.

Aspiratorul – trauma copilăriei

12742742_10153936036603988_8128002799509362000_n

26 de ani, înconjurată de copii la serviciu și iubind un copil mai mare în timpul liber; cu o mamă gospodină și sufletistă, aici pe pământ și un tată  mărinimos și glumeț, în ceruri; o mână de prieteni, unul mai nebun decât celălalt și câteva obiecte indispensabile: laptopul, carnețelul și cărțile – cam așa se poate rezuma viața mea în momentul de față. 

Unele zile trec aproape teleghidate, fără să se întâmple lucruri deosebite. Știți cum e: trezit, băut cafea, înjurat colțul biroului, că a îndrăznit să atenteze la degetul tău mic de la picior, luat haine din dulap și potrivit pe umeri, șolduri și genunchi, plecat la locul de muncă, muncit cu drag și spor, ajuns acasă, spălat, mâncat, culcat.

Acestea sunt zilele care par desprinse din filmele cu buget redus, în care s-ar putea întâmpla multe dar, de fapt, nu se întâmplă nimic până la final și te întrebi de ce naiba nu ți-ai permis să adormi mai devreme.

Însă, mai sunt și zilele pe care nu le poți uita, care merită notate în calendar și menționate prietenelor, la un pahar de vin. Cam așa fusese și ziua de 27 februarie pentru mine.

Chiar dacă se aflase la o suflare de mine, întreaga noapte, tot pe el îl visasem. Dar când am deschis ochii, dimineață, nu mai era acolo. M-am ridicat în capul oaselor și am scanat încăperea. Proptit pe un scaun, cu mâna pe mouse și ochii în monitor, dădea click-uri de zor.

– Ce faci, măi? Nu mai ai somn?

– Bună dimineața, frumoaso! Nu mai puteam să dorm și nu am vrut să te trezesc și pe tine. Așa că m-am băgat la un joc mic. îmi spune, cu un zâmbet mare pe buze.

Jocuri. Toată ziua s-ar juca dacă ar putea. La început mă călca pe nervi. Acum, îmi văd de treaba mea și în timp ce el se joacă, eu mai scriu un rând, două, mai citesc o pagină, două. Dar în ziua respectivă, trebuia să facem curățenie. Iar jocul nu dădea niciun semn că s-ar apropia de sfârșit. Răbdarea mea da.

– Am băut cafeaua, am scris un text și am aflat ce a mâncat  întreg Galațiul, în dimineața asta, de pe Facebook. Hai să facem și ceva productiv, vrei?!

– Acum, acum.

living-together-before-marriage

M-am ridicat din pat și am târâit papucii până-n bucătărie, unde mă așteptau un munte de farfurii în chiuvetă și un deal de pahare pe masă. Am dat ochii peste cap și am pufnit în barbă, crezând că nu mă vede și nu mă aude nimeni.

– Când o să ne mutăm împreună, n-o să se mai întâmple asta! mormăiam eu, în timp ce curățam urmele de muștar de pe farfuria cu floricele. N-o să las eu să se adune atâtea vase nespălate în chiuvetă. Păi, încă un pic și dau pe afară…

– Hai, măi, nu mai fii îmbufnată de dimineață! mă surprinde el cu o îmbrățișare și un sărut pe obraz. Nu mă mai bodogăni, aici! Știi că ești grozavă!

Nu mă pot abține și un surâs îmi scapă sub ochii lui. Au trecut 10 ani de când m-am îndrăgostit de el, de când i-am cunoscut și îndrăgit toate trăsăturile, toate stările și capriciile. Pe atunci îl priveam pierdută cum își prindea atent, părul, în oglindă, cum își acorda chitara și lustruia bocancii. Îi aranjam tricourile în colțul din stânga al cortului și îi sărutam pistruii după ce ieșea din mare. Nu eram sigură de nimic, nici măcar de ceea ce simțeam.  Acum îl privesc, la fel de pierdută, dar un soi de siguranță îmi pătrunde prin vene. Acum știu că oricâte tricouri ar arunca, neglijent, pe fotoliu, nu voi dori să îi întorc spatele. Și ori de câte ori va ieși înfrigurat din mare, voi fi acolo să-l învelesc cu prosopul.

– O să împărțim sarcinile, știi? ies din reverie și rostesc apăsat.

– Da, pisi, știu! Tu o să speli vasele, eu o să dau cu aspiratorul.

– Trebuie să ne cumpărăm un aspirator bun. Trebuie să ne uităm pe oferte la aspiratoare profesionale!

Îl bufnește râsul și se așează pe scaun.

– Ce serioasă ești! Normal că o să cumpărăm un aspirator bun. De ce am lua unul prost?

– Nu mai râde! Știi doar ce traumă am eu cu aspiratorul.

– Nu, chiar nu știu. Ai văzut vreun film horror cu aspiratoare ucigașe, când erai mică, sau ce?

– Iar faci mișto de mine? Nu-ți mai zic nimic!

– Nu fi băbăloaică! Vino încoace și spune-mi!

Mă trage de mână și aterizez la el în brațe. Mă privește ștrengar și, brusc, uit tot ce voiam să-i zic. De ce naiba are efectul ăsta asupra mea?

– Deci? Care-i traaaaaumaaaa? întreabă din nou, cu un ton grav al vocii, ce mă face și pe mine să bufnesc în râs.

– Ei, nimic. E prostesc!

– Zi-mi!

– Eram prin clasa a șasea. Nu e nimic de groază, să știi! Chiar e o prostie.

– Hai, femeie, spune-mi odată!

– Offf, bine! Era prima petrecere pe care o dădeam acasă și la care îmi invitam toți colegii. Mai ales ăia populari și „de bani gata”. De-alde Miss și Mister Boboc, înțelegi tu. Nu știu de ce voiam eu pe atunci să fac parte din gașca aia „cool”, dar era tot ce-mi doream de ziua mea. Să fiu și eu printre ei. Îmi cumpărasem haine noi, o rugasem pe mătușă-mea să-mi facă părul ondulat în așa fel încât să pară făcut la salon și o convinsesem pe o colegă să-mi împrumute fondul ei de ten, cel care acoperea orice urmă de coș, de ziceai că nici n-ai avut vreodată așa ceva pe față. Adusesem de la vărul meu niște boxe imense, ce ar fi putut zgudui blocul mai ceva ca-n ’77, la cutremur, și o colecție impresionantă de cd-uri cu toate genurile de muzică. Am ascuns toate bibelourile și toate obiectele care ar fi putut striga „nu-s așa bogată precum voi” etc. Eram pregătită să fiu încoronată Miss Cool, în seara aia.

– Și ce s-a întâmplat?

– În primele 10 minute, Miss Popularitate a dat cu capul de lustră, sărind pe „Gașca mea” a celor de la Hi-Q. Câteva cioburi au ajuns pe covor și în secunda doi, a intrat tata pe ușă cu aspiratorul nostru.

– Bun și ce-i așa tragic?

– Nu-nțelegi! Era un aspirator vechi. Foarte vechi! Antic și de demult! Cred că era primul aspirator inventat vreodată. Arăta de parcă supraviețuise trei războaie și un tsunami iar când îl porneai, începeau să plângă copiii mici din fața blocului. Făcea un zgomot infernal. Îmi venea să intru în pământ de rușine! Toate aparențele alea pe care încercasem eu să le salvez, la mintea mea de 12 ani, se duseseră pe apa sâmbetei.

– Și de asta ai rămas tu traumatizată?

– Ți-am zis că e o prostie. Dar ce vrei? Eram mică și tăntăloaică și voiam și eu luxul de care se bucurau ceilalți. Acum îmi pare rău că nu apreciam eforturile făcute de ai mei părinți. Dar atunci mi se părea că nimic nu e suficient de bun și că ceilalți o duc mult mai bine decât mine.

r1443

– Ok, uite, îți promit că vom cumpăra cel mai șmecher aspirator! Luăm unul din ăla cu filtrare prin apă. Chiar am văzut zilele astea pe internet o ofertă convenabilă la un aspirator  Rohnson Aquatech R144. E foarte eficient, pentru că tot praful e colectat direct în apă și nu îți mai dansează prin aer, ca apoi să se așeze înapoi de unde l-ai deranjat tu. E numai bun pentru persoanele alergice la praf și la cum strănuți tu când faci curățenie prin casă, ar fi ideal pentru noi.

– Da, bine dar cum arată?

logo_marketonline_mic1– E chiar drăgălaș! Ai putea spune că seamănă cu R2-D2, că tot îți place Star Wars. Și e și silențios, am citit comentariile celorlalți cumpărători de pe magazinul MarketOnline.roÎți promit că nu ne va traumatiza copiii!

– Uite, vezi de ce nu voiam să-ți povestesc?! Acum ai alt motiv să faci mișto de mine.

– Dar tu mă iubești și-așa.

– Ei, de parcă tu nu pe mine…

Acest text a fost scris pentru proba 1, Spring Superblog 2016.

sursa foto: pinterest.com; marketonline.ro; super-blog.eu.

Fotografia – dovada amintirilor

Cum ar fi să-ți poți păstra toate amintirile preferate vii, sub formă de fotografii sau filmări? Cum ar fi să ai imagini cu primii pași, cu prima zi de grădiniță, cu prima plimbare pe malul mării, primul sărut, prima declarație de dragoste? O să-mi spuneți: „ești nebună? Nu se pune problema de „cum ar fi?”, căci chiar este posibil!”. Da, știu. Părinții te pot filma acum când faci primii pași, când îți pui pentru prima oară ghiozdanul în spate, când pleci la prima întâlnire etc. Tot ce trebuie să facă e să deblocheze telefonul și să acceseze aplicația pentru fotografiere.

Dar, de fapt, eu voiam să pun accentul pe clipele acelea care te iau prin surprindere, care-ți încrețesc pielea, care se întâmplă atât de repede încât te lasă năucit, fără cuvinte și cu gura căscată. Voiam să vorbesc despre momentele care te fac să rămâi prost și să uiți de telefonul deștept din buzunar.

Cum ar fi să poți înregistra cumva ceva ce nu anticipezi că va urma ?

Să existe o cameră video undeva, care să pornească automat atunci când el își face curaj și te sărută pentru prima oară sau atunci când îți iese rețeta aia la care te-ai chinuit săptămâni întregi sau când primești o veste importantă prin telefon, care îți umple sufletul de bucurie. Să te poți privi, peste ani, cum roșeai la primul „te iubesc!” și cum țopăiai prin cameră, la primul premiu câștigat.

Slider-RYM-NEW

Eu am fost atât de norocoasă încât să filmez, din greșeală, primul „Te iubesc!”. Dar, din motive lesne de înțeles (sper eu), aleg să păstrez filmarea doar pentru suflețelul meu. În schimb, vă pot povesti cum a decurs evenimentul:

Era o seară de iarnă din aia grea; cu zăpadă pân’ la genunchi, fulgi aruncați cu sacul din cer, munte dincolo de fereastră și vin fiert pornit spre creieraș. Eram doi în cameră, deși gălăgie făceam cât un batalion. Mai o chicoteală, mai un dans pe Yellow Submarine, mai o îmbrățișare, mai o gură de vin fiert și un râs isteric, de ne tremurau amândurora papilele, omulețul și buricul la un loc. La un moment dat, prin toată hăhăiala aia, am auzit sunetul telefonului meu. Nu era vreo melodie mp3, cum se poartă acum, ci un țiuit isteric, ce putea să te scoată afară din cavou, la nevoie. Apăs steluță și butonul din mijloc și deschid SMS-ul: „ Întrucât este ora 1.00 noaptea, vă rog insistent să dați muzica mai încet. Am primit reclamații de la vecinii mei. Vă mulțumesc! Felix”. Îl citim amândoi și pentru două secunde rămânem blocați, cu niște mutre de intelectuali loviți de eul liric direct în plex. Bufnim într-un râs și mai isteric, apoi, și scoatem casetofonul din priză.

Știți batalionul de care vă ziceam mai devreme? Ei bine, s-a teleportat în versuri de cântec. După nici un minut de liniște deplină, al meu iubit a început să cânte țipe din toți rărunchii „Treceți bataliooooane romââââne Carpaaaații/ La aaaarme cu frunze și floooori”, apoi, dintr-un exces de vin fiert în instalații, a uitat versurile și a dat-o cu „la la la” până la finalul strofei; moment în care eu am luat telefonul și am început să filmez.

Scenariul s-a repetat. Probabil s-a gândit că dacă mai încearcă o dată, își va aduce aminte și de restul versurilor. Însă, tot așa a ieșit. Numai că, de data asta, la sfârșitul momentului artistic se aude vocea mea pe fundal:

– Hihihi. Gata? Hai, mai spune ceva frumos, că filmez!

– Mmmm… 10 secunde de liniște deplină, apoi un chicotit alcoolizat și:  Te iubesc!

Și atunci m-am blocat eu, mai rapid decât Internet Explorer-ul, în zilele lui proaste.

Mulți ani am privit nostalgică filmarea respectivă, amuzându-mă pe de o parte și suspinând pe partea cealaltă. Dar asta e cu totul altă poveste!

O altă întâmplare importantă pentru mine, pe care am reușit să o capturez, în fotografii de data aceasta (și pot să vi le și arăt), a fost „Prima doză de adrenalină la înălțime”. Plecată în tabără, cu copiii de la grădinița unde muncesc, i-am însoțit într-o multitudine de mini-aventuri, special concepute pentru a le păstra lor zâmbetele până după urechi.

Una dintre ele a fost „Pendulul” din Râșnov.

Vă zic din start că eu am teamă de înălțime și, deși pendulul respectiv era montat special pentru grupul nostru de copii (adică nu era chiar în vârful copacului), când am urcat treptele și m-am uitat, apoi, în jos, mi s-au înmuiat un pic genunchii.

10568969_10152578576863988_6391570007149670679_n10562984_10152578576893988_2670737812024285726_nEram gata, gata să renunț dar în mintea mea se ducea un război între cele două personalități ale mele: cea lașă și cea ambițioasă, care mi-a distras atenția de la posibilitatea de a mă îneca precum țiganul la mal.

– Haide, Alexandro, ce puii noștri blonzi de la mama natură? Au sărit copilașii ăștia de 6 ani și tu nu ești în stare? Rușiniiiiică! mă îndemna ambițioasa.

– O să mori! mă trăgea de mânecă lașa.

– Hai, pisi, fă pasul și aruncă-te în gol! Nu se întâmplă nimic grav, te asigur!

– O să mori! Dacă-ți zic…

– Hai! Calcă! Pune pasul! HAI!

– Eu ți-am zis…

Până să iau eu o hotărâre, însă, am simțit o mână puternică de femeie cum mă împinge în gol și ochii cum îmi ies din orbite. Nu cred că am mai clipit câteva secunde bune, căci vedeam copacii cum mi se apropie de nas și mă rugam să nu atenteze niciunul la bunăstarea sa. Nu e un nas de revistă dar sunt mândră de cum îmi șade pe față.

Așa că am țipat. Mult. Intens. De parcă sărisem din avion, fără parașută.

Apoi, am început să mă relaxez și țipătul mi s-a transformat în chiuit. Mă simțeam ca-n filmele cu Tarzan și deja așteptam să apară de pe vreo creangă și să mă „salveze”. Dar până să mai apuc eu să-mi imaginez un scenariu cu haine din piele de leopard, am simțit cum funia se lasă mai jos și picioarele-mi ating din nou pământul.

10505542_10152578576938988_8638888729976972244_n

10470778_10152578577018988_797217689310885362_n

A fost o altă experiență frumoasă din viața mea și mă bucur că a avut cine să o imortalizeze. (Mulțumesc, Gianina! :D)

Eu, una, chiar sunt extrem de fericită că m-am născut în vremurile astea, când tehnologia e la putere și ai posibilitatea să-ți păstrezi amintirile vii, pentru totdeauna (sau până pierde cineva stickul cu pozele).

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.

 

sursa foto: pinterest.com; arhivă personală

%d bloggers like this: